Costești - locul vacanțelor copilăriei mele. Costești - feeria anotimpurilor copilăriei, adolescenței, maturității mele... Costești - întoarcerea la RĂDĂCINI. RĂDĂCINILE nu se uită niciodată! Memoria înaintașilor dăinuie peste ani și ani. Bucurii străluminate de revederea locurilor dragi sufletului! Costești, județul Vâlcea.
Costești – comuna ce se-adăpostește, de veacuri, la umbra moaștelor Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul și a mormântului lui Matei Basarab... Istorie și jertfă, istorie, luptă și credință...
Costești – locul unde, dacă te înalți pe-o rază-rugăciune, poți să dai mâna cu Dumnezeu și cu Sfinții Săi!...
LEGENDA COSTEȘTIULUI
Legenda Costeștiului sună așa:
Trei frați fost-au aievea, cândva -
Costea, Bărbat și Dobre numele lor erau,
Ținuturi noi și mândre-ntemeiau,
La poale de munte,
Cu vii, păduri și lanuri multe,
Cu ape repezi, de cristal,
Tămăduitoare și pline de har.
În timpul ce-a trecut,
Barbu Craiovescu-a vrut
Multă mântuire pentru-acest ținut.
Rugându-se neîncetat,
Slavă Preasfintei Treimi a ridicat.
Domnul pe el bine l-a cuvântat
Să aducă-n sat
Sfinte moaște de cinstire,
La a sa zidire,
Falnica-i Mănăstire –
Bistrița - cea renumită,
Bistrița - multcăutată,
Bistrița - Cetate-Olteană,
Bistrița cea vâlceană.
Povestea-n continuare spune-așa:
Grigorie Sfântul și el dorea
Bună cumpărarea sa.
Astfel ușor el s-a lăsat
Pe talerul cântarului -
Bucurie Banului.
Din Decapolia fu adus,
Spre închinare a fost pus,
Grabnic ajutător el s-a aflat,
Vindecător preaminunat.
În suflete, speranță, tuturor a dat,
Lumină - ochiului cel întinat.
ASTĂZI vreau să vă fac cunoștință cu prietenul adolescenței mele, primul meu prieten, pe care l-am cunoscut prin intermediul bunicii mele, Tudorița Istocescu, din satul Văratici, strada Mlăci. Este prietenul care te ascultă în tăcere și nu te judecă, căruia îi poți spune tot ce ai pe suflet, care, atunci când te gândești la el și îl chemi în ajutor, vine degrabă, ștergându-ți lacrima din suflet. Nu-ți cere decât să-l rogi să te însoțească pe calea vieții și să te gândești la el. Iar când îi treci pragul, acolo, la Mănăstire, te așteaptă să treci de trei ori pe sub racla în care se odihnește. El e „Sfântulețul”, drag și scump odor oricui! Au vrut să-l ia de-acolo autoritățile comuniste, dar nu au putut. L-au adăpostit și în peșterea ce-i poartă acum numele (cunoscută și sub denumirea de Peștera Liliecilor) și el i-a răsplătit pe toți cu ocrotire și mângâiere în zilele grele, i-a salvat pe credincioși de molime (în anul 1765, a salvat orașul București de ciumă și în 1779 Oltenia de lăcuste; în anul 1813, a izbăvit țara de „ciuma lui Caragea”, iar în 1831 Craiova de „cholera morbus”), s-au făcut procesiuni cu Sfintele sale Moaște (pentru ploaie, în 1993, în sudul Olteniei, în 2020 – pe străzile orașului Râmnicu-Vâlcea, în timpul pandemiei).
A fost adus în țara noastră de către marele ban al Craiovei, Barbu Craiovescu, tocmai din Constantinopol, turcii hotărând vânzarea sa în funcție de greutatea Sfântului. Știind evlavia și dragostea lui Barbu Craiovescu pentru el, Sfântul Grigorie Decapolitul – căci despre el este vorba! - s-a lăsat ușor pe talerul cântarului, astfel încât cumpărarea sa nu a impus probleme.
Și-a aflat odihna în ctitoria banului Olteniei – Bistrița Olteană -, din anul 1497, de când Sfintele sale Moaște sunt un adevărat izvor nesecat de vindecări, ajutor și mângâiere sufletească pentru toți cei ce-și pleacă genunchi smerit în fața raclei sale.
Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul s-a născut în anul 780 în cetatea Irinopolis din Decapolia, o localitate din Asia Mică, și a trecut la cele veșnice la 20 noiembrie 842. Încă de atunci mormântul său a devenit loc de tămăduire pentru cei bolnavi trupește.
Nicoleta Enculescu, nepoată a comunei Costești, județul Vâlcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu