Rugăminte...

 

Rugăminte...

 

...reluată...

 

 

Doamne, ajută!

 

Cu inima strânsă, iarăși vă cer ajutorul.

 

Sunt Nicoleta Enculescu, domiciliată în București, sector 3, licențiată în Filologie, specializarea Română – Franceză (promoția 1999), cu Studii Aprofundate în Etnologie și Folclor (promoția 2002), precum și licențiată în Teologie Ortodoxă, specializarea Didactică Ortodoxă (promoția 2012), cu masterat în Comunicare și comuniune eclesială în spațiul eclesial ortodox (promoția 2015).

 

Sunt profesor calificat suplinitor de limba și literatura română, limba franceză, limba latină și religie ortodoxă. Predau din 28 octombrie 2003, cu o întrerupere între 1 septembrie 2012 și 31 august 2015, din cauza unor probleme de sănătate. De asemenea, din 6 martie 2025 nu am mai predat.

 

Am gradul III de invaliditate și gradul mediu de handicap, dobândite în urma unui accident suferit în 1998, soldat cu Pareză de SPE și SPI nerv sciatic – membrul inferior stâng și Hernie de disc L5-S1 (operată în 2010 prin nucleoplastie percutană, iar în 2024 prin discectomie cu alcool și infiltrații transforaminale). Am mai făcut în 20 aprilie 2026 infiltrații transforaminale sub ghidaj radiologic.

Din cauza parezei, am solicitat intens membrul inferior drept, urmările acestui lucru soldându-se printr-o operație la genunchiul drept, pentru condromalacie rotuliană, condromalacie condil fem.intern și platou tibial (2008). De asemenea, datorită faptului că m-am sprijinit cu forță în mâna dreaptă, a avut de suferit umărul drept, la care am fost diagnosticată cu artroză acromio-claviculară și osteofitoză – sindrom impingem -, leziune tendon supraspinos (2023) și am fost operată în octombrie 2024.

În 2005, am fost diagnosticată și cu nodul tumoral hipofizar latero-sellar stâng, situat pe glanda hipofiză, iar în 2012, în ianuarie și în iunie, am fost operată pentru triplă artroză subastragaliană și supraastragaliană și pentru fractură de astragal – membrul inferior stâng, afectat de pareză, glezna fiindu-mi îndreptată, fixată cu șuruburi, scoabe și substanță înlocuitoare de os (EUROCER), și ridicată la 25 de grade. Pentru aceasta, trebuie să port ghete ortopedice cu toc de 2,5 cm în interiorul ghetei, cu arc pe talpă și întărituri laterale, atât pentru piciorul drept, cât – mai ales – pentru piciorul stâng.

 

Părinții mei au murit, tatăl în 26 ianuarie 2012, iar mama în 6 septembrie 2021.

 

Vă cer ajutorul pentru a-mi putea procura:

- o pereche de ghete pentru perioada caldă (primăvară – vară), neîmblănite;

- o pereche de ghete pentru perioada rece (toamnă – iarnă), îmblănite.

Ghetele pe care le am în prezent, pe lângă faptul că s-au stricat, nici nu mă mai ajută, întrucât în gheata dreaptă nu-mi intră și orteza pe care trebuie să o port pentru gleznă, deoarece mi se răsucește și ea. Ghetele sunt făcute în urmă cu doi ani, când glezna dreaptă nu mi se răsucea.

Pe o singură pereche de ghete am dat, în 2024, 850 de lei. Ele se fac pe comandă și merg la Ortopedica pentru a mi le procura.

 

- am nevoie de medicamentul Cere bleu – flacoane buvabile (care costă 252 de lei o cutie cu 20 de flacoane) - tratamentul trebuie să-l fac cel puțin 6 luni, apoi pauză și încă 6 luni -; de asemenea, de NEUROVERT – flacoane buvabile (care costă 215 de lei o cutie cu 20 de flacoane), CONCENTRIX (sunt flacoane cu 180 de capsule, de 250 de lei, dar și flacoane cu 60 de capsule, de 106,50 lei), dar și MODAFINIL.

Pe lângă acestea, mai iau și alte medicamente, destul de costisitoare.

- trebuie să fac infiltrații în genunchiul drept operat cu substanță vâscoelastică, de două ori pe an, o fiolă la 6 luni (mi s-a recomandat - și am făcut, până acum, din 2022 – HYA JOINT-PLUS. Părintele meu duhovnic (de la biserica Mărțișor din București, sector 4, PC Pr. Dragoș Marineață) mi-a cumpărat prima fiolă de HYA JOINT PLUS;

- Pe 12 iunie 2026 am făcut endoscopie digestivă superioară, la clinica DigestMed, din Splaiul Independenței, nr.319H, când mi s-au luat și biopsii, însă mi s-au recomandat și o serie de analize. Două dintre ele (dozare ATE ANTI CELULĂ PARIETALĂ și ATE ANTI FACTOR INTRINSEC) nu se fac decât cu plată, la laboratoare precum Synevo. Costă foarte mult, una dintre ele costă 87 de lei, cealaltă 443 de lei.

Pentru a mă putea deplasa pe distanțe scurte (la medicul de familie, la clinica de recuperare, la biserică, la o eventuală mai apropiată școală), am nevoie de o tricicletă electrică acoperită, astfel încât să mă pot folosi de ea și când plouă, și când ninge. Aceasta pentru a mai reduce din cheltuielile ce le presupune deplasarea cu taxiul pe care încă le mai suportă una dintre prietenele mele, dar numai până la sfârșitul acestei luni,  deoarece este foarte greu și pentru ea. Am văzut un model aici:

- https://agromarksrl.com/produs/masina-electrica-3-roti-rdb-t414/?gad_source=1&gad_campaignid=23510765424&gclid=Cj0KCQjwsMLSBhD9ARIsAIpUTDpdcxQRhVIHBnGJ0ZZL0QlDD0QLln18CbSCxFvHps-1430BINf7S5AaAn3DEALw_wcB

- https://www.voltarom.ro/cumpara/tricicleta-electrica-1000w-voltarom-vm5-rosu-fara-permis-72v-20ah-25-3540?gad_source=1&gad_campaignid=23384980476&gclid=Cj0KCQjwsMLSBhD9ARIsAIpUTDrCq0lpS2FGlhYhGTrmFcWpfxPLHeEjWaCHmIU8fDuPrkMlg7T6twgaAtlgEALw_wcB

Am nevoie ca mașinuța sau tricicleta electrică să fie încăpătoare (cel puțin în spate), pentru a-mi putea intra scaunul rulant și cadrul…

 

- am nevoie de ajutor pentru deplasarea cu taxiul, însă singurul taximetrist care a acceptat să mă scoată din casă cu căruciorul a mărit și prețul curselor, pentru că acolo unde mă duce mai trebuie să mă și aștepte și să mă aducă înapoi acasă. Dumnealui nu acceptă decât plata cash.

- am nevoie de o sobă nouă, pentru că cea existentă, veche, din anul 1985, scoate fum în casă. Am reușit – sper – să strâng suma necesară pentru materiale, sper să-mi ajungă și pentru manoperă. Ea a mai fost dată jos în 2019, dar refăcută cu cahlele vechi, doar cărămida din interior schimbată, însă, de atunci, în fiecare an îmi cad bucăți de cărămidă și chiar cărămizi întregi din interior. Cahlele existente sunt răscoapte. De asemenea, am nevoie de o sobiță (dar nu din metal) care să îmi încălzească bucătăria și baia pe timpul rece (toamnă-iarnă-primăvară), întrucât acolo este frig ca afară și nu mă pot spăla.

 

- am nevoie de refacerea acoperișului, întrucât îmi plouă în casă.

Orice ajutor este binevenit!

Cont: RO59BRDE441SV99444804410

Vă mulțumesc, din suflet, și Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului să vă răsplătească eforturile.

https://www.facebook.com/enculescu.v.nicoleta/posts/pfbid02WHUCJwvyAMg4jF55swwN3RGiViLEcENcTArP9Tg3aAfmUcvyCdGrFFw8D7f4uvTwl 

8 iulie 1999 - un vis împlinit!

