Incredibila luptă de viață a unui multiplu campion

 

https://youtu.be/k69TGHyKXL8?si=NEAfMABhQBrsxUme

TeleŞcoala: Limba şi literatura română clasa a VIII-a – Valori culturale...

 

https://youtu.be/hTSbwAvdSW4?si=ZwB-wDy5WRELVNVG

Pentru Tine, Doamne | LIVE 500 de tineri | Cântările Cerului

 

https://youtu.be/tNsj3fyAtSo?si=0FYauLh4x33EUiwN

„Diaspora citeşte româneşte”, platformă dedicată românilor aflaţi în străinătate

 

https://youtu.be/VZv6V4Cm0W4?si=ZSvKDWWw1RsISn1b

DIASPORA ROMANEASCA A CINCEA CA MARIME DIN LUME YOUTUBE

 

https://youtu.be/R0wLi6ScBuk?si=iw8NhzAYz_-y1hA_

Bucuriile Vieții. Români în diaspora (26 03 2020)

Credință și Cultură. Misiunea Bisericii în Diaspora Românească (18 12 2020)

  

https://youtu.be/iUz0D92T03U?si=ChHJjDavOjALY83v

Premiul I, Concurs național literar „Rădăcini”, ediția a V-a, 2024

 Ce poate fi mai frumos decât să ți se decerneze un Premiu (I) în urma participării la un Concurs național de creație lierară?

Concursul de proză scurtă „Rădăcini”, ediția a V-a, 2024, organizat online de Primăria Costești - Vâlcea, Consiliul local Costești - Vâlcea și Biblioteca Publică din comuna Costești, județul Vâlcea.

Mulțumesc, Doamne, pentru acest talant și ajutor!

Mulțumesc organizatorilor!

Mulțumesc juriului, pentru aprecieri și Premiu!

Acest Premiu i-l dedic mamei mele, Elena Enculescu, fiică a comunei Costești, sat Mlăci, județul Vâlcea, născută Istocescu.

Diplomă primită astăzi, 20 mai 2024

Un alt concurs, o altă apreciere, o altă diplomă de Premiu

 Un alt concurs, o altă apreciere, o altă diplomă de Premiu

Mulțumesc, juriului, pentru aprecieri! Mulțumesc pentru Premiu!

Fundación Amazonia Productiva y Poetas Intergalácticos

AL V EVENTO LITERARIO INTERNACIONAL 2024 “POEMA A LA MADRE”

Tema: Poema a la madre

Organizador: Edwin Antonio Gaona Salinas

Madrina del Evento: Alondra Gutiérrez Vargas

Autor: Nicoleta Enculescu

Țara: România

Oraș: București

Titlu: Cu dor nestins, mamei mele

Poezie în vers clasic, liber

Cu dor nestins, mamei mele

În depărtări albastre te-ai înălțat mai sus,

Dând neașteptat răspuns chemării lui Iisus.

Să-ți fie somnul lin, înconjurat de aștri,

Și brazii falnici, ce azi îți sunt albaștri,

Să dea glas în adieri de vânt,

Cu dor, durerea mi-o împletesc în cânt…

Cu pasul greu, cu inima rănită,

Vin către tine-n grabă, și mâhnită…

Deschide-ți ochii, mamă transformată-n Înger,

Deschide-ți ochii și precum zborul alb al unui fulger

Coboară-te din cerul cu flori și candele-aprinse,

Îmbracă-mi sufletu-n lumini nestinse…

Să te mai văd o clip-aș vrea,

Păstrez cu mine, încă, fotografia ta…

Aroma de tămâie cu taină-mbrățișează

Suflet răvășit, ce încă sângerează…

Concursul s-a desfășurat între 5 și 15 mai 2024

Înainte și după 15 mai 2024

 ...Înainte de orice intervenție, clipele par...ani... Cu emoții, plâns și tensiune arteriala mai mare... Cică „tensiune de cabinet sau de halat alb”. Deocamdată atât!

Și ca să nu regret că nu am văzut aurora boreală dintr-una din nopțile trecute... (n-am avut  habar de așa ceva, așadar am ratat-o):

Ultima perfuzie cu calmant (paracetamol și ketoprofen) din ultima zi petrecută în spital:

    După o intervenție de o oră și jumătate și o noapte în care mai mult am plâns de durere (deh, ăsta-i lucrul la care mă pricep cel mai bine...),

        A M   A J U N S   A C A S Ă!!!

    La o așa intervenție de lungă durată (când am fost operată, în ianuarie 2012, pentru triplă artroză subastragaliană și supraastragaliană, într-adevăr a durat 3 ore, dar am... dormit), e imposibil să nu te gândești la Doamne-Doamne, la Maica Domnului și la Sfinți. Sfinții pe care reușești să ti-i readuci în memorie. Prin rugăciuni scurte. 

    Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai ajutat să trec cu bine și de intervenția aceasta! Or mai urma ele și altele, dar ȘTIU că îmi ești aproape, deși sunt copilul Tău cam...răzvrătit... Doamne, iartă-mă!

Clipe cu Miaunica, 💓 mea...

- Ce bine e acasă cu tine, Nico!!! Să nu mai pleci! Să nu mă mai lași singură, te rog!
- Ți-a fost dor de mine, Miaunica?
- Tu ce crezi?
- Am lipsit puțin...
- Prntru mine..., mult...

- Aici? Aici, la umărul drept a fost făcută intervenția?
- Da, Miaunica.
- Și te doare tare?
- Offf, Miaunica... Da...

- Îmi pare rău, Nico...

- Dar eu sunt aici, lângă tine!
- Da, Miaunica,  mea.

Cum e să scrii cu mâna stângă...

...parcă aș fi Arghezi, care scria versuri „cu unghia de la mâna stângă”... Numai că eu nu scriu „pe un perete de firidă goală”, ci la tastatura calculatorului și pe foata de hârtie...

(citisem, într-unul din anii mai îndepărtați - ținând cont că perioadele existenței oamenirii se împart, mai nou, în vremea de acum, în: înainte de 89, deupă 89; înainte de pandemie, după pandemie, anii aceia de care aminteam sunt de dinainte de pandemie, cu mult -, că cei ce sunt dreptaci, e bine să mai scrie, din când în când, cu mâna stângă și să realizeze lucruri pe care, în mod normal, le fac cu mâna dreaptă. La fel și pentru stângaci: să mai scrie, din când în când, cu mâna dreaptă și să realizeze tot cu această mână  lucruri pe care, în mod curent, le fac cu mâna stângă. Astfel - se sublinia în știrea respectivă - reții mai ușor, înveți mai bine, activezi emisfera cerebrală mai puțin dominantă. Și cum am foarte mult de învățat pentru inspecția specială la clasă și pentru examenul din iulie..., cred că îmi va prinde bine exercițiul de scriere cu mâna stângă 😃 )

    

Vă mulțumesc! 💓

    Vă mulțumesc tuturor celor ce mi-ați fost rugători la Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului, la toți Sfinții. V-am simțit și vă simt, cu adevărat, rugăciunile și că mi-ați fost și-mi sunteți aproape (chiar dacă unii dintre dumneavoastră la sute de km distanță, ori v-ați aflat în pauza dintre cursurile pe care le aveți de învățat pentru sesiunea ce bate la ușă sau care tocmai a început). Vă mulțumesc pentru sprijin și ajutor! Vă mulțumesc pentru tot! 

    Mulțumesc mai ales membrilor familiei de la „Mărțișor”, care m-a adoptat, de ceva vreme, cu sufletul deschis. Sper să nu-i dezamăgesc niciodată.

    Vă mulțumesc!!! 💓🌺🌼🌷

P.S. Cum e să scrii cu mâna stângă? Greu!

Greu e și să mănânci cu mâna stângă... Dar este și un motiv bun de a ține cură de slăbire 😃😃😃

LA PAS PRIN OLTENIA - TURISM SOCIAL HOREZU

https://youtu.be/YVvOIkX1zjU?si=uXcxyeOo87rcbKOb

Cu fosta președintă a Asociației „Autentic Românesc”, Ana Predoiu-Iovan.

Dor de Ana

Felix și Otilia (1972)

https://youtu.be/KXVPHKOzamE?si=WnN_paatxlH8p9Ws

Rezultatele Concursului Rădăcini de la Costești, județul Vâlcea, ediția a V-a, 2024

 Rezultatele Concursului Rădăcini de la Costești,  județul Vâlcea,  ediția a V-a, 2024

Tema concursului din acest an: O fereastră mă privește

Secțiunea Adulți:

Premiul I: Nicoleta Enculescu, București, cu lucrarea Ferestre spre trecut și neuitare

Premiul al II-lea: Baciu Bogdana, București, cu lucrarea O fereastră spune o poveste

Premiul al III-lea: Goran Ioana, comuna Păușești-Măglași, cu lucrarea O fereastră mă privește

__________________

Secțiunea Elevi, clasele a III-a și a IV-a:

Premiul I: nu s-a acordat

Premiul al II-lea: Daju Eva-Maria, comuna Alunu, județul Vâlcea

Premiul al III-lea: Pavel Teodora-Gabriela, comuna Costești, județul Vâlcea, cu lucrarea Lumea magică; Văduva Giulia-Mihaela, comuna Costești, județul Vâlcea, cu lucrarea O fereastră mă privește; Belețescu Andrei, comuna Costești, județul Vâlcea, cu lucrarea O fereastră mă privește; Dorobanțu David, comuna Costești, județul Vâlcea, cu lucrarea Casa misterioasă

___________________

Secțiunea Elevi, clasele a V-a și a VI-a:

Premiul al III-lea: Ștefan Ispas, comuna Mădulari, județul Vâlcea, cu lucrarea Bibi

__________________

Secțiunea Elevi, clasele a VII-a și a VIII-a:

Premiul I: nu s-a acordat

Premiul al II-lea: nu s-a acordat

Premiul al III-lea: Tița Claudiu-Gabriel, comuna Mădulari, județul Vâlcea, cu lucrarea Întâmplări cu Mărioara

__________________

Premiul Special: Lilioara Macovei, Bacău, cu lucrarea Fereastra cu două cruci

___________________

Premiul cel mare, „Rădăcini”: Lilioara Macovei, Bacău, cu lucrarea Dulceață de salcămi

Mulțumesc juriului pentru apreciere și Premiul acordat!

Felicitări, tuturor!

Doamne, Îți mulțumesc!

Și acest Premiu i-l dedic mamei, fiică a comunei Costești, județul Vâlcea.

În concediu

Mama și tanti Vetuța

Trandafirul de acasă...

Troița din Mlăci

https://www.facebook.com/share/r/5VFPjcn3HWbJkCzQ/

https://www.facebook.com/enculescu.v.nicoleta/posts/pfbid02F4pqCDaUKNMkmesBaoZP3ceMcw6MDxPQAz97XHvKtu988sty2EoY7PqtPPsKe3n6l 

____________________________________________________

Lucrarea mea:

Ferestre spre Trecut și Neuitare

Ajungând în casa de la țară, casa de vacanță a copilăriei sale, Daiana rememoră, pentru câteva clipe asemănătoare veșniciei, cum, în trecutele dimineți de vară în care, trezită din visul dulce al nopților călduroase dar plăcute, își vedea vecina – și, totodată, verișoară – la fereastra casei sale din apropiata îndepărtare, salutând viața cu rotocoale de curcubeu de săpun… Și atunci i se lumina fața toată și începea să se gândească la ce avea de făcut. Așa se întâmplă – minune! - și acum! Cum spuneau și versurile unui vechi cântec – „Dragă vecina noastră / Scoate capul pe fereastră / Să-i văd chip frumos, / Drag și luminos” -, verișoara sa, în prezent mamă a doi frumoși și inteligenți băieți cu păr bălai și ochi de seninul cerului de iunie, își învăța copiii să se bucure de viață, să primească, cu tot sufletul, în toate fibrele trupurilor lor, Viața. Viața aceea pură, colorată – de la florile înmiresmate – și blândă.

Daiana zâmbi rotocoalelor de curcubeu ale trecutului și prezentului, ce încununau dimineața ce tresărea în tril de-ntraripate gingașe, rostindu-și, în taină, Rugăciunea inimii, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toate frumusețile pe care ochiul le întrezărea de cum pleoapa nopții își ridica cortina de catifea de un albastru închis, ornat cu galben de stele căzătoare și călătoare… Un adevărat drumeț era și ea, trecător nu numai prin această viață dăruită de Dumnezeu spre atingerea asemănării cu El, ci și vestitor al frumuseților înconjurătoare: natură și iubire, drag și binecuvântare, senin și ascultare, pace și armonie. Iar peste tot mulțumire. Era mulțumirea sufletului – își spuse, în gând, Daiana. Mulțumirea de a fi viu, înconjurat de culori, de curcubeu aducător de speranță.

Întâlnindu-și privirile, cele două verișoare, Daiana și Mariana, se salutară zâmbindu-și cu sufletele și se întâlniră apoi pe banca montată la mijlocul drumului ce făcea legătura între casele lor pline de amintiri, frumoase în simplitatea lor, străluminate de trecerea limpede și calmă a anilor: căbănuțe de lemn cu flori la ferestre, flori ce păstrau încrustate, pe fiecare petală, chipurile înaintașilor: străbunici, bunici și părinți; flori ce înregistrau în corolele lor de minuni, ca pe o peliculă magică de film, prezentul: bucuria cârlionțată a tumultului vieții, speranța luminii scăldătoare de inimi bune, așezarea firească în tiparele unei trăiri echilibrate. Echilibru cernut din albul norilor ce se fugăreau în înaltul cerului, fără a reuși să se prindă unul pe altul, echilibru născut din verdele proaspăt al ierbii ce-și legăna, maiestuos, trupul firav.

Întâlnirea le fu prilej de rememorare și aduceri-aminte, deschizând, iară și iară, în suflet, ferestre spre trecut, spre locurile superbe care le înconjurau și pe care, la vârste mici și mari, le admiraseră, își luaseră puterea din seva vieții lor.

• Îți mai aduci aminte de locul numit 44 de izvoare?...

• Da! Sigur! Este un loc situat la baza Muntelui Buila, în satul Pietreni, de unde izvorăsc, conform unor însemnări mai vechi, 44 de izvoare.

• Se văd acele izvoare?

• Desigur; au fost captate, a fost amenajat locul respectiv, iar de-acolo pornește, spre locuitorii comunei, apa atât de necesară. Apă binecuvântată!

• Și frumusețea acestui loc numai în aceasta constă?

• Nu! Aici, chiar există o biserică, demnă de a fi vizitată! O biserică ce poartă exact acest nume: Schitul 40 de Izvoare (după unele scrieri) – Schitul 44 de Izvoare (după alte scrieri). Acum este biserică de mir. Adică biserica satului.

• Și schit de ce i s-a spus?

• Pentru că a aparținut Sfintei Mănăstiri Bistrița-Olteană, de peste dealuri. Ea a fost construită chiar pe moșia Sfintei Mănăstiri Bistrița-Olteană, în anul 1701.

• Cum? Atât de veche?

• Da! Și nu este singura, după cum, cu siguranță, știi! A fost construită sub oblăduirea lui Constantin Brâncoveanu, de către egumenul Ștefan Bistriceanu, ajutat fiind și de către egumenul Epifanie Nicodim.

• Ce înseamnă „egumen”?

• Stareț.

• Cum arată lăcașul?

• Biserica este construită pe un loc înalt și sub un picior de stâncă, după cum am citit în revista Arhivele Olteniei din 1933, numărul din ianuarie-aprilie. Ea este de zid, simplă și mică, însă tocmai această dimensiune și această simplitate o impune printre cele mai atrăgătoare biserici din zonă. Este împrejmuită cu un zid din piatră, ca de cetate. Are formă dreptunghiulară și un acoperiș țuguiat, cu contraforți solizi în dreapta și în stânga.

• De unde știi când a fost construită?

• De regulă, la intrarea în biserică, pe fațada exterioară sau în interior, deasupra ușii, sunt săpate în zid pisanii, cu datele acestea importante: cine și când a construit respectivul lăcaș, din grija cui, cine l-a pictat.

Ceva interesant din trecutul său: descoperită și jefuită de năvălitorii turci înainte de anul 1763, a fost restaurată și înzestrată cu cărți de Climent, episcopul Râmnicului Noului Severin.

• Am auzit că pictura a fost refăcută în anul 1779, cu cheltuiala proegumenului Bistriței, Laurenție, și a preotului Pătru Schiteanu, de către zugravul Efrem!

• Da! Și a fost acoperită în anii 1784 și 1831.

• Se observă că biserica, la exterior, este împărțită în două registre de către un brău realizat în dinți de fierăstrău. O adevărată dantelărie în piatră!

• Ai mai vizitat Cheile Bistriței, locul acela strâmt, pe unde curge pârâul Bistrița, mărgnit de stânci calcaroase și abrupte? Mai știi că punctul său de atracție este Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, cunoscută, în trecut, și sub numele de Peștera Liliecilor? Această peșteră adăpostește cel mai vechi altar. Este un fel de sală, care măsoară în lungime 5,50 m, iar în lățime 2,50 m. Este o sală cu două încăperi: Altarul și Naosul, despărțite de o catapeteasmă din zid. În peretele de S-V al Naosului este săpată în stâncă o firidă unde se ascundea, în trecut, spre ferire de cotropitori, de rău-voitori, racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul.

• Eu am citit cândva că la deschiderea cea mare a peșterii spre râul Bistrița se mai ridică o biserică, ceva mai mare, de zid, cu dimensiunile de 6,90 m x 3,10 m. Aceasta are trei încăperi: Altar, Naos și Pronaos.

• Dar de ce mai era cunoscută și sub numele de Peștera Liliecilor? Întrebă – curios – unul din băieții Marianei, care se așezase, între timp, lângă mama sa și verișoara ei, absorbit de lucrurile pe care le auzea.

• Pentru că, Damien, în această peșteră trăiesc foarte mulți lilieci care, dacă sunt deranjați de lumină, ți se încurcă în păr...

Râsete... Zâmbete... Voie bună... Daiana era mulțumită de cât putuse să-și amintească! Chiar și Mariana se felicită. Iar Damien își dori să cunoască acele locuri pline de farmec, care le legănaseră copilăria mamei sale și verișoarei ei, în foșnet de frunze și de miros de fân, proaspăt cosit, în mirosul laptelui aburind, băut imediat după mulgere...

• Cum se ajunge la Peșteră? fu întreruptă din visare Daiana.

• O potecă cu trepte scobite în piatră te duce, de la Mănăstirea Bistrița-Olteană, de-a lungul cheii, pe sub creasta muntelui, la gura unei hrube înguste. Am fost și noi acolo, îți mai aduci aminte Mari? Ne țineam strâns de balustradă și priveam uneori în sus. La intrare, ne-a întâmpinat un ghid, care ne-a oferit planul peșterii și informații despre modul cum să mergem în ea. Astfel, printr-un culoar îngust și umed a trebuit să ne aplecăm și să străbatem câțiva metri, până ce am ajuns în interiorul peșterii. Reflectoare puternice ne descopereau privirii toate ungherele necunoscute. Pereții erau acoperiți cu un strat foarte fin de fire subțiri și verzi. Bolovani mari ne priveau și ei, parcă uimiți de prezența noastră acolo. Am coborât, apoi, câteva trepte de piatră alunecoase, făcute de mână omenească, și, apoi, strecurându-ne prin niște cotloane, am ajuns în fața bisericuței Sihăstria – de fapt, Paraclisul Sfântului Grigorie Decapolitul -. Bisericuța are două intrări, așa că noi am intrat pe o parte și am ieșit pe alta. Prima dată, când am ieșit, nu ne venea să credem ceea ce vedeam, parcă ieșiserăm afară. Dar nu era așa! Era o loggelă, un loc de staționare, de unde puteai zări Schitul „Păpușa”. În fața noastră se deshisese o priveliște feerică! Vedeam muntele cu toate minunățiile sale, brazii înalți erau parcă înfipți de mână omenească în acel versant, cu toate că omul nu putea să ajungă acolo decât cu mare dificultate și înfruntând nenumărate și negândite primejdii! Verdele brazilor contrasta puternic cu albul stâncilor. În depărtare, puteai zări dealuri și coline cu pomi fructiferi.

La un etaj superior se află o chilioară părăsită, cu icoane șterse, cu pereții afumați, acoperiți cu vechi pisanii.

În interiorul peșterii, se găsesc cinci arcade sculptate de natură, de trecerea anilor, de origine carstică. Aceste arcade depășesc măiestria omului, prin depunerile calcaroase și de cochilii de melci, de scoici pietrificate, creându-se, astfel, o imagine superbă.

În incinta peșterii, zidurile asudă din cauza condensării vaporilor de apă.

În afară de lilieci, mai sunt acolo și șoareci de apă, și insecte mărunte, care urcă și coboară pe pereții peșterii.

Această peșteră este electrificată și amenajată, astfel încât mulți vizitatori apreciază acum valoarea ei.

- Amintirile noastre sunt ferestre deschise spre Rădăcini, dragii mei! - adăugă Mariana. Rădăcinile sunt înaintașii și tradiția lăsată moștenire nouă. Rădăcinile sunt frumusețile din jurul nostru, prin care respirăm. Rădăcinile sunt credința și rugăciunea neîncetată. Rădăcina cea viguroasă, din care răsar celelalte rădăcini – firișoare firave la început -, este Dumnezeu, Iisus Hristos, este Preasfânta Treime. Rugăciunea și credința ne salvează! Să fim vrednicele firișoare ale Rădăcinii celei mari!

- Ceea ce păstrăm în noi, în sufletele noastre, sunt RĂDĂCINILE care ne definesc viața ca oameni, ca fii ai locului de care aparținem, ai locului în care ne-am născut; ca fii ai lui Dumnezeu – rosti, emoționată, Daiana. Trebuie să avem grijă de RĂDĂCINILE noastre, să nu le lăsăm pradă uscăciunii! Să le îngrijim așa cum se cuvine, spre a nu se pierde în marea aceasta de haos și răutate ce bate la inimile noastre!

- Da! RĂDĂCINILE nu se uită niciodată! completă Mariana. Memoria înaintașilor, a locurilor și a celor ce au sădit în noi BUN și FRUMOS, CREDINȚĂ și NEUITARE, DĂRUIRE și ÎNȚELEPCIUNE, SMERENIE și ASCULTARE dăinuie peste ani și ani, deschizând, în suflet, uși și ferestre spre Trecut și Neuitare...

Autor: profesor Nicoleta Enculescu (Școlile gimnaziale „Mărțișor” și „George Bacovia” – București, sector 4)

Adresa poștală: strada Călugăreni, nr.3, sector 3, București

Adresa e-mail: nico.enculescu@gmail.com

Categoria de concurs: d) absolvenți de liceu, fără limită de vârstă

„La mulți ani!”, costeșteni de Vâlcea! „La mulți ani!”, celor cu suflet de costeștean!

     „La mulți ani!”, costeșteni de Vâlcea! „La mulți ani!”, celor cu suflet de costeștean!

    „La mulți ani!”. costeșteni frumoși, oriunde v-ați afla: în Costești sau la lucru, în afara țării, ori viețuitori ai altor orașe ale României! ”La mulți ani!” și fie ca Măicuța Domnului, Izvorul cel de Viață dătător, să vă ocrotească, pace și sănătate sufletească și trupească să vă dăruiască! Îmi amintesc, cu drag, de zilele în care puteam participa și eu, alături de voi, la aceste clipe de sărbătoare! Tare îmi erau dragi acele clipe, care parcă nu se sfârșeau! Clipele se dilatau, în frumusețea și plăcutul ce mângâiau auzul, văzul și sufletul, devenind ore, orele se transformau în zile, zilele deveneau săptămâni. De fapt, era o zi: ziua voastră! Ziua noastră, a tuturor: fii și nepoți ai acestui leagăn de vis, ce ne-a fost și încă ne este casă și loc de relaxare (în vacanțe și concedii). ”La mulți ani!”, așadar, costeșteni! ”La mulți ani!”, celor cu suflet de costeștean!

P.S. Gândindu-mă la această zi, nu pot să nu-mi amintesc și de Ana! Ana Predoiu Iovan. Ana, care ne îndemna, frumos: „să zâmbiți mai mult și să-i faceți și pe alții să zâmbească”. Asta se străduia ea să ofere, tuturor: sprijin, încurajare și un zămbet venit din inimă, sincer! Așa mi-o amintesc, precum în fotografiile preluate de pe fosta sa pagină de facebook (cu mulți ani în urmă).

    La fel, îmi amintesc de cel ce a instituit această zi de sărbătoare a fiilor (și nepoților) Costeștiului Vâlcii - „La obrârșie, la izvoare”: domnul profesor de matematică, director al Școlii gimnaziale „Ferigile” din Costești și fost primar V. Popescu.

Domnul profesor Ion Lăcraru (biologie)  și domnul profesor (de matematică), director al Școlii gimnaziale „Ferigile” și primar al Costeștiului Vâlcii Vali Popescu:

Act de cinstire primit de domnul inginer Dumitru Bondoc, fiu al comunei:

de Izvorul Tămăduirii, în 2011, s-a resfințit biserica Grușetu, de către vrednicul de pomenire Gherasim - Arhiepiscopul Râmnicului. Alături de vrednicul de pomenire Gherasim, Părintele Mureșan Victor-Ovidiu:

Atunci (în 2011) am văzut, „pe viu”, costumul popular specific Costeștiului Vâlcii. Până atunci, doar în fotografii:

Peșterea Sfântului Grigorie Decapolitul și biserica Ovidenia:

Casă veche din Costești

Biserica Grămești:

Căminul cultural C.I.Popian

Biserica 44 de Izvoare

Troița din Mlăci

De la înălțimile Arnotei