Rezultatele Concursului Rădăcini de la Costești, județul Vâlcea, ediția a V-a, 2024
Tema concursului din acest an: O fereastră mă privește
Secțiunea Adulți:
Premiul I: Nicoleta Enculescu, București, cu lucrarea Ferestre spre trecut și neuitare
Premiul al II-lea: Baciu Bogdana, București, cu lucrarea O fereastră spune o poveste
Premiul al III-lea: Goran Ioana, comuna Păușești-Măglași, cu lucrarea O fereastră mă privește
__________________
Secțiunea Elevi, clasele a III-a și a IV-a:
Premiul I: nu s-a acordat
Premiul al II-lea: Daju Eva-Maria, comuna Alunu, județul Vâlcea
Premiul al III-lea: Pavel Teodora-Gabriela, comuna Costești, județul Vâlcea, cu lucrarea Lumea magică; Văduva Giulia-Mihaela, comuna Costești, județul Vâlcea, cu lucrarea O fereastră mă privește; Belețescu Andrei, comuna Costești, județul Vâlcea, cu lucrarea O fereastră mă privește; Dorobanțu David, comuna Costești, județul Vâlcea, cu lucrarea Casa misterioasă
___________________
Secțiunea Elevi, clasele a V-a și a VI-a:
Premiul al III-lea: Ștefan Ispas, comuna Mădulari, județul Vâlcea, cu lucrarea Bibi
__________________
Secțiunea Elevi, clasele a VII-a și a VIII-a:
Premiul I: nu s-a acordat
Premiul al II-lea: nu s-a acordat
Premiul al III-lea: Tița Claudiu-Gabriel, comuna Mădulari, județul Vâlcea, cu lucrarea Întâmplări cu Mărioara
__________________
Premiul Special: Lilioara Macovei, Bacău, cu lucrarea Fereastra cu două cruci
___________________
Premiul cel mare, „Rădăcini”: Lilioara Macovei, Bacău, cu lucrarea Dulceață de salcămi
https://www.facebook.com/share/r/5VFPjcn3HWbJkCzQ/
https://www.facebook.com/enculescu.v.nicoleta/posts/pfbid02F4pqCDaUKNMkmesBaoZP3ceMcw6MDxPQAz97XHvKtu988sty2EoY7PqtPPsKe3n6l
____________________________________________________
Lucrarea mea:
Ferestre spre Trecut și Neuitare
Ajungând în casa de la țară, casa de vacanță a copilăriei sale, Daiana rememoră, pentru câteva clipe asemănătoare veșniciei, cum, în trecutele dimineți de vară în care, trezită din visul dulce al nopților călduroase dar plăcute, își vedea vecina – și, totodată, verișoară – la fereastra casei sale din apropiata îndepărtare, salutând viața cu rotocoale de curcubeu de săpun… Și atunci i se lumina fața toată și începea să se gândească la ce avea de făcut. Așa se întâmplă – minune! - și acum! Cum spuneau și versurile unui vechi cântec – „Dragă vecina noastră / Scoate capul pe fereastră / Să-i văd chip frumos, / Drag și luminos” -, verișoara sa, în prezent mamă a doi frumoși și inteligenți băieți cu păr bălai și ochi de seninul cerului de iunie, își învăța copiii să se bucure de viață, să primească, cu tot sufletul, în toate fibrele trupurilor lor, Viața. Viața aceea pură, colorată – de la florile înmiresmate – și blândă.
Daiana zâmbi rotocoalelor de curcubeu ale trecutului și prezentului, ce încununau dimineața ce tresărea în tril de-ntraripate gingașe, rostindu-și, în taină, Rugăciunea inimii, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate frumusețile pe care ochiul le întrezărea de cum pleoapa nopții își ridica cortina de catifea de un albastru închis, ornat cu galben de stele căzătoare și călătoare… Un adevărat drumeț era și ea, trecător nu numai prin această viață dăruită de Dumnezeu spre atingerea asemănării cu El, ci și vestitor al frumuseților înconjurătoare: natură și iubire, drag și binecuvântare, senin și ascultare, pace și armonie. Iar peste tot mulțumire. Era mulțumirea sufletului – își spuse, în gând, Daiana. Mulțumirea de a fi viu, înconjurat de culori, de curcubeu aducător de speranță.
Întâlnindu-și privirile, cele două verișoare, Daiana și Mariana, se salutară zâmbindu-și cu sufletele și se întâlniră apoi pe banca montată la mijlocul drumului ce făcea legătura între casele lor pline de amintiri, frumoase în simplitatea lor, străluminate de trecerea limpede și calmă a anilor: căbănuțe de lemn cu flori la ferestre, flori ce păstrau încrustate, pe fiecare petală, chipurile înaintașilor: străbunici, bunici și părinți; flori ce înregistrau în corolele lor de minuni, ca pe o peliculă magică de film, prezentul: bucuria cârlionțată a tumultului vieții, speranța luminii scăldătoare de inimi bune, așezarea firească în tiparele unei trăiri echilibrate. Echilibru cernut din albul norilor ce se fugăreau în înaltul cerului, fără a reuși să se prindă unul pe altul, echilibru născut din verdele proaspăt al ierbii ce-și legăna, maiestuos, trupul firav.
Întâlnirea le fu prilej de rememorare și aduceri-aminte, deschizând, iară și iară, în suflet, ferestre spre trecut, spre locurile superbe care le înconjurau și pe care, la vârste mici și mari, le admiraseră, își luaseră puterea din seva vieții lor.
Îți mai aduci aminte de locul numit 44 de izvoare?...
Da! Sigur! Este un loc situat la baza Muntelui Buila, în satul Pietreni, de unde izvorăsc, conform unor însemnări mai vechi, 44 de izvoare.
Se văd acele izvoare?
Desigur; au fost captate, a fost amenajat locul respectiv, iar de-acolo pornește, spre locuitorii comunei, apa atât de necesară. Apă binecuvântată!
Și frumusețea acestui loc numai în aceasta constă?
Nu! Aici, chiar există o biserică, demnă de a fi vizitată! O biserică ce poartă exact acest nume: Schitul 40 de Izvoare (după unele scrieri) – Schitul 44 de Izvoare (după alte scrieri). Acum este biserică de mir. Adică biserica satului.
Și schit de ce i s-a spus?
Pentru că a aparținut Sfintei Mănăstiri Bistrița-Olteană, de peste dealuri. Ea a fost construită chiar pe moșia Sfintei Mănăstiri Bistrița-Olteană, în anul 1701.
Cum? Atât de veche?
Da! Și nu este singura, după cum, cu siguranță, știi! A fost construită sub oblăduirea lui Constantin Brâncoveanu, de către egumenul Ștefan Bistriceanu, ajutat fiind și de către egumenul Epifanie Nicodim.
Ce înseamnă „egumen”?
Stareț.
Cum arată lăcașul?
Biserica este construită pe un loc înalt și sub un picior de stâncă, după cum am citit în revista Arhivele Olteniei din 1933, numărul din ianuarie-aprilie. Ea este de zid, simplă și mică, însă tocmai această dimensiune și această simplitate o impune printre cele mai atrăgătoare biserici din zonă. Este împrejmuită cu un zid din piatră, ca de cetate. Are formă dreptunghiulară și un acoperiș țuguiat, cu contraforți solizi în dreapta și în stânga.
De unde știi când a fost construită?
De regulă, la intrarea în biserică, pe fațada exterioară sau în interior, deasupra ușii, sunt săpate în zid pisanii, cu datele acestea importante: cine și când a construit respectivul lăcaș, din grija cui, cine l-a pictat.
Ceva interesant din trecutul său: descoperită și jefuită de năvălitorii turci înainte de anul 1763, a fost restaurată și înzestrată cu cărți de Climent, episcopul Râmnicului Noului Severin.
Am auzit că pictura a fost refăcută în anul 1779, cu cheltuiala proegumenului Bistriței, Laurenție, și a preotului Pătru Schiteanu, de către zugravul Efrem!
Da! Și a fost acoperită în anii 1784 și 1831.
Se observă că biserica, la exterior, este împărțită în două registre de către un brău realizat în dinți de fierăstrău. O adevărată dantelărie în piatră!
Ai mai vizitat Cheile Bistriței, locul acela strâmt, pe unde curge pârâul Bistrița, mărgnit de stânci calcaroase și abrupte? Mai știi că punctul său de atracție este Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, cunoscută, în trecut, și sub numele de Peștera Liliecilor? Această peșteră adăpostește cel mai vechi altar. Este un fel de sală, care măsoară în lungime 5,50 m, iar în lățime 2,50 m. Este o sală cu două încăperi: Altarul și Naosul, despărțite de o catapeteasmă din zid. În peretele de S-V al Naosului este săpată în stâncă o firidă unde se ascundea, în trecut, spre ferire de cotropitori, de rău-voitori, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul.
Eu am citit cândva că la deschiderea cea mare a peșterii spre râul Bistrița se mai ridică o biserică, ceva mai mare, de zid, cu dimensiunile de 6,90 m x 3,10 m. Aceasta are trei încăperi: Altar, Naos și Pronaos.
Dar de ce mai era cunoscută și sub numele de Peștera Liliecilor? Întrebă – curios – unul din băieții Marianei, care se așezase, între timp, lângă mama sa și verișoara ei, absorbit de lucrurile pe care le auzea.
Pentru că, Damien, în această peșteră trăiesc foarte mulți lilieci care, dacă sunt deranjați de lumină, ți se încurcă în păr...
Râsete... Zâmbete... Voie bună... Daiana era mulțumită de cât putuse să-și amintească! Chiar și Mariana se felicită. Iar Damien își dori să cunoască acele locuri pline de farmec, care le legănaseră copilăria mamei sale și verișoarei ei, în foșnet de frunze și de miros de fân, proaspăt cosit, în mirosul laptelui aburind, băut imediat după mulgere...
Cum se ajunge la Peșteră? fu întreruptă din visare Daiana.
O potecă cu trepte scobite în piatră te duce, de la Mănăstirea Bistrița-Olteană, de-a lungul cheii, pe sub creasta muntelui, la gura unei hrube înguste. Am fost și noi acolo, îți mai aduci aminte Mari? Ne țineam strâns de balustradă și priveam uneori în sus. La intrare, ne-a întâmpinat un ghid, care ne-a oferit planul peșterii și informații despre modul cum să mergem în ea. Astfel, printr-un culoar îngust și umed a trebuit să ne aplecăm și să străbatem câțiva metri, până ce am ajuns în interiorul peșterii. Reflectoare puternice ne descopereau privirii toate ungherele necunoscute. Pereții erau acoperiți cu un strat foarte fin de fire subțiri și verzi. Bolovani mari ne priveau și ei, parcă uimiți de prezența noastră acolo. Am coborât, apoi, câteva trepte de piatră alunecoase, făcute de mână omenească, și, apoi, strecurându-ne prin niște cotloane, am ajuns în fața bisericuței Sihăstria – de fapt, Paraclisul Sfântului Grigorie Decapolitul -. Bisericuța are două intrări, așa că noi am intrat pe o parte și am ieșit pe alta. Prima dată, când am ieșit, nu ne venea să credem ceea ce vedeam, parcă ieșiserăm afară. Dar nu era așa! Era o loggelă, un loc de staționare, de unde puteai zări Schitul „Păpușa”. În fața noastră se deshisese o priveliște feerică! Vedeam muntele cu toate minunățiile sale, brazii înalți erau parcă înfipți de mână omenească în acel versant, cu toate că omul nu putea să ajungă acolo decât cu mare dificultate și înfruntând nenumărate și negândite primejdii! Verdele brazilor contrasta puternic cu albul stâncilor. În depărtare, puteai zări dealuri și coline cu pomi fructiferi.
La un etaj superior se află o chilioară părăsită, cu icoane șterse, cu pereții afumați, acoperiți cu vechi pisanii.
În interiorul peșterii, se găsesc cinci arcade sculptate de natură, de trecerea anilor, de origine carstică. Aceste arcade depășesc măiestria omului, prin depunerile calcaroase și de cochilii de melci, de scoici pietrificate, creându-se, astfel, o imagine superbă.
În incinta peșterii, zidurile asudă din cauza condensării vaporilor de apă.
În afară de lilieci, mai sunt acolo și șoareci de apă, și insecte mărunte, care urcă și coboară pe pereții peșterii.
Această peșteră este electrificată și amenajată, astfel încât mulți vizitatori apreciază acum valoarea ei.
- Amintirile noastre sunt ferestre deschise spre Rădăcini, dragii mei! - adăugă Mariana. Rădăcinile sunt înaintașii și tradiția lăsată moștenire nouă. Rădăcinile sunt frumusețile din jurul nostru, prin care respirăm. Rădăcinile sunt credința și rugăciunea neîncetată. Rădăcina cea viguroasă, din care răsar celelalte rădăcini – firișoare firave la început -, este Dumnezeu, Iisus Hristos, este Preasfânta Treime. Rugăciunea și credința ne salvează! Să fim vrednicele firișoare ale Rădăcinii celei mari!
- Ceea ce păstrăm în noi, în sufletele noastre, sunt RĂDĂCINILE care ne definesc viața ca oameni, ca fii ai locului de care aparținem, ai locului în care ne-am născut; ca fii ai lui Dumnezeu – rosti, emoționată, Daiana. Trebuie să avem grijă de RĂDĂCINILE noastre, să nu le lăsăm pradă uscăciunii! Să le îngrijim așa cum se cuvine, spre a nu se pierde în marea aceasta de haos și răutate ce bate la inimile noastre!
- Da! RĂDĂCINILE nu se uită niciodată! completă Mariana. Memoria înaintașilor, a locurilor și a celor ce au sădit în noi BUN și FRUMOS, CREDINȚĂ și NEUITARE, DĂRUIRE și ÎNȚELEPCIUNE, SMERENIE și ASCULTARE dăinuie peste ani și ani, deschizând, în suflet, uși și ferestre spre Trecut și Neuitare...
Autor: profesor Nicoleta Enculescu (Școlile gimnaziale „Mărțișor” și „George Bacovia” – București, sector 4)
Adresa poștală: strada Călugăreni, nr.3, sector 3, București
Adresa e-mail: nico.enculescu@gmail.com
Categoria de concurs: d) absolvenți de liceu, fără limită de vârstă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu