Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

vineri, 15 iulie 2022

La pas prin Oltenia - Turism social

 - cu neuitata ANA - președinta fostei Asociații ”Autentic Românesc”

luni, 11 iulie 2022

Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa

Dor de clipele de ieri…

 

Dor de clipele de ieri…


Cu dor de clipele de ieri,

Când aproape, în totul, îmi erai,

Cu rugăciune, dor și mângâiere,

Astăzi te caut și te strig -

Mi-e sufletul gol, risipit

În ceața durerii ce sapă abis…


Brațul tău, cândva alint, refugiere,

Să mă cuprinzi cu el tu nu mai poți

Și-atunci, cu înc-un pas, în iadul întristării,

Cobor încă o treaptă ce hăul a deschis

În inimă durere, plâns și vis…


Mi-e dor de clipele de ieri

Când aproape, întru totul, îmi erai

Și-n zâmbet și speranță zilele-mi învăluiai…


Singură, Doamne, m-ai lăsat pe pământ,

Versu-mi pentru Tine era soare și cânt...

București, 11 iulie 2022























sâmbătă, 9 iulie 2022

Acatistul Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamţ


Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea Slăvită!

----------------------------------

ACATISTUL MAICII DOMNULUI ÎNDRUMĂTOAREA DE LA MĂNĂSTIREA NEAMȚ (9 IULIE)


Condacul 1
Chipului tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, care străjuiește în biserica Mănăstirii Neamț, ne închinăm noi, credincioșii, cinstindu-l cu evlavie; că, prin mijlocirile tale, ne păzești și ne izbăvești de ispite, de necazuri și de toate relele întâmplări. Pentru aceea, mulțumind, strigăm către tine: Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!
Icosul 1
Îngerii din cer, soborul cuvioșilor monahi și mulțimea credincioșilor de pe pământ cu mare bucurie te laudă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce în brațele tale de mamă ai purtat pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum vedem în cinstita icoană ce se numește Îndrumătoarea, pe care, prin rânduială dumnezeiască, ai trimis-o pe plaiurile Moldovei, spre a ne aduce bucurie și pace, binecuvântare și încredințare de ocrotirea ta, nouă, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, ceea ce te arăți nouă prin sfântă icoana ta;
Bucură-te, cea numită cu adevărat Îndrumătoarea;
Bucură-te, ceea ce ai zugrăvit prin minune chipul tău în biserica din Lida;
Bucură-te, ceea ce ai fost văzută acolo de Apostolii Petru și Ioan;
Bucură-te, iubitoare de plaiuri moldave, locuite de creștini evlavioși;
Bucură-te, mângâiere pentru voievodul Alexandru cel Bun;
Bucură-te, egumenă, care aduni cu grijă suflete în obștea monahală;
Bucură-te, ceea ce, cu smerenie, ții în brațe pe Fiul tău și Dumnezeul nostru;
Bucură-te, ceea ce ne ocrotești și ne dăruiești sănătate;
Bucură-te, ceea ce, în icoană, te înfățișezi vie celor credincioși;
Bucură-te, ceea ce ni-L arăți cu dreapta pe Pruncul Hristos;
Bucură-te, ceea ce ne dai bucurie când privim chipul tău scăldat în lumină;
Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!


Condacul 2
Apostolii Domnului, Petru și Ioan, propovăduind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu în ținuturile cetătii Lida din Tara Sfântă, au rugat-o pe Maica Domnului să binecuvinteze lăcașul creștinilor din cetatea aceea, iar Preacurata i-a trimis înainte pe Apostoli, care, ajungând în biserică, au văzut zugrăvit pe un stâlp chipul nefăcut de mână omenească al Preasfintei Fecioare. Pentru aceasta, au cinstit-o ca pe o purtătoare de grijă a credincioșilor și au lăudat pe Hristos Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!
Icosul 2
Apostolul și Evanghelistul Luca a zugrăvit cel dintâi chipul tău, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, purtând în brațe pe Pruncul Hristos, apoi a venit să-ți arate icoana, iar tu, bucurându-te, ai grăit astfel: Harul Celui ce S-a născut din mine și binecuvântarea mea să fie cu icoana aceasta! Același har l-ai dat și icoanei tale de la Lida, pentru care cu evlavie strigăm ție, Stăpână:
Bucură-te, ceea ce ai binecuvântat zugrăvirea chipului tău;
Bucură-te, ceea ce prin minune ți-ai întipărit chipul în biserică;
Bucură-te, făcătoare de minuni prin acea icoană;
Bucură-te, ceea ce săvârșești lucrări care covârșesc mintea noastră;
Bucură-te, că înaintea acestei icoane s-a rugat și fericita Polihronia, maica Marelui Mucenic Gheorghe;
Bucură-te, povățuitoare nevăzută, prin care moaștele mucenicului au fost mutate în biserica ta din Lida;
Bucură-te, rugătoare fierbinte pentru toți creștinii, împreună cu purtătorul de biruință;
Bucură-te, ceea ce ai binecuvântat pelerinajul Sfântului Gherman în Tara Sfântă;
Bucură-te, ceea ce l-ai chemat în biserica din Lida să se închine icoanei tale;
Bucură-te, ceea ce l-ai îndemnat să facă o copie a chipului tău;
Bucură-te, că, de aceea, noua icoană s-a numit Lidianca;
Bucură-te, că prin acel chip ai întărit pe creștini în dreapta credință;
Bucură-te, Maica Domnului, Indrumătoarea cea slăvită!

Condacul 3
Văzând multa evlavie a credincioșilor din cetatea Sfântului Constantin, monahii isihaști ai Mănăstirii Manganelor, au zugrăvit cinstita icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, numită Indrumătoarea, după chipul icoanei Lidianca, adusă din Țara Sfântă de patriarhul Gherman. De aceea noi, credincioșii, lăudăm pe Preacurata Fecioară Maria, care a purtat de grijă pentru zugrăvirea icoanei sale și slăvim pe Dumnezeul minunilor, cântând: Aliluia!
Icosul 3
Ca un semn ceresc a fost icoana ta Indrumătoarea, pe care împăratul Ioan al VII-lea Paleologul a trimis-o binecredinciosului Voievod Alexandru cel Bun, ca binecuvântare pentru Biserica Moldovei. Deci, fiind așezată în cetatea de scaun a Sucevei, s-a bucurat tot poporul, zicând: cu adevărat mare dar ne-a făcut Maica Domnului prin această minunată și slăvită icoană a sa! Iar noi, pentru aceasta, cu mulțumire îți cântăm:
Bucură-te, ceea ce ai pus în icoana ta darul facerii de minuni;
Bucură-te, ceea ce o însoțești cu binecuvântarea ta în tot locul;
Bucură-te, ceea ce aduci bucurie celor ce se închină tie înaintea ei;
Bucură-te, păzitoare nebiruită a întregii Moldove;
Bucură-te, povățuitoare a celor ce se roagă ție cu credință;
Bucură-te, ceea ce arăți cu dreapta ta pe Cuvântul lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce, arătându-L, spui tuturor: Pe Acesta să-L ascultați!;
Bucură-te, Maică a Cuvântului întrupat, care în tăcere ne arăți Calea;
Bucură-te, călăuzitoare, care spre Rai ne îndemni mereu;
Bucură-te, ceea ce ne ești pildă de smerenie și de ascultare;
Bucură-te, lumină a tuturor slujitorilor Bisericii;
Bucură-te, ceea ce îi înțelepțești pe monahii râvnitori;
Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!


Condacul 4
Precum din pricina lui Irod, odinioară, ai fugit în Egipt cu Pruncul lisus în brațe, Preasfântă Fecioară, tot așa ai rânduit să fie mutate, în vremuri de restriște, icoanele tale, ferindu-le din calea defăimătorilor și a prigonitorilor. De aceea, ai dus icoana ta Lidianca în cetatea Roma, iar icoana Portărița în Muntele Athos, apoi, mai târziu, lăsând iarăși cetatea marelui Constantin, ai venit la binecredincioșii creștini din Moldova prin sfântă icoana ta numită Îndrumătoarea, spre ocrotirea de rele și povățuirea celor ce cântă lui Hristos: Aliluia!
Icosul 4
Voievodul Moldovei Alexandru cel Bun, împreună cu arhiereul lui Hristos, Iosif, întâiul mitropolit, cu tot clerul, înconjurați de multi credincioși creștini, au întâmpinat sfânta ta icoană și s-au închinat ei cu credință, iar cei care au primit ajutor în nevoile lor au devenit vestitori ai darurilor tale; deci, aducându-și aminte de minunile revărsate prin icoanele tale, ți-au cântat așa:
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea creștinilor;
Bucură-te, Portăriță, ușa care ne treci de pe pământ la cer;
Bucură-te, Triherusa, mărturie despre apărarea cinstirii sfintelor icoane;
Bucură-te, Cucuzelița, care asculți pe cei ce cântă ție cu evlavie;
Bucură-te, Dulce sărutare, iubirea Mamei pentru Pruncul ei;
Bucură-te, Alăptătoare, care hrănești pe Hristos, Hrănitorul vieții noastre;
Bucură-te, Apărătoarea de foc și izbăvitoare de focul cel veșnic;
Bucură-te, Paramithia, mângâietoarea tuturor necăjiților;
Bucură-te, Pantanassa, împărăteasa tuturor, a oamenilor și a îngerilor;
Bucură-te, Conducătoarea poporului creștin spre Ierusalimul ceresc;
Bucură-te, Axionița, cea vrednică a fi fericită de toate neamurile;
Bucură-te, Prodromita, înaintemergătoare pe calea mântuirii;
Bucură-te, Maica Domnului, Indrumătoarea cea slăvită!

Condacul 5
Venirea ta, Maica Domnului, în obștea monahală din Mănăstirea Neamț, prin cinstita icoană Îndrumătoarea, a adus bucurie tuturor viețuitorilor și întărire în dreapta credință; de atunci, monahilor ești ocrotitoare, creștinilor ești mamă duhovnicească, întărire în răbdare și însoțitoare în pribegii, călăuzitoare spre tot lucrul bun și îndemnătoare spre dobândirea Raiului, unde îngerii slăvesc pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul 5
Veniți, toți cei dreptcredincioși, cu evlavie să zicem: „cei ce am trecut din necredință la dreapta credință și cu lumina cunoștinței ne-am luminat, să lăudăm cu mulțumire pe Dumnezeu și cu cinste să ne închinăm sfintelor icoane ale lui Hristos și ale Preacuratei și ale tuturor sfinților, pentru că cinstirea icoanei, precum zice Sfântul Vasile, trece la chipul cel dintâi”; iar noi, cei de acum, care vedem în această icoană chipul Maicii Domnului cum ține în brațele sale pe Fiul său, lisus Hristos, cântăm așa:
Bucură-te, ceea ce, prin icoana ta, săvârșești felurite minuni;
Bucură-te, povățuitoarea împărătesei Irina întru apărarea credinței;
Bucură-te, sprijinitoarea Sfântului Tarasie la Sinodul al VII-lea Ecumenic;
Bucură-te, ajutătoarea Patriarhului Metodie, cinstitorul sfintelor icoane;
Bucură-te, ceea ce primești închinarea conducătorilor binecredincioși;
Bucură-te, mijlocitoarea împăraților creștini, Mihail și Teodora;
Bucură-te, ocrotitoarea ostașilor apărători ai credinței și gliei străbune;
Bucură-te, ceea ce ne ajuți să păstrăm sfânta învățătură ortodoxă;
Bucură-te, ceea ce ne-ai luminat prin razele cunoștinței de Dumnezeu;
Bucură-te, acoperământul celor ce-ți vestesc binefacerile;
Bucură-te, mijlocitoarea mântuirii tuturor dreptslăvitorilor;
Bucură-te, Maica Luminii și Ușa milostivirii;
Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!


Condacul 6
Prin darul împăratului din Constantinopol, Maica Domnului a adus poporului dreptcredincios din Moldova pace, bucurie și întărire în dreapta credință, că harul Mântuitorului Hristos și binecuvântarea Maicii Sale este cu sfântă icoana aceasta numită Indrumătoarea, care, fiind așezată în biserica strămoșilor mușatini de la Mănăstirea Neamț, îndeamnă pe toți să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Nimeni să nu se îndoiască, nimeni să nu fie necredincios minunilor săvârșite de Dumnezeu prin cinstita icoană a Preacuratei, ca să nu-și atragă veșnică osândă pentru necredință; ci toți, având nădejde că vom primi luminarea minții, întărire în dreapta credință și ajutor spre cele de folos, rugându-ne în fața sfintei icoane ce se numește Indrumătoarea, să-i cântăm cu evlavie Maicii lui Dumnezeu, zicând:
Bucură-te, izbăvitoare de cursele diavolești;
Bucură-te, nimicitoare a blasfemiilor celor necredincioși;
Bucură-te, îndemnătoare la pace prin chipul tău cu bunăcuviință;
Bucură-te, îndreptătoare a celor ce-și recunosc greșelile;
Bucură-te, învățătoare a neștiutorilor de cele sfinte;
Bucură-te, ceea ce dăruiești luminare minții noastre;
Bucură-te, izbăvitoare a noastră de veșnica osândă;
Bucură-te, chemare la pocăință a hulitorilor sfintelor icoane;
Bucură-te, slăvită biruință a binecredincioșilor creștini;
Bucură-te, ceea ce dojenești pe cei ispitiți de necredință;
Bucură-te, ajutătoare a celor ce vestesc minunile tale;
Bucură-te, ceea ce ești ocrotitoare a Ortodoxiei;
Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 7
În sunetul clopotelor și în cântări duhovnicești, la sfintele sărbători ale Bisericii, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, cinstită icoana ta Indrumătoarea este așteptată să treacă prin mulțimea credincioșilor spre binecuvântarea și tămăduirea lor; iar tu, din icoană ni-L arăți cu dreapta ta pe Hristos, ca și cum ne-ai grăi, ca oarecând în Cana Galileei: Faceți tot ceea ce vă va spune EL, îndemnându-ne să-I cântăm: Aliluia!
Icosul 7
Minuni mai presus de fire ai săvârșit prin icoana ta Îndrumătoarea, Maica lui Hristos, care iubești neamul nostru românesc cel binecredincios și cinstitor de Dumnezeu, că, la Praznicul înălțării Domnului, după săvârșirea slujbei, icoana a fost răpită din mâinile celor ce o purtau, s-a ridicat în văzduh și, înconjurând Sfântul Altar, singură s-a așezat la locul său de închinare; pentru aceasta, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, ceea ce săvârșești semne și minuni cu puterea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai binevoit a răpi în văzduh chipul tău;
Bucură-te, că prin semnul acesta neobișnuit mai mult te-ai proslăvit;
Bucură-te, că icoana a stat cu bună cuviință deasupra amvonului;
Bucură-te, că ea singură a înconjurat Sfântul Altar;
Bucură-te, că, purtată pe mâini nevăzute, s-a așezat la locul de închinare;
Bucură-te, primitoarea închinării noastre cea cu inimă smerită;
Bucură-te, ceea ce ne arăți semne minunate spre întărirea credinței;
Bucură-te, ceea ce, prin icoana ta, ești ocrotire pentru noi;
Bucură-te, ceea ce, prin ascultare de Dumnezeu, ai atras pe Duhul Sfânt;
Bucură-te, ceea ce cu smerenie ai spus arhanghelului: Iată roaba Domnului!;
Bucură-te, ceea ce cu credință i-ai zis: Fie mie după cuvântul tău!;
Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!


Condacul 8
Auzind de minunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care se fac prin sfânta Sa icoană de la Mănăstirea Neamț, o familie de binecredincioși, de la mare depărtare, a venit aducându-și pruncul cuprins de boala epilepsiei. Deci, venind la Sfântul Cuvios Paisie, starețul, acesta i-a dus înaintea sfintei icoane Îndrumătoarea, unde, după ce s-au rugat stăruitor, și-au luat copilul sănătos, mulțumind Maicii Domnului și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Stăpână Preasfântă, deși ești mult milostivă, ai trimis uneori și pedepse spre îndreptare, după cum ai făcut cu cei ce, oarecând, au păgubit obștea ta, răpind cu vicleșug pământul mănăstirii; că, după moartea lor, li s-au aflat trupurile neputrezite, ca a unora care aveau asupra lor un blestem nedezlegat, de vreme ce uitaseră cuvântul Prorocului, care zice: Cel ce iubește nedreptatea își urăște sufletul său. Astfel, fiii lor au întors pământul răpit și, rugându-se la sfânta ta icoană, cu umilință, au luat iertare pentru părinții lor, ale căror trupuri s-au dezlegat după legea firii, iar noi cu frică grăim ție, Preacurată:
Bucură-te, izbăvitoare de boli și dăruitoare de sănătate;
Bucură-te, ceea ce ai răsplătit credința părinților întristați;
Bucură-te, ceea ce ai vindecat de epilepsie pe copilul lor;
Bucură-te, binecuvântare pentru fiul vindecat;
Bucură-te, risipire a întristării părinților credincioși;
Bucură-te, păzitoare și ocrotitoare a obștii monahale;
Bucură-te, izbăvitoare de nedreptatea omenească;
Bucură-te, îndreptătoare către pocăință a celor cuprinși de lăcomie;
Bucură-te, ceea ce și prin pocăința fiilor ai dat iertare părinților;
Bucură-te, că, prin pedepse vremelnice, dăruiești bucurie veșnică;
Bucură-te, ceea ce pedepsind pe puțini, ai înțelepțit pe mulți;
Bucură-te, ceea ce ești bună ocrotitoare și de rele izbăvitoare;
Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 9
În vremea năvălirii turcești, starețul Ilarie al Mănăstirii Neamț a adăpostit icoana în pădure. Și, iată, Maica Domnului s-a arătat în vis unui bătrân călugăr, zicându-i: Voi mă ascundeți, dar eu tot nu vă voi părăsi! Și cu adevărat, s-a cunoscut ocrotirea Maicii Domnului, că, îndată ce se apropiau de mănăstire năvălitorii, mânia lor se schimba în blândețe, de care lucru și ei singuri se mirau; iar binecredincioșii cântau lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9
După ce s-a liniștit tulburarea din pricina năvălirii turcești, s-a făcut priveghere de toată noaptea de către obștea mănăstirii, iar sfânta icoană a fost scoasă din tainița care o ocrotea, însă, când a ajuns în poiana mănăstirii, s-a înnegrit la față încât toți s-au îngrozit de acest neașteptat semn. Dar, după sfârșitul Sfintei Liturghii, venind tot soborul, sfânta icoană a început a se lumina, arătându-se mai frumoasă ca înainte și strălucind cu nespusă lumină, dovedind milostivirea sa cea de Maică spre noi, păcătoșii, care îi grăim cu umilință:
Bucură-te, ceea ce în necazuri nu ne părăsești;
Bucură-te, ceea ce ne-ai dăruit semn al ocrotirii;
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat cuviosului bătrân;
Bucură-te, ceea ce ai zis că nu vei părăsi obștea nemțeană;
Bucură-te, că, după o vreme, ne-ai arătat minune înfricoșătoare;
Bucură-te, că întoarcerea sfintei icoane a fost nouă sărbătoare;
Bucură-te, ceea ce ai arătat sfânta icoană mai luminoasă;
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat tuturor ca și cum ai fi fost vie;
Bucură-te, ceea ce ai făcut minunea spre întărirea credinței noastre;
Bucură-te, ceea ce ne-ai arătat milostivirea ta cea de mamă;
Bucură-te, că toate le faci spre mântuirea credincioșilor;
Bucură-te, bucuria noastră, acoperă-ne pe noi de orice răutate;
Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!


