25 iunie = 3 luni de la
discectomia cu alcool și infiltrații transforaminale pentru Hernia de disc L4-L5 stg.-dr.. 3 luni de
chin și de dureri. 3 luni în care tot dependentă de cărucior
sunt… E și bine, e și rău… E bine, pentru că piciorul stâng,
la care am pareză de SPE și SPI – nerv sciatic, nu-mi mai este
tot timpul amorțit, îmi amorțește când obosesc (ori de stat prea
mult așezată, pe scaun, ori când pășesc mai mult); e mai bine,
pentru că simt (în continuare!) primele trei degete de la picior
(ceea ce nu simțeam înainte de intervenție); e mai bine, pentru că
durerile de coloană s-au mai diminuat după 2 luni. Tot am dureri,
dar nu chiar atât de mari, sunt mai suportabile (la mine, care am
pragul de suportabilitate al durerii foarte-foarte scăzut).
25
iunie = o lună și 10 zile de la embolizarea periarticulară pentru
edem osos acromio-clavicular și osteofitoză, pentru sindrom
impingem subacromio-clavicular și pentru leziunea tendonului
supraspinos – umărul drept. După o lună, durerile erau mai mari
decât înainte de emoblizare. La o lună, am fost la control și mi
s-au făcut două infiltrații cu ozon, xilină și încă o
substanță (nu am reținut bine ce anume). La 10 zile după
infiltrații, durerile au mai scăzut în intensitate. Dar tot sunt,
și uneori extrem de deranjante. Tot mai am nevoie de calmante, iar
comprimate nu pot să iau, pentru că nu le suport: în primul rând,
mă înec cu ele. La propriu. Până la urmă, cred că voi ajunge să
le macin, așa cum I le măcinam mamei, când nu mai putea să le
înghită, dinainte cu două luni de a muri. Apoi, mă doare stomacul
de la ele… Îmi doresc să nu mai am dureri mari, chinuitoare, să
le pot face față până la artroscopie. Până atunci, trebuie să
învăț să merg cu o singură cârjă, neapărat ținută pe partea
stângă. Altfel…, nu se va putea face artroscopia și tot chinul
acesta a fost și este în zadar...
Enervant,
la culme, este faptul că nu pot să fac nimic cu mâna dreaptă: de
scris, am reînceput să scriu puțin, cu mare greutate, dar… parcă
sunt în clasa pregătitoare (atât de urât scriu)… Mai drăguț
reușesc să scriu cu mâna stângă :) … Nici să mă închin nu pot cu mâna dreaptă!...
Sunt
multe altele pe care nu le pot face: să țin o sticlă de 0,5 litri
de apă în mână, să mă pieptăn, să mă spăl pe cap, să șterg
praful, să scot sacii cu gunoi (marți seara) la poartă (căci, da!
Ei sunt ridicați doar miercurea dimineață, iar cei de la
salubritate nu intră în curte, spre a-i luat de acolo.), să mătur
în curte (lucru care mă calma), să mă plimb prin curte, singură
(ori chiar cu Miaunica, așa cum făceam când era mai
micuță), să fac ceva de mâncare… Da, nici înainte de
intervenții, după ce a murit mama, nu făceam eu mereu de mâncare
– pentru că nu puteam să stau mult timp în bucătărie din
cauza… fricii… -, dar, o dată pe lună, tot reușeam să-mi
pregătesc câteva ceva, ce îmi plăcea, ce simțeam nevoia să
mănânc… Am încercat și acum, dar… nu pot spăla legumele,
fructele, nu pot să le curăț, să le tai, să amestec în cratiță,
nu pot să fac suc… Nu pot să fac nimic!... Și… - cel mai rău! - mi se strică în
frigider… Am aruncat, din cauza aceasta, multe… Pe undeva..., e
bine, chestia asta ajută la slăbit :) !!! Dar... NU pot să fac mai nimic... :( ... Și am atâtea de făcut, de rezolvat...
...3
luni în care nu am mai putut să merg la școală, 3 luni în care
nu am putut să merg nici la cimitir, la mama… :( … De fapt, din
noiembrie nu am mai fost la mama, la mormânt… Ce o fi și cum o fi
acolo…, nu știu… Când trăia tanti Luci, mai lua dumneaei o
sapă, o măturică, și făcea curat… Acum… :( … :( … :( …
Offf…
Și urmează alte luni, grele… Iulie. Pe 8 iulie ar fi fost ziua de
naștere a mamei… Mi-e dor de mama, mi-e tare-tare dor… :( … :( …
:( … (la nivel de teorie, când înveți pentru examene, când citești, totul pare ușor... Sufletul nu moare, trupul moare, iar la a doua venire a lui Iisus Hristos, cei adormiți vor învia cu trupurile. Cei adormiți ne văd, noi nu-i vedem, sunt mai aproape de noi. Dar... am nevoie să o văd pe mama! Am nevoie să știu că e bine, că nu mai suferă. Am nevoie de îmbrățișarea sa...)
August.
Pe 12 august, voi fi iarăși singură, fără mama, fără a mă mai
putea bucura de îmbrățișarea mamei, de urarea sa de „La mulți
ani!” încă de la prima oră a dimineții… Anul trecut a fost
drăguț, doamna preoteasă Georgiana Bărîcă mi-a făcut o
surpriză plăcută, astfel încât am simțit că nu sunt tocmai
singură… De fapt, de când a murit mama, tot a încercat să mă
implice în diverse activități pe care le-a desfășurat la
biserică pentru copii. Îi mulțumesc! Îi mulțumesc, din tot
sufletul!
- surpriza de anul trecut, de ziua mea:
- de la activitățile desfășurate cu copiii la biserica Buna Vestire:(când participi la activități, ești premiat și cu ... dulci bunătăți, făcute de doamna preoteasă Georgiana!!!)
(la Mănăstirea Delta Neajlovului. Foto credit: doamna preoteasă Georgiana Bărîcă)
Septembrie.
Pe 6 septembrie 2021 a murit mama. Tot atunci ar fi fost și ziua de
naștere a tatălui meu… Durerea, de atunci, a reușit să spargă,
în mii de cioburi, totul, în ființa mea, lăsând urme de sânge,
urme adânci… Nici cel mai mare chirurg nu ar putea vindeca rănile
acestea!…
Luni
grele…, ani grei… Singură… Uneori țiuie singurătatea atât
de sinistru în liniștea din jurul meu… Și simt că nu mai pot,
că nu nimic nu mai are rost… :( … :( … :( ...
Trebuie
să mă adun cumva, ca să mai pot învăța. Pentru examen. Pentru
examenul din iulie….
Vă
mulțumesc tuturor celor ce ați fost și sunteți alături de mine!
Vă cer iertare pentru că plâng și îmi doresc, adesea, să se
termine toate pentru mine, că deznădăjduiesc și nu mai cred,
nu-mi mai văd rostul…
Mulțumesc
familiei de la „Mărțișor”!
Mulțumesc Părintelui meu
duhovnic! Și îl rog să mă ierte! Și să-mi suporte NU-urile. Pentru că NU mi-e ușor..., NU pot să fac mai nimic...
