ANUL VECHI ȘI ANUL NOU… GÂNDURI DE SFÂRȘIT DE AN
Doar câteva ore ne mai despart de Noul An, 2022. 2021 va pieri, în curând, în gerul iernii, ca un fum, lăsând loc speranţei... A fost un an, precum toţi cei din urmă: cu bune, dar şi cu rele. Un an în care am pierdut cea mai dragă ființă de pe pământ: MĂMICA mea, TOTUL meu, PUTEREA mea, RAȚIUNEA mea de a merge înainte, de a lupta; un an în care mi-a fost tare dor de Ana, sufleţelul meu drag, Îngeraș acum, ce se roagă pentru noi, cei ce am cunoscut-o, sus, în fața Tronului Celui Preaînalt și al Cărui Nume Sfânt este! Un an în care, persoane dragi, din familia apropiată și cea extinsă, s-au dus la Dumnezeu: unchi, MAMĂ, soț de verișoară… Au plecat la Dumnezeu, spre a reconstitui acolo familia pământească: părinți, copii, ginere…: Nicolae, Tudorița, Niculina, Elisaveta, Ana, Petre, Nicolae, Elena, Doru… A fost un an în care Bunul Dumnezeu mi-a demonstrat că mai sunt, în lumea aceasta, și oameni săritori, gata să te ajute necondiționat. Am descoperit fața oamenilor, care s-au dovedit - unii - adevărați frați sau surori. Numai cu ajutorul proniei Divine prieteniile sincere s-au dovedit a fi trainice, bucurându-mi sufletul și acum! A fost un an în care mi-am dorit mai multă iubire, bunătate, înţelegere, un an în care mi-am pus nădejdea în Dumnezeu că mama se va face bine, dar, contrar rugăciunii și dorinței mele, a luat-o la Sine, într-un început, senin și timid, de toamnă aurie... Sper să mă ajute să împlinesc cele rânduite pentru pomenirea celor adormiți, așa cum se cuvine! Un an în care încă am mai avut și am nevoie de taxi, pentru a ajunge la școală, la serviciu, la medic, la cumpărături... Un an în care privesc cu teamă când plouă sau când ninge, pentru că nu am voie să alunec, să cad, ori pentru că efortul curățării curții de zăpadă e, din an în an, mai mare... Un an în care am avut parte de un Crăciun atipic… Și oare câte or să mai fie, de acum înainte? A fost un Crăciun fără cea mai dragă ființă pe Pământ, pentru mine: MAMA. A fost un Crăciun în care bradul nu și-a mai găsit locul... A fost un Crăciun cu dor de MAMĂ, un Crăciun cu lacrimi și tristețe... Presărat de colindele interpretate de corul TRONOS, al Patriarhiei Române (https://www.youtube.com/watch?v=bGyJzOD-IuA) . A fost un Crăciun fără globulețe, fără luminițe (doar luminițele beculețelor instalațiilor vecinilor mei mai aveau puterea de a lumina curtea lor și cea vecină, adică a mea!), fără beteală argintie sau galbenă... A fost un Crăciun cu frig în casă și cu o enormă factură de plătit la ENEL... Pe care nu știu cum o voi plăti... A fost un Crăciun în care Ana-Maria-Valeria a venit și a poposit la mine, pentru o noapte, pentru a nu-mi fi urât, pentru a trece mai ușor prin această perioadă grea a sufletului meu... A fost un Crăciun fără familie... A fost un Crăciun în care l-am visat pe tatăl meu... L-am visat plângând pentru că mama a murit... Îi părea – sincer – rău! Lipsise în acea perioadă de acasă și acum, de Crăciun, revenise. Îi părea rău că mama murise și mă întreba cum a murit... Plângea... Era serios afectat... L-am rugat să aibă grijă de el și să nu mă părăsească...
A fost un Crăciun în care sufletul și-a strigat tristețea, alinată, pe alocuri, de noua-mi amică: Miaunica pisoica... Nu prea m-am acomodat cu ea (dar sper să o fac cât de curând, să trecem cu bine de iarna care ne așteaptă), e super jucăușă, dar și extrem de fricoasă când îi deschid geamul (nu vă speriați! Locuiesc la curte, nu la bloc, casa are doar parter, nu și etaj sau mansardă! Miaunica e în siguranță!) sau când o scot afară... E și un pic șireată, dar mult inteligentă. De un alb pe care și-l curăță foarte mult, în fiecare zi. Cu două pete negre deasupra ochilor, înspre urechile pe care și le ține ascuțite, în sus, ca niște antene. Numai când o mai admonestez le lasă spre spate... Are mustăți lungi, albe. Miaunica... De ce Miaunica? Nu pentru că ar mieuna non-stop! Acesta este numele care mi-a venit în minte prima dată, și acesta i-a rămas. Miaună chiar foarte rar, doar când îi este frică... Sau când îi era dor de mămica ei, de la Costești… Ori când își prinde lăbuța în sfoara ghemotocului de hârtie… Unul legat cu sfoară, unul legat cu firul de la căști… Sau când se încurcă în biluțele de la jaluzele… Ce emoții îmi poate da atunci!...
...De Crăciun și de Sfântul Ștefan am fost doar noi două... Acum… - la fel… Ea se uită adesea pe geam, ziua și noaptea. Ziua, la zborul vrăbiuțelor gureșe, care vin să ciugulească pâinică pregătită de mine într-o farfurioară-platou, afară. Noaptea, când plouă și picăturile lovesc în sticlă, ea se oglindește în fereastră. Își încovoaie spatele și își zbârlește blănița... Se vede acolo, dar are impresia că e un intrus, ce o privește... și o mai și imită... Apoi coboară de la geam și o pornește în fugă spre pat. Lângă pat, i-am atârnat (de fapt, nu eu, ci Ana-Maria, care o iubește foarte mult!) un ghemotoc de hârtie, legat cu niște căști vechi, pe care tot ea. Miaunica mea, le-a ros... Dă cu lăbuța în ghemotoc și acesta lovește căștile, care fac un zgomot ce-i gâdilă plăcut urechiușele. O distrează la maximum! De Sfântul Ștefan, a primit și un șoricel, de la doamna Cătălina, de la biserică. Obosește tot jucându-se cu el, tot zmotocindu-l. Doarme mult după-amiezile! Parcă știe că somnul de după-amiază e benefic creierului!!! Sper să o facă și noaptea, pentru că…fix atunci o găsește cheful de alergat și de sărit de pe scaun pe masă, apoi de mers pe bufet, de întors iar pe masă și de-acolo – țuști în pat!
A fost un Crăciun cu dor de ai mei, cu dor de zile mai bune... A fost un Crăciun în care mi-am dorit familia înapoi, în care am visat la alte Crăciunuri trecute, când ne strângeam cu toții – părinți, copile, ginere și nepot - în jurul mesei, chiar dacă unii mai întârziau, iar tata se cam întrista... Și acum îmi dau seama că eram puțin geloasă!... Mi-e dor de acele clipe! Mi-e dor de părinții mei! Mi-e dor de MAMA! Un dor cumplit de greu!...
A fost un Crăciun în care mi-am amintit – dureros – că MAMA, împreună cu surorile și fratele ei, s-au dus, rând pe rând, la părinții lor, în cer, ca să-și întregească acolo familia... În ultimul an, au plecat repede, unul după altul, fratele mamei și MAMA... În ultimii doi ani, i-a luat Dumnezeu, grăbindu-se un pic: tanti Anișoara (24 martie 2019), nenea Petrică (26 noiembrie 2020), nenea Nicu (21 decembrie 2020) , MAMA (6 septembrie 2021)… Mi-e dor de ei, toți! Mi-e dor de MAMA!... Cu Miaunica lângă mine…, cu temeri și tristețe…, cu negură în suflet și nicio licărire de speranță…
...A fost un Crăciun atipic... Oare câte or să-i urmeze? De Bobotează, MAMA face 4 luni de când a plecat la Dumnezeu... Pe 26 ianuarie, tata face 10 ani de când a adormit cu nădejdea învierii și a vieții veșnice... Tot atunci… și eu fac 10 ani și două săptămâni de când am suferit prima intervenție chirurgicală pentru triplă artroză subastragaliană și supraastragaliană, la membrul inferior stâng, afectat de Pareză de SPE și SPI…
...A fost un Crăciun atipic… La fel va fi și în noaptea dintre ani… Anul vechi și anul nou… În curând, 2022 îşi va deschide larg porţile şi ne va lăsa să intrăm. Îmi doresc să nu fie îmbulzeală, pentru că fiecare avem locul nostru şi pe toţi ne va primi Noul An. Îmi doresc şi vă doresc ca în Noul An să vă bucuraţi mai mult de sănătate, de lucruri bune şi înţelepte! Să fie un an binecuvântat pentru noi toţi, să fim ocrotiţi şi iubiţi! Să fim mai buni, mai darnici, mai prietenoşi! Să ne ajutăm mai mult, să fim alături unii de alţii cu sufletul, cu fapta, cu gândul! Să ni se zugrăvească, în suflet și pe chip, bunătatea, buna credință, înțelepciunea, prietenia! Să cultivăm prieteniile sincere, frățești! Să ținem la familie, la ai noștri! Să ni se împlinească cele mai bune şi de folos gânduri! Un an cu pace şi bună înţelegere! Un an plin de iubire! Un an cu împăcare! Un an în care să avem curajul și felul de a fi al martirilor, al apărătorilor Ortodoxiei! Îmi doresc un an în care să mă pot bucura, din plin, de tot! Chiar dacă tristețea îmi va bântui sufletul, iar durerea dorului de MAMĂ nu-mi va da clipe de tihnă, ci doar lacrimi… Iar printre lunile anului, să-mi mai apară o carte... O carte închinată MAMEI! În luna martie, ori în luna iunie, când mama va face 6 luni de la adormirea sa cu nădejdea învierii și a vieții veșnice, ori când va face 9 luni de la plecarea la Domnul…Tare drag mi-ar fi!!!... Pentru aceasta, caut sponsori!
Îmi doresc un an în care să reușesc să învăț bine, să rețin toate cursurile și lecțiile pentru Concursul de Titularizare; îmi doresc un an în care să obțin o notă foarte bună, o notă foarte mare, la Concursul de Titularizare, un an în care să fiu repartizată ca profesor de limba și literatura română la o școală bună, la o școală apropiată de casa mea sau la care să pot ajunge cu multă ușurință!
Vă cer iertare şi vă mulţumesc vouă, tuturor prietenilor mei, reali şi virtuali, pentru tot! "La mulţi ani!", vă doresc! "La mulţi ani!", tuturor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu