Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

sâmbătă, 22 iunie 2024

ÎN CURÂND... 12 ANI DE LA ABSOLVIRE (pe 24 iunie) SAU... CUM AM AJUNS SĂ FIU STUDENTĂ LA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „JUSTINIAN PATRIARHUL” DIN BUCUREȘTI

 ÎN CURÂND... 12 ANI DE LA ABSOLVIRE

(pe 24 iunie)

SAU...

CUM AM AJUNS SĂ FIU STUDENTĂ LA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „JUSTINIAN PATRIARHUL” DIN BUCUREȘTI


https://flacaraarzand.blogspot.com/2012/05/ani-de-studentie.html?showComment=1419884144260

Flacara arzand


Ani de studenție...

       În anul 2009, prin primăvară, am hotărât să susțin admiterea la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” din București, iar în iulie această hotărâre era deja concretizată: la sfârșitul lunii am aflat că sunt declarată admisă la specializarea Teologie Didactică.
       Una dintre condițiile înscrierii pentru susținerea examenului de admitere era recomandarea Părintelui duhovnic, așa că... Am luat legătura cu Părintele meu duhovnic - un om și un Preot deosebit, Părntele Petru-Dan Popa, pe care vă invit să-l cunoașteți, participând la slujbele din biserica cu hramurile ”Nașterea Maicii Domnului” și ”Sfântul Mucenic Trifon”, biserică pe care o aflați pe strada Foișorului din sectorul 3 al Capitalei, în apropierea centrului comercial MALL - VITAN -, care mi-a redactat recomandarea, însă mi-a pus o întrebare pe care am considerat-o, la vremea aceea, ”penibilă”: ”De ce-ți dorești să devii studentă la Facultatea de Teologie?”. I-am răspuns - cred că nu prea convingător, totuși - că mi-ar face plăcere să predau și religia, nu numai limba română, sau franceza, la școală.
       Anul universitar începând, eram întrebați, uneori, de către Preacucernicii Părinți Profesori sau Profesori de ce am ales să urmăm cursurile acestei facultăți. Unii dintre noi au răspuns că a fost o ascultare de Părintele duhovnic, alții  - din cauza faptului că le place muzica bizantină, alții - pentru a-L cunoaște mai bine pe Dumnezeu, ceilalți - pentru a-I aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru vreo dorință împlinită / ajutor sufletesc, vindecare de boli.
       Venindu-mi rândul, am mărturisit că doresc să-L cunosc mai mult pe Dumnezeu și că doresc să-I mulțumesc pentru tot ce mi-a dăruit.
       Lunile au trecut pe rând, luni care au alcătuit semestre, semestre care s-au structurat în ani, cu cursuri interesante și multe examene  - unele foarte grele, de care nu gândeam că voi trece (însă Bunul Dumnezeu m-a ajutat!!!), altele mai ușoare -, am făcut cunoștință, de-a lungul acestor trei ani, cu Oameni deosebiți, am trăit bucurii și tristeți alături de colegii mei. Am constituit, în primul an și jumătate, individualități, fiecare trăia pentru sine, însă din ultimul an și jumătate, încetul cu încetul, am devenit o mică familie, am legat prietenii - care cu siguranță vor avea durabilitate în timp! -, unii dintre noi chiar s-au căsătorit, alte colege au născut, altele vor naște.
       S-au ivit și evenimente mai neplăcute (abandonări ale studiilor de către unii colegi, decese în familiile noastre), însă am fost alături, ne-am fost sprijin și putere unul pentru altul.
       Acum, la sfârșit (ASTĂZI AM SUSȚINUT ULTIMUL EXAMEN DIN ... ULTIMA SESIUNE!!!), îmi pare rău pentru că, fizic, unii de alții ne vom despărți, fiecare o vom lua-o pe drumul propriu, însă nutresc speranța că cele învățate și sădite în inimile noaste în acești ani vor înflori, vom fi mărturisitori adevărați ai lui Hristos, nerușinându-ne de numele de ”creștin ortodox” sau de cel de ”dreptmăritor creștin”, purtându-ne ca atare, în toate zilele vieții noastre, chiar de vom întâmpina greutăți, răutăți.
       Fiind viitoare cadre didactice, ce vom preda (și) Religia, în școlile generale și în licee, nădăjduiesc ca, și prin contribuția noastră, să punem un deget la transfigurarea în bine și frumos a societății în care viețuim, astfel încât, ”la sfârșitul chipului actual al lumii” să fim primiți, cu toții, la masa cea mare a Împăratului Ceresc! Căci, cu siguranță, anii aceștia au ”mișcat” ceva în sufletele noastre, ”ceva” de care trebuie să beneficieze nu numai cei mici, din jurul nostru, ci și cei mari. Avem datoria să ne rugăm mult, să nu rugăm ”cu timp și fără de timp”!
       Îmi trece prin minte, acum, urarea Părintelui Cleopa: ”Mânca-v-ar Raiul!”. 
       Da, Preacuvioase Părinte Cleopa, ajută-ne! ”Mânca-ne-ar Raiul!”



Cu Părintele Profesor Gheorghe-Viorel Holbea. Cel mai îndrăgit - de studenți - Părinte Profesor din facultate.
Anul III Didactică. O parte din colegi

Cu domnul profesor Remus Rus
După ultimul examen din ultima sesiune a ultimului an: Liturgică. Cu Părintele Profesor Vasile Gavrilă.
Și înaintea celei de a doua operații pentru triplă artroză subastragaliană și supraastragialiană și pentru fractură de astragal (din 1 iunie 2012)
La slujba de TE DEUM, de la biserica Sf. Spiridon Nou


Printele meu tutore, Profesor Dr. Daniel Benga

Clipe unice. Depunerea jurământului.
Mereu alături de mama.
Jurământul meu (spre neuitare și rememorare): 
„Jur înaintea Atotştiutorului şi Atotputernicului Dumnezeu că, în toată viaţa mea, voi păzi şi voi propovădui învăţătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, aşa cum s-a descoperit de către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cum s-a propovăduit şi s-a predat de către Sfinţii Apostoli şi de către Sfinţii Părinţi, aşa cum se păstrează în Biserica Ortodoxă Română şi mi s-a predat de către profesorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti. Jur că toata viaţa mea voi păstra şi voi apăra bunul nume al acestei instituţii de înaltă cultură teologică, voi respecta legile bisericeşti şi voi rămâne în ascultare canonică faţă de ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Absolvenții, licențiații !!!
Cu Părintele Profesor Matei Zaharia
Cu Părintele Profesor Constantin Preda
Cu Părintele Profesor Decan Ștefan Buchiu




Cu Părintele Georgian Păunoiu
Primind binecuvântări și iconițe


Fotografia de final
Mereu alături de mama și Cami.
Cu tanti Luci și Cami.
Promoția 2012 - Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” București, specializarea Didactică

Sfânta Liturghie și Te Deumul au avut loc la biserica ”Sfântul Spiridon Nou” din București, sectorul 4, fiind săvârșite de Preasfințitul Varlaam, profesorul meu de Patrologie din primii doi ani de facultate; pe lângă Preasfințitul au slujit și Părinții profesori ai facultății: Părintele Decan Ștefan Buchiu, Părintele Georgian Păunoiu, Părintele Radu-Petru Mureșan, Părintele Adrian Niță, Părintele Constantin Preda, Părintele Zaharia Matei, Părintele Mihail Săsăujan, Părintele Vasile Răducă, Părintele Sterea Tache, Părintele Emanoil Băbuș, Părintele Ionuț Moldoveanu, Părintele Gheorghe-Viorel Holbea, Părintele meu tutore Daniel Benga.
Colegii mei de la specializarea TEOLOGIE ORTODOXĂ DIDACTICĂ (care apar în fotografii):
- Aliman (Iscu) Ștefania;
- Băluță Virginia;
- Bordei - Gheorghișor Raluca-Alexandra;
- Căpățână Florentina-Cristina;
- Ciobanu Daniela;
- Enciu Adrian;
- Fulgeanu Ionela;
- Mitrofan Bogdan-Vadim;
- Mihailovici Ecaterina;
- Mituleasa Mihaela;
- Picioiu Vlad-Alexandru (Aleks);
- Polizache (Aldea) Ramona-Cristina;
- Sandu Clara-Andreea;
- Soare Marius;
- Teodorescu (Ioghen) Rodica-Ioana;
- Turcu Mihaela-Luminița;
- Ursu Luminița.
(Dacă am uitat pe cineva, îmi cer iertare!!!)
A fost alături de mine și Camelia-Catrina Solomon!!!
Bucurii, tuturor!


Niciun comentariu: