Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

marți, 27 iunie 2023

DRAPELUL NAȚIONAL CINSTIT LA BISERICA BUNA VESTIRE – BELU DIN BUCUREȘTI

 

DRAPELUL NAȚIONAL CINSTIT LA BISERICA BUNA VESTIRE – BELU DIN BUCUREȘTI



De Ziua Tricolorului, copii, tineri și adulți de la biserica Buna Vestire – Belu din București, sector 4, s-au întâlnit și au rememorat istoria Drapelului Național, realizând frumoase Steaguri și bucurându-se de unicitatea lăcașului de cult din parohia căruia fac parte, care poartă, încă de la intrare, în realizarea arhitecturală, culorile Tricolorului Național.

De asemenea, la mare cinste, în fața Sfântului Altar, lângă icoana Sfântului Ierarh Nicolae, este așezat, în mod simbolic, Drapelul Țării noastre.

Și tot în mod simbolic, culorile Tricolorului încojoară Icoana Maicii Domnului din fața Altarului, ca semn de eternă ocrotire a neamului românesc.

Împreună, mici și mari, sub îndrumarea Părintelui Paroh Daniel-Alexandru Bărîcă și a doamnei preotese Georgiana Bărîcă, s-au rugat pentru ocrotirea neamului românesc, aducând un pios omagiu celor ce au luptat pentru libertatea de neam și de limbă a poporului.

A consemnat profesor Nicoleta Enculescu, București








Niciun comentariu: