Luna-n noaptea cea de vară
A ieșit pe dig, la malul mării, la ora înserării. Ajunsese doar cu câteva ore la Neptun, era prima dată, după foarte mulți ani, când se reîntorcea la marea cea… albastră… Nu-i fusese dor de ea, pentru că nu o cunoștea atât de bine, când o văzuse – pentru întâia și ultima dată – avea doar 2 anișori. Acum era femeie împlinită, medic rezident, obținuse un post la cel mai faimos spital din București. Dăduse examenul, primise postul și își luase o mică vacanță, spre surprinderea tuturor colegilor. Dar, adevărul este că nu mai putea. Era foarte obosită, se pregătise intens pentru acest examen timp de un. Își dăduse și licența, nu numai rezidențiatul. Și chiar învățase. Nu știuse de nimic altceva (distracții, întâlniri). Acum… admira… Era o noapte adâncă, neagră, pe cortina căreia se aprinseseră steluțe mii, precum relfectoarele pe scena Teatrului Național, scăldând actorii în lumină. Luminată era luna, care atrăgea ca un magnet privirile tuturor turiștilor, îndrăgostiți de natură sau iubiți… Era o lună mare, imensă, precum mingea verișorului său, cu care se juca în vacanțele de vară, seara. Era o lună nouă, luminoasă, cu o fetiță ce încerca să-i cuprindă mijlocul, însă nu reușea. De o astfel de lună își amintea Karina că mai văzuse și când fusese în vizită la Călin, ce își avea casa de vacanță la Costești, în județul Vâlcea. Atunci, se jucaseră, descriind fiecare ce zărea prin binoclul lui Călin. Unii l-au descris pe Tzuky (se strînseseră, ei patru - Călin, Karina, Paula și Ovidiu - , în acel weekend de vară, la casa lui Călin), alții pe vecinii din blocul din pădure, al Carierei, ceilalți drumul spre Mănăstirea Bistrița Olteană. Ea descrisese luna. Care o impresionase, așa cum o făcea și în această noapte. Regina nopții.
În susurul valurilor mării, în liniștea adâncă a nopții, privind, visătoare, la frumusețea încântătoare a lunii, Karina, în cele din urmă, adormi. Și visul îi fu ca un basm. Se făcea că Prințul nopții și al mării, tânărul Neptun, se întâlni cu fata visurilor sale, Karina, în sala de dans a Mării învolburate și-albastre. Tocmai avea loc un concurs de tango. Se formaseră perechile, însă Prințul nu-și găsea parteneră. Într-un loc, la o măsuță, lângă geamul ce dădea spre întinsurile dantelate ale zării, o găsi, cu privirea, pe Karina. Îmbrăcată într-o rochiță albă, cu volănașe, blondă, cu ochii de un albstru senin, se hotărî rapid să și-o facă parteneră de dans. Zis și făcut! Porni cu mâna întinsă spre ea, îi propuse ce hotărî, iar fata, fermecată de privirea sa, acceptă. Și dansară, și dansară, și dansară, umplând inimile privitorilor de bucurie și încântare. La final, au fost aleși premianții serii. Smerită, blândă, cu obrajii de culoarea merilor pârguiți – Karina, înalt, bine făcut, cu o alură de atlet înnăscut, îmbrăcat într-un somching negru, cămașă albă și papion negru – Prințul Neptun, își primiră, în aplauzele tuturor, premiul. Apoi porniră într-o călătorie pe malul mării, spre locuri numai de ei visate. Sus, pe o stâncă de cleștar, Neptun îi ceru mâna, propunându-i să se căsătorească. Dragă Prinț, dragă Prinț – șopti Karina -, te accept de soț, iar Luna să ne fie nașă, nașul – soarele din cer, iar nuntașii – fluturașii mii. Îți cer, din nou, mâna, te voi ocroti mereu, îți voi fi alături, la bine și la greu - îi repetă, sigur pe sine, Neptun. Și îi cuprinse ușor mijlocul firav, tremurând de emoție și răcoare… Tremuratul o trezi din somnul cel frumos și, zgribulită de frig, Karina o porni spre camera de hotel, cu pasu-i ușor și fin. Ceasul arăta, de-acum, ora 4 și jumătate dimineața…
Nicoleta Enculescu, București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu