ATUNCI... (V)

ATUNCI... (V) 

1979

😀

Clasa I E, an școlar 1979 - 1980

Școala generală nr.169, sector 6, București, strada Pașcani, nr.2. Unde, după 30 de ani de la absolvire, am revenit ca profesor...

 

 

Pe vremea anilor mei de școală aici, în fiecare dimineață se făcea careu, nu numai la deschiderea anului școlar și la finalul său.

 

 

 

Geamurile laboratorului de biologie și ale bibliotecii școlii (parter), ale laboratorului de chimie și ale anexei acestuia (etajul I), ale fostului atelier al fetelor (atelier de lucru manual): 

 

Faimoasa scară a profesorilor. De la parter spre etajul I. Cât de mult îmi doream - elevă fiind -  să urc pe-aici... Numai când eram „elev de serviciu pe școală" aveam voie s-o iau pe-acolo, însă nici atunci prea mult. Dar anii au trecut „ca-n zbor” și mi-au rezervat, până la urmă,  bucuria de a deveni profesor și ... de a urca această scară...  ... „Vinovatul principal"? - de fapt... „vinovata" - diriginta și profesoara mea de română, doamna ROVENȚA VALERIA.

 

Intrarea profesorilor, odată, loc pe unde intram și noi, cei ce mai întârziam...

Am numit-o... „școala cu vitralii”. Geamurile acestea există de mult timp, încă de când sora mea, mai mare cu trei ani decât mine, a fost înscrisă aici. Atunci... m-au fermecat... Și au rezistat timpului. După 30 de ani păstrează același farmec...

 

 

 

Ușa secretariatului, neschimbată de 30 de ani, și soneria care a luat locul clopoțelului...

 

Ceasul... elevilor... (și chiar funcționa, nu era pus de... frumusețe!) Etajul al II-lea

    ...După 30 de ani de la absolvirea Școlii generale 169, am predat în locul în care am aflat, pentru întâia dată, tainele științei... Mai întâi m-au învăluit, aici, în mantia lor sclipitoare, cuvintele! Cu ajutorul lor puteam să construiesc propoziții! Cu ajutorul propozițiilor, alcătuiam fraze, apoi fragmente. Zborul spre infinitul visării mi-a fost adăpat de cea care mi-a fost și dirigintă, și profesoară de limba și literatura română: doamna Rovența Valeria. Un om și aspru, și blând, care știa să ne și povestească despre copilăria dumneaei, dar care ne cerea să știm și... „buchia cărții”.

    Am descoperit, mai apoi, taina cifrelor, cu tot ce țineau ele ascuns sub joben: adunări, scăderi, înmulțiri, împărțiri, aflarea ariei nu știu cărei figuri geometrice, etc.. În Împărăția lor, doamna Badea Verona era Regina, cea care le așeza cuminți, în bănci, ori le amesteca - toate dându-i ascultare! -, punându-ne pe noi să le recunoaștem, să alfăm rezultatul bun. Care nu putea fi contestat.

    Am descoperit multe, am călătorit prin țări străine, am asistat la lupte, ne-am făcut prieteni din eroii cărților pe care eram obligați să le citim, ori le citeam din plăcere. Pe toate le-am citit, însă, cu plăcere. Chiar și textele în limba latină.

    Îmi doresc ca atunci când se vor împlini 40 de ani de la absolvirea școlii, să revin ca profesor pe culoarele acestei instituții... Chiar dacă e... departe..., foarte departe de locuința mea... Îm doresc să intru, așa cum am făcut-o în anul școlar 2017-2018, în fiecare clasă și să-mi reamintesc în ce bancă stăteam, pe ce rând, să revăd chipurile colegilor de atunci, dar și pe cele ale profesorilor... Să retrăiesc clipe și emoții...

    Amintiri...

    Amintiri de neuitat...

    Pentru aceste rânduri (ce poarttă titlul INSTANTANEE DE VARĂ) am obținut Premiul Special în 2022, la Concursul Internațional de proză scurtă „Ferestre către suflet”, organizat de AGORA ARTELOR: