Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

marți, 19 decembrie 2023

COLIND ȘI BUCURIE ÎN PRAG DE SFÂNTĂ SĂRBĂTOARE A NAȘTERII MÂNTUITORULUI LA BISERICA „MĂRȚIȘOR” DIN BUCUREȘTI, SECTOR 4

 

COLIND ȘI BUCURIE ÎN PRAG DE SFÂNTĂ SĂRBĂTOARE A NAȘTERII MÂNTUITORULUI LA BISERICA „MĂRȚIȘOR” DIN BUCUREȘTI, SECTOR 4


Duminică, 17 decembrie 2023, elevii Școlii gimnaziale „Mărțișor”, sub îndrumarea domnișoarei profesor Nicoleta Enculescu și a doamnei profesor Gavrila Măndița, i-au colindat pe credincioșii parohiei „Mărțișor”, prezentând și o frumoasă scenetă, Copilul Nopții Sfinte, prin care au rememorat momentul Nașterii Mântuitorului. Cu acest prilej, a fost organizată și o expoziție cu picturile elevilor, sub numele Crăciunul în ochi de copil.
De asemenea, credincioșii au fost colindați și de către o distinsă invitată, sosită în București tocmai din inima Brăilei, ce a picurat în sufletele tuturor lumina caldă a bucuriei sărbătorilor: doamna Vasilica Săroiu.
Serbarea s-a încheiat cu versurile poeziei Colind de stea, în recitarea domnișoarei profesor Nicoleta Enculescu, autoarea sa, dar și în acordurile urării de La mulți ani! .
La finalul serbarii, Părintele paroh al bisericii „Mărțișor” le-a oferit copiilor darurile lăsate special pentru ei de către Moș Crăciun.







 



 













https://www.facebook.com/enculescu.v.nicoleta/posts/pfbid0nkCu7Z8wgzhbKZiM3XAZGcXzNYPJ71qkkcBv54wNY6UQxRYHU9jVzgASJFDDJmXkl

miercuri, 6 decembrie 2023

Archd Mihail Buca & TRoNoS - Iisus, bine ai venit!

https://youtu.be/Jenm8_Xkvx8?si=ggZ9ocXJAS5MnJ6m

marți, 5 decembrie 2023

Gânduri… la doi ani și trei luni…

 

Gânduri… la doi ani și trei luni…



...De doi ani și trei luni (din 6 septembrie 2021), dorul… doare… Iar timpul se măsoară în luni și ani grei, fiecare zi de 6 a fiecărei luni aducând cu ea tristeți, aduceri-aminte răvășitoare și îngrijorare…

...De doi ani și trei luni, dorul dureros de amar a spart, în ciobulețe mii, suflet ce se tânguie necontenit, fără de timp, inimă sângerândă până la epuizare… Fără de uitare… Iar pământul – tot de-atunci - se clatină sub picioare…

6 septembrie 2021 – ziua în care clepsidra timpului s-a răsturnat și clipele se scurg invers, haotic, în abisul fără de hotar…

6 septembrie 2021 – ziua în care un telefon, primit de la spital, a spulberat, precum vântul nisipul de la malul mării, speranță și dorință, putere și înaintare… Un om…, a devenit… neom… Tulburare mare!…

Mami, mi-e dor de tine și te-aș vrea aici, aș vrea să-ți simt îmbrățișarea caldă, aș vrea să te aud vorbindu-mi, dându-mi sfat, spunându-mi chiar să fiu bună cu cei mici, să-i învăț tot ce-i mai bun, să nu le pun note mici…

Mami, e tare greu fără tine! Aici, astăzi, este o altă zi, a mea, dar fără tine. O altă zi fără ca tu să-mi zâmbești și să-mi dai binețe încă din răsărit de zori…

Mami, la noi, aici, e sărbătoare. La voi, acolo, sus, cum e? Unde ai ajuns?

Mi-e dor de tine, mami, și te-aș vrea aici… NU POT să accept că nu te mai pot vedea! Dacă… te voi uita? Nu! Nu vreau să te uit, mămica mea!

Mi-e tare dor de tine, mami, și te-aș vrea aici! ACASĂ nu mai e acel acasă al nostru, plin de viu și de culoare! ACASĂ e acum pustiu și rece fără tine, mami, un loc în care inima își plânge, la infinit, dorul dureros de-amar...






luni, 4 decembrie 2023

duminică, 3 decembrie 2023

Scrisoare către Moș Nicolae și Moș Crăciun...

 

Scrisoare către Moș Nicolae și Moș Crăciun...



...Nici nu știu cum să încep scrisoarea… Dragă Moșule… - care? Dragii mei Moși? Mda…, dacă ar ajunge la amândoi: și la Moș Nicolae, și la Moș Crăciun…

Precum știți, sunt Nicoleta, locuiesc în București și, desi am o vârstă mai înaintată, totuși cred că există Moș Crăciun… A! Să nu mă înțelegeți greșit, dar… da! L-am văzut pe Moș Crăciun – și nu eram mică! -, de la geam, într-o dimineață, devreme, la serviciu, pe vremea când eram dactilografă la Centrul de Medicină Aeronautică, aflat în curtea Spitalului Militar Central… Era îmbrăcat în haină roșie, cu blăniță albă, și cu sacu-i inconfundabil. Așadar…, cred că există! Mulți mi-au spus că poate a fost un… soldat (pe vremea aceea, Armata era încă obligatorie), dar… NU!

Moș Nicolae…, tu, de fapt, ești Sfântul Nicolae.

Cât de cuminte am fost anul acesta? Nu știu, iar cine ar fi putut spune ceva în acest sens, a…murit… Mama… În urmă cu… doi ani și trei luni… De ziua ta, Sfinte Nicolae, se împlinesc doi ani și trei luni de când mama nu mai este lângă mine fizic… Prin urmare, nu știu cât de cuminte am fost, ori dacă nu am fost… Însă pierderea aceasta a mamei o simt ca pe o pedeapsă, din păcate… O pedeapsă pe care mi-a dat-o Dumnezeu… De ce? Poate nu m-am rugat mai mult pentru mama, poate nu trebuia să o las în spital, poate trebuia să găsesc alt spital, alți medici care să o trateze, poate… ar fi trebuit să-i cer medicului să mă fi internat cu mama… Nu știu… Am rămas cu „De ce?”-uri, fără răspuns… De ce Dumnezeu nu a ajutat-o pe mama să se însănătoșească? De ce nu mi-a dat mie bolile dumneaei, iar ea să fie bine? De ce nu i s-a dat să bea apă în spital? De ce nu i-au dat să mănânce (să bea din supa pe care i-o duceam în fiecare zi, supă pe care i-o făceam așa cum îmi spusese medicul la care era internată)? De ce i s-a schimbat antibioticul puternic cu unul mai slab, atunci când medicul a văzut (prin rezultatele analizelor) că încet-încet valorile revin spre normal? Mai avea de luptat, mai trebuia să scadă valorile, până să ajungă la normal, însă rezultatele erau încurajatoare… De ce? De ce? De ce?... Anamaria-Valeria, Anca și Marian îmi spun mereu că mama e bine acum, că Dumnezeu nu-i cheamă pe oameni la El decât la momentul protrivit, bun pentru mântuirea sufletului celor suferinzi, că, datorită suferinței, i s-au iertat păcatele, că i-a fost dăruit un colțișor de Rai… Poate! Poate au dreptate – Doamne, ce bine-ar fi să-i fi dăruit Dumnezeu un colțițor de Rai mamei mele scumpe și dragi, de care îmi este atât de DOR! -, dar eu am rămas cu un gol în inimă, cu sufletul pustiit… Uneori nu mai am putere pentru nimic, nu mai știu să fac nimic, nu mai pot să merg înainte, mă blochez și prefer să plâng și să zac în pat… Mama era TOTUL meu, era puterea mea, era Omul care, deși nu putea să se deplaseze, spre sfârșitul vieții sale, îmi era alături în fiecare zi, mă îmbrățișa, mă încuraja, mă iubea sincer, nu mă mințea, ne zâmbeam una alteia și ziua se lumina, părea totul mai ușor… Am jucat chiar și șah și mă bătea… Completa integrame și mă bucuram… A venit, sprijinindu-se de mobilă și de perete, până în ușa bucătăriei și mi-a zis că-mi sună telefonul… Ce m-am bucurat!!! Am sperat că va fi bine, că își va reveni… Dar, infecția asta urinară severă pe care a avut-o… De ce, Doamne, de ce? De ce nu mi-ai ascultat ruga de a o însănătoși, de a mi-o lăsa încă vie, pentru mai mult timp, alături de mine? Nu am fost pregătită pentru acest lucru, a fost și încă mai este un șoc plecarea mamei, răspunsul pe care I l-a dat lui Dumnezeu...

Vedeți, dragii mei Moși? Merit eu vreun cadou? Cel puțin o mângâiere, ceva ce să-mi aline tristețea, oceanul de amar?... Pe mama nu o mai pot avea lângă mine, nu o mai pot vedea… Îmi lipsește mult-mult de tot și mi-e dor de ea… E al doilea an în care, de ziua mea de nume, nu-mi va mai spune La mulți ani!” încă de dimineață, nu-mi va mai spune că mă iubește, nu-mi va mai însenina ziua cu zâmbetul său… E al doilea an în care Crăciunul va fi trist, fără brad… Pentru că nu! Nu îl voi face! Crăciunul va fi o zi de sărbătoare ca oricare alta, cu roșu în calendar, în care nu e voie să coși, să faci curat, să faci mâncare, dar tristă, pentru că nu va mai fi mama alături de mine, nu va mai fi nicio pregătire cu prăjiturele sau chec pentru diabetici, cu varză (că sarmale oricum nu știu să fac 😊 ) … E al doilea an în care Anul Nou nu va avea strălucirea de odinioară, va fi al doilea An Nou în care mama nu-și va mai scrie dorințele, în care nu-mi va mai cere bănuți ca să și-i pună în buzunar, ca să o prindă așa miezul nopții… Va fi – la fel – o zi obișnuită de sărbătoare…

Merit eu ceva? Nu știu! Și – oricum -, chiar dacă aș merita, nu ar avea cine să-mi aducă cadoul de la voi, dragii mei…

Dragul meu Sfânt Nicolae, dragul meu Moș Crăciun, doar atât pot să vă cer: aveți grijă de rudeniile mele și de prietenele și de prietenii mei, ajutați-i pe toți cu rugăciunile voastre, ca să se vindece de toate bolile de care suferă, să fie sănătoși și fiecare zi să le fie cu pace și zâmbete, cu împlinirea tuturor bunelor lor doriri!

Îmi doresc să o pot vedea pe mama, să o pot îmbrățișa, să stau alături de ea, să-mi mângâie fruntea… Îmi doresc să fiu cu mama… Nu știu când mi se vor împlini dorințele acestea, dar sper că…nu va mai trece mult timp fără ea…









































Scumpa mea, draga mea, mămica mea

 

Scumpa mea, draga mea, mămica mea,


Au trecut doi ani și trei luni de când nu am apucat să-mi iau „La revedere!” de la tine și să te rog să mă ierți, dar mai ales să-ți mulțumesc că m-ai născut, că ai răbdat când ți-am fost chin, povară, trecând totul sub aripa-ți de iubire; să-ți mulțumesc că m-ai născut, că nu m-ai abandonat în spital, așa cum ar fi vrut alții, că mi-ai fost sprijin și povață, chiar și atunci când nu puteai să mergi.

Îți mulțumesc pentru tot ce ai clădit senin în viața mea, pentru toată lumina și speranța pe care le-ai picurat în sufletul meu! Îți mulțumesc pentru bunătatea și căldura dragostei pe care mi le dăruiai necontenit! Îți mulțumesc pentru îmbrățișarea cu un curat și sincer „iubițica mea!”, din zori de zi sau din prag de noapte! Îți mulțumesc pentru fiecare sărut, care-mi dădea putere, dar și pentru fiecare admonestare care mă aducea pe calea cea dreaptă! Îți mulțumesc pentru orele în care învățam împreună! Îți mulțumesc pentru modelul care ai fost în activitatea profesională! Mult timp chiar fotografia ta a stat la panoul de onoare al Centrului de Medicină al Aviației (iar atunci când o vedeam, îmi venea să strig în gura mare: „Acolo e mămica mea!” , „Eu sunt fiica sa!”)! Mulți colegi te-au apreciat, dar și cei ce veneau, an de an, la vizita medicală, aveau numai cuvinte de laudă la adresa ta!

Îmi este dor de tine, acum, mămica mea, am nevoie de tine, de mângâierea ta!

Îmi este dor de tine, mămica mea, un dor care doare și-mi face sufletul să sângereze neîncetat!

Îmi este dor de tine, măicuța mea! Îmi erai PUTERE și SPERANȚĂ, CURAJ și DORINȚĂ de a înainta prin negura și curcubeul vieții, îmi erai TOTUL, în TOATE și în TOT!

Ai plecat, scumpa mea, draga mea, mămica mea! Când geana dimineții se deschidea, lăsând speranța să îmbrățișeze oamenii, într-un început timid de toamnă aurită, scăldată-n raze buclucașe de soare, Dumnezeu a ales să Te ia la El, iar mie să-mi plouă amărăciune-n viață... Mă întreb „De ce?”... Nu pot să înțeleg... Atunci când a plecat tata, ne-am promis una alteia că ne vom fi sprijin până la capăt, că vom depăși greutățile împreună. Acum... Acum sunt numai eu, iar tu... departe..., atât de departe... Ai rămas în sufletul meu, dar el sângerează de dor și tristețe... Cum vom mai depăși greutățile împreună? Cum ne vom mai fi sprijin una alteia, până la capăt?... Nu știu!... Nu înțeleg!... Tot ce știu este că îmi lipsești, TOTUL meu, PUTEREA mea, mămica mea!...

Mămica mea, aici, pe Pământ, e Decembrie, e... Undrea, luna în care ne bucuram la prăznuirea Nașterii Mântuitorului Hristos. Sărbătorile acestea și cele de Anul Nou nu mai au farmecul de altădată, sunt înnegrite de suferință, brăduțul, cu globurile sale în care ne oglindeam și zâmbeam, și beteala lui, nu mai zâmbește, locul lui a rămas gol și trist, așa cum îmi e sufletul, pustiit de dorul după tine... „Hristos Se naște! Slăviți-L!”, spune un vers. Îl voi întâmpina și eu, Îl voi slăvi, dar cu sufletul greu de tristețe și amar, de lacrimi de dor după tine...

Mămica mea, cum e la voi Crăciunul? Unde ai ajuns acum? Sper ca Dumnezeu să-ți dăruiască un colțișor de Rai, pentru tot binele pe care l-ai făcut, pentru cât ai suferit și ai crezut!

Mi-e dor de tine, mămica mea! Mi-e dor cumplit de tine și inima mi-e grea!... Am nevoie de mângâierea ta!


miercuri, 29 noiembrie 2023

luni, 27 noiembrie 2023

sâmbătă, 18 noiembrie 2023

luni, 13 noiembrie 2023

Legenda Costeștiului și Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

 

Costești - locul vacanțelor copilăriei mele. Costești - feeria anotimpurilor copilăriei, adolescenței, maturității mele... Costești - întoarcerea la RĂDĂCINI. RĂDĂCINILE nu se uită niciodată! Memoria înaintașilor dăinuie peste ani și ani. Bucurii străluminate de revederea locurilor dragi sufletului! Costești, județul Vâlcea.

Costești – comuna ce se-adăpostește, de veacuri, la umbra moaștelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul și a mormântului lui Matei Basarab... Istorie și jertfă, istorie, luptă și credință...

Costești – locul unde, dacă te înalți pe-o rază-rugăciune, poți să dai mâna cu Dumnezeu și cu Sfinții Săi!...

LEGENDA COSTEȘTIULUI


Legenda Costeștiului sună așa:

Trei frați fost-au aievea, cândva -

Costea, Bărbat și Dobre numele lor erau,

Ținuturi noi și mândre-ntemeiau,


La poale de munte,

Cu vii, păduri și lanuri multe,

Cu ape repezi, de cristal,

Tămăduitoare și pline de har.


În timpul ce-a trecut,

Barbu Craiovescu-a vrut

Multă mântuire pentru-acest ținut.


Rugându-se neîncetat,

Slavă Preasfintei Treimi a ridicat.


Domnul pe el bine l-a cuvântat

Să aducă-n sat

Sfinte moaște de cinstire,

La a sa zidire,

Falnica-i Mănăstire –


Bistrița - cea renumită,

Bistrița - multcăutată,

Bistrița - Cetate-Olteană,

Bistrița cea vâlceană.


Povestea-n continuare spune-așa:

Grigorie Sfântul și el dorea

Bună cumpărarea sa.


Astfel ușor el s-a lăsat

Pe talerul cântarului -

Bucurie Banului.


Din Decapolia fu adus,

Spre închinare a fost pus,

Grabnic ajutător el s-a aflat,

Vindecător preaminunat.

În suflete, speranță, tuturor a dat,

Lumină - ochiului cel întinat.


ASTĂZI vreau să vă fac cunoștință cu prietenul adolescenței mele, primul meu prieten, pe care l-am cunoscut prin intermediul bunicii mele, Tudorița Istocescu, din satul Văratici, strada Mlăci. Este prietenul care te ascultă în tăcere și nu te judecă, căruia îi poți spune tot ce ai pe suflet, care, atunci când te gândești la el și îl chemi în ajutor, vine degrabă, ștergându-ți lacrima din suflet. Nu-ți cere decât să-l rogi să te însoțească pe calea vieții și să te gândești la el. Iar când îi treci pragul, acolo, la Mănăstire, te așteaptă să treci de trei ori pe sub racla în care se odihnește. El e „Sfântulețul”, drag și scump odor oricui! Au vrut să-l ia de-acolo autoritățile comuniste, dar nu au putut. L-au adăpostit și în peșterea ce-i poartă acum numele (cunoscută și sub denumirea de Peștera Liliecilor) și el i-a răsplătit pe toți cu ocrotire și mângâiere în zilele grele, i-a salvat pe credincioși de molime (în anul 1765, a salvat orașul București de ciumă și în 1779 Oltenia de lăcuste; în anul 1813, a izbăvit țara de „ciuma lui Caragea”, iar în 1831 Craiova de „cholera morbus”), s-au făcut procesiuni cu Sfintele sale Moaște (pentru ploaie, în 1993, în sudul Olteniei, în 2020 – pe străzile orașului Râmnicu-Vâlcea, în timpul pandemiei).

A fost adus în țara noastră de către marele ban al Craiovei, Barbu Craiovescu, tocmai din Constantinopol, turcii hotărând vânzarea sa în funcție de greutatea Sfântului. Știind evlavia și dragostea lui Barbu Craiovescu pentru el, Sfântul Grigorie Decapolitul – căci despre el este vorba! - s-a lăsat ușor pe talerul cântarului, astfel încât cumpărarea sa nu a impus probleme.

Și-a aflat odihna în ctitoria banului Olteniei – Bistrița Olteană -, din anul 1497, de când Sfintele sale Moaște sunt un adevărat izvor nesecat de vindecări, ajutor și mângâiere sufletească pentru toți cei ce-și pleacă genunchi smerit în fața raclei sale.

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul s-a născut în anul 780 în cetatea Irinopolis din Decapolia, o localitate din Asia Mică, și a trecut la cele veșnice la 20 noiembrie 842. Încă de atunci mormântul său a devenit loc de tămăduire pentru cei bolnavi trupește.


Nicoleta Enculescu, nepoată a comunei Costești, județul Vâlcea












vineri, 10 noiembrie 2023

IPOSTAZE PISICEȘTI (III)

IPOSTAZE PISICEȘTI (III)


- Bine, Miaunica, te-am luat în brațe. Ce voiai să-mi arăți?

- Nu să-ți arăt! 

- ...

- Să-ți spun ceva la ureche, să rămână doar între noi.

- ...

_________________________________________________________________________

- Ești precum un bebeluș, știai?
- Eu sunt Miaunica și am doi ani deja! Sunt mare!
- Offf, da. Și personalitate...
- Nu-ți convine ceva la mine?
- Nu. Te iubesc, pui mic! 💓



joi, 9 noiembrie 2023

Amintiri cu Sfântul Nectarie

 

Desen cu Sfantul Ierarh Nectarie Taumaturgul, pe care l-am facut in 2005, ca multumire pentru ca m-a ajutat sa iau nota 7,70 la Concursul National de Titularizare. Originalul l-am inramat si l-am dus atunci la Manastirea Radu Voda din Bucuresti...

Când mămica mea a făcut infarct, în 14 noiembrie 2017, și a fost internată de urgență, la Terapie Intensivă, la Spitalul Bagdasar, la Cardiologie, Sfântul Nectarie a salvat-o. Când a fost operată la inimă, pe cord deschis, pentru triplu by-pass aorto-coronarian, în 29 mai 2018, Sfântul Nectarie a salvat-o din nou, operația reușind. În 2021 însă, deși m-am rugat lui, nu a mai salvat-o... Sau a... salvat-o în felul său. De durere și grea suferință... Mămica a murit pe 6 septembrie... În ziua în care ar fi fost ziua de naștere a tatălui meu și soțul său... Ei nu se înțelegeau prea bine, deseori se certau...

Nu știu de ce, nu știu care a fost și care este planul lui Dumnezeu pentru / cu mine, am rămas cu multe ”de ce?”-uri la care nu am primit și nu primesc răspuns... Mi-e dor de mămica mea, mi-e dor mereu, în fiecare zi plânge dorul dureros de greu în mine, în fiecare clipă o strig și o caut pe MAMA... Acum... în ... amintiri... 😢😢😢😢😢😢😢...

Dar... Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, marele făcător de minuni, să vă ocrotească, pace, sănătate și toate cele bune să vă dăruiască!




miercuri, 8 noiembrie 2023

Beneficiarii Centrului „Sfântul Nectarie” au primit binecuvântarea sfântului ocrotitor


https://youtu.be/TFw5Y2W5SeE?si=xlnxounJCICXWvyV

Ziua mea secretă

 

Ziua mea secretă

Într-o toamnă blândă, cu raze jucăușe și frunze colorate în nuanța aurului soarelui, o fetiță cu cosițe de culoarea grâului și bujori în obrăjori o întrebă, tainic, pe cea care îi dăduse viață, de ce poartă doar un singur prenume...

- Draga mea, nu fii tristă! Tu ai cel mai frumos prenume! Tu ai fost botezată cu prenumele bunicului tău, cu cel al unchiului tău cel mai bun, cu cel al nașului tău. Tu te afli sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, marele făcător de minuni.

- Da, mami, mă bucur că mă ocrotește Sfântul Nicolae, am un nume frumos și sunt bucuroasă că port prenumele bunicului, ale unchiului și nașului meu. Dar... sunt multe persoane care au două prenume... Și surioara mea...

- Da, Nicoleta dragă, așa e. Numai că..., hai să-ți spun un secret: pe tine ar fi trebuit să te cheme și Mihaela, astăzi ar fi trebuit să fie ziua ta onomastică. Numai că, în anul în care te-ai născut, cei de la Starea Civilă nu au acceptat ca nou-născuții să poarte două prenume...

- Aaaa, mămico! Ce veste extraordinară! Înseamnă că Sfântul Arhanghel Mihail este și el ocrotitorul meu?

- Da, scumpa mea! Sfântul Arhanghel Mihail te ocrotește și te va ocroti mereu! Să nu uiți niciodată lucrul acesta!

- Nu, mami, nu voi uita. Îți mulțumesc.

După ce toamne îndelungi și-au scuturat frunzele auriu-arămii pe pământul îngândurat și tremurând al anilor, după ce fetița își pierdu mămica – RAIUL său de acasă, ACASĂ al său, PUTEREA și RAȚIUNEA de a fi -, își aminti, cu drag, printre lacrimi și suspine, de acea discuție din ceas de seară... Îmbrățișă fotografia mamei sale dragi și îi promise, din nou, că nu va uita de Sfântul Arhanghel Mihail... Mai ales că învățase, pe parcursul anilor, că numele Sfântului însemna „cine este ca Dumnezeu?”.

Își strânse manualul și caietul care conținea proiectele didactice pentru clasele a VII-a și a X-a la care preda de la începutul anului școlar, își mai privi încă o dată analiza testului predictiv, corectă niște cuvinte ale căror litere lipsă le sesiză la o a treia lectură, își făcu „ghiozdanul” pentru a doua zi și își luă cartea de rugăciun – Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. A doua zi era prăznuirea Soborului Sfinților Arhangheli. Ziua ei secretă.

Dimineața o întâmpină în tril de vesel întraripată și în lumina soarelui ce se ridicase binișor, astfel încât încălzea destul de bine pământul. Nu degeaba zilei de 8 noiembrie i se mai spunea, popular, „Vara Sfântului Mihail”. Da! Pe bună dreptate! Pe 8 noiembrie, în fiecare an, era cald, de ziceai că se întoarce vara și nu că va urma să vină iarna cea grea, rece și geroasă...

Bucuria zilei avea să i se descopere în toată splendoarea sa în fața porții dinspre stradă: gutuiul avea gutui mari, rotunde și galbene, care păstrau în coaja lor, acoperită cu un puf fin, ca de mătasă, tot soarele vesel al verii. Gutui dulci-acrișoare, înmuiate de gândul cel bun al naturii înconjurătoare...

Ziua celei ce fusese fetița scumpă a MAMEI începuse cu SPERANȚĂ de BINE și FRUMOS.

Ajunsă la școală, își luă catalogul la timp și porni spre prima clasă la care avea oră. Deschise larg ușa, îmbrățițându-și micuții cu zâmbetul său vesel și plin de senin. Toți elevii o salutară cu respect și Mihai, primul elev din banca întâi de pe rândul de la fereastră se apropie de catedră, întinzând cutia cu bomboane spre doamna pe care o simpatiza foarte mult.

- „La mulți ani!”, Mihai! Să fii sănătos și bun, înțelept și cuminte, să ai parte de realizări și note mari, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să te ocrotească!

- Vă mulțumesc, domnișoara profesoară! Uitați, de ziua mea vă rog să primiți această mică icoană pe sticlă realizată de mine aseară. Sfinții Arhangheli să vă fie alături mereu!

- Îți mulțumesc, Mihai! Îți mulțumesc mult de tot! Voi păstra această icoană, cu sfințenie!

- Doamna, îi cântăm „La mulți ani!” colegului nostru? Ca să-i meargă bine astăzi, de ziua lui... - se auzi un glas sfios, de pe la mijlocul clasei.

- Desigur, dragii mei. Haideți să-i urăm colegului vostru, Mihai, „La mulți ani!”, prin cânt.

Și glasuri cristaline, sincere, îmbrățișară începutul primei ore din acea zi!

Și la fiecare clasă se întâmplă la fel.

Cântecelul și urările de „La mulți ani!” ale micuților învățăcei îi învăluiră și domnișoarei profesoare sufletul trist, dar primitor de duh de speranță și lumină. Lumină izvorâtă din puritatea și sinceritatea sufletelor copiilor, cărora se străduia, în fiecare ceas, în fiecare zi, în fiecare clipă, să le dăruiască din prea plinul bunătății sufletului său, din prea plinul cunoștințelor sale, spirituale și legate de disciplinele pe care le preda.

Ziua secretă a Nicoletei se încheie cu rugăciune nouă către Sfinții Arhangheli, cu bucuria senină a liniștii izvorâtă din tot. Sărută, din nou, icoana Sfinților, dar și fotografia mamei, cu care adormi în brațe. Un somn liniștit și odihnitor.

Nicoleta Enculescu, București, 14 noiembrie 2022

marți, 7 noiembrie 2023

ÎNAINTEPRĂZNUIREA SFINȚILOR ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL PRIN SERBAREA ORGANIZATĂ DE ELEVII ȘCOLII GIMNAZIALE „MĂRȚIȘOR” LA BISERICA „MĂRȚIȘOR” DIN BUCUREȘTI, SECTOR 4 - OCROTITORII ACESTUI SFÂNT LĂCAȘ DE CULT

 ÎNAINTEPRĂZNUIREA SFINȚILOR ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL PRIN SERBAREA ORGANIZATĂ DE ELEVII ȘCOLII GIMNAZIALE „MĂRȚIȘOR” LA BISERICA „MĂRȚIȘOR” DIN BUCUREȘTI, SECTOR 4 - OCROTITORII ACESTUI SFÂNT LĂCAȘ DE CULT

Duminică, 5 noiembrie, elevii Școlii gimnaziale „Mărțișor” din București, sector 4, sub îndrumarea domnișoarei profesor Nicoleta Enculescu, i-au sărbătorit în avans pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, la biserica „Mărțișor”, din parohia căreia fac parte - ocrotitorii acestui sfânt lăcaș de cult -, printr-o frumoasă serbare, recitând rugăciuni înălțate Sfinților Arhangheli, Îngerului păzitor și versuri cu tematică religioasă.
De asemenea, elevii au interpretat cântarea „Îngerașul meu iubit” și au dat citire unei Scrisori deschise toamnei și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Serbarea închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil a debutat în sunetele toacei, mânuită de către elevul Pietreanu Rareș Andrei, elev în clasa a XII-a la Colegiul „Carol I” din București, care le-a amintit celor prezenți cine sunt Sfinții Îngeri și în câte triade sunt împărțiți.
La finalul serbării, Părinții slujitori ai bisericii - Părintele paroh Dragoș-Aureliu Marineață și Părintele Marian Craciun - i-au felicitat pe elevi, decernându-le diplome pentru frumoasă purtare, seriozitate și implicare în activitățile școlare și extrașcolare, precum și dulciuri și cărticele de rugăciuni.
A consemnat profesor Nicoleta Enculescu, București






vineri, 3 noiembrie 2023

🔴 LIVE: Pomenirea morților - dragostea care biruiește moartea



https://www.youtube.com/live/M5kdctLV4Dg?si=L-I_gsHPKMAskP9d

miercuri, 1 noiembrie 2023

PARACLISUL PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU


https://youtu.be/e0W54cg7ijE?si=Bp0_-_bSCGZBQ8sW