POVESTEA CARE RĂMÂNE,
Era început de vară, nu trecuseră decât douăzeci și patru de zile de când zânița Vară, cea de-a treia fiică a Măritului An, Împăratul tuturor orelor și anotimpurilor, se instalase, pe deplin, în țară, iar ea, blonduță și curioasă, îmbrăcată într-un frumos costum popular, cu o coroniță de flori sprijinită elegant pe tâmple și cu un braț cu flori, într-o căruță plină de florile verii, o porni spre izlazul comunei, unde auzise ea că se desfășura festivalul dansurilor populare. Ajunse și se opri din drumu-i lung și istovitor, spre a-i privi cu nesaț pe tinerii care-ncinseseră o horă, tineri muncitori, de altfel, harnici, acasă și la seriviciile lor, care știau, însă, a juca și-h horă în zi de sărbătoare. Sărbătoare a satului românesc, a costumului național, dar și sărbătoare spirituală: nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, prietenul tuturor credincioșilor, sprijinitorul lor din înalt, îndrumător pe calea pocăinței și al gândului bun.
Era cald, dar bucuria tinerilor îi însenină chipul și inima. Se vedea că aceștia erau mândri de sorgintea lor aleasă, de tradițiile și obiceiurile pe care le purtau oriunde în lume ajungeau.
Izlazul devenise o adevărată scenă, de jur-împrejurul căruței ce-o purta pe zâniță (o căruță cu puteri magice, nevăzute, pentru că, uneori, zbura) strângându-se sătenii întorși de la biserică, grupuri-grupuri. Se hrăniseră întâi spiritual, iar acum își hrăneau inima cu frumusețile nepieritoare ale sufletului țăranului român.
- Vezi, Maria, fetele prinse în horă parcă ar fi Sânzienele de care îți povesteam aseară.
- Da, bunică, ai dreptate. Dar băieții cu cine seamănă?
- Cu Feți-Frumoșii basmelor pe care vi le citește doamna educatoare – răspunse Radu, frățiorul ei mai mare.
- Așa e, draga bunicii, Feți-Frumoșii și-au dat mâna cu Sânzienele și astăzi joacă-n horă, cântând bucuria sufletului românesc.
- Ce frumoși sunt, bunică!
- Și la suflet, și la port! sublinie repede Radu. Apoi adăugă:
- Și eu, când voi fi mare, voi juca alături de ei!
Cătălin, primarul comunei, îi fotografie, pentru ca povestea lor, a tinerilor, să rămână neștearsă în sufletele sătenilor. O surprinse, cu aparatul de fotografiat – spre bucuria tuturor -, și pe zânița Vară, astfel încât era, de-acum, un lucru cert: cea de-a treia fiică a Măritului An chiar exista și luase fire umană: o fată veselă, tânără, care le dărui flori, de la cel mai mic la cel mai mare. O tânără cu părul de culoarea spicului de grâu copt, purtând, cu fală, portul lor popular.
După ce își luă la revedere de la toți cei prezenți acolo, zânița plecă mai departe în drumul său, admirând natură, tril de întraripată zburătoare, apus de soare. Soarele, obosit, se-ndrepta spre culcușul său din cer, lăsând, în urma lui, o dâră roșiatică, în semn de „bun venit!” adresat suratei sale, Luna. Seara îmbrățișa, precum un fur, deal și zare, întâmpinând noaptea ce-și lăsa cortina de mătase, țesută cu steluțe mii, peste pământ și case.
O zi de vară ce le-o făcuse, tuturor, de neuitat!
O zi de poveste! Povestea ei, cea dintr-o zi de vară!
- Călătorie plăcută, dragă zâniță! Să mai poposești la noi!
- Rămâneți cu bine! Bucurați-vă de tot ce aveți!
(drepturi rezervate autorului.
București, 11.08.2026)
_______________________________________________________________________
Premiul al III-lea, pentru proză scurtă, concursul lunii august, 2026
_______________________________________________________________________
Mulțumesc juriului pentru Premiu, pentru apreciere!
Felicitări tuturor participanților!
Felicitări tuturor premianților!
