Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

miercuri, 24 decembrie 2025

Astăzi S-a născut Prunc Sfânt, pentru noi, pe-acest pământ

 

Astăzi S-a născut Prunc Sfânt, pentru noi, pe-acest pământ




E clipa cea de sear-a Nașterii Sfinte,

Taina n-o poți cuprinde-n minte,

Astăzi S-a născut Prunc Sfânt,

Pentru noi, pe-acest pământ.


S-a născut Prunc Sfânt

Astăzi, pe pământ,

În staulul cu boi -

Smeriți să fim, ca El, și noi!


Pe toți vrea, din veacuri, să ne mântuiască,

Cu dragoste de Frate să ne iubească,

Să ne-nvețe dăruirea,

Se ne curețe simțirea.


Noaptea Sfântă ne adună,

Cer, pământ – se împreună,

Noi în vers și gând curat

Îl slăvim pe Cel Preaînalt.


Slavă Ție, Prunc Divin,

Fă din suflet loc senin,

Ca, urmându-Ți pașii blâînd,

Să fim lumină pe pământ.


Nicoleta Enculescu - București, 24 decembrie 2025


Când Timpul ne cerne fulgi de nea pe-obraji și ne-nmiresmează zilele cu miros de cetină de brad și de Moș Crăciun, să ne deschidem sufletele spre a primi căldura bucuriei Nașterii Domnului cel Bun, cântând, dimpreună cu Îngerii din Înalt și cu Psalmistul: „Hristos Se naște, întâmpinați-L!”, „Hristos Se naște, Primiți-L!”, „Hristos Se naște, slăviți-L!”, „Hristos S-a născut, bucurați-vă!”. Hristos S-a născut și Se va naște veșnic în Bethleemul sufletelor noastre! Hristos va fi mereu în sufletele noastre, atâta timp cât ele vor fi înveșmântate în aurul iubirii; în smirna tăcerii, a sincerității și smereniei; în tămâia credinței și a rugăciunii; în senin de răbdare și blândă cugetare.

Fie ca Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne încălzească sufletele, picurându-ne în inimi bunătate și pace, blândețe și sănătate, împlinire și bun spor în toate!

„Crăciun fericit!” tuturor!

„Felix dies Nativitatis!”

„Joeux Noël!”

Mulți și binecuvântați ani, înseninați de speranța de mai bine și mântuire!



Niciun comentariu: