ARHIMANDRIT VENIAMIN MICLE (7 IULIE 1939 – 17
NOIEMBRIE 2025) – MONAHUL-CĂRTURAR VREDNIC LUCRĂTOR ÎN OGORUL SPIRITUALITĂȚII
ROMÂNEȘTI
Mâine ar fi fost ziua de naștere a Cuvioșiei Sale, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle de la Mănăstirea „Bistrița Olteană”, comuna Costești, județul Vâlcea. S-a născut în ziua de 7 iulie 1939, în localitatea Plopeşti-Şişeşti, judeţul Maramureş, fiind unul dintre cei şase copii ai familiei Timofte şi Eudochia Micle, primind, la Botez, numele Valer. La vârsta de 5 ani, a învăţat să citească de la sora sa mai mare. La 11 noiembrie 1954, în vârstă de 15 ani, a renunțat, de bună voie, la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu-Mare, unde fusese admis ca bursier, urmând calea sufletului său, luându-şi Crucea cu demnitate: a intrat ca novice la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, judeţul Maramureş, condusă de Protosinghelul Iustinian Chira. Remarcându-se ca un tânăr studios, avid de noi cunoştinţe, Părintele stareţ l-a trimis la Seminarul Teologic din Cluj, unde a fost admis în anul 1955. La 19 iulie 1958, a depus voturile monahale, primind numele Veniamin. A absolvit cursurile Seminarului Teologic din Cluj, primul din cei 40 de colegi câţi avea, în luna iunie 1959, iar în toamna aceluiaşi an a fost admis, tot primul, la Institutul Teologic din Sibiu. Însă, pe 3 octombrie, în baza Decretului 410/1959, a fost înlăturat din Institut și la 1 noiembrie chiar izgonit din mănăstire, împreună cu ceilalţi monahi. La 7 noiembrie, s-a angajat într-un Atelier de pictură şi confecţionat rame de tablouri, în oraşul Dej, urmând şi Şcoala de Artă Populară din localitate, certificându-i-se talentul de pictor nativ.
Întrucât Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia rămăsese fără slujitori, Părintele stareţ Iustinian a intervenit, pe lângă Episcopia Clujului, pentru readucerea sa în aşezământul monahal şi, la 20 decembrie 1959, în urma aprobării eparhiale, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle a fost hirotonit ierodiacon, iar în ziua următoare ieromonah, calitate în care, pe lângă activitatea gospodărească din Sfânta Mănăstire, a oficiat Sfintele Slujbe bisericeşti, a predicat şi a mărturisit credincioşii, a desfăşurat o activitate misionar-pastorală în unele parohii vacante, precum Vima Mică, Maşca, Fânaţe, Copalnic etc.. În perioada ianuarie – aprilie 1961, a suplinit parohia Suciu de Sus, din Protopopiatul Lăpuş, judeţul Maramureş.
La îndemnul Episcopului Teofil al Clujului de a-şi relua studiile universitare, s-a înscris în acelaşi Institut Teologic din care fusese înlăturat, frecventând cursurile facultăţii între anii 1962 – 1966, la 26 iunie susţinându-şi examenul de licenţă, pe care l-a trecut cu calificativul „Excepţional”.
Timp de doi ani, la recomandarea rectorului Sofron Vlad, între 1966 şi 1968, a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic din Bucureşti, Secţia Practică, specialitatea Omiletică şi Catehetică, avându-l ca îndrumător pe profesorul Diacon Dr. Nicolae Balca.
În vacanţe, mergea la Mănăstirea Rohia, încadrându-se în programul de muncă şi rugăciune.
Ca doctorand, a obţinut o bursă guvernamentală franceză, în aprilie 1968. În Franţa, la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg (1968 – 1971), şi-a pregătit teza de doctorat cu titlul „Problemele predicii creştine în vremea noastră”, cercetând şi documentându-se la modul cel mai serios, în bibliotecile Universităţii franceze, precum şi în cele ale oraşului, participând la congrese teologice, vizitând renumite centre de cultură şi aşezăminte monahale din Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg. S-a reîntors în ţară la 24 august 1971, fiind numit asistent şi duhovnic la Institutul Teologic din Bucureşti, apoi profesor la Seminarul Teologic Special din Curtea de Argeş, unde a predat, în anul şcolar 1971 – 1972, Limba franceză şi Tipicul bisericesc, fiind, în acelaşi timp, şi duhovnicul elevilor.
La solicitarea profesorilor Institutului Teologic din Sibiu, candidează şi ocupă postul de asistent la Catedra de Omiletică şi Catehetică, conducând seminariile Catedrei, precum şi pe cele de Istorie a Bisericii Universale, predând însă şi Limbile Franceză şi Latină.
La recomandarea Patriarhiei Române, este numit reprezentant al Institutului Teologic din Sibiu pe lângă Institutul Teologic Ecumenic „Tantur” din Ierusalim, în 1973, perioadă în care şi-a continuat definitivarea cercetărilor privind teza sa de doctorat, bucurându-se de aprecierea tuturor membrilor acelei instituţii de învăţământ superior.
În ziua de 7 iunie, chemat în ţară, prezentându-se în audienţă la Preafericitul Patriarh de atunci, Iustinian Marina, acesta l-a întâmpinat cu cuvintele: „Veniamine, eşti prelucrat! Ştiu că sunt intrigi, nu te descuraja, că şi eu am avut parte de ele toată viaţa.”
La Departamentul Cultelor, unde a fost chemat şi primit de vicepreşedintele Gheorghe Nenciu, au avut loc discuţii dure, Părintele Arhimandrit fiind acuzat de activitate antiguvernamentală, antipatriotică şi antiortodoxă. Cu ajutorul lui Dumnezeu însă, care „inima înfrântă şi smerită nu o va urgisi” (Psalmul 50 al lui David), după însăși mărturisirea Părintelui, „sufletul i-a fost învăluit într-o pace divină”, care l-a ajutat, de atunci înainte, să privească totul „cu deaşarea înţeleaptă a monahului”. Părintele Veniamin Micle a fost transferat la Seminarul Teologic Mofleni – Craiova, la recomandarea Departamentului Cultelor „de a nu fi pierdut pentru Ortodoxie într-un centru ca Sibiul, unde sunt mai multe confesiuni creştine”. Aici a predat Limbile Franceză, Engleză, Rusă, Filosofia, Logica, Ecumenismul şi Istoria religiilor, fiind, permanent, şi diriginte. Timpul liber şi l-a dedicat studiului, publicând în numeroase reviste de specialitate, fiind ridicat, de către Preasfinţitul Mitropolit al Olteniei de atunci, Părintele Teoctist, la treapta de Protosinghel.
Preafericitul Părinte Patriarh Justin Moisescu l-a numit, la 1 septembrie 1977, director al Seminarului Teologic din Bucureşti, având atribuţii administrative şi didactice.
Recunoscându-i-se meritele, Sfântul Sinod îl ridică la treapta de Arhimandrit. Conştient de responsabilităţile ce-i reveneau ca director, a organizat şi condus întreaga activitate conform legilor şi regulamentelor aflate în vigoare, ceea ce însă i-a atras numeroase animozităţi, chiar duşmănii, urzindu-se numeroase intrigi pentru înlăturarea sa. A apărat drepturile elevilor şi ale angajaţilor acestui aşezământ liceal teologic şi, pentru că nu l-a părăsit pe Părintele Calciu în vremea în care acesta îşi începea lupta făţişă cu regimul politic şi cu complicii săi din sânul Bisericii, prin predici care au ridicat tineretul, teologi și studenți la diferite facultăți din Capitală, odată cu dărâmarea Sfântului lăcaş „Enei” (1 mai 1977), Părintele Arhimandrit Veniamin Micle a fost biruit de „cei interesaţi”, Departamentul Cultelor şi forurile bisericeşti superioare retrăgându-l la mănăstire, pentru tot restul vieţii. Avea 40 de ani, dintre care 25 de viaţă monahală. Aşa că nu s-a speriat. De la Bucureşti, a ajuns la Mănăstirea „Cozia”, unde a avut o parte din biblioteca personală de pe vremea când activase ca asistent la Institutul Teologic din Sibiu şi unde a fost numit preot slujitor, stareţul de atunci, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Gamaliil Vaida, permiţându-i să-şi continue activitatea culturală. A fost perioada în care a publicat o serie de studii teologice, bine documentate, în cele mai prestigioase reviste bisericeşti. A refuzat, cu demnitate, orice fel de avansare, chiar şi să-și mai susţină teza de doctorat, smerindu-se deplin.
În urma insistenţelor venite din partea Preasfinţitului Episcop Iosif al Râmnicului, a acceptat cu greu funcţia de mare eclesiarh al Catedralei episcopale, între 1982 – 1983, perioadă în care a întreprins călătorii de studii la Muntele Athos, pentru cercetarea manuscriselor româneşti din Biblioteca Schitului Prodromu. Reîntors în ţară, a solicitat, în scris, Episcopiei Râmnicului, să intervină la forurile competente pentru recuperarea clădirilor Sfintei Mănăstiri Bistriţa – Olteană, care, de peste 20 de ani, serveau drept altceva. Primind aprobarea, i s-a încredinţat stăreţia acestei Sfinte Mănăstiri, în vederea restaurării şi reorganizării vieţii monahale. Ca urmare a numeroaselor demersuri, s-a hotărât ca la Mănăstirea Bistriţa – Olteană să se creeze un centru de restaurare şi conservare a bunurilor de patrimoniu (icoane şi cărţi vechi), precum şi organizarea unui muzeu al tiparului românesc, aici descoperindu-se primele tipărituri din ţara noastră; de asemenea, s-au creat săli spaţioase pentru lectură, simpozioane, conferinţe şi comunicări ştiinţifice, repartizându-se, pentru acestea toate, un spaţiu generos, de peste 1000 m pătraţi. În luna septembrie a anului 1986, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle a fost numit diriginte de şantier, aducând contribuţii majore la refacerea materială a Mănăstirii, stând neclintit în faţa furtunii şi mergând fără şovăire către împlinirea lucrării bune şi de folos. Un om exigent cu sine, călugăr de vocaţie, un neobosit căutător de comori din trecutul spiritual românesc, un monah-cărturar care s-a înscris pe linia bunelor tradiţii ale monahismului românesc – iată cine și cum a fost Părintele! Tot ce a scris Cuvioșia Sa certifică o viaţă închinată lui Dumnezeu, precum şi cercetării Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, a monahismului ortodox. El a făcut cinste, prin tot ceea ce a întreprins în domeniul vieţii monahale şi spirituale, nu numai sfântului lăcaş de cult, ci şi Ardealului, al cărui fiu vrednic este. Lucrările Preacuviosului Părinte Arhimandrit Veniamin Micle sunt cercetări întreprinse atât în domeniul teologic, spiritual, cât și lingvistic, care se încheie, de fiecare dată, cu o solidă bibliografie, studiată cu atenție de-a lungul anilor, precum și cu „Indici de nume și de locuri”. Sunt lucrări serios documentate, în care își susține fiecare idee cu citate și argumente covingătoare, logice, edificatoare. El ne-a lăsat drept moștenire numeroase lucrări despre MINUNILE SFÂNTULUI CUVIOS GRIGORIE DECAPLITUL, ale cărui moaște se găsesc în biserica Mănăstirii Bistrița-Olteană din comuna Costești, județul Vălcea; s-a aplecat asupra cercetării trecutului istoric al acestei localități și – inclusiv – al lăcașurilor de cult existente aici; a scris, în stil propriu, despre Sfânta Taină a Preoției și despre Taina Sfântului Maslu, despre minunile săvârșite de Mântuitorul Hristos, făcând referire la textile scripturistice; ne-a lăsat sfaturi hrănitoare și întăritoare de suflet. Mi-a dăruit și mie câteva din multele sale cărți. Multe dintre ele le-a tipărit chiar în chilia sa, vegheat de Sfântul care i-a fost atât de drag și pe care nu l-a părăsit nicio clipă, de când a ajuns aici, în 1986, sub aripa rugăciunii sale, și până când și-a dat sufletul, cu pace, în mâinile lui Hristos, la 17 noiembrie 2025. Merită să-i cunoaștem lucrarea! L-am cunoscut și eu pe Cuvioșia Sa, în anul 2000! Era omul care, văzându-te doar o singură dată, peste un an te recunoștea și-ți spunea pe numele mic (prenume), știa de unde ești, ce probleme ai; omul cu o memorie extraordinar de vie, omul cu voce blândă, cu un cuvânt ce te îmbărbăta în orice clipă aveai nevoie; un om al Bisericii, făcut pentru Biserică, născut spre a-i îndrepta pe mulți pe calea mântuirii; un om care aducea liniștea și calmul în sufletele ucenicilor săi. De la Părintele am învățat că, atunci când ai o suferință mare și nu poți citi rugăciuni, să spui – cu credință – de șapte ori, în fiecare seară, Rugăciunea Domnească. O bucurie că l-am cunoscut, că l-am putut auzi slujind și predicând, că l-am putut asculta când urcam la chilia Sfinției Sale. De-abia așteptam să vină vara, pentru a urca la dumnealui, când ajungeam în Costeștiul meu drag, de care mă leagă multe, dar în special faptul că mama era născută acolo, în cel mai feeric și binecuvântat colț de țară. Costeștiul este leagănul vacanțelor copilăriei mele. Ultima dată am fost la Părintele Veniamin in februarie 2024. I-am remarcat atunci (și m-au impresionat mult) mâinile (sale) albe, translucide. L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să-l mai prind in viață când oi ajunge acolo. Nu a fost să fie. Știu însă că Cerul s-a îmbogățit cu un nou rugător pentru noi!
Anul trecut îi uram „La mulți ani!”; anul acesta mă-ntorc cu gândul în trecut, rememorez cele trăite și îndrăznesc să spun: La mulți ani în veșnicie, Cuvioase Părinte Arhimandrit Veniamin, la Dreapta lui Hristos!
Profesor Nicoleta Enculescu, București
