Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

luni, 6 martie 2023

PELERINAJUL BUCURIEI ÎN DUMINICA ORTODOXIEI

 PELERINAJUL BUCURIEI ÎN DUMINICA ORTODOXIEI

    În Duminica Ortodoxiei, pe 5 martie 2023, prin grija Părintelui paroh Daniel-Alexandru Bărîcă și a doamnei preotese Georgiana Bărîcă, ni s-a oferit nouă, enoriașilor parohiei Buna Vestire – Belu din București, stector 4, prilejul de a participa, cu entuziasm și emoție, la Pelerinajul Bucuriei, care a avut loc la Mănăstirea Delta Neajlovului din județul Giurgiu.
    Cu mic, cu mare, noi, cei 13 copii și 24 de tineri și adulți, cu vârste cuprinse între 4 și 76 de ani, ne-am regăsit în curtea bisericii parohiei noastre și am purces la drum, întâmpinați de „Bună dimineața!” razelor plăpânde ale unui soare strălucitor, ce anunțau o zi minunată, deosebită și plină de semnificații. O zi de adevărată sărbătoare. Căci ce altceva poate fi decât o sărbătoare biruința Ortodoxiei asupra ereziilor prin restabilirea cultului sfintelor icoanelor (încă din 11 martie 843), prăznuită în prima duminică din Postul Păresimilor?
    Ne-am bucurat de atmosfera unei lumi uitate de...lume. Lumea monahală. Pașii ni s-au oprit sfioși într-un tărâm de basm, într-un loc în care harul se revarsă în străluminări de verset și rugăciuni. Locul care te apropie mai mult de Dumnezeu, de pacea multcăutată și frumos. O frântură de Rai. O pregustare a Raiului Ceresc. Așa a rămas în sufletele noastre Mănăstirea Delta Neajlovului, aflată în imediata apropiere a Capitalei, la numai 30 de km distanță. Părintele stareț ne-a primit cu brațele-i deschise, dimpreună cu frații monahi viețutori de aici. Ne-am bucurat de Sfânta Liturghie, ne-am hrănit din Cuvântul dulce al Evangheliei, o parte dintre noi ne-am și împărtășit, iar cei mici, copiii, după ce au lucrat cu sârg în chiar curtea Mănăstirii, au oferit, în dar, felicitări bunicelor și mamelor aflate în biserică. Am oferit, de asemenea, iconițe și acatiste ale sfinților tămăduitori, precum și buchețele zâmbitoare de flori. Copiii au încheiat această zi cu recitarea unor versuri, închinate bunicelor și mamelor.
    A fost o zi în care am respirat cu toții VIAȚA ce pulsa, în fiecare fir de iarbă ce-și ridica căpșorul din pământ, în fiecare muguraș plesnit, la cote maxime, ocrotiți de Îngeri și de Sfinți.
    Odată pătruns pe poarta Mănăstirii Delta Neajlovului, te simți, cu adevărat, liber, îți simți sufletul liber, zburdând ca un copil uimit și bucuros – în același timp – de descoperirea frumuseților unei alte lumi. Minunate. AICI frumusețea nu mai este amăgitoare, precum în lumea de dincolo de garduri și de drumul prăfuit ce separă cele două tărâmuri: universul mirean și lumea monahală. AICI este locul în care speranța și credința nu mai sunt un vis, ci certitudine.
    Cu sufletele încărcate de certitudinea ocrotirii Bunului Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfinților și a Îngerilor, cu sufletul viu de speranță ne-am despărțit, cu greu, de locul dătător de bucurii, unde rugăciunea se rostește, spre folosul nostru, al tuturor, neîncetat, cu timp și fără timp.
    A consemnat NICOLETA Enculescu, profesor de limba și literatura română
    Foto credit: prezbitera Georgiana Bărică
















luni, 27 februarie 2023

Concursul „Proza după imagine”, organizat de Agora ARTELOR, în luna februarie 2023

 Cu această proză scurtă am participat la Concursul „Proza după imagine”, organizat de Agora ARTELOR, în luna februarie 2023:

Primăvară cu emoție și dor,
- Bine te-am regăsit, suflețel! A trecut timpul peste noi, au trecut și veri, și ploi, și ierni cu alb și-nfrigurare..., dar iată! din neant Primăvara răsare și pentru noi cu flori și bucurii, te-am așteptat, nespus de mult, să vii! Să mă înțelegi, să mă ierți, să vii!
- Bine te-am reîntâlnit, draga mea! Mi-a fost un dor cumplit de tine, mi-a fost o iarnă grea... Dar iată! copacii poartă, pe ramurile lor, frumoase flori, albe și roz, pace și zâmbet, armonie...
- Mă uit prelung în ochii tăi și revăd, cu drag, prima noastră întâlnire, prima noastră amintire...
- Da! La seara literară, la seara de poezie religioasă, organizată de Părintele Alexandru pentru copiii și tinerii parohiei sale... Prietenia adevărată nu se stinge niciodată, nu dispare! Renaște, cu fiecare floare, fiecare primăvară, mai sublimă, mai adevărată...
De acest dialog își amintea, cu plăcere, Daiana, privind, cu gându-i zburdând la ceas de seară, tabloul de pe peretele din fața ușii de intrare în modesta, dar plăcuta și confortabila-i garsonieră în care locuia de puțin timp. Era un tablou reprezentând două prietene ce se întâlniseră într-o cofetărie și stăteau de vorbă la o masă așezată în fața unui imens geam prin care se vedea vesela natură ce reînvia... Era un calm și o liniște aducătoare de bucurie, iar persoanele pictate emanau zâmbet, susținere, o legătură puternică. Chiar nuanțele de verde și de albastru umpleau sufletul de speranță, iar albul florilor ce puseseră stăpânire pe toți copacii din zare împrăștiau puritate, smerenie și o tainică rugă ce-și făcea cuib în sufletul oricui...
Mama murindu-i de ceva timp, Daiana se regăsea tot singură, cu sufletul trist, încă nu putuse să-și revină după trauma suferită în urmă cu un an și patru luni. Miriam îi fusese alături un timp, presărase, peste inima ei tristă, praf magic de iubire, speranță și oblojire. Dar tumultul și încercările diverse ale vieții le despărțiseră o perioadă lungă, luni bune, niciuna neavând vreo vină pentru aceasta. Despărțirea, cu toate că o suportase cu greu, îi era alintată, uneori, Daianei, de mesajele - scurte - de pe whatsapp. Scurte, dar pline de dragoste. Dragoste izvorâtă din încurajări, urări, rugăciuni. Se reîntâlniseră acum cu o imensă bucurie fără seamăn, cu emoție și nerăbdare, în primăvara aceasta elegantă, când bucuria își picura petalele pe pământ; când speranța umplea inimile de dor și de frumos, de mulțumire și aducere-aminte; când natura renăștea sub firave raze de senin și picuri dătătoare de viață. Se reîntâlniseră la început de aprilie, îmbrățișându-se suflet cu suflet. Și-au creat amintiri de neuitat și au strâns clipe minunate în fiecare por al existenței lor: dragoste de mamă și îmbrățișări, respect și prietenie adevărată, inimi calde, bune și blânde.
(450 de cuvinte)
București, 16.02.2023
Ar putea fi o ilustraţie cu 2 persoane şi interior
Toate reacţiile:
Elvira Veronica Vacaroiu

Concursul „Poezia după imagine”, organizat în luna februarie de către Agora ARTELOR:

 Poezie participantă la Concursul „Poezia după imagine”, organizat în luna februarie de către Agora ARTELOR:

Cu dor nestins, mamei mele,
În depărtări albastre te-ai înălțat mai sus,
Dând neașteptat răspuns chemării lui Iisus.
Să-ți fie somnul lin, înconjurat de aștri,
Și brazii falnici, ce azi îți sunt albaștri,
Să dea glas în adieri de vânt,
Cu dor, durerea mi-o împletesc în cânt…
Cu pasul greu, cu inima rănită,
Vin către tine-n grabă, și mâhnită…
Deschide-ți ochii, mamă transformată-n Înger,
Deschide-ți ochii și precum zborul alb al unui fulger
Coboară-te din cerul cu flori și candele-aprinse,
Îmbracă-mi sufletu-n lumini nestinse…
Să te mai văd o clip-aș vrea,
Păstrez cu mine, încă, fotografia ta…
Aroma de tămâie cu taină-mbrățișează
Suflet răvășit, ce încă sângerează…
București, 19.02.2023
Și alte versuri, inspirate de aceeași imagine:
Basmul vieții,
de Nicoleta Enculescu
Munții ce se pierd în zare
Au o zân-ocrotitoare,
O zână copiliță ce visează,
Cu păr bălai și bucle ce păstrează
Sclipirea soarelui de dimineață,
Roua brazilor ce se dezgheață
În picuri ce în suflet amintiri aprind,
Basmul, într-o clipă tainică, oprind.
E basmul vieții ce ades ți-l cânt,
E glasul vrăjii dintr-un vechi descânt…
Albastrul zarea ca un abur încojoară
Și zile, nopți, și suflete-nfioară…
Pe aripă mirifică de vis
Dragostea sinceră ne-a cuprins.
București, 19.02.2023
Ar putea fi o imagine cu 2 persoane
Toate reacţiile:
Daniela Ilea

duminică, 26 februarie 2023

Pre Tine Te Fericim


https://youtu.be/pLs3Jb6jrKI

sâmbătă, 25 februarie 2023

vineri, 24 februarie 2023

DOR CUMPLIT DE MĂMICA MEA...

 DOR CUMPLIT DE MĂMICA MEA...

Mi-e dor de tine-n fiecare zi,
Aș vrea frumos să vii,
În brațe, o clipă, să mă ții,
îmi zâmbești din prag,
Să-ți sărut mâna cu drag…
Din Cerul tău strălucitor, de Sus,
Aștept o mângâiere, un răspuns…
Mi-e dor de tine, mămica mea,
Și-n clipa dură, rece, grea
Mă-ntorc cu gându-n trecut
Și sufletu-mi alină timpul cu tine petrecut…
Ai fost mămica mea perfectă pe pământ,
În urma ta lumin-ai presărat și bun cuvânt,
În lume singur-acuma sunt,
Mă-nfioară griul tău mormânt…
În lume singur-am rămas,
Viața-mi se clatină pas cu pas…
Mi-e dor de tine-n fiecare zi,
Aș vrea frumos să vii,
De mână, o clipă, să mă ții,
Să îmi zâmbești din prag,
Să-ți sărut mâna cu drag...






joi, 23 februarie 2023

ATELIERELE BUCURIEI

 

ATELIERELE BUCURIEI







Într-o liniștită după-amiază de vacanță de iarnă, tineri și adulți (părinți și bunici) ai parohiei Buna Vestire Bellu din București, sector 4, au ales să lase pe mai încolo distracția pe o pantă de schi din țară și să participe la întâlnirea de suflet de la Atelierele organizate de Părintele paroh, Daniel-Alexandru Bărîcă, și de doamna preoteasă Georgiana Bărîcă. Ateliere de literatură, de muzică, de pictură pe sticlă și de lucru manual. Ateliere în cadrul cărora doamnele prezente au recitat copiilor poezii, copiii învățând versuri dedicate bunicilor, dar și despre rolul acestora în viața celor mici și de ce aceștia din urmă trebuie să-și iubească bunicii; ateliere în cadrul cărora cei mici, cu vârste cuprinse între 3 și 15-16 ani, au realizat pe sticlă desene pentru bunici; ateliere în care copii și bunică au cântat vechi pricesne; ateliere în cadrul cărora cei mici au învățat de la doamnele vârstnice să coasă pe etamină, să croșeteze.

A fost o întâlnire străluminată de emoția împărtășirii experienței personale celorlalți. A fost o întâlnire străluminată de bucuria învățării și reușitei unui nou lucru bine făcut. Împreună. Sub îndrumare, sau pentru a învăța pe cineva, cu drag, ceva.

Atelierele s-au deschis cu o mică rugăciune și cu binecuvântarea Părintelui paroh. În cuvântul de deschidere, Preotul paroh, Daniel-Alexandru Bărîcă, a subliniat faptul că „Îl lăudăm pe Dumnezeu nu doar prin rugăciune sau prin participarea la Sfintele slujbe, ci și prin realizarea de frumoase icoane”.

De asemenea, Preotul paroh a arătat că „toate activitățile ce se desfășoară în cadrul bisericii se realizează pentru a înțelege faptul că „părinții și bunicii – în mod special aceștia din urmă, anul acesta - trebuie să fie respectați, să fie iubiți, ajutați și înțeleși. Pentru că nu putem rămâne tineri și puternici toată viața, iar la vârsta a treia apar tot felul de probleme: de sănătate și de altă natură. De aceea, oamenii mai în vărstă au nevoie de sprijinul celor tineri. Nu numai prin vorbe, ci și prin fapte”.

Mulțumindu-le tuturor, atât copiilor, cât și adulților, pentru costumele naționale în care erau îmbrăcați, mulțumindu-le doamnelor din comitetul parohial și celorlalte doamne prezente la Ateliere, mulțumindu-le și părinților pentru prezență, Părintele paroh i-a îndemnat pe cei mici să realizeze icoane și desene frumoase, care urmează a fi prezentate într-o expoziție viitoare.

Au participat și s-au bucurat de buna desfășurare a Atelierelor 34 de copii și aproximativ 12 adulți.

Scopul acestor Ateliere? Desigur, dialogul între generații. Sau, cu alte cuvinte, prin aceste Ateliere, s-a urmărit ca tânăra generație să învețe să-și respecte înaintașii, să le acorde mai multă atenție, să-i iubească mai mult, să-i ajute, dar și să deprindă de la cei în vârstă priceperea și știința lor, credința lor.


A consemnat Nicoleta Enculescu – profesor de limba și literatura română și de limba latină la Școala gimnazială 84 – sector 3 și Colegiul Național „Octav Onicescu” – sector 4, București

Foto credit: presbitera Georgiana Bărîcă








FUEGO - CONCERT ”DRAG DE ROMÂNIA NOASTRĂ”



https://youtu.be/u5tnMoRe3Po

Postul Mare - părintele Pimen Vlad


https://youtu.be/HM0V1JBqgjA

marți, 21 februarie 2023

Poezia după imagine. Ediția februarie 2023. Prima poezie

 


Basmul vieții,
Munții ce se pierd în zare
Au o zân-ocrotitoare,
O zână copiliță ce visează,
Cu păr bălai și bucle ce păstrează
Sclipirea soarelui de dimineață,
Roua brazilor ce se dezgheață
În picuri ce în suflet amintiri aprind,
Basmul, într-o clipă tainică, oprind.
E basmul vieții ce ades ți-l cânt,
E glasul vrăjii dintr-un vechi descânt…
Albastrul zarea ca un abur încojoară
Și zile, nopți, și suflete-nfioară…
Pe aripă mirifică de vis
Dragostea sinceră ne-a cuprins.
București, 19.02.2023

duminică, 15 ianuarie 2023

O carte dedicată lui Eminescu și Zilei Culturii Naționale

 https://en.calameo.com/read/002732589879edf9960aa?fbclid=IwAR3hqvkHddEn1w91qmBN4w6MGKzUEZoylB8lUKWCZaTlU1wMNeNqyhW0R7s

(paginile 53 și 122)

O carte dedicată lui Eminescu și Zilei Culturii Naționale, o carte cântând nașterea Mântuitorului și nașterea Poetului sublim. O carte cuprinzând creații literare participante la un concurs internațional.

sâmbătă, 24 decembrie 2022

Colinde de Crăciun - Vol. 1 - Mănăstirea Cămârzani

Grupul psaltic Tronos - Colindul celor adormiți (colinde 2022)


Offf, mami... Un alt Crăciun fără tine, o altă sărbătoare a Nașterii a Domnului care nu-mi învăluie, precum odinioară, când trăiai, sufletul cu bucurie și tihna zilelor blânde... Încă o zi fără părinți, fără masa aceea tradițională din familie, când, a doua zi de Crăciun, o așteptam, răbdători, pe Lila și ne bucuram de venirea ei și a alor ei, cei dragi...
Cum este la tine, mami? Unde ai ajuns? Mi-e dor de tine și de vremurile bune, mi-e dor de toți cei ce mi-au fost, cândva aproape... Aici, pe pământ, mami, e mare tristețe în sufletul meu fără tine - TOTUL meu... Oamenii - cei mai mulți dintre ei - sunt răi, se prefac, la început, a fi buni, apropiați de sufletul meu, mă amăgesc cu vorbe frumoase, ca, în final, să mă abandoneze, când mi-e cel mai greu...
Mami, mi-e dor de tine! Mi-e tare dor și greu fără tine!

miercuri, 21 decembrie 2022

Grupul Psaltic "Tronos" - Concert de Colinde - Biserica "Sfânta Vineri -...



Grupul Psaltic "Tronos" - Concert de Colinde - Biserica "Sfânta Vineri

sâmbătă, 17 decembrie 2022

Corul Passionis - Sectiunea ansamblu/grup - Clasele V-VII


Și eu am predat aici (Școala gimnazială 195 din sectorul 3, București)!!! În anul școlar 2018-2019. Nu i-am avut elevi, dar copiii de-aici sunt minunați! Felicitări, dragilor!

Dor NESTINS de MĂMICA MEA...

 ..Așa scriam anul trecut...:

Scumpa mea, draga mea, Mămica mea,
Au trecut aproape patru luni de când nu am apucat să-mi iau „La revedere!” de la tine și să te rog să mă ierți, dar mai ales să-ți mulțumesc că m-ai născut, că ai răbdat când ți-am fost chin, povară, trecând totul sub aripa-ți de iubire; să-ți mulțumesc că m-ai născut, că nu m-ai abandonat în spital, așa cum ar fi vrut alții, că mi-ai fost sprijin și povață, chiar și atunci când nu puteai să mergi.
Îți mulțumesc pentru tot ce ai clădit senin în viața mea, pentru toată lumina și speranța pe care le-ai picurat în sufletul meu! Îți mulțumesc pentru bunătatea și căldura dragostei pe care mi le dăruiai necontenit! Îți mulțumesc pentru îmbrățișarea cu un curat și sincer ”iubițica mea!”, din zori de zi sau din prag de noapte! Îți mulțumesc pentru fiecare sărut, care-mi dădea putere, dar și pentru fiecare admonestare care mă aducea pe calea cea dreaptă! Îți mulțumesc pentru orele în care învățam împreună la bucătărie! Îți mulțumesc pentru modelul care ai fost în activitatea profesională! Mult timp chiar fotografia ta a stat la panoul de onoare al Centrului de Medicină al Aviației (iar atunci când o vedeam, îmi venea să strig în gura mare: „Acolo e mămica mea!” , „Eu sunt fiica sa!”)! Mulți colegi te-au apreciat, dar și cei ce veneau, an de an, la vizita medicală, aveau numai cuvinte de laudă la adresa ta!
Îmi este dor de tine, acum, Mămica mea, am nevoie de tine, de mângâierea ta!
Îmi este dor de tine, Mămica mea, un dor care doare și-mi face sufletul să sângereze neîncetat!
Îmi este dor de tine, Măicuța mea! Îmi erai PUTERE și SPERANȚĂ, CURAJ și DORINȚĂ de a înainta prin negura și curcubeul vieții, îmi erai TOTUL, în TOATE și în TOT!
Ai plecat, scumpa mea, draga mea, Mămica mea! Când geana dimineții se deschidea, lăsând speranța să îmbrățișeze oamenii, într-un început timid de toamnă aurită, scăldată-n raze buclucașe de soare, Dumnezeu a ales să Te ia la El, iar mie să-mi plouă amărăciune-n viață... Mă întreb ”De ce?”... Nu pot să înțeleg... Atunci când a plecat tata, ne-am promis una alteia că ne vom fi sprijin până la capăt, că vom depăși greutățile împreună. Acum... Acum sunt numai eu, iar tu ... departe... Cum vom mai depăși greutățile împreună? Cum ne vom mai fi sprijin una alteia, până la capăt?... Nu știu!... Nu înțeleg!... Tot ce știu este că îmi lipsești, TOTUL meu, PUTEREA mea, Mămica mea!...
Mămica mea, aici, pe Pământ, e Decembrie, e... Undrea, luna în care ne bucuram la prăznuirea Nașterii Mântuitorului Hristos. Sărbătorile acestea și cele de Anul Nou nu mai au farmecul de altădată, sunt înnegrite de suferință, brăduțul, cu globurile sale în care ne oglindeam și zâmbeam, și beteala lui, nu mai zâmbește, locul lui a rămas gol și trist, așa cum îmi e sufletul, pustiit de dorul după tine... „Hristos Se naște! Slăviți-L!”, spune un vers. Îl voi întâmpina și eu, Îl voi slăvi, dar cu sufletul greu de tristețe și amar, de lacrimi de dor după tine...
Mămica mea, cum e la voi Crăciunul? Unde ai ajuns acum? Sper ca Dumnezeu să-ți dăruiască un colțișor de Rai, pentru tot binele pe care l-ai făcut, pentru cât ai suferit și ai crezut!
Mi-e dor de tine, Mămica mea! Mi-e dor cumplit de tine și inima mi-e grea!... Am nevoie de mângâierea ta!




Dar primit de ziua mea, într-un Decembrie ce sosea cu zâmbet...
Mulțumesc, Breaban Didi !









_____________________________________

Aceleași gânduri, aceleași simțăminte și acum, după 1 an, 3 luni și 11 zile... 🥲🥲🥲🥲🥲🥲🥲🥲🥲...
Îmi lipsești, mămica mea! Îmi lipsești mult-mult de tot, mi-e greu fără tine și tare mi-aș dori să te pot îmbrățișa..., să-ți văd zâmbetul, să-ți aud vocea, să ne bucurăm împreună de Nașterea Domnului... Singură..., nu pot să mă mai bucur de nimic...
Îmi lipsești, mămica mea! Îmi lipsești și mi-e tare dor de tine...
Nu! Tristețea de a nu te mai avea lângă mine, durerea dorului de tine NU SUNT NEBUNIE! Și NU SE TRATEAZĂ CU MEDICAMENTE, cum cred unii... E dor și durere ce nu pot fi stinse NICIODATĂ!... Mai ales că mă iubeai la infinit..., mai ales că eram fiica ta cea mică... Mai ales că am înfruntat ultimii 9 ani (2012 - 2021) împreună, cu speranță și rugăciune... Că rugăciunea din ultimele luni ale ultimului tău an trăit pe pământ nu mi-a fost ascultată, nici acum nu pot să înțeleg „DE CE?”...
...Cum e la tine, Sus, mămica mea? Unde-ai ajuns?... Mi-e dor de tine, mi-e dor să-ți mai sărut, măcar o dată, mâna cu care mă ocroteai...