Pe drum, spre spital...
Desi nu era ora de varf, totusi era deja aglomeratie... Si, in departare, locul in care mi-as fi dorit sa lucrez - precum coector sau simplu ziarist 
- cand eram studenta in anul al II-lea, la Facultatea de Filologie. Drumurile studentiei au avut un alt itinerar.
Casa Presei Libere.
Totusi, am mai intrat aici in anul universitar 2001-2002, când aveam cursuri, la Studiile Aprofundate de Etnologie si Folclor, cu fostul secretar de stat din Ministerul Culturii, domnul profesor Ioan Opriș.
Holurile spitalului și forfota lui
Mi-a zâmbit, tăcut, invitându-mă să-i mângâi clapele... A doua oară când îmi zâmbește din locuri în care nu mă așteptam să-l întâlnesc. Primul instrument la care îmi doream să învăț să cânt, când eram mai mică. După, a intervenit blockflaut-ul. A fost înaintea lui chitara. Ea chiar m-a ajutat la cursurile de muzică bisericească pe care le-am făcut cu Părintele Ionașcu 
. Dar prima... dragoste... de instrument muzical nu se uită niciodată. Mai ales când îl întâlnești și-l reîntâlnești, mereu în alt loc 
.
. Dar prima... dragoste... de instrument muzical nu se uită niciodată. Mai ales când îl întâlnești și-l reîntâlnești, mereu în alt loc .
În salon. Clipe pline de emoție. Albe, precum așternutul... Dar și aripa rugăciunii, plutind peste tot, rugăciune înălțată de cei pe care i-am simțit cu mine, acolo. Vă mulțumesc, la infinit! 
În așteptarea operațiilor, ceasul nu mai are timp să măsoare... timpul... A înghețat ora! Într-un trecut sau pentru un mâine, care va fi ieri...
Operația a fost minim-invazivă, pentru Herniile de disc pe care le am, formate după accidentul din 1998 și în perioada 2018 - prezent, când am ridicat și sunt nevoită să ridic greutăți. Nu! Nu fac sport (deși ar trebui să fac recuperare medicală - kinetoterapie și fizioterapie -) de genul acesta. Alt tip de greutăți.
Intervenția este cunoscută sub numele de DISCECTOMIE CU ALCOOL ȘI INFILTRAȚII TRANSFORAMINALE. Ea a fost realizată de către domnul doctor Florin Bloj, un super medic, care empatizează cu pacienții, îi încurajează și chiar, în cursul operației, stă de vorbă cu ei, îi întreabă cum se simt, dacă simt vreo durere, vreun disconfort, le spune pașii pe care urmează să-i facă.
Intervenția este minim-invazivă, durează în jur de 30 de minute, se realizează cu anestezie locală. La sfârșitul ei, mai rămâi internat circa 6 ore, pentru ca personalul medical să se asigure că ești bine, că nu au apărut complicații.
Din păcate, astfel de intervenții nu se realizează și în toate spitalele de stat. Doar la Spitalul Universitar de Urgență București, însă numai două / an și ... nu sunt materiale...
Recuperarea este mai ușoară, se realizează într-un timp mai scurt față de cea de după operația de hernie de disc clasică (realizată cu bisturiul).
Rezultatele se văd începând de a doua zi. Chiar da! După nucleopastia percutană făcută în 2010, am început să mișc degetul cel mare de la membrul inferior stâng, astăzi, după discectomia de ieri, pot mișca și celelalte trei degete de la același membru inferior, și puțin degetul mic (însă cu greutate). Sigur, emoțiile și teama pentru ceea ce va urma sunt mari, de dimineață, de când m-am trezit, tot mișc degetele de la picior și - da!, pot încă să le mișc. Dureri încă mai sunt. Și mari. Dar pentru acestea sunt calmantele, perfuziile cu calmante, nu-i așa? 😀
Nu am voie să stau prea mult în picioare sau pe scaun, trebuie să stau mai mult în pat (Pfff..., nu-mi prea place...), nu am voie să fac efort, să ridic greutăți, nu am voie - și nici nu pot încă - să mă aplec, iar atunci când voi putea, trebuie să „recurg” la „tehnica” nouă. De asemenea când cobor din pat. Să te ridici din stat într-o parte, sprijinindu-te în mână, în cot, nu direct stând pe spate. „Tehnica” aplecării trebuie vizualizată, nu o pot explica. „Tehnicile” acestea le cunosc toți (sau aproape toți) cei diagnosticați cu discopatii lombare. (o să caut și voi posta imagini din cărticica referitoare la stilul de viață al pacienților cu discopatii lombare)
Pe scurt, pot spune, precum psalmistul: Multe și mari sunt minunile Tale, Doamne! Căci, da! O minune este faptul că am aflat despre domnul doctor Florin Bloj, că am ajuns la dumnealui, că fac parte dintr-o frumoasă și săritoare familie ce știe să dăruiască bucurii la necaz și nu numai, nu doar primăvara, că am fost adoptată ca fiică duhovnicească de... Părintele meu duhovnic, că mi-a dăruit Dumnezeu OAMENI ce-mi sunt alături mereu.
Mii de mulțumiri, cu recunoștință, tuturor!
Da, drumul recuperării este lung, va urma și partea a II-a (o nouă intervenție chirurgicală - tot la Centrul Ares, pentru că numai acolo se realizează astfel de intervenții), însă... ASTĂZI pot să sper... Sper să-mi fie și mie un pic mai bine...
„Sus să avem inimile!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu