Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

luni, 26 august 2024

Jurnal de spital (I)

 Jurnal de spital. Ziua a 5-a. Duminică. Duminică seara


Seara a venit cu dureri puternice: de cap, de umăr și de coloană. Că să-mi treacă, a fost nevoie de perfuzie. Pentru perfuzie, branulă. M-a durut, la câte branule mi-au fost puse, la câte recoltări mi s-au făcut. Am devenit și sensibilă. Poate prea sensibilă, uneori. M-am văicărit puțin... Și...am fost certata: pentru că e totuși o durere mică și nu-i fac față, și plâng... Păi dacă doare, cum să nu plâng?!?...


Noaptea


Înspre noapte, când ziua își scuturase cu forță cortina-i neagră plină de stele strălucitoare, durerile se diminuaseră. Vrui să citesc, dar de dincolo de mine, din patul vecin, se auzea un radio. Un post de radio, ascultat la telefon, dar fără căști. Când se aude radioul, muzica, când oamenii vorbesc în preajma mea, nu pot să mă concentrez, nu pot să citesc... Cititul a rămas pentru a doua zi...


Ziua a șasea: luni


M-am trezit la ora 4, dimineața (am eu ce am cu ora aceasta a dimineții: pe 6 septembrie 2021, când a murit mama, la această oră, m-a trezit un piuit puternic ca de aparat dintr-o sală de reanimare...). Am fost la toaletă, cu ajutorul infirmierei de gardă, dar mi-a fugit și somnul. Era liniște în salon. Am vrut să profit de ea și să citesc. Dar cum poți să citești pe întuneric? Am aprins lumina... Am deranjat colega de salon din patul vecin... Acum e forfotă pe-aici, se intră, se iese, iarăși se intră în salon... Oare când voi mai apuca să citesc? E clar! Am nevoie de o lanternă! Lanterna cred că ar schimba situația...

...Am și plâns astăzi. Mult. Că de obicei... Mi-e dor de Miaunica, mi-e dor să pot merge la școală. Să fiu un profesor bun, apreciat de elevi, să am elevi buni, ascultători, care să învețe bine, să mă bucur de rezultatele obținute de ei la olimpiada de limba și literatura română și de latină, dar și de la celelalte concursuri extrașcolare! Să am un an școlar bun și liniștit. Echilibrat.  Succes! Mie și tuturor profesorilor, dar și elevilor!

Niciun comentariu: