Sărbătorirea iiei la „Mărțișor”
În duminica a III-a după Rusalii, pe 21 iunie 2026, după Sfânta Liturghie, într-o
după-amiază de început de vară din Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, credincioșii
Parohiei „Mărțișor” din București, sector 4, lăsând, după îndemnul Scripturii, grijile
lumești, s-au bucurat, cu sufletul, de sărbătorirea iiei.
La eveniment au participat preoții slujitori ai bisericii, Pr. Paroh Dragoș
Marineață și Pr. Marian Crăciun, gazdele și organizatorii evenimentului, invitații și
credincioșii din parohie.
După cuvântul de descidere, ținut de Părintele Marian Crăciun, care a vorbit
despre scopul în sine ale evenimentului (acela de a ne cunoaște puțin trecutul, care ne
sunt strămoșii, cine sunt românii, care este cultura românească și cum a evoluat
vestimentația populară deosebită) și a făcut o paralelă între pânza albă, de la botez – în
care micuțul botezat este înfășat și ținut în brațe după ce este scos din cristelniță, la
săvârșirea Tainei Sfântului Botez -, și pânza de in sau de bumbac alb din care sunt
confecționate iie și cămășile tradiționale bărbătești, subliniind faptul că acestea din urmă
simbolizează „haina luminoasă”, cea care ne apropie de Dumnezeu și care reprezintă
puritatea sufletului, curăția lui, credincioșii prezenți într-un număr impresionant de mare,
îmbrăcați în piese ale costumului tradițional sau chiar în costume tradiționale întregi, s-au
bucurat să o cunoască pe doamna Andreea Tănăsescu, fondatoarea comunității „La
blouse roumaine”, care a vorbit despre rădăcinile neamului românesc, despre tradiții și
obiceiuri, despre faptul că românii din Diaspora au drept „carte de identitate” costumul
popular, despre evoluția costumului popular în timp, punctând faptul că soldații, pe front,
purtau, pe sub haina militară, bluza tradițională a satului lor, pentru a fi mai ușor de
identificat din ce zonă a țării provin; cum a luat naștere comunitatea „La blouse
roumaine” și care este scopul său, ce legătură are cu sărbătoarea creștină a nașterii
Sfântului Ioan Botezătorul.
Participanții la evenimentul dedicat sărbătoririi iiei românești s-au bucurat să-i
aibă în mijlocul lor și pe membrii Ansamblului Folcloric „Românașii” al Palatului
Național al Copiilor, conduși de doamna profesoară Andreea Mihuț, care au încântat
privitorii prin câteva dansuri tradiționale oltenești.
Doamna preoteasă Elena Marin a impresionat participanții la eveniment prin
recitarea unei frumoase creații literare aparținând poetului transilvănean George Coșbuc,
poemul „Dușmancele”.
Domnișoara profesoară Nicoleta Enculescu, absolventă a Studiilor Aprofundate
de Etnologie și Folclor, a vorbit, în continuare, despre ceea ce înseamnă iia, despre
simbolistica culorilor și a motivelor tradiționale, despre ceea ce înseamnă costumul
național și cel tradițional, despre ceea ce comunică acestea (nivel economic, statut social,
vârstă, starea civilă).
Evenimentul s-a încheiat printr-o horă în care s-au prins și credincioșii, în urma
invitației lansate de către copiii Ansamblului Folcloric „Românașii”.
Sărbătorirea iiei de la biserica „Mărțișor” s-a încheiat cu un frumos Atelier pentru
copii, de confecționat coronițe din sânziene.
A fost o zi emoționantă, o zi de sărbătoare a sufletului, o întoarcere spre trecut,
spre tradiții, spre rădăcini. O zi în care ne-am dat seama, cu mic, cu mare, cât de bogați
suntem dacă avem, păstrăm și purtăm cu demnitate iia, costumul popular, întrucât
îmbrăcați în iie, ne înveșmântăm în sute de ani de tradiție, ne înveșmântăm cu întregul
nivers. Și, precum limba, „costumul național este tezaurul neamului” (Constantin
Brâncuși).
A consemnat profesor Nicoleta Enculescu, București















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu