Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.
marți, 15 martie 2022
luni, 31 ianuarie 2022
REMEMBER EMINESCU...
REMEMBER EMINESCU...
sâmbătă, 29 ianuarie 2022
La fereastra gândului îmi bați...
La fereastra gândului îmi bați...
La fereastra gândului îmi bați,
Când pragul casei,-n orice zi,
Îl trec cu-amărăciune și durere,
Cu suflet plin de-amară temere...
La ușa amintirii te voi găsi,
În clipele pustii, târzii...
Mai picură și-acum,
În dor sublim,
Ruga-ți ce-mi era
Clipă albă, de nea,
Veștmânt pufos, de stea...
Pâlpâie-n adânc dorul de tine,
E tristă masa fără privirile-ți senine,
Iarna făr' de hotar a-nzăpezit în mine
Doruri,
Amintiri,
Tristeți -
pustii și reci...
Nicoleta Enculescu - București, 29 ianuarie 2022
sâmbătă, 22 ianuarie 2022
Dor de EI... Dor de MAMA, dor de TATA... 10 ani de când tata s-a mutat la Domnul (26 ianuarie 2012), 4 luni de când mama nu mai este lângă mine (6 septembrie 2021)...
Dor de EI... Dor de MAMA, dor de TATA... 10 ani de când tata s-a mutat la Domnul (26 ianuarie 2012), 4 luni de când mama nu mai este lângă mine (6 septembrie 2021)...
vineri, 21 ianuarie 2022
Alex Tache este un om care ajută, cât poate, alte persoane cu dizabilități. Acum, are el nevoie de ajutor, pentru a putea să ajute în continuare! Detalii pe https://www.facebook.com/donate/674461430216592/
Alex Tache este un om care ajută, cât poate, alte persoane cu dizabilități. Acum, are el nevoie de ajutor, pentru a putea să ajute în continuare!
Detalii pe:
joi, 6 ianuarie 2022
De Bobotează - 2022...
De Bobotează - 2022...
Suntem - deja! - în anul 2022. Cu greu, cu tristețe și inima roasă de negură, am pășit, singură, în noul an. Cu lacrimi... Cu dor... Dor de MĂMICA mea, dor de tatăl meu, dor de Ana, dor de toți cei dragi mie și plecați - poate - dincolo, într-un loc mai bun...
Astăzi, de Bobotează, o zi infinit de frumoasă. Dar... cu lacrimi și sufletul înnegurat... 4 luni s-au împlinit de când MĂMICA nu-mi mai este alături, nu o mai văd lângă mine... Mi se rupe sufletul de durere!... Mă doare inima de dorul său!... O strig... Mami, de ce ai plecat? De ce nu ai mai vrut să stai cu mine? Te caut, mami, te caut și tu nu-mi mai spui nimic... L-am rugat pe Dumnezeu să te salveze, să mi te aducă înapoi, mai bine, sănătoasă... Am rugat-o pe Măicuța Domnului să te ocrotească, să-ți dăruiască sănătate... I-am rugat pe Sfinții Nectarie și Efrem cel Nou să-ți fie alături și să te vindece, așa cum au vindecat mulți alți oameni... De ce nu am fost auzită? De ce nu am fost ascultată?... L-am rugat pe Dumnezeu să-ți ia bolile și să mi le dea mie...
Am nevoie de tine, Mami!... Am nevoie de tine!... De urcat, la Sfinții la care îți puseseși și tu nădejdea, nu mai pot să urc... Îmi tremură picioarele..., îmi tremură sufletul..., îi ocolesc... Nu! Nu-i urăsc, le citesc acatistele, dar nu mai pot merge la ei, ca la prietenii noștri, cândva...
Plâng și scriu... Cine mi te va aduce înapoi? Cine îmi va alina durerea sufletului? Am rămas singură... Singură pe pământ... Singură, doar cu tristețea și bolile mele...
Mami, mi-e dor de tine! Mi-e tare dor!...
Mami, te vreau înapoi!... Nu pot să trăiesc fără tine, Mami, NU POT! Mămica mea iubită, mi-e dor, mi-e tare dor de tine!...
vineri, 31 decembrie 2021
ANUL VECHI ȘI ANUL NOU… GÂNDURI DE SFÂRȘIT DE AN
ANUL VECHI ȘI ANUL NOU… GÂNDURI DE SFÂRȘIT DE AN
Doar câteva ore ne mai despart de Noul An, 2022. 2021 va pieri, în curând, în gerul iernii, ca un fum, lăsând loc speranţei... A fost un an, precum toţi cei din urmă: cu bune, dar şi cu rele. Un an în care am pierdut cea mai dragă ființă de pe pământ: MĂMICA mea, TOTUL meu, PUTEREA mea, RAȚIUNEA mea de a merge înainte, de a lupta; un an în care mi-a fost tare dor de Ana, sufleţelul meu drag, Îngeraș acum, ce se roagă pentru noi, cei ce am cunoscut-o, sus, în fața Tronului Celui Preaînalt și al Cărui Nume Sfânt este! Un an în care, persoane dragi, din familia apropiată și cea extinsă, s-au dus la Dumnezeu: unchi, MAMĂ, soț de verișoară… Au plecat la Dumnezeu, spre a reconstitui acolo familia pământească: părinți, copii, ginere…: Nicolae, Tudorița, Niculina, Elisaveta, Ana, Petre, Nicolae, Elena, Doru… A fost un an în care Bunul Dumnezeu mi-a demonstrat că mai sunt, în lumea aceasta, și oameni săritori, gata să te ajute necondiționat. Am descoperit fața oamenilor, care s-au dovedit - unii - adevărați frați sau surori. Numai cu ajutorul proniei Divine prieteniile sincere s-au dovedit a fi trainice, bucurându-mi sufletul și acum! A fost un an în care mi-am dorit mai multă iubire, bunătate, înţelegere, un an în care mi-am pus nădejdea în Dumnezeu că mama se va face bine, dar, contrar rugăciunii și dorinței mele, a luat-o la Sine, într-un început, senin și timid, de toamnă aurie... Sper să mă ajute să împlinesc cele rânduite pentru pomenirea celor adormiți, așa cum se cuvine! Un an în care încă am mai avut și am nevoie de taxi, pentru a ajunge la școală, la serviciu, la medic, la cumpărături... Un an în care privesc cu teamă când plouă sau când ninge, pentru că nu am voie să alunec, să cad, ori pentru că efortul curățării curții de zăpadă e, din an în an, mai mare... Un an în care am avut parte de un Crăciun atipic… Și oare câte or să mai fie, de acum înainte? A fost un Crăciun fără cea mai dragă ființă pe Pământ, pentru mine: MAMA. A fost un Crăciun în care bradul nu și-a mai găsit locul... A fost un Crăciun cu dor de MAMĂ, un Crăciun cu lacrimi și tristețe... Presărat de colindele interpretate de corul TRONOS, al Patriarhiei Române (https://www.youtube.com/watch?v=bGyJzOD-IuA) . A fost un Crăciun fără globulețe, fără luminițe (doar luminițele beculețelor instalațiilor vecinilor mei mai aveau puterea de a lumina curtea lor și cea vecină, adică a mea!), fără beteală argintie sau galbenă... A fost un Crăciun cu frig în casă și cu o enormă factură de plătit la ENEL... Pe care nu știu cum o voi plăti... A fost un Crăciun în care Ana-Maria-Valeria a venit și a poposit la mine, pentru o noapte, pentru a nu-mi fi urât, pentru a trece mai ușor prin această perioadă grea a sufletului meu... A fost un Crăciun fără familie... A fost un Crăciun în care l-am visat pe tatăl meu... L-am visat plângând pentru că mama a murit... Îi părea – sincer – rău! Lipsise în acea perioadă de acasă și acum, de Crăciun, revenise. Îi părea rău că mama murise și mă întreba cum a murit... Plângea... Era serios afectat... L-am rugat să aibă grijă de el și să nu mă părăsească...
A fost un Crăciun în care sufletul și-a strigat tristețea, alinată, pe alocuri, de noua-mi amică: Miaunica pisoica... Nu prea m-am acomodat cu ea (dar sper să o fac cât de curând, să trecem cu bine de iarna care ne așteaptă), e super jucăușă, dar și extrem de fricoasă când îi deschid geamul (nu vă speriați! Locuiesc la curte, nu la bloc, casa are doar parter, nu și etaj sau mansardă! Miaunica e în siguranță!) sau când o scot afară... E și un pic șireată, dar mult inteligentă. De un alb pe care și-l curăță foarte mult, în fiecare zi. Cu două pete negre deasupra ochilor, înspre urechile pe care și le ține ascuțite, în sus, ca niște antene. Numai când o mai admonestez le lasă spre spate... Are mustăți lungi, albe. Miaunica... De ce Miaunica? Nu pentru că ar mieuna non-stop! Acesta este numele care mi-a venit în minte prima dată, și acesta i-a rămas. Miaună chiar foarte rar, doar când îi este frică... Sau când îi era dor de mămica ei, de la Costești… Ori când își prinde lăbuța în sfoara ghemotocului de hârtie… Unul legat cu sfoară, unul legat cu firul de la căști… Sau când se încurcă în biluțele de la jaluzele… Ce emoții îmi poate da atunci!...
...De Crăciun și de Sfântul Ștefan am fost doar noi două... Acum… - la fel… Ea se uită adesea pe geam, ziua și noaptea. Ziua, la zborul vrăbiuțelor gureșe, care vin să ciugulească pâinică pregătită de mine într-o farfurioară-platou, afară. Noaptea, când plouă și picăturile lovesc în sticlă, ea se oglindește în fereastră. Își încovoaie spatele și își zbârlește blănița... Se vede acolo, dar are impresia că e un intrus, ce o privește... și o mai și imită... Apoi coboară de la geam și o pornește în fugă spre pat. Lângă pat, i-am atârnat (de fapt, nu eu, ci Ana-Maria, care o iubește foarte mult!) un ghemotoc de hârtie, legat cu niște căști vechi, pe care tot ea. Miaunica mea, le-a ros... Dă cu lăbuța în ghemotoc și acesta lovește căștile, care fac un zgomot ce-i gâdilă plăcut urechiușele. O distrează la maximum! De Sfântul Ștefan, a primit și un șoricel, de la doamna Cătălina, de la biserică. Obosește tot jucându-se cu el, tot zmotocindu-l. Doarme mult după-amiezile! Parcă știe că somnul de după-amiază e benefic creierului!!! Sper să o facă și noaptea, pentru că…fix atunci o găsește cheful de alergat și de sărit de pe scaun pe masă, apoi de mers pe bufet, de întors iar pe masă și de-acolo – țuști în pat!
A fost un Crăciun cu dor de ai mei, cu dor de zile mai bune... A fost un Crăciun în care mi-am dorit familia înapoi, în care am visat la alte Crăciunuri trecute, când ne strângeam cu toții – părinți, copile, ginere și nepot - în jurul mesei, chiar dacă unii mai întârziau, iar tata se cam întrista... Și acum îmi dau seama că eram puțin geloasă!... Mi-e dor de acele clipe! Mi-e dor de părinții mei! Mi-e dor de MAMA! Un dor cumplit de greu!...
A fost un Crăciun în care mi-am amintit – dureros – că MAMA, împreună cu surorile și fratele ei, s-au dus, rând pe rând, la părinții lor, în cer, ca să-și întregească acolo familia... În ultimul an, au plecat repede, unul după altul, fratele mamei și MAMA... În ultimii doi ani, i-a luat Dumnezeu, grăbindu-se un pic: tanti Anișoara (24 martie 2019), nenea Petrică (26 noiembrie 2020), nenea Nicu (21 decembrie 2020) , MAMA (6 septembrie 2021)… Mi-e dor de ei, toți! Mi-e dor de MAMA!... Cu Miaunica lângă mine…, cu temeri și tristețe…, cu negură în suflet și nicio licărire de speranță…
...A fost un Crăciun atipic... Oare câte or să-i urmeze? De Bobotează, MAMA face 4 luni de când a plecat la Dumnezeu... Pe 26 ianuarie, tata face 10 ani de când a adormit cu nădejdea învierii și a vieții veșnice... Tot atunci… și eu fac 10 ani și două săptămâni de când am suferit prima intervenție chirurgicală pentru triplă artroză subastragaliană și supraastragaliană, la membrul inferior stâng, afectat de Pareză de SPE și SPI…
...A fost un Crăciun atipic… La fel va fi și în noaptea dintre ani… Anul vechi și anul nou… În curând, 2022 îşi va deschide larg porţile şi ne va lăsa să intrăm. Îmi doresc să nu fie îmbulzeală, pentru că fiecare avem locul nostru şi pe toţi ne va primi Noul An. Îmi doresc şi vă doresc ca în Noul An să vă bucuraţi mai mult de sănătate, de lucruri bune şi înţelepte! Să fie un an binecuvântat pentru noi toţi, să fim ocrotiţi şi iubiţi! Să fim mai buni, mai darnici, mai prietenoşi! Să ne ajutăm mai mult, să fim alături unii de alţii cu sufletul, cu fapta, cu gândul! Să ni se zugrăvească, în suflet și pe chip, bunătatea, buna credință, înțelepciunea, prietenia! Să cultivăm prieteniile sincere, frățești! Să ținem la familie, la ai noștri! Să ni se împlinească cele mai bune şi de folos gânduri! Un an cu pace şi bună înţelegere! Un an plin de iubire! Un an cu împăcare! Un an în care să avem curajul și felul de a fi al martirilor, al apărătorilor Ortodoxiei! Îmi doresc un an în care să mă pot bucura, din plin, de tot! Chiar dacă tristețea îmi va bântui sufletul, iar durerea dorului de MAMĂ nu-mi va da clipe de tihnă, ci doar lacrimi… Iar printre lunile anului, să-mi mai apară o carte... O carte închinată MAMEI! În luna martie, ori în luna iunie, când mama va face 6 luni de la adormirea sa cu nădejdea învierii și a vieții veșnice, ori când va face 9 luni de la plecarea la Domnul…Tare drag mi-ar fi!!!... Pentru aceasta, caut sponsori!
Îmi doresc un an în care să reușesc să învăț bine, să rețin toate cursurile și lecțiile pentru Concursul de Titularizare; îmi doresc un an în care să obțin o notă foarte bună, o notă foarte mare, la Concursul de Titularizare, un an în care să fiu repartizată ca profesor de limba și literatura română la o școală bună, la o școală apropiată de casa mea sau la care să pot ajunge cu multă ușurință!
Vă cer iertare şi vă mulţumesc vouă, tuturor prietenilor mei, reali şi virtuali, pentru tot! "La mulţi ani!", vă doresc! "La mulţi ani!", tuturor!
joi, 30 decembrie 2021
STRÂNGERE DE FONDURI. AJUTOR UMANITAR III
marți, 28 decembrie 2021
Un Crăciun atipic...
Un Crăciun atipic...
...Și oare câte or să mai fie, de acum înainte? A fost un Crăciun fără cea mai dragă ființă pe Pământ, pentru mine: MAMA. A fost un Crăciun în care bradul nu și-a mai găsit locul... A fost un Crăciun cu dor de MAMA, un Crăciun cu lacrimi și tristețe... Presărat de colindele interpretate de corul TRONOS, al Patriarhiei Române (https://www.youtube.com/watch?v=bGyJzOD-IuA ) . A fost un Crăciun fără globulețe, fără luminițe (doar luminițele beculețelor instalațiilor vecinilor mei mai aveau puterea de a lumina curtea lor și cea vecină, adică a mea!), fără beteală argintie sau galbenă... A fost un Crăciun cu frig în casă și cu o enormă factură de plătit la ENEL... Pe care nu știu cum o voi plăti... A fost un Crăciun în care Ana a venit și a poposit la mine, pentru o noapte, pentru a nu-mi fi urât, pentru a trece mai ușor prin această perioadă grea a sufletului meu... A fost un Crăciun fără familie... A fost un Crăciun în care l-am visat pe tatăl meu... L-am visat plângând pentru că mama a murit... Îi părea – sincer – rău! Lipsise în acea perioadă de acasă și acum, de Crăciun, revenise. Îi părea rău că mama murise și mă întreba cum a murit... Plângea... Era serios afectat... L-am rugat să aibă grijă de el și să nu mă părăsească...
A fost un Crăciun în care sufletul și-a strigat tristețea, alinată, pe alocuri, de noua-mi amică: Miaunica pisoica... Nu prea m-am acomodat cu ea (dar sper să o fac cât de curând, să trecem cu bine de iarna care ne așteaptă), e super jucăușă, dar și extrem de fricoasă când îi deschid geamul (nu vă speriați! Locuiesc la curte, nu la bloc, casa are doar parter, nu și etaj sau mansardă! Miaunica e în siguranță!) sau când o scot afară... E și un pic șireată, dar mult inteligentă. De un alb pe care și-l curăță foarte mult, în fiecare zi. Cu două pete negre deasupra ochilor, înspre urechile pe care și le ține ascuțite, în sus, ca niște antene. Numai când o mai admonestez le lasă spre spate... Are mustăți lungi, albe.
Miaunica... De ce Miaunica? Nu pentru că ar mieuna non-stop! Acesta este numele care mi-a venit în minte prima dată, și acesta i-a rămas. Miaună chiar foarte rar, doar când îi este frică... Sau când îi era dor de mămica ei, de la Costești… Ori când își prinde lăbuța în sfoara ghemotocului de hârtie… Unul legat cu sfoară, unul legat cu firul de la căști… Sau când se încurcă în biluțele de la storuri… Ce emoții îmi poate da atunci!...
...De Crăciun, suntem doar noi două... Ea se uită pe geam. E noapte, plouă, picăturile lovesc în sticlă și ea se oglindește în fereastră. Își încovoaie spatele și își zbârlește blănița... Se vede acolo, dar are impresia că e un intrus, ce o privește... și o mai și imită... Apoi coboară de la geam și o pornește în fugă spre pat. Lângă pat, i-am atârnat (de fapt, nu eu, ci Ana, care o iubește foarte mult!) un ghemotoc de hârtie, legat cu niște căști vechi, pe care tot ea le-a ros... Dă cu lăbuța în ghemotoc și acesta lovește căștile, care fac un zgomot ce-i gâdilă plăcut urechiușele. O distrează la maximum! Astăzi a primit și un șoricel, de la doamna Cătălina, de la biserică. A obosit tot jucându-se cu el, tot zmotocindu-l. A dormit mult în după-amiaza aceasta. Sper să o facă și la noapte!
A fost un Crăciun cu dor de ai mei, cu dor de zile mai bune... A fost un Crăciun în care mi-am dorit familia înapoi, în care am visat la alte Crăciunuri trecute, când ne strângeam toți în jurul mesei, chiar dacă unii mai întârziau... Și acum îmi dau seama că eram puțin geloasă!... Mi-e dor de acele clipe! Mi-e dor de părinții mei! Mi-e dor de MAMA! Un dor cumplit de greu!...
A fost un Crăciun în care mi-am amintit – dureros – că MAMA, împreună cu surorile și fratele ei, s-au dus, rând pe rând, la părinții lor, în cer, ca să-și întregească acolo familia... În ultimul an au plecat repede, unul după altul, fratele mamei și MAMA... Mi-e dor de ei, toți! Mi-e dor de MAMA!... Fratelui mamei, Nicolae, de la Costești, județul Vâlcea, îi plăcea foarte mult, când eram mici, să ne povestească – mie și surorii mele - despre stele și luceafărul de seară, să ne prezinte locul Carului Mic și Carului Mare, să ne vorbească despre planete și soare... Tot de la el învățam, seara, la masa din curtea casei bunicilor materni, să ne construim diverse jucărioare (de exemplu, să ne facem birouașe și scăunele din cutii de chibrituri), să fim responsabile (ne-a dăruit, fiecăreia, câte un iepuraș, de care a trebuit, întreaga vară cât am stat acolo, să avem grijă)... Cât de departe sunt anii copilăriei și ce dor îmi este de clipele de bucurie trăite acolo, în vacanță, vara sau primăvara... Dumnezeu să te ierte, unchiule, și să te odihnească în pace!
...A fost un Crăciun atipic... Oare câte or să-i urmeze? De Bobotează, MAMA face 4 luni de când a plecat la Dumnezeu... Pe 26 ianuarie, tata face 10 ani de când a adormit cu nădejdea învierii și a vieții veșnice... Tot atunci… și eu fac 10 ani și două săptămâni de când am suferit prima intervenție chirurgicală pentru triplă artroză subastragaliană și supraastragaliană, la membrul inferior stâng, afectat de Pareză de SPE și SPI…
Astăzi am primit o carte. Merg să o citesc!
Noapte bună!
Să aveți un sfârșit de an bun, cu sănătate și spor în toate!
Nicoleta Enculescu, București, 27 decembrie 2021
miercuri, 22 decembrie 2021
sâmbătă, 13 noiembrie 2021
luni, 5 iulie 2021
duminică, 4 iulie 2021
sâmbătă, 19 iunie 2021
duminică, 6 iunie 2021
luni, 31 mai 2021
Definiții de Iunie
Copilăria
marți, 11 mai 2021
sâmbătă, 8 mai 2021
REZULTATELE CONCURSULUI LITERAR "RADACINI", EDITIA A II-A, 2021
SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL GEOGRAFIC ”LOCURI ȘI OAMENI DE LÂNGĂ NOI”
- OAMENI, NUME, LOCURI, FAPTE -
Deși cercetase intens pentru lucrarea ce o avea de prezentat la Simpozionul Internațional de Geografie din acel an, Laura avea totuși inima cât un purice: nu voia să se facă de râs, nu voia să-și dezamăgească familia, prietenii, cunoscuții. Nu voia să-și facă de râs școala în care învățase cu drag timp de 8 ani (primii 8 ani de învățătură din viața ei!)! Nu voia să-și dezamăgească profesorii, care îi picuraseră în suflet dragostea de a ști, de a afla cât mai multe, de a cerceta, de a găsi răspunsuri la numeroase întrebări. Profesorii aceia minunați, care îi sădiseră în inimă iubirea față de locurile natale, de semeni, care o făcuseră să-și deschidă aripile cu încredere spre a-și lua zborul către alte trepte ale vieții, care o învățaseră să zboare sigur și drept, și demn.
Simpozionul Internațional de Geografie din acel an era organizat de renumitul liceu parizian ”Jean Louis Calderon”, la care Laura își începuse colaborarea cu cinci ani în urmă. Preda Istoria culturii și literaturii universale, punând accent, desigur, mai ales pe scriitorii români: Eminescu, Creangă, Slavici, Sadoveanu, Rebreanu, Coșbuc, Goga, George Călinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu și lista continua. Toți marii grei ai literaturii române! Elevii săi erau fascinați! Participau cu interes la ore, învățaseră chiar singuri limba română (și le reușise lucrul acesta foarte bine!) și citeau, în română, operele recomandate de tânăra lor profesoară, pasionată pentru ceea ce făcea. Le prezentase chiar țara, România sa dragă, arătându-le la hartă localitățile în care s-au născut și au trăit scriitorii români, locurile memorabile, adevărate comori ale spiritualității și culturii române, păstrătoare, din moși-strămoși, a tradițiilor și obiceiurilor unice în plan european. Le-a vorbit mult despre frumusețile pe care, străbătând țara în lung și în lat, le întâlnești la tot pasul. Elevii săi ajunseseră să se îndrăgostească iremediabil de țara sa natală! Chiar stabiliseră împreună să o viziteze de Izvorul Tămăduirii, când în comuna sa natală se organiza întâlnirea fiilor satului – ”La obârșie, la izvor”.
Simpozionul Internațional de Geografie din acel an avea ca temă principală revelarea valorilor spirituale și a frumuseților naturii țărilor europene. Ea alesese să prezinte, din România, zona Olteniei de sub Munte.
La ora 15 și 15 minute urma să-și țină prelegerea.
Emoții... Emoții mari, mai ales pentru că, printre participanți, se numărau și foști profesori ai săi, din școala generală și din facultate, foști colegi.
În sfârșit, ora la care fusese programată să-și susțină prelegerea sosi.
Lucrarea sa? Desigur, în limba franceză! Rezumatul său? Acesta:
En voyageant à travers mon beau pays, Roumanie, mes pas et mes pensées me s’ont
empêchée dans un coin de pays merveilleux, féerique, béni de Dieu sur la nôtre Terre. Comment se nomme cette place? La Commune Costeşti, dès le département Vâlcea – une zone étincelante de belle, avec des coutumes et des traditions populaires roumains, ancienne de cinq cent neuf ans.
Par quoi se remarque-elle? Dans le premier rang, par la zone où elle est amplacée: est une zone atmosphérique à pression diminuée (Costeşti – Bistriţa), en ayant des collines avec des pentes (la Colline Mlăci, qui atteind l’apogée vers nord avec l’Aiguille Meule; les collines Drăgoaia, Neagota et Văratici, orientées vers nord-sud, au lever de ruisseau Costeşti, connu sous le nom de Pietreni; les collines l’Abeille, Glăvoci, Costeşti), des vallées et des montagnes (les Montagnes de la Tête; Bistriţa et Arnota; le Massif calcaire Buila, d’un mille huit-cent quarante-neuf mètres.
Dans les montagnes nordique, il y a nombreuses des grottes buttagées dans la roche calcarifère. Cette grotte-là plus renommée dès eux est la Grotte du Saint Grigoire Decapolitul, situés dans la zone des Gorges du Bistriţa, une étroite tanière dans laquelle à peine tu t’écoule et aller à quatre pattes dans l’obscurité approximativement dix pas, jusqu’à ce que tu donne par une haute voûte, qui reçoit un peu de lumière de dehors; puis descende dans la galerie ouverte de la grotte, à la chapelle du Saint Grigoire. D’ici, se séparent deux profondes et obscures caves, l’une de la chauve-souris, l’autre de la “chambette” (selon Alexandre Vlahuţă, La Roumanie pittoresque).
Les reliques du Saint Grigoire Decapolitul ont été apportées par le gouverneur de l’Olténie – Barbu Craioveanul, dès Decapolia turque. Elles sont emplacées dans le Monastère Bistriţa. Le Saint Grigoire Decapolitul est urgent-auxiliaire en malades et souffrances et suplliant continuellement devant du Dieu pour la nôtre pitié et rédemption.
Le Monastère Bistriţa est un grand construction, avec une grande quantité de dentelles en pierre, fondé de l’extraordinaire Barbu Craioveanul.
Dans le Monastère Arnota se reposent les os du généreux prince regnant Matei Basarab.
L’Ermitage Grămeşti est construit en 1664, de forme polygonal dans la partie au côté du lever, où se trouve le Sanctuaire. L’Eglisse est levée par une fondation de pierre, avec un galerie extérieure formant le balcon ou la terasse, vers l’ouest, à laquelle s’arrive en montant un escalier intérieur. Les pieces rituelles (pronaos, naos, l’abside) sont monumentalles par leur recouvrement avec des coupoles en berceau, qui, toutefois, difficilement touchent une hauteur de quatre mètres à clef.
Aceasta era doar o mică parte din ceea ce prezentase. Desigur, amintise de mult mai multe! Le trezise deja unora dintre participanți dorința de a vizita cât mai curând aceste meleaguri românești. Unii, după Simpozion, îi cereau chiar lămuriri:
- Am auzit de un loc numit 44 de izvoare... Este adevărat?
- Da! Sigur! Este un loc situat la baza Muntelui Buila, în satul Pietreni, de unde izvorăsc, conform unor însemnări mai vechi, 44 de izvoare.
- Se văd acele izvoare?
- Desigur; au fost captate, a fost amenajat locul respectiv, iar de-acolo pornește, spre locuitorii comunei, apa atât de necesară.
- Și frumusețea acestui loc numai în aceasta constă?
- Nu! Aici, chiar există o biserică, demnă de a fi vizitată! O biserică ce poartă exact acest nume: Schitul 40 de Izvoare (după unele scrieri) – Schitul 44 de Izvoare (după alte scrieri). Acum este biserică de mir. Adică biserica satului.
- Și schit de ce i s-a spus?
- Pentru că a aparținut Sfintei Mănăstiri Bistrița-Olteană, de peste dealuri. Ea a fost construită chiar pe moșia Sfintei Mănăstiri Bistrița-Olteană, în anul 1701.
- Cum? Atât de veche?
- Da! Și nu este singura, după cum ați văzut! A fost construită sub oblăduirea lui Constantin Brâncoveanu, de către egumenul Ștefan Bistriceanu, ajutat fiind și de către egumenul Epifanie Nicodim.
- Ce înseamnă ”egumen”?
- Stareț.
- Cum arată lăcașul?
- Biserica este construită pe un loc înalt și sub un picior de stâncă, după cum am citit în revista Arhivele Olteniei din 1933, numărul din ianuarie-aprilie. Ea este de zid, simplă și mică, însă tocmai această dimensiune și această simplitate o impune printre cele mai atrăgătoare biserici din zonă. Este împrejmuită cu un zid din piatră, ca de cetate. Are formă dreptunghiulară și un acoperiș țuguiat, cu contraforți solizi în dreapta și în stânga.
- De unde știi când a fost construită?
- De regulă, la intrarea în biserică, pe fațada exterioară sau în interior, deasupra ușii, sunt săpate în zid pisanii, cu datele acestea importante: cine și când a construit respectivul lăcaș, din grija cui, cine l-a pictat.
Ceva interesant din trecutul său: descoperită și jefuită de năvălitorii turci înainte de anul 1763, a fost restaurată și înzestrată cu cărți de Climent, episcopul Râmnicului Noului Severin.
- Am auzit că pictura a fost refăcută în anul 1779, cu cheltuiala proegumenului Bistriței, Laurenție, și popa Pătru Schiteanu, de către zugravul Efrem! interveni unul dintre elevii Laurei, Michel.
- Da! Și a fost acoperită în anii 1784 și 1831 – adăugă, sfioasă, o altă elevă a Laurei, Claire.
- Se observă că biserica, la exterior, este împărțită în două registre de către un brău realizat în dinți de fierăstrău – completă Damien, un alt elev al Laurei. O adevărată dantelărie în piatră!
- Ce ne mai puteți spune de Cheile Bistriței? întrebară în cor elevii Laurei, din anul terminal al liceului francez, care își doreau să-și petreacă cele câteva zile de dinaintea examenului de maturitate în acea zonă.
- V-am mai amintit despre Cheile Bistriței, un loc strâmt, pe unde curge pârâul Bistrița, cu stânci calcaroase și abrupte. Un punct de atracție al Cheilor este Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, cunoscută, în trecut, și sub numele de Peștera Liliecilor. Această peșteră adăpostește cel mai vechi altar. Este un fel de sală, care măsoară în lungime 5,50 m, iar în lățime 2,50 m. Este o sală cu două încăperi: Altarul și Naosul, despărțite de o catapeteasmă din zid. În peretele de S-V al Naosului este săpată în stâncă o firidă unde se ascundea, în trecut, spre ferire de cotropitori, de rău-voitori, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul.
- Eu am citit cândva – completă Damien – că la deschiderea cea mare a peșterii spre râul Bistrița se mai ridică o biserică, ceva mai mare, de zid, cu dimensiunile de 6,90 m x 3,10 m. Aceasta are trei încăperi: Altar, Naos și Pronaos.
- Dar de ce mai era cunoscută și sub numele de Peștera Liliecilor? întrebă curios Michel.
- Pentru că – îi răspunse tot Damien – în această peșteră trăiesc foarte mulți lilieci care, dacă sunt deranjați de lumină, ți se încurcă în păr...
Râsete... Zâmbete... Voie bună... Laura era mulțumită de cum se prezentase la Simpozion,
de cum fusese primită prelegerea sa. Pe toți îi încântase! Toți își doreau să cunoască acele locuri pline de farmec, care ei îi legănaseră copilăria, în foșnet de frunze și de miros de fân, proaspăt cosit, în mirosul laptelui aburind, băut imediat după mulgere...
- Cum se ajunge la Peșteră? fu întreruptă din visare Laura.
- O potecă cu trepte scobite în piatră te duce, de la Mănăstirea Bistrița-Olteană, de-a lungul cheii, pe sub creasta muntelui, la gura unei hrube înguste. Am fost și eu acolo, împreună cu mama, sora și alte rude – sări să răspundă, entuziasmată, Marlene. Ne țineam strâns de balustradă și priveam uneori în sus. La intrare, ne-a întâmpinat un ghid, care ne-a oferit planul peșterii și informații despre modul cum să mergem în ea. Astfel, printr-un culoar îngust și umed a trebuit să ne aplecăm și să străbatem câțiva metri, până ce am ajuns în interiorul peșterii. Reflectoare puternice ne descopereau privirii toate ungherele necunoscute. Pereții erau acoperiți cu un strat foarte fin de fire subțiri și verzi. Bolovani mari ne priveau și ei, parcă uimiți de prezența noastră acolo. Am coborât, apoi, câteva trepte de piatră alunecoase, făcute de mână omenească, și, apoi, strecurându-ne prin niște cotloane, am ajuns în fața bisericuței Sihăstria – de fapt, Paraclisul Sfântului Grigorie Decapolitul -. Bisericuța are două intrări, așa că noi am intrat pe o parte și am ieșit pe alta. Prima dată, când am ieșit, nu ne venea să credem ceea ce vedeam, parcă ieșiserăm afară. Dar nu era așa! Era loggelă, un loc de staționare, de unde puteai zări Schitul ”Păpușa”. În fața noastră se deshisese o priveliște feerică! Vedeam muntele cu toate minunățiile sale, brazii înalți erau parcă înfipți de mână omenească în acel versant, cu toate că omul nu putea să ajungă acolo decât cu mare dificultate și înfruntând nenumărate și negândite primejdii! Verdele brazilor contrasta puternic cu albul stâncilor. În depărtare, puteai zări dealuri și coline cu pomi fructiferi.
La un etaj superior se află o chilioară părăsită, cu icoane șterse, cu pereții afumați, acoperiți cu vechi pisanii.
În interiorul peșterii, se găsesc cinci arcade sculptate de natură, de trecerea anilor, de origine carstică. Aceste arcade depășesc măiestria omului, prin depunerile calcaroase și de cochilii de melci, de scoici pietrificate, creându-se, astfel, o imagine superbă.
În incinta peșterii, zidurile asudă din cauza condensării vaporilor de apă.
În afară de lilieci, mai sunt acolo și șoareci de apă, și insecte mărunte, care urcă și coboară pe pereții peșterii.
Această peșteră este electrificată și amenajată, astfel încât mulți vizitatori apreciază acum valoarea ei.
- Bravo, Marlene! își aprecie Laura eleva. Mă bucur că ne-ai împărtășit impresiile tale despre această vizită, mă bucur că păstrezi încă vie memoria acelor clipe unice!
Trăim, dragii mei, într-un loc, însă, de multe ori, noi, cei ce aparținem acelui loc, aproape că nu știm mai nimic despre el ori despre cele ce-l înconjoară, despre cei ce ne înconjoară. Trebuie să căutăm, să cercetăm, să aflăm, să păstrăm cu sfințenie și să predăm generațiilor de după noi toată informația privitoare la istoria, tradiția, cultura, spiritualitatea ce ne reprezintă și pe care o ducem – de multe ori fără să știm – în drumurile noastre, în viața noastră! Este o părticică însemnată a sufletului nostru! Să nu ne pierdem sufletul!
Autor: Enculescu Nicoleta
- Adresă de e-mail: nico.enculescu@gmail.com