8 iulie 1999 - un vis împlinit! 

În urmă cu 27 de ani absolveam Facultatea de Filologie a Universitatii „HYPERION”, specializarea Filologie - Limba și literatura română - Limba și literatura franceză. În ziua de 8 iulie, după susținerea probelor scrise și orale, după susținerea lucrării de licență, s-au afișat și primele rezultate: eram declarată LICENȚIATĂ ÎN FILOLOGIE. Chiar de ziua MAMEI! Clipe dragi ale sufletului meu! Prima facultate, prima licență: 8 iulie 1999.

 - când i-am propus domnului profesor această temă, m-a privit neîncrezător...

 - până la urmă, am reușit! Câteva din cărțile din bibliografie mi le-a împrumutat chiar domnul profesor Gheorghe Chivu. Așa am cunoscut unde se afla Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”. Am descoperit apoi - și am fost primită - biblioteca Sfântului Sinod, dar și Biblioteca Academiei Române.

8 iulie... MAMA

 8 iulie...

Undeva, un colț de Cer zâmbește: astăzi este ziua ta pământească, mami!

Mama? Născută de ziua Sfinților Epictet și Astion.

S-a născut acolo unde legenda și sfințenia rodesc în CUVÂNT. S-a născut acolo unde, dacă te înalți pe-o rază-rugăciune, poți să dai mâna cu Dumnezeu și Sfinții Săi!... S-a născut în Costești, județul Vâlcea, la umbra moaștelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul și a mormântului lui Matei Basarab... Istorie și jertfă, istorie, luptă și credință...

Dacă nu era mama (așa cum a fost), nici eu nu eram ceea ce sunt astăzi. Mama a avut o permanentă încredere în mine, îndemnându-mă și sprijinindu-mă sufletește să-mi împlinesc visul. Sau visurile. Ea m-a călăuzit pe drumul cel bun, ea mi-a stat alături și la bine, dar și la greu, nu m-a abandonat niciodată. Mama a plâns pentru mine, s-a bucurat pentru mine, a suferit și s-a îmbolnăvit, treptat, din cauza accidentului meu și ale urmărilor acestuia.

Mama? Un chip lumios și o inimă blândă, un om care a luptat pentru echilibru, pentru armonie, pentru pacea din familie.

Mama - și nu doar prin natura profesiei - era omul născut să ajute, și ajuta necondiționat.

Mama era omul pe umărul căruia puteai să plângi, dar care te și ridica de jos, „punându-te pe picioare” cu iubirea sa infinită.

Mama iubea totul, iubea frumosul, împletea plăcutul cu utilul.

Mama știa a zâmbi chiar și când nori gri-negri îi apăsau sufletul. A dus lupta cea bună cu demnitate, deși lacrima ce-i picura, nevăzută, în inimă o secătuia de putere. A avut o inimă de martir. Chiar dacă a suferit, a știut să ierte, să iubească în continuare, să respecte, să ajute - până la sfârșit.

Un singur lucru nu m-a învățat: cum să trăiesc fără ea. De aceea, poate, dorul... doare... Mi-e dor în fiecare zi de tine, mămica mea, și te iubesc nespus...

Dar...

...astăzi Cerul se bucură. S-a născut sub ocrotirea Sfinților Epictet și Astion, de care a aflat spre apusul vieții sale, dar la care a avut multă evlavie din momentul în care a aflat despre ei, despre viața lor.

Sfinților Epictet și Astion, rugați-vă lui Dumnezeu ca să o învrednicească pe mama veseliei celei veșnice, dăruindu-i haina albă a biruinței!

Nu știu ce să-ți spun, mami! Îți mulțumesc că ai fost alături de mine, că ai crezut în mine, că m-ai ajutat când mi-a fost mai greu!

Iertare, din Înalt, să-mi dăruiești, MĂICUȚA mea, pentru orele-povară și de chin!...

La mulți ani, în veșnicie, scumpa mea, draga mea, mămica mea! La mulți ani, lângă Iisus!

Fie ca Bunul Dumnezeu să-ți dăruiască un colțișor de Rai!

Să nu ne uiți pe noi, cei de-aici, de pe pământ! Să te rogi pentru noi, cei rămași să-ți ducem învățătura și dorul mai departe, să ne gătești calea către Patria Cerească, către Patria de Sus!

 - Născută în marea familie Istocescu. Istocescu T. Nicolae și Tudorița. Sat Văratici, str. Mlăci.

 - Născută - a doua din cei patru copii care au supraviețuit - de ziua Sfinților Epictet și Astion... Care i-au călăuzit pașii pentru a deveni ce și-a dorit, care au ajutat-o să-și sprijine semenii la greu. A urmat cursurile Școlii sanitare din Râmnicu Vâlcea și a fost asistentă medicală. Mulți reveneau, cu recunoștință, la mama, pentru a-i mulțumi.

 - (subiectele primite la examenele pentru gradele de asistent medical, i-au fost, în timp, boli. Asta pe principiul: dacă tot înveți, vei știi să te și tratezi, în caz că te vei îmbolnăvi. )

Mândră de tine, MAMI! Îți mulțumesc pentru tot!

 - din cabinetul de Boli interne al Centrului Medical Aeronautic

 - Alături de doamna dr. Urs, pe când Centrul Medical Aeronautic ființa la Herăstrău.

 - Știai să te bucuri de tot, începând cu lucrurile simple...

 - Din dragoste, pentru MAMA

 - Din dragoste, pentru MAMA

 - Din dragoste, pentru MAMA

ARHIMANDRIT VENIAMIN MICLE (7 IULIE 1939 – 17 NOIEMBRIE 2025) – MONAHUL-CĂRTURAR VREDNIC LUCRĂTOR ÎN OGORUL SPIRITUALITĂȚII ROMÂNEȘTI

ARHIMANDRIT VENIAMIN MICLE (7 IULIE 1939 – 17 NOIEMBRIE 2025) – MONAHUL-CĂRTURAR VREDNIC LUCRĂTOR ÎN OGORUL SPIRITUALITĂȚII ROMÂNEȘTI

 

            Mâine ar fi fost ziua de naștere a Cuvioșiei Sale, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle de la Mănăstirea „Bistrița Olteană”, comuna Costești, județul Vâlcea. S-a născut în ziua de 7 iulie 1939, în localitatea Plopeşti-Şişeşti, judeţul Maramureş, fiind unul dintre cei şase copii ai familiei Timofte şi Eudochia Micle, primind, la Botez, numele Valer. La vârsta de 5 ani, a învăţat să citească de la sora sa mai mare. La 11 noiembrie 1954, în vârstă de 15 ani, a renunțat, de bună voie, la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu-Mare, unde fusese admis ca bursier, urmând calea sufletului său, luându-şi Crucea cu demnitate: a intrat ca novice la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, judeţul Maramureş, condusă de Protosinghelul Iustinian Chira. Remarcându-se ca un tânăr studios, avid de noi cunoştinţe, Părintele stareţ l-a trimis la Seminarul Teologic din Cluj, unde a fost admis în anul 1955. La 19 iulie 1958, a depus voturile monahale, primind numele Veniamin. A absolvit cursurile Seminarului Teologic din Cluj, primul din cei 40 de colegi câţi avea, în luna iunie 1959, iar în toamna aceluiaşi an a fost admis, tot primul, la Institutul Teologic din Sibiu. Însă, pe 3 octombrie, în baza Decretului 410/1959, a fost înlăturat din Institut și la 1 noiembrie chiar izgonit din mănăstire, împreună cu ceilalţi monahi. La 7 noiembrie, s-a angajat într-un Atelier de pictură şi confecţionat rame de tablouri, în oraşul Dej, urmând şi Şcoala de Artă Populară din localitate, certificându-i-se talentul de pictor nativ.

            Întrucât Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia rămăsese fără slujitori, Părintele stareţ Iustinian a intervenit, pe lângă Episcopia Clujului, pentru readucerea sa în aşezământul monahal şi, la 20 decembrie 1959, în urma aprobării eparhiale, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle a fost hirotonit ierodiacon, iar în ziua următoare ieromonah, calitate în care, pe lângă activitatea gospodărească din Sfânta Mănăstire, a oficiat Sfintele Slujbe bisericeşti, a predicat şi a mărturisit credincioşii, a desfăşurat o activitate misionar-pastorală în unele parohii vacante, precum Vima Mică, Maşca, Fânaţe, Copalnic etc.. În perioada ianuarie – aprilie 1961, a suplinit parohia Suciu de Sus, din Protopopiatul Lăpuş, judeţul Maramureş.

            La îndemnul Episcopului Teofil al Clujului de a-şi relua studiile universitare, s-a înscris în acelaşi Institut Teologic din care fusese înlăturat, frecventând cursurile facultăţii între anii 1962 – 1966, la 26 iunie susţinându-şi examenul de licenţă, pe care l-a trecut cu calificativul „Excepţional”.

            Timp de doi ani, la recomandarea rectorului Sofron Vlad, între 1966 şi 1968, a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic din Bucureşti, Secţia Practică, specialitatea Omiletică şi Catehetică, avându-l ca îndrumător pe profesorul Diacon Dr. Nicolae Balca.

            În vacanţe, mergea la Mănăstirea Rohia, încadrându-se în programul de muncă şi rugăciune.

            Ca doctorand, a obţinut o bursă guvernamentală franceză, în aprilie 1968. În Franţa, la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg (1968 – 1971), şi-a pregătit teza de doctorat cu titlul „Problemele predicii creştine în vremea noastră”, cercetând şi documentându-se la modul cel mai serios, în bibliotecile Universităţii franceze, precum şi în cele ale oraşului, participând la congrese teologice, vizitând renumite centre de cultură şi aşezăminte monahale din Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg. S-a reîntors în ţară la 24 august 1971, fiind numit asistent şi duhovnic la Institutul Teologic din Bucureşti, apoi profesor la Seminarul Teologic Special din Curtea de Argeş, unde a predat, în anul şcolar 1971 – 1972, Limba franceză şi Tipicul bisericesc, fiind, în acelaşi timp, şi duhovnicul elevilor.

            La solicitarea profesorilor Institutului Teologic din Sibiu, candidează şi ocupă postul de asistent la Catedra de Omiletică şi Catehetică, conducând seminariile Catedrei, precum şi pe cele de Istorie a Bisericii Universale, predând însă şi Limbile Franceză şi Latină.

            La recomandarea Patriarhiei Române, este numit reprezentant al Institutului Teologic din Sibiu pe lângă Institutul Teologic Ecumenic „Tantur” din Ierusalim, în 1973, perioadă în care şi-a continuat definitivarea cercetărilor privind teza sa de doctorat, bucurându-se de aprecierea tuturor membrilor acelei instituţii de învăţământ superior.

            În ziua de 7 iunie, chemat în ţară, prezentându-se în audienţă la Preafericitul Patriarh de atunci, Iustinian Marina, acesta l-a întâmpinat cu cuvintele: „Veniamine, eşti prelucrat! Ştiu că sunt intrigi, nu te descuraja, că şi eu am avut parte de ele toată viaţa.”

La Departamentul Cultelor, unde a fost chemat şi primit de vicepreşedintele Gheorghe Nenciu, au avut loc discuţii dure, Părintele Arhimandrit fiind acuzat de activitate antiguvernamentală, antipatriotică şi antiortodoxă. Cu ajutorul lui Dumnezeu însă, care „inima înfrântă şi smerită nu o va urgisi” (Psalmul 50 al lui David), după însăși mărturisirea Părintelui, „sufletul i-a fost învăluit într-o pace divină”, care l-a ajutat, de atunci înainte, să privească totul „cu deaşarea înţeleaptă a monahului”. Părintele Veniamin Micle a fost transferat la Seminarul Teologic Mofleni – Craiova, la recomandarea Departamentului Cultelor „de a nu fi pierdut pentru Ortodoxie într-un centru ca Sibiul, unde sunt mai multe confesiuni creştine”. Aici a predat Limbile Franceză, Engleză, Rusă, Filosofia, Logica, Ecumenismul şi Istoria religiilor, fiind, permanent, şi diriginte. Timpul liber şi l-a dedicat studiului, publicând în numeroase reviste de specialitate, fiind ridicat, de către Preasfinţitul Mitropolit al Olteniei de atunci, Părintele Teoctist, la treapta de Protosinghel.

            Preafericitul Părinte Patriarh Justin Moisescu l-a numit, la 1 septembrie 1977, director al Seminarului Teologic din Bucureşti, având atribuţii administrative şi didactice.

Recunoscându-i-se meritele, Sfântul Sinod îl ridică la treapta de Arhimandrit. Conştient de responsabilităţile ce-i reveneau ca director, a organizat şi condus întreaga activitate conform legilor şi regulamentelor aflate în vigoare, ceea ce însă i-a atras numeroase animozităţi, chiar duşmănii, urzindu-se numeroase intrigi pentru înlăturarea sa. A apărat drepturile elevilor şi ale angajaţilor acestui aşezământ liceal teologic şi, pentru că nu l-a părăsit pe Părintele Calciu în vremea în care acesta îşi începea lupta făţişă cu regimul politic şi cu complicii săi din sânul Bisericii, prin predici care au ridicat tineretul, teologi și studenți la diferite facultăți din Capitală, odată cu dărâmarea Sfântului lăcaş „Enei” (1 mai 1977), Părintele Arhimandrit Veniamin Micle a fost biruit de „cei interesaţi”, Departamentul Cultelor şi forurile bisericeşti superioare retrăgându-l la mănăstire, pentru tot restul vieţii. Avea 40 de ani, dintre care 25 de viaţă monahală. Aşa că nu s-a speriat. De la Bucureşti, a ajuns la Mănăstirea „Cozia”, unde a avut o parte din biblioteca personală de pe vremea când activase ca asistent la Institutul Teologic din Sibiu şi unde a fost numit preot slujitor, stareţul de atunci, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Gamaliil Vaida, permiţându-i să-şi continue activitatea culturală. A fost perioada în care a publicat o serie de studii teologice, bine documentate, în cele mai prestigioase reviste bisericeşti. A refuzat, cu demnitate, orice fel de avansare, chiar şi să-și mai susţină teza de doctorat, smerindu-se deplin.

            În urma insistenţelor venite din partea Preasfinţitului Episcop Iosif al Râmnicului, a acceptat cu greu funcţia de mare eclesiarh al Catedralei episcopale, între 1982 – 1983, perioadă în care a întreprins călătorii de studii la Muntele Athos, pentru cercetarea manuscriselor româneşti din Biblioteca Schitului Prodromu. Reîntors în ţară, a solicitat, în scris, Episcopiei Râmnicului, să intervină la forurile competente pentru recuperarea clădirilor Sfintei Mănăstiri Bistriţa – Olteană, care, de peste 20 de ani, serveau drept altceva. Primind aprobarea, i s-a încredinţat stăreţia acestei Sfinte Mănăstiri, în vederea restaurării şi reorganizării vieţii monahale. Ca urmare a numeroaselor demersuri, s-a hotărât ca la Mănăstirea Bistriţa – Olteană să se creeze un centru de restaurare şi conservare a bunurilor de patrimoniu (icoane şi cărţi vechi), precum şi organizarea unui muzeu al tiparului românesc, aici descoperindu-se primele tipărituri din ţara noastră; de asemenea, s-au creat săli spaţioase pentru lectură, simpozioane, conferinţe şi comunicări ştiinţifice, repartizându-se, pentru acestea toate, un spaţiu generos, de peste 1000 m pătraţi. În luna septembrie a anului 1986, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle a fost numit diriginte de şantier, aducând contribuţii majore la refacerea materială a Mănăstirii, stând neclintit în faţa furtunii şi mergând fără şovăire către împlinirea lucrării bune şi de folos. Un om exigent cu sine, călugăr de vocaţie, un neobosit căutător de comori din trecutul spiritual românesc, un monah-cărturar care s-a înscris pe linia bunelor tradiţii ale monahismului românesc – iată cine și cum a fost Părintele! Tot ce a scris Cuvioșia Sa certifică o viaţă închinată lui Dumnezeu, precum şi cercetării Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, a monahismului ortodox. El a făcut cinste, prin tot ceea ce a întreprins în domeniul vieţii monahale şi spirituale, nu numai sfântului lăcaş de cult, ci şi Ardealului, al cărui fiu vrednic este. Lucrările Preacuviosului Părinte Arhimandrit Veniamin Micle sunt cercetări întreprinse atât în domeniul teologic, spiritual, cât și lingvistic, care se încheie, de fiecare dată, cu o solidă bibliografie, studiată cu atenție de-a lungul anilor, precum și cu „Indici de nume și de locuri”. Sunt lucrări serios documentate, în care își susține fiecare idee cu citate și argumente covingătoare, logice, edificatoare. El ne-a lăsat drept moștenire numeroase lucrări despre MINUNILE SFÂNTULUI CUVIOS GRIGORIE DECAPLITUL, ale cărui moaște se găsesc în biserica Mănăstirii Bistrița-Olteană din comuna Costești, județul Vălcea; s-a aplecat asupra cercetării trecutului istoric al acestei localități și – inclusiv – al lăcașurilor de cult existente aici; a scris, în stil propriu, despre Sfânta Taină a Preoției și despre Taina Sfântului Maslu, despre minunile săvârșite de Mântuitorul Hristos, făcând referire la textile scripturistice; ne-a lăsat sfaturi hrănitoare și întăritoare de suflet. Mi-a dăruit și mie câteva din multele sale cărți. Multe dintre ele le-a tipărit chiar în chilia sa, vegheat de Sfântul care i-a fost atât de drag și pe care nu l-a părăsit nicio clipă, de când a ajuns aici, în 1986, sub aripa rugăciunii sale, și până când și-a dat sufletul, cu pace, în mâinile lui Hristos, la 17 noiembrie 2025. Merită să-i cunoaștem lucrarea! L-am cunoscut și eu pe Cuvioșia Sa, în anul 2000! Era omul care, văzându-te doar o singură dată, peste un an te recunoștea și-ți spunea pe numele mic (prenume), știa de unde ești, ce probleme ai; omul cu o memorie extraordinar de vie, omul cu voce blândă, cu un cuvânt ce te îmbărbăta în orice clipă aveai nevoie; un om al Bisericii, făcut pentru Biserică, născut spre a-i îndrepta pe mulți pe calea mântuirii; un om care aducea liniștea și calmul în sufletele ucenicilor săi. De la Părintele am învățat că, atunci când ai o suferință mare și nu poți citi rugăciuni, să spui – cu credință – de șapte ori, în fiecare seară, Rugăciunea Domnească. O bucurie că l-am cunoscut, că l-am putut auzi slujind și predicând, că l-am putut asculta când urcam la chilia Sfinției Sale. De-abia așteptam să vină vara, pentru a urca la dumnealui, când ajungeam în Costeștiul meu drag, de care mă leagă multe, dar în special faptul că mama era născută acolo, în cel mai feeric și binecuvântat colț de țară. Costeștiul este leagănul vacanțelor copilăriei mele. Ultima dată am fost la Părintele Veniamin in februarie 2024. I-am remarcat atunci (și m-au impresionat mult) mâinile (sale) albe, translucide. L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să-l mai prind in viață când oi ajunge acolo. Nu a fost să fie. Știu însă că Cerul s-a îmbogățit cu un nou rugător pentru noi!

            Anul trecut îi uram „La mulți ani!”; anul acesta mă-ntorc cu gândul în trecut, rememorez cele trăite și îndrăznesc să spun: La mulți ani în veșnicie, Cuvioase Părinte Arhimandrit Veniamin, la Dreapta lui Hristos!

 

Profesor Nicoleta Enculescu, București