Condacul 10
În vremea când molima holerei amenința toate părțile Moldovei, s-a văzut puterea Maicii lui Dumnezeu prin icoana sa numită Îndrumătoarea; atunci cuvioșii părinți din Sfânta Mănăstire Neamț și din schiturile ei au primit mulțimea celor ce fugeau din calea primejdiei și le-au dăruit tuturor adăpost și hrană, dar și îngrijire duhovnicească, prin privegheri și rugăciuni, încât nimeni n-a pierit dintre cei ce s-au închinat cu credință sfintei icoane, pentru care tot poporul a cântat Domnului: Aliluia!
Icosul 10
Multi bolnavi s-au tămăduit lângă icoana ta, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, arătând puterea mijlocirii tale și a harului cu care i-ai ajutat pe cei aflați în suferință și în neputință. Ai vindecat o femeie credincioasă de curgerea necontenită a sângelui și unui soldat de alt neam i-ai îndreptat picioarele oloage, iar pe un oarecare Constantin, care era cu totul paralizat, l-ai vindecat degrabă, și el, ajungând monah în obștea nemțeană, s-a făcut îngrijitor al suferinzilor de la bolnița mănăstirii. Acestea aflându-le noi, cei de acum, te lăudăm pentru binefacerile tale și îți cântăm:
Bucură-te, izbăvitoare de cumplita boală a holerei;
Bucură-te, scăpare a credincioșilor care vin din toate părțile lumii;
Bucură-te, ceea ce, prin mâinile monahilor, ai ajutat pe cei din nevoi;
Bucură-te, ceea ce, la vreme de primejdie, ne îndemni la rugăciune;
Bucură-te, ajutătoarea tuturor celor ce au alergat la tine cu credință;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră, dătătoare de bucurii duhovnicești;
Bucură-te, vindecătoare a femeii care avea curgere de sânge;
Bucură-te, ceea ce ai tămăduit picioarele soldatului olog;
Bucură-te, scăpare a paraliticului, care s-a făcut îngrijitor de bolnavi;
Bucură-te, mângâiere pentru cei aflati în suferințe;
Bucură-te, primitoarea și ajutătoarea tuturor sărmanilor;
Bucură-te, ceea ce aduci bucurie prin cinstită icoana ta;
Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!


Condacul 11
Ascultătoare de Dumnezeu ai fost, Preasfântă Fecioară și ai viețuit pe pământ în mare smerenie și curăție, pentru care ai fost aleasă ca să fii Născătoare a Cuvântului Tatălui ceresc, Care S-a făcut om. De aceea te rugăm să fii povățuitoare a monahilor spre viețuirea în smerenie și ascultare, ocrotitoare a celor ce urmează curăția ta și izbăvitoare de înșelare și de ispite pentru toți iubitorii de nevoință, ca într-un glas să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 11
Credem cu nădejde în mijlocirile tale, Sfântă Maică și Fecioară, că așa cum ai purtat de grijă obștilor monahale din toată vremea și din tot locul, tot asa vei ocroti și pe monahii care se nevoiesc în obștea acestei mănăstiri, cei ce se roagă pentru toți binecredincioșii creștini care vin cu credință să primească ajutor prin sfântă icoana ta, ca împreună toți să-ți cânte:
Bucură-te, ocrotitoare a monahilor nevoitori;
Bucură-te, ajutătoare a sihaștrilor rugători;
Bucură-te, mijlocitoare a celor stăruitori în ascultare;
Bucură-te, acoperământ al acestei obști;
Bucură-te, frumusețea și podoaba Mănăstirii Neamț;
Bucură-te, vindecătoare de felurite boli;
Bucură-te, dăruitoare de alinare celor suferinzi;
Bucură-te, mângâiere a tuturor celor întristați;
Bucură-te, sprijinitoarea noastră când avem greutăți în viață;
Bucură-te, îndreptătoare când ne aflăm în cumpănă sufletească;
Bucură-te, iconoamă iscusită a mănăstirilor;
Bucură-te, încununare a celor care își duc crucea suferinței;
Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!


Condacul 12
Preasfântă Fecioară, prin cinstita ta icoană Îndrumătoarea, ești ajutătoare și aducătoare de bucurie și în viața binecredincioșilor creștini, binecuvântându-le familia, ostenelile și casa fiecăruia; de aceea, cu evlavie și după cuviință, cinstim chipul tău făcător de minuni, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Icoanele, ferestre prin care privim frumusețile cerești, au primit har dumnezeiesc și împart sfințire, binecuvântare și nădejde de mântuire celor ce le cinstesc cu dreaptă credință. Aceste daruri le primim închinându-ne acum Preacuratei Fecioare, înfățișată în icoana sa Îndrumătoarea, prin care ne-a arătat multe și mari minuni, celor ce o lăudăm asa:
Bucură-te, binecuvântată Maică a dreptcredincioșilor;
Bucură-te, ceea ce însemnezi minunile pe lespezile inimilor;
Bucură-te, pildă scumpă a rugăciunii și a nevoinței;
Bucură-te, candelă nestinsă a credinței adevărate;
Bucură-te, nădejde neînfruntată a celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, acoperământ ceresc și milostivire neîmpuținată;
Bucură-te, frumusețe cerească și îndulcire a sufletului;
Bucură-te, rug aprins, care încălzești inimile înghețate:
Bucură-te, pridvor al Împărăției Cerurilor;
Bucură-te, scară a dumnezeieștilor suișuri;
Bucură-te, pregustare a bucuriilor cerești;
Bucură-te, Împărăteasă a cerului și a pământului;
Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 13
O, Maică prealăudată, Fecioară preacurată, ocrotește pe monahii din obștea ta și pe toți dreptslăvitorii creștini care cinstesc în cântări de laudă sfântă icoana ta și se închină ție înaintea ei; ferește-i de relele întâmplări, acoperă-i cu mila ta și povățuiește-i pe calea mântuirii, ca să cânte lui Dumnezeu în Împărăția Cerească: Aliluia!

Condacul 13
O, Maică prealăudată, Fecioară preacurată, ocrotește pe monahii din obștea ta și pe toți dreptslăvitorii creștini care cinstesc în cântări de laudă sfântă icoana ta și se închină ție înaintea ei; ferește-i de relele întâmplări, acoperă-i cu mila ta și povățuiește-i pe calea mântuirii, ca să cânte lui Dumnezeu în
Împărăția Cerească: Aliluia!

Condacul 13
O, Maică prealăudată, Fecioară preacurată, ocrotește pe monahii din obștea ta și pe toți dreptslăvitorii creștini care cinstesc în cântări de laudă sfântă icoana ta și se închină ție înaintea ei; ferește-i de relele întâmplări, acoperă-i cu mila ta și povățuiește-i pe calea mântuirii, ca să cânte lui Dumnezeu în
Împărăția Cerească: Aliluia!

Icosul 1
Îngerii din cer, soborul cuvioșilor monahi și mulțimea credincioșilor de pe pământ cu mare bucurie te laudă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce în brațele tale de mamă ai purtat pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum vedem în cinstita icoană ce se numește
Îndrumătoarea, pe care, prin rânduială dumnezeiască, ai trimis-o pe plaiurile Moldovei, spre a ne aduce bucurie și pace, binecuvântare și încredințare de ocrotirea ta, nouă, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, ceea ce te arăți nouă prin sfântă icoana ta;
Bucură-te, cea numită cu adevărat
Îndrumătoarea;
Bucură-te, ceea ce ai zugrăvit prin minune chipul tău în biserica din Lida;
Bucură-te, ceea ce ai fost văzută acolo de Apostolii Petru și Ioan;
Bucură-te, iubitoare de plaiuri moldave, locuite de creștini evlavioși;
Bucură-te, mângâiere pentru voievodul Alexandru cel Bun;
Bucură-te, egumenă, care aduni cu grijă suflete în obștea monahală;
Bucură-te, ceea ce, cu smerenie, ții în brațe pe Fiul tău
și Dumnezeul nostru;
Bucură-te, ceea ce ne ocrotești și ne dăruiești sănătate;
Bucură-te, ceea ce, în icoană, te înfățișezi vie celor credincioși;
Bucură-te, ceea ce ni-L arăți cu dreapta pe Pruncul Hristos;
Bucură-te, ceea ce ne dai bucurie când privim chipul tău scăldat în lumină;
Bucură-te, Maica Domnului,
Îndrumătoarea cea slăvită!

Condacul 1
Chipului tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, care străjuiește în biserica Mănăstirii Neamț, ne închinăm noi, credincioșii, cinstindu-
l cu evlavie; că, prin mijlocirile tale, ne păzești și ne izbăvești de ispite, de necazuri și de toate relele întâmplări. Pentru aceea, mulțumind, strigăm către tine: Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!


Rugăciune către Maica Domnului


O, Maică prealăudată, Fecioară preacurată, cea numită cu mii de nume după darurile pe care ni le mijlocești în multe chipuri de la Dumnezeu, ceea ce prin sfintele tale icoane făcătoare de minuni te arăți a fi slava Bisericii, apărătoarea mănăstirilor, ocrotitoarea creștinilor și mijlocitoarea tuturor ortodocșilor către Mântuitorul Hristos. Astfel, icoana ta Lidianca ai adus-o de la Lida la Constantinopol, apoi ai trimis-o la Roma spre ocrotire din calea prigonitorilor, însă iarăși ai adus-o înapoi, odată cu biruința asupra celor ce erau potrivnici cinstirii icoanelor. După multă vreme, împăratul Ioan al Bizanțului a dăruit sfântă icoana ta, Indrumătoarea, zugrăvită după modelul celei din Lida, binecredinciosului Voievod Alexandru cel Bun al Moldovei, spre binecuvântarea și ocrotirea poporului dreptcredincios și cinstitor de Dumnezeu. De aceea, cu dragoste și cu credință ne închinăm ție, ceea ce ne-ai trimis chipul feței tale cel preacinstit și cu totul luminos, pe care îl sărutăm cu evlavie. Arată-ți milele tale, primind cererile cele de folos ale robilor tăi; depărtează de la noi robia păcatelor, izbăvește-ne de toată vătămarea trupească și sufletească și fii mijlocitoare pentru mântuirea noastră. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău, ca să vestească slăvitele tale minuni, pe care le faci în viata fiecărui binecredincios. O, Preasfântă Fecioară, ocrotește obștea mănăstirii acesteia și pe toți închinătorii-pelerini care aleargă la cinstită icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta și învrednicește-i pe toți creștinii să viețuiască întru Hristos și să ajungă în lăcașurile cerești. Împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, roagă-te Preacurată, Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să dăruiască celor neputincioși tămăduire și sănătate desăvârșită, liniște celor înviforați și mântuire tuturor celor ce te laudă pe tine și slăvesc pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.