Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

luni, 31 mai 2021

Copilăria

Pentru că mâine este 1 IUNIE
 
 
COPILĂRIA
 
 
E ziua voastră, dragii mei, dragi - cei mai mici omuleți din întregul Univers! E ziua voastră, senină ca sufletul vostru, plin de ambiții și visări! Voi aveți o vârstă eternă: vârsta eternei bucurii, vârsta eternei tatonări și căutări, vârsta eternei experimentări a celor mai năstrușnice idei! E vârsta eternului curcubeu, ce-și arată vesel sclipirea-i colorată după binefăcătoare ploi. E vârsta eternei iubiri curate, dăruită, din inimă, orișicui. E vârsta eternei iubiri părintești, primită necondiționat, oricând și oricum! E vârsta eternelor povești și povețe rostite de bunici - acei înțelepți ai vieții: cu păr nins de ani și vis. E vârsta când vacanțele te iau de mână și te petrec pe cărări ca-n basme, când citești o carte bună sau explorezi lumea la pas și te crezi eroul legendar!
Copilăria e vârsta eternelor zboruri lungi, sigure și curajoase și-mpliniri, sprijinite de părinți!
Copilăria e vârsta eternelor rugi, rostite-n taină și încrustate-n inimi!
Copilăria e vârsta florilor de mai și a cireșelor coapte, dulci-amărui!
Copilăria e vârsta Soarelui - Regele Ra - și a legendarelor mistere!
Copilăria e vârsta jocului și-a primei învățări, a primului cuvânt rostit în viață: MAMA!
Copilăria e o treaptă lung-a vieții, pe care trebuie să înveți a o străbate, sigur, drept și demn!
Copilăria e podiumul ce trebuie urcat spre a merge spre firescul împlinirii!
Copilăria nu piere niciodată! Nu moare și nu îmbătrânește nicidecum, deși voi creșteți, vă modelați, vă perfecționați, vă transformați! Ce frumos este să fii adolescent și mai apoi matur cu suflet de copil!
Copilăria nu piere niciodată! Nu moare și nici nu îmbătrânește, deși călătoriți etern și vă ciocniți cu tâmplele de stele, pietre și luceferi!
Copilăria să vă dăinuiască etern în cupa vieții!
Copilăria să vă vegheze pas și împliniri, lumini și întuneric, tril și poezii!
”La mulți ani!”, copii!
Părinți, iubiți-vă copiii!
Copii, părinți, fiți sănătoși și fericiți!

 

Niciun comentariu: