Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

miercuri, 13 septembrie 2023

ÎNCEPUTURILE ȘI CONTINUITĂȚILE AU NEVOIE, MEREU, DE BINECUVÂNTĂRI

 

ÎNCEPUTURILE ȘI CONTINUITĂȚILE AU NEVOIE, MEREU, DE BINECUVÂNTĂRI



Începuturile, ca și continuitățile, au nevoie, întotdeauna, de binecuvântări.


Iar când e vorba de școală, de un nou an școlar, acestea sunt cu mult mai mult decât binevenite, pentru că fără Dumnezeu nu putem crește, fie noi mici, fie mari, nu putem ajunge sub „flacăra divină”.


Sfaturi către tineri, de la Sfântul Vasile cel Mare


Anul școlar debutează, de fiecare dată, sub ocrotirea Maicii Domnului și a Sfintei Cruci, două sărbători creștine ce-și au prăznuirea în apropierea acestui eveniment important din viața elevilor: Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie) și Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie). La fiecare început de an școlar, renaștem, dimpreună cu dorințele noastre de cunoaștere, de aflare de noi răspunsuri la noi întrebări, creștem pe parcursul acumulării învățăturii celei bune. Trebuie să avem grijă, profesori și elevi, „să fim înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii”, așa cum ne îndeamnă Rugăciunea ce se rostește la început de an școlar – Matei 10, 16. Să fim blânzi și înțelepți, zicând „Fie, Doamne, voia Ta cu noi!”. Să ne placă să învățăm, să perseverăm în cunoaștere, dar să știm a strânge, din toată învățătura, precum albinele, doar cât ne trebuie pentru lucrul nostru. „Noi, dacă suntem înțelepți, să luăm din cărți cât ni se potrivește și cât se înrudește cu adevărul, iar restul să-l lăsăm. Și după cum atunci când culegem flori de trandafir, dăm la o parte spinii, (…) să culegem atât cât este de folos și să ne ferim de ce este vătămător” (Sfântul Vasile cel Mare – Omilia a XXII-a către tineri).

Sfânta Cruce – armă împotriva potrivnicului



Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, mintea și sufletul nu trebuie predate sau încredințate fără rezervă decât lui Hristos. De aceea, în ecuația aceasta a învățării, numitorul central este Iisus Hristos, rugăciunea, credința, buna înțelegere, îngăduința. Să ne așezăm la mesele de lucru încredințându-ne mințile, spre luminare, lui Hristos, închinându-ne, să facem totul cu binecuvântarea semnului Sfintei Cruci. Niciun lucru să nu-l facem – după cum ne îndeamnă Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie (https://doxologia.ro) - până nu ne însemnăm cu Sfânta Cruce! Când plecăm în călătorie, când începem lucrul, când mergem să învățăm carte, când suntem singuri, dar și cu mai mulți. Nu ne vom mai teme atunci de farmece sau de descântece sau de vrăji. „Că acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fața focului și ca praful în fața vântului. Cine este următor al Crucii lui Hristos, iubește și crucea cea dinăuntru, și cinstește cu evlavie și semnul ei, adică pe cea din afară”.

Înălțarea Sfintei Cruci stă chezășie că, pentru a-ți împlini visul, setea de cunoaștere, trebuie să te jertfești. Jertfa aceasta cuprinde totul: bunătatea, înțelepciunea, iubirea, credința, fapta bună.



Deschiderea noului an școlar la Școala gimnazială „Mărțișor” din sectorul IV, București. Mesajul Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



Și Școala gimnazială „Mărțișor”, din sectorul IV al Capitalei, și-a deschis astăzi porțile cu binecuvântări și rugăciuni de sporire în înțelepciune și luminarea minții, de sănătate și putere de muncă, pentru obținerea unor rezultate bune și foarte bune la învățătură și în viață. De asemenea, a fost pus la inima cadrelor didactice, elevilor, părinților și bunicilor, de către Preotul paroh al Parohiei „Mărțișor”, în care se află instituția de învățământ, mesajul Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prin care se subliniază necesitatea „cultivării învățăturii creștine în viețile” tuturor, prin „reașezarea educației pe învățătura izvorâtă din Evanghelia iubirii smerite și milostive a lui Hristos”. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îi asigură atât pe tineri, cât și pe ocrotitorii și pe îndrumătorii acestora de rugăciunile înălțate Preasfintei Treimi, „Izvorului vieții și al iubirii veșnice, ca să le lumineze și să le umple de pace și de bucurie sufletele, spre a fi o binecuvântare pentru Biserică și poporul român” (https://basilica.ro/patriarhul-daniel-la-inceput-de-an-scolar-invatatura-crestina-izvor-de-lumina-si-comuniune/?fbclid=IwAR1zpvuyH_yVkmvuIEjX4tSpqn40vOhCLgYtD8kCNOd2Y5ehZB6sQFZYVk).

Spre a fi deplină bucuria celor ce au pășit pentru întâia oară pragul acestei școli, dar și pentru cei mai mari dintre copii, spre a li se înlătura emoțiile negative, celor prezenți la festivitatea de deschidere a anului de învățământ 2023-2024 li s-a prezentat și un scurt program artistic, unde și-au demonstrat măiestria chiar elevii „Mărțișorului”.

A consemnat profesor Nicoleta Enculescu, București
















luni, 11 septembrie 2023

Toamna vine cu alaiul ei de... roade...

 Toamna vine cu alaiul ei de... roade...

Premiul de excelență pentru poezie - Concurs literar internațional, desfășurat în perioada 1 - 7 septembrie 2023




Vedeta serii

 Vedeta serii

Dialoguri cu Miaunica

❤
după revenirea de la spital...




- Cineva mi-a luat locul și mai e și supărată...
- Hmmm... Vorbeai cu mine?

x       x       x       x       x       x       x       x       x       x       x       x       x       x       x       x       x       x       x


- Ai venit și tu acasă? Pe unde (mi-)ai fost?
- Dar tu ce-ai făcut? Mi-ai ținut locul?
- Ahhhh!...miroși a spital... Și acolo, la mână, ce-ai avut? Branulă?
- Da! Una roz, ca pentru copii cuminți 🙂
- A, deci nu ai plâns.
- Mai contează acum? Sunt cu tine, acasă, pui mic!!! ❤


x x x x x x x x x x x x x x x x x x x

- Și ce dacă mergi mâine la școală? Eu nu merg, sunt micuță și am chef de joacă!
- Dar eu sunt obosită...
- Te cred, dar eu tot vreau să mă joc. Am dormit destul...
- Ghemotocule, glumești?
- Mă cheamă Miaunica, ai uitat?
❤


vineri, 8 septembrie 2023

Tudor Arghezi - Testament


https://youtu.be/-7Pv1Lsa0Nw?si=eH8fCuswZaAf127J

miercuri, 6 septembrie 2023

CA UN SCÂNCET, NERVOS, DE COPIL, VA FI VIAȚA-MI TOATĂ...

 CA UN SCÂNCET, NERVOS, DE COPIL, VA FI VIAȚA-MI TOATĂ...

Amintirile înnobilează ziua, picurând lacrimi de dor... Bătăile inimii sunt ca aripile porumbelului ce te salută din zbor... Aripi care uneori se frâng sub greutatea dorului... Un dor sfâșietor..., plin de speranța regăsirii în eternitate, când toate sufletele își vor zâmbi în Împărăția Cerurilor, poate chiar în Grădina Raiului...
Amintirea zboară, de-a lungul timpului, odată cu tine, iar neuitarea devine anotimp nins de emoții...

x X X X X X X X x
Ani atipici – doi la număr - pentru mine, ani cu dor imens și greu de lacrimi și suferinți...
...Mi-e dor de tine, mami, mi-e dor de tine, un dor imens și greu, care nu poate să fie cântărit, cuantificat… E greu și picură lacrimi în suflet, în minte și în inimă…
În urmă cu doi ani…, totul a început, la ora 4, cu un piuit groaznic, cu un piuit ca al unui aparat dintr-un salon de Terapie Intensivă… Un piuit ce nu se mai oprea… Un piuit prelung, ca un scâncet, nervos, de copil… Și la ora 8, când soarele saluta, victorios, lumea, după o noapte nu tocmai friguroasă, dar de început călduț de toamnă, un țârâit de telefon anunța drama: de la capătul celălalt al firului, o voce rece, fără inflexiuni empatice, a anunțat, cum poate a mai anunțat de mii de ori lucrul acesta: „mama dumneavoastră a murit!”… Un vis? Realitate? Pământul s-a clătinat și de-atunci nu-l mai simt… Se clatină și acum, uneori precum un seism puternic… Durerea a sfărâmițat sufletul în mii de ciobulețe ce nu se mai pot aduna și lipi la loc… Un haos în jurul meu, ceață, negura înfiorării… Timpul s-a răcit și a-nflorit de-atunci, în mine, doar tristeți…
...Mama…, dramă… Niciodată nu mi-am imaginat că pot rămâne fără mama!… Niciodată nu m-am gândit că voi fi nevoită să o recunosc la...morgă… Și, da! Îmi venea să le spun tuturor că au greșit, că mama trăiește, că mă așteaptă în salon să o vizitez, să-i duc apă, ceai, iaurt, supa pasată… Chiar dacă nu i le dădea nimeni, chiar dacă le găseam nedesfăcute… Și acum, uneori, îmi mai trece prin minte acest gând: dacă au greșit cei de la spital? Dacă mama mă așteaptă și astăzi acolo?…
Un alt gând ce-mi trece prin minte neîncetat: oare am făcut tot ce mi-a stat în putere ca să o mențin în viață cât mai mult timp posibil? Oare ar fi trebuit să fac mai mult? Oare aș fi putut să fac mai multe pentru mama?...
Ana mi-a fost sprijin în acele clipe de coșmar… A stat cu mine, m-a ținut, m-a susținut, am recunoscut-o pe mama și nu, împreună…
...Mi-e dor de tine, mami, mi-e dor de tine, un dor imens și greu… Îmi lipsește îmbrățișarea ta, îmi lipsește mângâierea ta, îmi lipsește alintul tău… Îmi lipsești tu, TOTUL meu…
Mama? Cea mai iubitoare ființă pe care am cunoscut-o! Cea mai bună și cea care sărea și te ajuta, fără să o rogi prea mult acest lucru; cea care îți dăruia, mereu, sfatul cel bun; cea care, dacă îi destăinuiai ceva, nu-ți divulga secretul; cea care îți era sprijin, necondiționat; cea care îți dăruia îmbrățișări și dragoste curată, atunci când sufeltul tău tânjea după așa ceva, când aveai nevoie de acestea...
Mama? A suferit mult! Și-a sacrificat sănătatea atunci când, după accident, nu am mai putut să merg… S-a rugat, a plâns și iarăși s-a rugat pentru ca eu să pot păși din nou… Mi-a fost alături, sprijin și bucurie, plâns și povață, dor de viață… S-a sacrificat pentru noi, familia. Ca să fim o familie unită, cu un echilibru bine statornicit în toate...
Mi-e dor de tine, mami, mi-e tare dor!… Oare cine o să mă mai ocrotească? Cine o să-mi mai dăruiască îmbrățișări și dragoste, și sprijin sufletesc?…
Ani atipici pentru mine și oare câți or să-i urmeze?…
Mi-e dor de tine, mami, mi-e tare dor!…
Te iubesc, mami, te iubesc mult-mult de tot, de la Pământ la Cer și înapoi, și încă pe-atât! (Și-n taină îmi răsună și AZI răspunsul tău de-odinioară...)
Cum e la tine, acolo unde ai purces? Sper ca Bunul Dumnezeu să-ți dăruiască un colțișor de Rai, cu Sfinții să-ți odihnească sufletul, în loc luminat, în loc cu verdeață, de unde a dispărut toată întristarea și suspinarea!
Roagă-te, mămico, pentru noi, fii alături de mine mereu!


luni, 4 septembrie 2023

sâmbătă, 2 septembrie 2023

din FOAIA DE DUMINICĂ a bisericii Mărțișor din Capitală, sector 4. Nr.36 (607) / 3 septembrie 2023

 Vineri, 8 septembrie – Naşterea Maicii Domnului http://www.cuvantul-ortodox.ro/

„Sfântul Nicodim Aghioritul consideră cântarea Maicii Domnului («Măreşte suflete al meu... Ceea ce eşti mai cinstită...») mai înaltă decât toate celelalte cântări ale Bisericii, aşa cum Maica Domnului este mai presus decât robii ei. De aceea Sfântul Nicodim ne spune următoarele despre Cântarea a noua, care este cântarea Maicii Domnului: «...atât de multă mângâiere şi bucurie a primit Stăpâna noastră Născătoarea de Dumnezeu de la troparul acesta («Ceea ce eşti mai cinstită...»), încât s-a arătat îndată Sfântului Cosma şi cu faţa veselă şi plină de Har i-a mulţumit spunându-i că această cântare îi place mai mult decât toate celelalte cântări şi că acolo unde se cântă această cântare, este prezentă puterea dumnezeiască cea nespusă şi că ea, ca o Maică a Stăpânului, îi binecuvintează pe cei ce o binecuvintează.

Şi cu adevărat, mulţi bărbaţi curaţi şi duhovniceşti au văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în timpul Cântării a noua, arătându-li-se potrivit făgăduinţei ei şi binecuvântând pe cei ce o binecuvântau şi cântau cântarea aceasta împreună cu «Ceea ce eşti mai cinstită». Iar sfinţitul Cosma este numai cu numele alcătuitorul cântării «Ceea ce eşti mai cinstită», căci de fapt adevărul este că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost cea care l-a insuflat în taină să alcătuiască noimele şi melodia, povăţuind mâna şi pana celui ce a scris. De aceea cântăm această cântare stând descoperiţi, cu frică şi cu evlavie, ca şi cum am vedea-o cu mintea noastră pe însăşi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu stând de faţă şi binecuvântându-ne pe noi, cei ce o lăudăm»”. Arhim. Teofilact Marinakis, “Patericul Maicii Domnului”, Editura Evanghelismos

- din FOAIA DE DUMINICĂ a bisericii Mărțișor din Capitală, sector 4. Nr.36 (607) / 3 septembrie 2023 -

miercuri, 30 august 2023

Ultimele zile ale lui august...

 Ultimele zile ale lui august sunt chiar ultimele zile ale verii. Deja tanjim dupa clipele de tihna ale dupa-amiezilor insorite, dar suntem bucurosi pentru ca inca mai purtam in plete aroma nisipului fin stralucind ca aurul in bataia razelor de soare... Deja ne e dor de castelele ridicate la margine de mare albastra, dar inca ne purtam pasii, in vis, prin valurile inspumate ale Marii Negre... Deja ne e dor de muzica asfintitului, insa am strans in noi mandria ca, inaltandu-ne cugetele spre rasarit, sufletele noastre si-au intalnit Creatorul, dand mana, pe un deal sau pe un varf de munte, cu Ingerii și Sfintii... Va doresc un sfarsit de vara senina si o toamna bogata in sanatate si bune inceputuri si/sau continuari!

marți, 29 august 2023

Mircea Albulescu recită "Testament" de Tudor Arghezi




https://youtu.be/ZaNjGmVTAAI?si=hWbRK_8pTxQiUhBO

Noul an bisericesc


https://youtu.be/5-AOLB-Uq4s?si=dPCn-fl78mSq2j25

https://www.crestinortodox.ro/religie/anul-nou-bisericesc-125969.html

MĂRIUCA

 Mi-a plăcut această povestioară pe care am scris-o anul trecut și pe care o (re)postez aici.

Tânjesc după o astfel de împăcare, după o astfel de regăsire a sufletelor care au ținut, odinioară, unele la altele...

MĂRIUCA
Măriuca întinse mâna, spre a-și lua cartea preferată din care obișnuia să citească înainte de culcare, însă simți ceva atingându-i, ușor, mâna. Se învățase să nu se mai uite după carte pe policioară, ci să o ia direct, fiindcă reușea, de ficare dată, să-și aducă în fața ochilor imaginea lucrurilor, ordinea lor, poziția, culoarea. Acum, curioasă, se uită în direcția policioarei, iar de-acolo doi ochi negri, ca mura câmpului, o urmăreau cu atenție, fiind atenți la orice mișcare a fetiței. Ochii negri, precum și năsucul roz, în vânt, dar și mustăcioarele albe aparțineau unui ghemotoc de blăniță alb, cu pete negre, ici-colo, pe spate și pe lăbuțe: o pisicuță ageră, de nici două luni. Fetiță și pisicuță se apropiară una de alta, cu sfială, timid. Era pentru prima dată când Măriuca, la cei 10 anișori pe care îi avea, vedea un pui de pisică și – mai ales! - atât de drăguț!
- Hei, Pisi, ce faci? Cum de ai ajuns pe policioara mea plină de cărți? Cum ai intrat aici? Ah..., da! Am lăsat, întreaga zi, geamul deschis...
- Draga mea, bine ai făcut! Dacă nu aș fi găsit geamul camerei tale deschis, de mult aș fi fost o simplă amintire... Grivei, cățelul vecinilor tăi, mă alerga de să-mi sară inima din piept, nu alta!...
- Tu vorbești, Pisoiaș?
- Da. E nostim, nu? Dar nu mă pot auzi decât oamenii cu suflet bun...
- Și tu crezi că suflețelul meu este bun?
- Dacă mă auzi..., asta așa este!
- Hai să facem cunoștință! Eu sunt Măriuca și am 10 ani, sunt în clasa a IV-a și îmi place foarte mult să citesc. Din păcate, sunt tristă...
- Mie mi se spune în multe feluri: Pisi-Pisoiaș-Miaunica. Sunt o fetiță de două luni și am rămas singură pe stradă.
- Hai să fim prietene, Miaunica! Eu nu am nicio prietenă... De fapt, la câteva luni după ce a murit mămica mea, doamna Aniela a avut grijă de mine ca o mămică, îmi spunea „suflețel”, dar... de ceva timp m-a părăsit..., am rămas din nou singură... Încă mai sufăr și mi-e dor de mămica mea, mi-e dor și de doamna Aniela...
- Aici cu cine locuiești, fetiță dragă?
- Aici locuiesc cu o bătrânică tare neputincioasă. O ajut la curățenie, la spălatul rufelor și al veselei, la cumpărături. A, să nu te gândești că merg la magazin! Nu! Nici nu aș putea, nici nu mi-ar vinde mie cineva, văzându-mă atât de mică. Fac comandă și ni se livrează produsele la domiciliu. Sunt atentă când plătesc și ce rest mi se dă. Fac calculele rapid, pentru că mă pricep. Sunt elevă foarte bună la matematică!
- Îți place la școală, să înțeleg.
- Da, chiar da! Îmi place să citesc, să scriu, să socotesc. Acum mă pregătesc pentru un concurs de povești, organizat de școală. Sper să câștig Premiul cel Mare, ca să îi pot cumpăra bunicuței medicamentele necesare.
- Să scrii și despre mine, da? Ai să vezi că o să reușești! Mă voi ruga pentru tine, pentru bunicuța la care stai și pentru doamna Aniela!
Așa le prinse seara pe cele două noi prietene: Măriuca și Pisi-Pisoiaș-Miaunica.
Fetița își pusese, serios, în gând, să se hotărască doar asupra unui nume. Însă lăsă lucrul acesta pentru a doua zi, după concurs.
Noaptea se lăsă ca un fur peste fiecare stradă, peste fiecare casă. În cămăruța lor, luminată de becul lămpiței de pe masa de lucru de lângă pat, fetiță și pisicuță se rugam cum puteau ele mai bine, mai simplu, mai frumos.
Ziua sosi și când geana dimineții își deschidea, somnoroasă, pleoapa, lăsând lumina să pătrundă întreaga fire, Măriuca deja era în picioare, rostind rugăciunile dimineții. Își spălă bine ochișorii și dințișorii, din care i se mai clătina încă unul, jucăuș, într-o parte, îi dădu Miaunicăi din laptele de la școală, pe care și-l oprise fără vreun scop anume, își dezmierdă noua prietenă, o ajută pe bunicuța Miriam să-și ia gustarea de dimineață și medicamentele, apoi o porni veselă spre școală. După o oră de citire, una de matematică, lucrul manual și caligrafie, avea să o aștepte faimosul concurs de povești. De-abia aștepta să-și citească povestea! Era convinsă că îi va fi apreciată, era convinsă că mămica ei, de sus, din Ceruri, Îngeraș devenit acum, o va ajuta.
Și da! Minunea se împlini! Fetița obținu Premiul cel Mare, diploma și felicitările. Toți erau bucuroși de reușita ei. Doamna învățătoare Liliana, de la clasa ei, dar și doamna de limba română de la gimnaziu, Daiana, plângeau, pe ascuns. I se înmânară banii de Premiu și doamna Liliana o însoți la farmacie, pentru procurarea medicamentelor.
După o îndelungă și sinceră îmbrățișare, dascăl și elev se despărțiră, fiecare pornind-o spre casa lui.
Intrând în casă, Măriuca o găsi, la bunicuța Miriam, pe doamna Aniela, care o salută, cu dragoste și lacrimi în ochi:
- Doamne, ajută, Suflețel! Te rog să mă ierți!
Măriuca le îmbrățișă pe amândouă, pe bunicuță și pe mămica sa de suflet, doamna Aniela, picurând în sufletele lor bucurie și bunătate, dragoste de copil și sinceritate. Iar Miaunica se alinta și ea, frecându-i-se de pantofiorii roșii de lac, primiți, în urmă cu doi ani, de fetiță, de la Îngerașul său din Cer. Era tare mândră Miaunica de prietena sa blândă, care împrăștia, în juru-i, bucurie și bunătate!
De bucurie, bunătate, dragoste și sinceritate să aveți parte și voi, dragii mei, dragi!
Nicoleta Enculescu, București, 9 octombrie 2022

luni, 28 august 2023

Anul Nou Bisericesc

 „Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de către Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creştinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor ”anul bineplăcut Domnului”.


Rugăciune la început de an


Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri; înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără de tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și întreolaltă, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.

https://drive.google.com/drive/my-drive

Duminica a 12-a după Rusalii Tânărul bogat și https://youtu.be/prNn3ilpGSA?si=GPCh8YZNbNXnAC_D

FRAGMENT DINTR-O PREDICĂ DE DUMINICĂ, 27 AUGUST 2023


 Duminica a 12-a după Rusalii

Tânărul bogat


Taina Evangheliei de astăzi stă în a înțelege diferența între bine (și cine este cu adevărat bun?!) și desăvârșire. Tânărul bogat, cel bun în fapte, se lovește de neputința de a deveni desăvârșit. 

Binele este omenesc, desăvârşirea este dumnezeiască. Binele este folositor şi chiar necesar; *desăvârşirea este gratuită și tainică, ca şi frumuseţea, ca și dragostea, ca și dăruirea de sine, ca şi sacrificiul, ca și nunta Mirelui din Evanghelie… *

Dacă vrei să fii desăvârşit, vinde tot ce ai şi dă săracilor, lasă totul (mai ales voia ta) şi urmează-Mi, zice Domnul. Dăruieşte-ţi pe deplin viaţa, leapădă-te de tine, mori ție (și mai ales lumii) şi urmează-Mi - cam aceasta e măsura dragostei la care suntem chemați!

Fă precum fac Eu pentru mântuirea lumii. Poartă-te ca un Dumnezeu (desăvârșit) printre oameni (fie ei și buni): fii după asemănarea dragostei care nu poate să cadă niciodată.

Greu cuvânt pentru un tânăr care le are pe toate. Până la urmă, cel mai greu lucru la care putem renunța în viață nu este bogăția, care este din afară, ci voia proprie, care este interioară.

Sf. Arsenie cel Mare zice că “voința proprie este poartă de aramă între om și Dumnezeu” și cât de greu ne este a ne tăia voia și a sfărâmă această poartă!

Să nu uităm însă concluzia: “că cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”. Ceea ce noi nu putem făptui, Dumnezeu va desăvârși în noi. *Domnul poate face cămila mică şi urechea acului mare! *

Adevărata noastră bogăţie – şi singura – este Dumnezeu! Să nu o pierdem niciodată! 

Și predica Părintelui meu tutore de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” - Prof. Daniel Benga: https://youtu.be/prNn3ilpGSA?si=GPCh8YZNbNXnAC_D 


GÂNDURI DE ÎNCEPUT DE SEPTEMBRIE

 GÂNDURI DE ÎNCEPUT DE SEPTEMBRIE


...Luna septembrie vine cu veștmântu-i înmiresmat de dor de vară și de arome de prune și pere, de nuci și struguri, de pepeni și dovleci, de frunze îngălbenite mult prea devreme...

...Luna septembrie sosește - ca de fiecare dată - cu dor după vacanță și cu aromă de albastru... Albastru de cerneală, de pix, de hârtie. Hârtie dictando sau de matematică... Sosește îmbrăcată în uniformă de școală... Creioanele, gumele de șters, riglele, manualele - toate își așteaptă noii parteneri, spre a se lăsa purtate în mâini sigure de aceștia, ori pentru a fi citite, nu răsfoite!...

...Luna septembrie sosește în haine de sărbătoare, scăldată în petale de floare...

Anul școlar debutează, de fiecare dată, sub ocrotirea Maicii Domnului și a Sfintei Cruci, două sărbători creștine ce-și au prăznuirea în apropierea acestui eveniment important din viața școlarilor: Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie) și Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie).

La fiecare început de an școlar, renaștem, dimpreună cu dorințele noastre de cunoaștere, de aflare de noi răspunsuri la noi întrebări, creștem pe parcursul acumulării învățăturii celei bune.

Înălțarea Sfintei Cruci stă chezășie că, pentru a-ți împlini visul, setea de cunoaștere, trebuie să te jertfești. Jertfa aceasta cuprinde totul: bunătatea, înțelepciunea, iubirea. Copiii renunță la timpul lor de joacă sau de întâlnire cu prietenii pentru a învăța, pentru a se perfecționa.

Copiii învață, de mici, să jertfească pentru semeni. Uneori, chiar, renunță la timpul lor liber pentru a fi alături de alții, de vârsta lor, spre a le fi sprijin moral. Sau poate renunță la jucăriile lor cele mai dragi, pentru a le dona altora, care își doresc așa ceva, dar nu le pot avea din multe pricini.

Vom pleca, iată, nu peste mult timp, fiecare dintre noi, profesor ori elev, spre culmile ştiinţei, pe cărări de vis, în clipocit de ape cu unde strălucitoare, pe poteci de munte, prin păduri de fagi sau tei, descoperind, vrăjiţi, tainele Universului... Vom ajunge, împreună, în final, la sufletul oamenilor de cultură ai neamului nostru, le vom cunoaşte opera, prefacerea, vom asista la luptele lor pentru unitatea de limbă şi de neam şi vom fi bucuroşi de izbânda lor, izbândă la care au ajuns doar cu ajutorul lui Dumnezeu! Vă doresc, dragi copii, să aveţi exuberanţa şi plăcerea – caracteristică tinereţii - de a trăi frumosul, să vă eliberaţi de energiile negative numai la orele de sport (educaţie fizică), să călătoriţi, dacă nu cu pasul, cel puţin cu gândul, prin munţi şi prin văi, aşa cum veți învăţa la orele de geografie, iubind tradiţiile, valorile şi costumul popular românesc, să aveţi meticulozitatea şi exactitatea faptelor lucrurilor bine făcute; echilibrul, seriozitatea, coloana vertebrală, gândul bun, înţelepciunea şi sufletul de aur al multor altor dascăli adevăraţi; să vedeţi, în fiecare lucru descoperit în viaţă, o pată de culoare, bucurie, dragoste, speranţă, să deveniţi adevăraţi maeştri în domeniile alese; să dobândiți darul bunătăţii şi al blândeţii, credinţa ce vă va fi insuflată de către dascălii de religie și nu numai, pentru că „Nihil sine Deo” (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU) nu se poate face, să aveţi un suflet de mamă – pentru cei de lângă voi -, precum doamnele institutoare/învăţătoare, ori doamnele voastre diriginte. Învățați să iubiţi valorile morale ale poporului nostru: Adevărul, Binele şi Frumosul. Voi aparţineţi „Mioriţei", v-aţi născut pe „piciorul de plai", într-o „gură de rai"! Sper să înaintaţi, cu demnitate şi curaj, spre ZIUA DE MÂINE, aşa, frumoşi şi puri, cum sunteţi AZI! Învățați să iubiţi cartea, să vă facă plăcere să citiţi, pentru că „muti magistri sunt libri" (cărţile sunt nişte profesori tăcuţi), iar „mens hominis discendo alitur et cogitando" (mintea omului se dezvoltă învăţând şi cugetând)! Iubiți-vă unii pe alţii, parinţii, profesorii şi – mai ales - fiţi cuminţi! Căci în viaţă, „primum non nocere" (mai întâi să nu faci rău), „cave ne cadas" (ia seama să nu cazi) de-acolo, de sus, de unde ai ajuns şi ... „in dubiis astine" (abţine-te să judeci dacă ai îndoieli)! Mult spor la învăţat, succes la LUCRĂRI ŞI EXAMENE, la ADMITERILE de tot felul! Voi fi, cu sufletul, alături de voi! Şi vă-ncurajez de ... vis-à-vis, de la catedră! Vă doresc toate cele bune, ajutor şi binecuvântări de la Cel Ce a făcut Cerul şi Pământul!

Cu dragoste de dascăl, Nicoleta Enculescu

Și nu pot să închei fără o rugăciune-scrisoare adresată Maicii Domnului:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, ceea ce cu nașterea Ta ai bucurat părinții râvnitori în rugăciune și lumea ai luminat, învățându-ne pe toți smerenia și ascultarea, bucuria și răbdarea, Preafericită dătătoare de Viață, Adevăr și credință, Slăvită Pruncă a Cerurilor, ce pe copiii toți, cu nemăsurată și negrăită iubire de mamă, îi iubești, dăruiește mântuirea Fiului Tău - cea mult dorită - sufletelor noastre și ne miluiește pre noi. Preabună Stăpână, păzește-ne sub Sfânt Acoperământul Tău, izbăvește-ne de rău, fii cu noi, ca și cu niște fii neputincioși, pretutindeni, nu ne uita, nicicând, pre noi, cei ce purerea greșim cu atâtea nenumărate păcate. Ajutorul Tău, Preabună Stăpână, dăruiește-ni-l nouă, spre slava Preasfântului Tău Nume, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. (după rugăciunea către Maica Domnului din volumul Familiei, cu drag, apărut la Editura „Universitară” din București, în martie 2016)


DORURI DE SEPTEMBRIE

 DORURI DE SEPTEMBRIE

...Luna septembrie vine cu veștmântu-i înmiresmat de dor de vară și de arome de prune și pere, de nuci și struguri, de pepeni și dovleci, de frunze îngălbenite mult prea devreme...
...Luna septembrie sosește - ca de fiecare dată - cu dor după vacanță și cu aromă de albastru... Albastru de cerneală, de pix, de hârtie. Hârtie dictando sau de matematică... Sosește îmbrăcată în uniformă de școală... Creioanele, gumele de șters, riglele, manualele - toate își așteaptă noii parteneri, spre a se lăsa purtate în mâini sigure de aceștia, ori pentru a fi citite, nu răsfoite!...
...Luna septembrie sosește în haine de sărbătoare, scăldată în petale de floare...
Luna septembrie zâmbește! Iar printre zâmbete, din amintiri, răsar chipurile celor ce au plecat – uneori – prea repede și prea brusc dintre noi...
...Luna septembrie vine cu un amalgam de sentimente și doruri... Doruri netrecătoare, doruri dureroase, dar... strălucitoare în durerea lor... Doruri care te fac să zâmbești și - în același timp - îți smulg o lacrimă și un oftat... Doruri..., DOR...
DOR de mama, DOR de tata, DOR de familia mea…
6 septembrie? Ziua în care ai ales, mami, să dai răspuns lui Dumnezeu.
6 septembrie? Ziua în care s-a născut tatăl meu…
8 iulie 1937 – 6 septembrie 2021… - mama…
6 septembrie 1936 – 26 ianuarie 2012… - tata …
6 septembrie - 6 septembrie...
2012 - 2021... -
JOC de cifre și anotimp…

Se duc părinții rând pe rând,
Ca o firavă frunză-n vânt…
Se duc părinții rând pe rând,
Și amintirile ne împresoară
Sufletul. De dor, de jale, de tristeți,
Ne-nconjură lumina blând-a primei tinereți…
Se duc părinți, rând pe rând, la Cer,
Să ne gătească loc din rugăciuni ce nu mai pier…
Se duc părinții, rând pe rând, în Împărăția cea de Sus,
Ca pentru noi să-L roage, totdeauna, pe Iisus…

...Parastas de doi ani pentru mama... 2 septembrie 2023

- de prin 2010... Toamna... -
- ...și tot într-un început de toamnă aurie ai plecat, dând răspuns chemării lui Iisus... Tot ce-am învățat la facultate, s-a năruit atunci când, fără să ne luăm răams-bun, nu te-ai mai întors acasă... Ai ales să mergi ACASĂ, acolo Sus... -
- cel puțin atât mai pot să fac pentru voi... Cu dor și cu durere și cu lacrimi multe... -
- Pomelnic. Singurul lucru pe care nu l-am învățat la facultate a fost „cum să scrii un pomelnic”. Îl scriu și eu „după ureche”, așa cum mă pricep... Hmmm...-

SUFLETELE PLÂNG ÎN TAINĂ DORUL DUPĂ EI...
Doar privind adâncul mărilor senine Se-nfioară clipa, suspinând a dor…, Ei, din amintire, ne surâd acuma, Cu miresme dalbe lacrimi să aline vin încetişor…
Se răceşte timpul, scurs dintr-o clepsidră, Anii pier în zare, clipele ne dor, Tot gonind la vale fum şi întristare Ei ne sunt alături, vis şi adevăr…
Inimi lângă inimi, suflete şi dor, Rugă-n Cer înalţă, tuturor de ajutor… Fie vie pomenirea lor! Pomenirea lor, din neam în neam! Veşnică pomenire!
x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
Inima-și plânge dorul după ei, Dor imens și greu, și alb de dureros..., Dor imens și greu, și alb de luminos...
O flacără nestinsă-i dorul după ei, Ei viază-n mine, eu viez în ei, Doamne! ține-i în lumină pe copiii Tăi!
Toți suntem copiii darurilor Tale, Am căzut, ridică-ne la Dreapta îndurării Tale, Am greșit, hrănește-ne din iubirea jertfei Tale...
Inima își cântă dorul după ei, Doamne, în lumină ține-i pe copiii Tăi!

- Foto 2 septembrie 2023. Colacul. Vă mulțumesc frumos, doamna Maricica (biserica Buna Vestire - Belu București) ! -
- Foto 2 septembrie 2023. Vă mulțumesc, doamna Maricica, și pentru colivă! A fost cea mai frumoasă colivă din biserică, astăzi!!! -
- Foto 2 septembrie 2023: la mormânt... E rece piatra, și tăcută... O lacrimă, dor și flori... Te iubesc, mami” Te iubesc mult-mult de tot, de la Pământ la Cer și înapoi și încă pe-atât! Și... aștept să-mi răspunzi, așa cum o făceai de fiecare dată când erai fizic lângă mine... -
(foto 2 septembrie 2023)
(foto 2 septembrie 2023)
...Cu pasul greu, cu inima rănită, Pe-alei cu flori și gărdulețe mici, Pe-alei cu flori și candele-aprinse, Vin către tine-n grabă și mâhnită…
Străbat alei cu gărdulețe mici, Și din grădini cu flori și candele-aprinse Aroma de tămâie cu taină-mbrățișează Suflet răvășit, ce încă sângerează…
Lacrimi picurând la griul tău mormânt, Te caut și te strig în adieri de vânt, Dar numai brazii falnici astăzi îmi șoptesc, Cu dor, durerea, prin ramuri verzi ei împletesc…

x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x

Murim, puțin câte puțin, în fiece zi, cu cei de lângă noi, care se duc în nori…
La răsărit, în zori, țâșnește-n irizări de alb, de soare și de stea, amintirea…
Cupa de cristal a vieții se sparge-n clipele târzii, în clipe diamantine, în irizări și dalb, de soare și de stea... - Amintirea...

x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x

DOR DE CLIPELE DE IERI…
Cu dor de clipele de ieri, Când aproape, în totul, îmi erai, Cu rugăciune, dor și mângâiere, Astăzi te caut și te strig - Mi-e sufletul gol, risipit În ceața durerii ce sapă abis…
Brațul tău, cândva alint, refugiere, Să mă cuprinzi cu el tu nu mai poți Și-atunci, cu înc-un pas, în iadul întristării, Cobor încă o treaptă ce hăul a deschis În inimă durere, plâns și vis…
Mi-e dor de clipele de ieri Când aproape, întru totul, îmi erai Și-n zâmbet și speranță zilele-mi învăluiai…
Singură, Doamne, m-ai lăsat pe pământ, Versu-mi pentru Tine era soare și cânt..





Toate reacţi

sâmbătă, 26 august 2023

Predică la Începutul Anului Bisericesc 2019 - Pr. Daniel Benga (2019)


https://youtu.be/-_RT_WykxBk?si=NYBZuw4-oAV-RaQa

DESPRE „MONOGRAFIA PAROHIEI SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEROGHE – MĂRȚIȘOR”, A PĂRINTELUI PAROH DRAGOȘ-AURELIU MARINEAȚĂ

 

DESPRE „MONOGRAFIA PAROHIEI SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEROGHE – MĂRȚIȘOR”, A PĂRINTELUI PAROH DRAGOȘ-AURELIU MARINEAȚĂ




Apărută în condiții grafice deosebite, la Editura Cuvântul Vieții din București, „Monografia Parohiei Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Mărțișor”, alcătuită de Părintele paroh Dragoș-Aureliu Marineață, este o mărtuire-document a istoriei vechi și noi a zonei de sud a Bucureștiului, zonă în care se ridică, semeață, de ani buni, biserica Mărțișor.

Biserica Mărțișor se află în cartierul Berceni, pe strada Mărțișor, nr.63, sector 4. Nu departe de ea se află Casa Memorială Tudor Arghezi și Școala gimnazială Mărțișor.

Monografia – care are 95 de pagini, la care se adaugă altele conținând Bibliografia și Anexa foto – este alcătuită din șase capitole; al VI-lea capitol îl constituie Concluziile: I - Istoria locurilor, II - Istoria Parohiei și a bisericii, III - Biserica astăzi – îmbunătățiri, IV - Slujitorii bisericii, V - Ctitori și donatori ai bisericii Mărțișor.

Notele de subsol ale monografiei dau mărturie unei documentări solide, vaste, uneori unele din acestea putându-se substitui unor adevărate subcapitole (de pildă, nota 212, p.48).

„Monografia Parohiei Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Mărțișor” este o istorie vie a vieții și credinței, o istorie scrisă în amintiri, ce nu are cum să piară prea curând. O istorie ce vine din vechime, își dă mâna cu prezentul, înaintând spre un viitor bine așezat în matca Timpului, a Cuvântului dăltuit în piatră și în inimi.

Precum Arghezi care scria, odinioară, „Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte, / Decât un nume adunat pe-o carte” (poezia „Testament”), Părintele paroh Dragoș-Aureliu Marineață a consemnat, în monografia Preacucerniciei Sale, fapte și nume ce nu pot fi date uitării, oameni ce au slujit Altarului de la Mărțișor, dar și pe cei ce au pus o cărămidă la zidirea și dăinuirea acestui Sfânt lăcaș de cult. Și încă o mai fac, cu gândul la generațiile ce vor urma.

Monografia este a unei biserici tăcute, smerite, semeață prin istoria nașterii sale, prin tainice rugăciuni, rostite cu timp și fără timp. O biserică care, la umbra zidurilor sale, adăpostește istorie, viață și speranță.

Așa cum putem citi din anunțul făcut în Foaia de duminică a bisericii Mărțișor din 20 august 2023, aceasta va împlini în curând (pe 19 septembrie 2023) 75 de ani de la târnosire. Cu aceste prilej a fost redactată și publicată și Monografia sa, ce poate fi procurată – de oricine și-o dorește – de la pangarul ei.

A consemnat profesor Nicoleta Enculescu, București