Seara...

 Seara...

Gânduri de seară...

...Seara, la munte, coboară si îmbracă rapid, precum un fur, și pământ, și case, și oameni, flori și văzduh... Acum e soare sângeriu, la apus, stropind, cu ultimu-i bob de lacrimă-mărgăritar, obrazul amintirii, răpindu-i în grabă, un surâs, acum sunt stele și luceferi, brodate, cu dibăcie, pe o perdea de un albastru imens și infinit, din catifea... Iar între ele, apus și noapte, clipa serii pe vârfuri, pe furiș, lăsând lumina amintirilor și-a meditației să pâlpâie întru întâmpinarea nopții sărutate de lună si de Îngeri... Îngeri ce țin fiecare vis și dor rostit sau nerostit pe aripile lor mari, pufoase, de un alb imaculat, precum laptele sau smântâna pe care le degustam la țară, la bunici, copii fiind... Noapte cu pace și Îngeri ocrotitori, tuturor!

x x x x x x x x x x x x x x x x

Seara vine pe furiș și noaptea îi urmează,

cu trena ei de catifea și haina-i înstelată.

E un adânc de taină și mister,

ce lumea înconjoară.

Cu brațele-i firave, reci, ea visul îl veghează,

cu dor de Îngeri, mângâieri și-alint,

cu liniște divină -

Noapte binecuvântată și senină!