25 iunie = 3 luni de la discectomia cu alcool și infiltrații transforaminale pentru Hernia de disc L4-L5 stg.-dr.. 3 luni de chin și de dureri. 3 luni în care tot dependentă de cărucior sunt… E și bine, e și rău… E bine, pentru că piciorul stâng, la care am pareză de SPE și SPI – nerv sciatic, nu-mi mai este tot timpul amorțit, îmi amorțește când obosesc (ori de stat prea mult așezată, pe scaun, ori când pășesc mai mult); e mai bine, pentru că simt (în continuare!) primele trei degete de la picior (ceea ce nu simțeam înainte de intervenție); e mai bine, pentru că durerile de coloană s-au mai diminuat după 2 luni. Tot am dureri, dar nu chiar atât de mari, sunt mai suportabile (la mine, care am pragul de suportabilitate al durerii foarte-foarte scăzut).
25 iunie = o lună și 10 zile de la embolizarea periarticulară pentru edem osos acromio-clavicular și osteofitoză, pentru sindrom impingem subacromio-clavicular și pentru leziunea tendonului supraspinos – umărul drept. După o lună, durerile erau mai mari decât înainte de emoblizare. La o lună, am fost la control și mi s-au făcut două infiltrații cu ozon, xilină și încă o substanță (nu am reținut bine ce anume). La 10 zile după infiltrații, durerile au mai scăzut în intensitate. Dar tot sunt, și uneori extrem de deranjante. Tot mai am nevoie de calmante, iar comprimate nu pot să iau, pentru că nu le suport: în primul rând, mă înec cu ele. La propriu. Până la urmă, cred că voi ajunge să le macin, așa cum I le măcinam mamei, când nu mai putea să le înghită, dinainte cu două luni de a muri. Apoi, mă doare stomacul de la ele… Îmi doresc să nu mai am dureri mari, chinuitoare, să le pot face față până la artroscopie. Până atunci, trebuie să învăț să merg cu o singură cârjă, neapărat ținută pe partea stângă. Altfel…, nu se va putea face artroscopia și tot chinul acesta a fost și este în zadar...
Enervant, la culme, este faptul că nu pot să fac nimic cu mâna dreaptă: de scris, am reînceput să scriu puțin, cu mare greutate, dar… parcă sunt în clasa pregătitoare (atât de urât scriu)… Mai drăguț reușesc să scriu cu mâna stângă :) … Nici să mă închin nu pot cu mâna dreaptă!...
Sunt multe altele pe care nu le pot face: să țin o sticlă de 0,5 litri de apă în mână, să mă pieptăn, să mă spăl pe cap, să șterg praful, să scot sacii cu gunoi (marți seara) la poartă (căci, da! Ei sunt ridicați doar miercurea dimineață, iar cei de la salubritate nu intră în curte, spre a-i luat de acolo.), să mătur în curte (lucru care mă calma), să mă plimb prin curte, singură (ori chiar cu Miaunica, așa cum făceam când era mai micuță), să fac ceva de mâncare… Da, nici înainte de intervenții, după ce a murit mama, nu făceam eu mereu de mâncare – pentru că nu puteam să stau mult timp în bucătărie din cauza… fricii… -, dar, o dată pe lună, tot reușeam să-mi pregătesc câteva ceva, ce îmi plăcea, ce simțeam nevoia să mănânc… Am încercat și acum, dar… nu pot spăla legumele, fructele, nu pot să le curăț, să le tai, să amestec în cratiță, nu pot să fac suc… Nu pot să fac nimic!... Și… - cel mai rău! - mi se strică în frigider… Am aruncat, din cauza aceasta, multe… Pe undeva..., e bine, chestia asta ajută la slăbit :) !!! Dar... NU pot să fac mai nimic... :( ... Și am atâtea de făcut, de rezolvat...
...3 luni în care nu am mai putut să merg la școală, 3 luni în care nu am putut să merg nici la cimitir, la mama… :( … De fapt, din noiembrie nu am mai fost la mama, la mormânt… Ce o fi și cum o fi acolo…, nu știu… Când trăia tanti Luci, mai lua dumneaei o sapă, o măturică, și făcea curat… Acum… :( … :( … :( …
Offf… Și urmează alte luni, grele… Iulie. Pe 8 iulie ar fi fost ziua de naștere a mamei… Mi-e dor de mama, mi-e tare-tare dor… :( … :( … :( … (la nivel de teorie, când înveți pentru examene, când citești, totul pare ușor... Sufletul nu moare, trupul moare, iar la a doua venire a lui Iisus Hristos, cei adormiți vor învia cu trupurile. Cei adormiți ne văd, noi nu-i vedem, sunt mai aproape de noi. Dar... am nevoie să o văd pe mama! Am nevoie să știu că e bine, că nu mai suferă. Am nevoie de îmbrățișarea sa...)
August. Pe 12 august, voi fi iarăși singură, fără mama, fără a mă mai putea bucura de îmbrățișarea mamei, de urarea sa de „La mulți ani!” încă de la prima oră a dimineții… Anul trecut a fost drăguț, doamna preoteasă Georgiana Bărîcă mi-a făcut o surpriză plăcută, astfel încât am simțit că nu sunt tocmai singură… De fapt, de când a murit mama, tot a încercat să mă implice în diverse activități pe care le-a desfășurat la biserică pentru copii. Îi mulțumesc! Îi mulțumesc, din tot sufletul!
- de la activitățile desfășurate cu copiii la biserica Buna Vestire:
Septembrie. Pe 6 septembrie 2021 a murit mama. Tot atunci ar fi fost și ziua de naștere a tatălui meu… Durerea, de atunci, a reușit să spargă, în mii de cioburi, totul, în ființa mea, lăsând urme de sânge, urme adânci… Nici cel mai mare chirurg nu ar putea vindeca rănile acestea!…
Luni grele…, ani grei… Singură… Uneori țiuie singurătatea atât de sinistru în liniștea din jurul meu… Și simt că nu mai pot, că nu nimic nu mai are rost… :( … :( … :( ...
Trebuie să mă adun cumva, ca să mai pot învăța. Pentru examen. Pentru examenul din iulie….
Vă mulțumesc tuturor celor ce ați fost și sunteți alături de mine! Vă cer iertare pentru că plâng și îmi doresc, adesea, să se termine toate pentru mine, că deznădăjduiesc și nu mai cred, nu-mi mai văd rostul…
Mulțumesc familiei de la „Mărțișor”!
Mulțumesc Părintelui meu duhovnic! Și îl rog să mă ierte! Și să-mi suporte NU-urile. Pentru că NU mi-e ușor..., NU pot să fac mai nimic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu