Vorbim despre Sfinții Împărați Constantin și Elena, dar oare conștientizăm noi ceea ce au făcut ei pentru creștini? Așa cum spunea și Preafericitul Părintele nostru Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ei au schimbat ”fața lumii”, dând libertate oamenilor ”să se închine Divinității din Cer”, așa cum vor dori, când vor dori. Pentru că ne aflăm în anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, cei întocmai cu Apostolii, vă voi scrie și eu, aici, câteva ceva din viața lor. Așadar, SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI MAMA SA, ELENA, ÎN TRADIȚIA POPORULUI ROMÂN
1. HELENA FLAVIA AUGUSTA
Se povestește că în anul 326, o femeie de 72 de ani a venit pe țărmul Iudeii. Era împărăteasa Imperiului Roman, mama lui Constantin cel Mare. Numele ei era Elena, iar destinațiile-i erau Ierusalimul și Locurile Sfinte. Elena a fost primul pelerin creștin. Ea a deschis un drup pe care îl vor urma generațiile ce vor veni, de pe țărmul Mării Galileii, unde Iisus și-a adunat ucenicii, până la mormântul lui Lazăr, pe care Iisus Hristos l-a înviat din morți. Ea a pus bazele multora dintre cele mai importante biserici ale creștinătății: biserica Nașterii Mântuitorului din Bethleem, biserica ”Pater Noster” de pe Muntele Măslinilor – de unde Iisus Hristos ne-a învățat cum să ne rugăm, rostind rugăciunea ”Tatăl Nostru”; ea a restabilit Ierusalimul ca cel mai sfânt dintre orașe. Cea mai prețuită descoperire a ei este marcată de marea se biserică a Sfântului Mormânt.
Se spune despre Helena Flavia Augusta că de tânără era vestită pentru inteligența, delicatețea și frumusețea ei. Povestea sa începe în anul 272 d.H., când, duăî ce a furat, pentru totdeauna, inima unui ofițer din garda romană, i-a născut un fiu: pe Constantin, cel ce avea să devină cel mai puternic om din lume, primul împărat creștin.
Elena își adora mult fiul, având cea mai mare influență în viața lui.
În timpul persecuțiilor creștine, în toiul nopților, Elena primea învățătura creștină: despre epistolele Sfântului Apostol Pavel, despre Evanghelii. Ușor-ușor, ea a început să creadă că Dumnezeu L-a dat pe Unicul Său Fiu pentru lume, pentru ca El să moară și să mântuiască omenirea. Pentru a-i recunoaște și a se face cunoscută celorlalți creștini, ea purta monogramul lui Hristos HP – semnul ”CHI – RO”.
Elena se ruga, din tot sufletul, pentru sosirea acelei zile în care creștinismul nu mai trebuia să-și ascundă Lumina, neștiind că instrumentul de eliberare a credinței va fi propriul său fiu, Constantin. El nu era creștin și promisiunea de mântuire prin Hristos nu avea mare însemnătate, deși, cu mult înainte să se fi îndreptat către Biserică, nutrea un sentiment religios, amestecat cu superstiții, care se manifesta în cultul ”Soarelui invincibil”, în adorarea unei ”Divinități Supreme”, concepută în spiritul stoicismului și al platonismului.
2. CONSTANTIN (272 – 337)
După moartea în luptă a tatălui său, Constantin și-a revendicat dreptul de a deveni împărat în Occident. Visul său era însă de o mai mare anvergură, cuprinzând Roma însăși și un Imperiu reunit.
Maxențiu, fiul nelegitim al lui Maximian Eraclie, aflând despre Constantin că a fost acceptat ca împărat, a început să-l urască foarte mult și, cu complicitatea câtorva senatori romani, a ajuns el împărat al Romei, fără voia poporului și a oștirii romane. Constantin nu s-a supărat, ci s-a mulțumit cu Britania ”și cu părțile ei cele de un hotar” (”Viața și Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena”, 2001). Maxențiu nu l-a recunoscut însă pe Constantin ca împărat.
Deoarece Maxențiu, ca împărat, s-a dovedit un adevărat tiran, prigonindu-i atât pe creștini, dar purtându-se rău și păgânii săi, Constantin i-a scris acestuia, sfătuindu-l cu bunătate și prietenie să renunțe la prigoană și la tiranie. Maxențiu nu numai că nu l-a ascultat, ci – mai mult – s-a gândit să pornească război împotriva celui pe care îl ura foarte mult. Astfel, Constantin, aflând despre intenția lui, a pornit el războiul. Între Constantin și Roma se afla Tibrul și Podul Milvius. Pe malul opus, Maxențiu adunase deja o mare-mare armată... Dar, fără de știrea lui, Elena, mama, se ruga cu tot sufletul ca Iisus Hristos să-i protejeze fiul, pe Constantin!
Trebuie să amintim aici de faptul că, înaintea lui Constantin, Galeriu, aflat pe pat de grea suferință, a dat, la 30 aprilie 311, la Sardica, un edict de toleranță pentru creștini, în acord cu Constantin și Liciniu, edict care permitea existența creștinilor; acest edict a fost aplicat însă doar parțial, datorită morții neașteptat de rapide a lui Galeriu.
O dată declarat pentru creștinism, Constantin a progresat continuu pe această cale.
3. LUPTA DE LA PODUL MILVIUS (PODUL ”VULTURILOR”) ȘI BIRUINȚA LUI CONSTANTIN
Din volumul al IX-lea al ”Vieții Sfinților” (pag.1034 și 1043), aflăm că, în ziua premergătoare luptei cu Maxențiu din 28 octombrie 312, împăratul Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă și înscrisul ”in hoc signo vinces” (”prin acest semn vei învinge”), apoi, în noaptea următoare, a avut un vis în care i s-a arătat Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, care l-a îndemnat să însemneze cu Sfânta Cruce toate steagurile de luptă ale oștirii sale. Constantin a făcut întocmai. Monogramul lui Hristos HP (semnul ”CHI – RO”) l-a pus și pe un steag numit ”labarum” (stindard – drapelul - roman de razboi, pe care, Constantin cel Mare, punând crucea și monogramul lui Iisus Hristos, l-a transformat în stindard imperial). Astfel, prin purtarea de grijă și marea milostivire a Domnului nostru Iisus Hristos, Constantin l-a învins pe Maxențiu, intrând triumfător în Roma.
4. EDICTUL DE LA MILAN ȘI CONSECINȚELE SALE
După câteva luni de la această victorie, mai precis în luna ianuarie a anului 313, împreună cu Liciniu – devenit, între timp, cumnatul său -, Constantin a publicat Edictul de la Milan.
Convertirea la creștinism a împăratului Constantin cel Mare a constituit un mare pas în istoria acestuia, deoarece, prin publicarea Edictului de la Milan nu numai că se asigura Bisericii deplină libertate în întreg Imperiul Roman și se abrogau toate hotărârile luate mai înainte vreme împotriva creștinilor, ci se și retrocedau locașuri de cult și averi confiscate de prigonitori.
5. LICINIU
Din anul 316, Liciniu s-a distanțat de împăratul Constantin cel Mare, devenind reprezentantul declarat al păgânismului în Orient, unde erau mulți creștini, și a început persecutarea lor în perioada anilor 320-323. El a fost înfrânt, însă, de Constantin, adversarul său politic și religios, la 18 septembrie 324, la Chrysopolis (azi: Scutari, lângă Calcedon), și condamnat la moarte și executat la Tesalonic în anul 324. Din acel moment, Constantin a rămas singurul împărat al Imperiului Roman, până la moartea sa, în 22 mai 337.
6. CONSTANTIN – ÎMPĂRAT CREȘTIN, ”PONTIFEX MAXIMUS”
După Pr.prof.Dr. Ioan Rămureanu (”Istoria Bisericească Universală”), prin păstrarea titlului păgân de ”pontifex maximus”, Constantin avea dreptul și posibilitatea supravegherii și ținerii în frâu a păgânismului, în interesul creștinismului însuși.
Împăratul Constantin i-a scutit pe clericii creștini de tribunalele civile, îngăduindu-le, în același timp, laicilor să-și supună conflictele arbitrajului episcopal; a scutit Biserica de dări, înapoindu-i tot ceea ce îi fusese confiscat și i-a acordat dreptul de a primi legate și donații; le-a acordat ajutor episcopilor, sprijinindu-i în actul de construire a locașurilor de cult și de întreținere a clerului; a abrogat dispozițiile și legile contrare spiritului creștinismului; a ordonat restricționarea luptelor de gladiatori și trimiterea condamnaților la mine; a ordonat îngreunarea divorțurilor, pedepsirea adulterului și a siluirii, a violului; a interzis aruncarea copiilor și vinderea lor, acordând ajutoare părinților săraci; a luat măsuri de protejare și ajutorare a săracilor, orfanilor, văduvelor și bolnavilor.
Prin legea dată în anul 321, Constantin a generalizat repausul duminical în tot Imperiul Roman.
Din anul 317, în Imperiul Roman monedele au avut inscripționat pe ele monogramul creștin.
Supunându-se voinței lui Dumnezeu, Constantin a zidit la Vizantia o cetate mare și slăvită, pe care a înfrumusețat-o cu toate podoabele și a numit-o Constantinopol, mutându-și aici scaunul împărătesc, ceea ce a dus la punerea temeliei Imperiului Roman de Răsărit, care a durat până la 29 mai 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci, sub conducerea lui Mahomed al II-lea Cuceritorul (1451 – 1481).
7. SINODUL I ECUMENIC DE LA NICEEA (325). ”EPISCOPUL DIN AFARĂ”
Convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din anul 325 constituie unul din meritele deosebite ale lui Constantin cel Mare, deoarece el a dispus ca episcopii Imperiului să definească împreună adevărurile de credință și să asigure unitatea creștinismului, spre eradicarea ereziei lui Arie, întrucât ”Dumnezeu nu îngăduie ca omenirea să trăiască prea mult în întuneric, nu îngăduie ca reaua voință a unora să biruie într-atât încât lumina Sa strălucitoare să nu mai arate calea mântuitoare”.
Pr.prof.Dr. Adrian Gabor (în cursul ținut la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” din București, intitulat ”Relația Stat – Biserică în primele patru secole”) amintește și de faptul că împăratul le-a impus celor din jurul său o viață cucernică, el însuși retrăgându-se zilnic pentru a se ruga în genunchi.
Împăratul îi respecta mult pe episcopi, considerându-se el însuși ”episcopul din afară”: ”Dumnezeu v-a chemat să fiți episcopi pentru tot ceea ce ține de treburile dinlăuntru ale Bisericii. Iar pentru cele din afară, m-a rânduit pe mine episcop.” Prin aceasta, voia să-și exprime convingerea că populațiile încă necreștine îi fuseseră încredințate din punct de vedere religios, având misiunea de a le face cunoscută Evanghelia lui Hristos. În aceste circumstanțe putem înțelege condițiile tratatului de pace semnat, în anul 332, între bizantini și goți, când goții, care fuseseră învinși, au devenit aliați ai Imperiului. În acest sens poate fi înțeles episcopatul lui Constantin.
Constantin s-a îngrijit și de creștinii aflați în Persia.
După Constantin, misiunea providențială a Imperiului a fost, în mod firesc, natural, cea de a stăpâni toate națiunile, pentru a aduce, în mijlocul lor, LUMINA EVANGHELIEI, și de a instaura, încă din această lume, împărăția lui Hristos. Astfel, lui Constantin și tuturor urmașilor săi li s-a acordat titlul de ”întocmai cu Apostolii”.
Cu toate greșelile pe care le-a făcut, indiscutabil, ca om de stat - și pe care istoria nu i le trece cu vederea -, ”Constantin a fost împăratul creștin care a dobândit fericirea Cerului, iar Cerul i-a dăruit fericirea pământească” (Pr.prof.Dr. Adrian Gabor).
8. SĂRBĂTOAREA SFINȚILOR ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA ÎN TRADIȚIA POPORULUI ROMÂN
Ion Mușlea și Ovidiu Bârlea (”Tipologia folclorului. Din răspunsurile la chestionarul lui B.P.Hasdeu”, Editura MINERVA, București, 1970) vorbesc despre Sfinții Impărați Constantin și mama sa, Elena, ca despre părinții Sfintei Cruci, iar profesorul Dr. Ion Ghinoiu (în rubrica ”Credințe populare, tradiții, semne”, din ”Jurnalul Național”, nr.din 21 mai 2010) amintește că, în calendarele populare, această zi mai este cunoscută și sub numele de ”Constantin Graur” sau ”Constandinu Puilor”, pentru că din această primă zi a verii păsările din pădure încep să-și învețe puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11 februarie), s-au împerecheat și și-au construit cuiburile la Dragobete (24 februarie).
Tot profesorul Dr. Ion Ghinoiu (”Zile și mituri. Calendarul țăranuloui român 2000”, Editura FUNDAȚIEI PRO, București, 1999) amintește că, pentru a se preîntâmpina distrugerea holdelor și a strugurilor, e bine să nu se lucreze acum. De asemenea, până în această zi e bine să se semene porumb, ovăz și mei.
I. A. Candrea (”Iarba fiarelor”, 1928) este de părere și sfătuiește oamenii să țină această zi, pentru ca puii să nu fie mâncați de ulii.
Ca părinți (mame), vă doresc să luați modelul Sfintei Împărătese Elena, pentru a vă crește copiii în dragoste și Lumină, în Adevăr; ca familii, vă doresc să urmați viețuirea creștină pe care o propovăduia Sfântul Împărat Constantin cel Mare: fără divorț, fără adulter; ca și copii (fii adevărați ai Bisericii Dreptmăritoare Creștine), să fiți credincioși, să nu vă lepădați de credință! Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, să ne ajute să ducem o viață bineplăcută lui Dumnezeu! Bucurii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu