..Așa scriam anul trecut...:
Scumpa mea, draga mea, Mămica mea,
Au trecut aproape patru luni de când nu am apucat să-mi iau „La revedere!” de la tine și să te rog să mă ierți, dar mai ales să-ți mulțumesc că m-ai născut, că ai răbdat când ți-am fost chin, povară, trecând totul sub aripa-ți de iubire; să-ți mulțumesc că m-ai născut, că nu m-ai abandonat în spital, așa cum ar fi vrut alții, că mi-ai fost sprijin și povață, chiar și atunci când nu puteai să mergi.
Îți mulțumesc pentru tot ce ai clădit senin în viața mea, pentru toată lumina și speranța pe care le-ai picurat în sufletul meu! Îți mulțumesc pentru bunătatea și căldura dragostei pe care mi le dăruiai necontenit! Îți mulțumesc pentru îmbrățișarea cu un curat și sincer ”iubițica mea!”, din zori de zi sau din prag de noapte! Îți mulțumesc pentru fiecare sărut, care-mi dădea putere, dar și pentru fiecare admonestare care mă aducea pe calea cea dreaptă! Îți mulțumesc pentru orele în care învățam împreună la bucătărie! Îți mulțumesc pentru modelul care ai fost în activitatea profesională! Mult timp chiar fotografia ta a stat la panoul de onoare al Centrului de Medicină al Aviației (iar atunci când o vedeam, îmi venea să strig în gura mare: „Acolo e mămica mea!” , „Eu sunt fiica sa!”)! Mulți colegi te-au apreciat, dar și cei ce veneau, an de an, la vizita medicală, aveau numai cuvinte de laudă la adresa ta!
Îmi este dor de tine, acum, Mămica mea, am nevoie de tine, de mângâierea ta!
Îmi este dor de tine, Mămica mea, un dor care doare și-mi face sufletul să sângereze neîncetat!
Îmi este dor de tine, Măicuța mea! Îmi erai PUTERE și SPERANȚĂ, CURAJ și DORINȚĂ de a înainta prin negura și curcubeul vieții, îmi erai TOTUL, în TOATE și în TOT!
Ai plecat, scumpa mea, draga mea, Mămica mea! Când geana dimineții se deschidea, lăsând speranța să îmbrățișeze oamenii, într-un început timid de toamnă aurită, scăldată-n raze buclucașe de soare, Dumnezeu a ales să Te ia la El, iar mie să-mi plouă amărăciune-n viață... Mă întreb ”De ce?”... Nu pot să înțeleg... Atunci când a plecat tata, ne-am promis una alteia că ne vom fi sprijin până la capăt, că vom depăși greutățile împreună. Acum... Acum sunt numai eu, iar tu ... departe... Cum vom mai depăși greutățile împreună? Cum ne vom mai fi sprijin una alteia, până la capăt?... Nu știu!... Nu înțeleg!... Tot ce știu este că îmi lipsești, TOTUL meu, PUTEREA mea, Mămica mea!...
Mămica mea, aici, pe Pământ, e Decembrie, e... Undrea, luna în care ne bucuram la prăznuirea Nașterii Mântuitorului Hristos. Sărbătorile acestea și cele de Anul Nou nu mai au farmecul de altădată, sunt înnegrite de suferință, brăduțul, cu globurile sale în care ne oglindeam și zâmbeam, și beteala lui, nu mai zâmbește, locul lui a rămas gol și trist, așa cum îmi e sufletul, pustiit de dorul după tine... „Hristos Se naște! Slăviți-L!”, spune un vers. Îl voi întâmpina și eu, Îl voi slăvi, dar cu sufletul greu de tristețe și amar, de lacrimi de dor după tine...
Mămica mea, cum e la voi Crăciunul? Unde ai ajuns acum? Sper ca Dumnezeu să-ți dăruiască un colțișor de Rai, pentru tot binele pe care l-ai făcut, pentru cât ai suferit și ai crezut!
Mi-e dor de tine, Mămica mea! Mi-e dor cumplit de tine și inima mi-e grea!... Am nevoie de mângâierea ta!
Mulțumesc, Breaban Didi !
_____________________________________
Aceleași gânduri, aceleași simțăminte și acum, după 1 an, 3 luni și 11 zile... 
...
...Îmi lipsești, mămica mea! Îmi lipsești mult-mult de tot, mi-e greu fără tine și tare mi-aș dori să te pot îmbrățișa..., să-ți văd zâmbetul, să-ți aud vocea, să ne bucurăm împreună de Nașterea Domnului... Singură..., nu pot să mă mai bucur de nimic...
Îmi lipsești, mămica mea! Îmi lipsești și mi-e tare dor de tine...
Nu! Tristețea de a nu te mai avea lângă mine, durerea dorului de tine NU SUNT NEBUNIE! Și NU SE TRATEAZĂ CU MEDICAMENTE, cum cred unii... E dor și durere ce nu pot fi stinse NICIODATĂ!... Mai ales că mă iubeai la infinit..., mai ales că eram fiica ta cea mică... Mai ales că am înfruntat ultimii 9 ani (2012 - 2021) împreună, cu speranță și rugăciune... Că rugăciunea din ultimele luni ale ultimului tău an trăit pe pământ nu mi-a fost ascultată, nici acum nu pot să înțeleg „DE CE?”...
...Cum e la tine, Sus, mămica mea? Unde-ai ajuns?... Mi-e dor de tine, mi-e dor să-ți mai sărut, măcar o dată, mâna cu care mă ocroteai...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu