Amintiri dintr-un Costești de altădată: comuna Costești, județul Vâlcea

AMINTIRI DIN COSTEȘTIUL DE ALTĂDATĂ: COMUNA COSTEȘTI, JUDEȚUL VÂLCEA

INTRAREA ÎN COMUNA COSTEȘTI

 

Legenda Costeștiului sună așa:
Trei frați fost-au aievea, cândva -
Costea, Bărbat și Dobre numele lor erau,
Ținuturi noi și mândre-ntemeiau,

La poale de munte,
Cu vii, păduri și lanuri multe,
Cu ape repezi, de cristal,
Tămăduitoare și pline de har.

În timpul ce-a trecut,
Barbu Craioveanu-a vrut
Multă mântuire pentru-acest ținut.

Rugându-se neîncetat,
Slavă Preasfintei Treimi a ridicat.

Domnul pe el bine l-a cuvântat
Să aducă-n sat
Sfinte moaște de cinstire,
La a sa zidire,
Falnica-i Mănăstire –

Bistrița - cea renumită,
Bistrița - multcăutată,
Bistrița - Cetate-Olteană,
Bistrița cea vâlceană.

Povestea-n continuare spune-așa:
Grigorie Sfântul și el dorea
Bună cumpărarea sa.

Astfel ușor el s-a lăsat
Pe talerul cântarului -
Bucurie Banului.

Din Decapolia fu adus,
Spre închinare a fost pus,
Grabnic ajutător el s-a aflat,
Vindecător preaminunat.

În suflete, speranță, tuturor a dat,
Lumină - ochiului cel întinat.

(Legenda Costeștiului, de Nicoleta Enculescu)

 

(unul din magazinele din centrul comunei, acum mutat în alt sediu și extins ca spațiu)

 

(trandafir născut din jale...)

 

 

(Trovanții

POVESTEA TROVANȚILOR

Zâna Pământului, de o rară splendoare, stătea, îngândurată, într-o zi, pe tronul său bătut cu pietre scumpe și cu nisip strălucitor. Și-a dorit mult să ajungă pe pământ, spre a cunoaște locul nisipului fermecător, care, în clipele de amară tristețe, o mângâia cu cântecul său liniștitor. Zeul Timpului, luând-o pe aripile sale, o duse, ca-ntr-o clipită, pe pământ: o fată cu părul lung și moale, blond, mătăsos, cu buze și obraji roșii precum merele ionatane, cu ochii de un albastru senin. Nu adia nicio rafală de vânt și era o liniște de mormânt în locul în care, nisip și apă, își dădură mâna ca să se înalțe spre infinit.
- Hei! Voi! Zise zâna. Voi, care îmi alinați sufeltul, zi de zi, vă blestem să creșteți și să vă mișcați, să vă înmulțiți și să vorbiți, dând mărturie tuturor, în viitor, despre ceea ce a fost, cândva, aici.
Numai că Zeul Vântului, vrând să o supere pe Zeița Pământului, porni să sufle aprig, transformând nisipurile de aur în stane de piatră, de diferite dimensiuni. Așa se născu Valea cu Trovanți, în comuna Costești, județul Vâlcea. Doar luna avea puterea de a dezlega această vrajă, iar trovanții, atunci, se plimbau, vorbeau, râdeau, gângureau. Trovanții sunt născuți din răutatea Zeului Vântului, dar, plini de iubire în inima lor neatinsă de răutate și blestem, se dezgheață sub clarul lunii, răspândesc energii pozitive, dacă omuleții le vorbesc frumos, dacă li se roagă. Iată cum, dragii mei, din răutate, dar cu gând bun, cu o inimă mare, poți să devii și mai bun, îmbrățișând, cu iubire, întreaga fire! Iubiți, așadar, fiți buni și rugați-vă mereu!

Nicoleta Enculescu, aprilie 2022

 

(Nucul care a fost..., de peste 450 de ani... Undeva prin Căline)

(Mănăstirea Arnota)

Scăpând de urmăritorii turci,
Domnitoru-a ridicat atunci
Mândră Mănăstire,
Loc de primenire
Şi de mântuire.

Brâncoveanu Constantin,
Cel cu inimă de martir,
Daruri din destul a dat,
Cu suflet ales, curat.

Renovată de Ştirbei,
Dăinuie tăcut în munte.

Curcubeu frumos şi punte
Ea din veac s-a arătat
Credinciosului adevărat,
Ridicându-l spre Înalt.

De Arhangheli ocrotită,
Arnota este numită.

Arnota e binecuvântată,
Tăria lui Matei s-arată,
Tărie în credinţă,
Luptă, dor şi biruinţă.
„Cuib de vulturi” legendar,
„Stup de-albine”, şi nectar –

Asta-i Arnota de-acum,
Rugăciune, muncă, spor şi har,

Asta-i Arnota de-acum,
Maici, surori, cu bucurie-apar,

Slavoslovind neîncetat
Pe-al nostru Mare Împărat.
(Arnota, de Nicoleta Enculescu)

 

(Valea Căpriorii)

LEGENDA DESPRE VALEA CĂPRIORII

Se spune că în vremurile de demult, pe când se aciuiaseră pe-aici câțiva oameni doar, doi tineri frumoși, care se iubeau, se întâlneau, noapte de noapte, în această vale. Se întâlneau pe ascuns, de frica părinților lor, care se opuneau relației lor. Nu știau din ce cauză, însă cert era faptul că li se interzisese să se mai vadă. De aceea, erau ținuți și din scurt, puși la cele mai grele activități din gospodărie, astfel încât să nu mai iasă la poartă sau pe uliță, ori să meargă la întâlnirea de după-amiază, de la șanțul din dreptul boierului ăl mare. Așa că, pe când toți ai casei dormeau duși, somnul nopții acaparându-i pe de-
a-ntregul, cei doi ieșeau din casele lor și se întâlneau aici, unde, întinși pe iarbă, admirau cerul înstelat și vorbeau câte-n lună și în stele... De fiecare dată Bunul Dumnezeu, în milostivirea Sa cea mare, i-a ferit de ochii răutăcioși ai lupilor haini și ai vulpilor șirete, ai urșilor morocănoși și ai porcilor mistreți înfometați. Însă... într-o noapte... mătușa lui Caleb, Calypso, ce venea din locul cel mai sărăcăcios al satului, unde-și avea o căscioară într-o vale seacă și aridă, fără de vegetație, înspăimântătoare, i-a văzut, spunându-le, în cele din urmă, părinților acestora. Tinerii nu știau că fuseseră văzuți și nici că mătușa
Calypso îi pârâse, împreună cu tații lor blestemându-i a nu se mai întâlni niciodată, iar dacă o vor face, Caleb să devină cel mai aprig cerb și Crina cea mai gingașă căprioară, însă niciodată să nu se poată vedea, cerbul să fie prezent în vale doar noaptea, iar căprioara doar ziua. Așa se face că, noaptea se aude boncănitul de cerb (este Caleb), iar ziua aleargă, de colo-colo, căprioara Crina, gingaș, elegant, grațios... Împreună cu suratele ei mai mici... Se caută, se caută, se caută de-atunci, din vremurile de început, dar niciodată nu au reușit să se regăsească…

Nicoleta Enculescu, martie 2021

NOTĂ: Valea Căpriorii este un loc din comuna Costești, județul Vâlcea. Am încercat să-mi răspund de ce se numește locul acela așa și… mi-am construit în minte răspunsul, sub forma acestei legende. Cu această legendă am obținut, în 2020, Premiul I la ediția I a concursului RĂDĂCINI, organizat de Primăria comunei Costești, Biblioteca publică a comunei Costești și Școala gimnazială „Ferigile” din Costești

 

 

(Loc de popas și rugăciune. Când nu mai poți, călătorule, oprește-te puțin aici și te odihnește, cugetând la Sfinți și Îngeri... Drum bun!)

 

(Pe la Grădini, spre Stog)

 

(spre Ana, spre Schitul Păpușa)

 

(Sssttt!... Coboară Toamna în Cetate, cu lacrimi de dor și rece-nfiorare...)

 

(Mestecenii!!!

Locul care inspiră și naște versuri și povești...)

 

(Apus de soare...

Din Mlăci, privind spre Căline)

 

...apus de viață pământească... (Niculina, bunicii materni - Nicolae și Teodora/Tudorița Istocescu, tanti Vetuța - Elisaveta Sudițeanu -)