Scumpa mea, draga mea, Mămica mea,
Au trecut opt luni de când nu am apucat să-mi iau „La revedere!” de la tine și să te rog să mă ierți, dar mai ales să-ți mulțumesc că m-ai născut, că ai răbdat când ți-am fost chin, povară, trecând totul sub aripa-ți de iubire; să-ți mulțumesc că m-ai născut, că nu m-ai abandonat în spital, așa cum ar fi vrut alții, că mi-ai fost sprijin și povață, chiar și atunci când nu puteai să mergi.
Îți mulțumesc pentru tot ce ai clădit senin în viața mea, pentru toată lumina și speranța pe care le-ai picurat în sufletul meu! Îți mulțumesc pentru bunătatea și căldura dragostei pe care mi le dăruiai necontenit! Îți mulțumesc pentru îmbrățișarea cu un curat și sincer ”iubițica mea!”, din zori de zi sau din prag de noapte! Îți mulțumesc pentru fiecare sărut, care-mi dădea putere, dar și pentru fiecare admonestare care mă aducea pe calea cea dreaptă! Îți mulțumesc pentru orele în care învățam împreună la bucătărie! Îți mulțumesc pentru modelul care ai fost în activitatea profesională! Mult timp chiar fotografia ta a stat la panoul de onoare al Centrului de Medicină al Aviației (iar atunci când o vedeam, îmi venea să strig în gura mare: „Acolo e mămica mea!” , „Eu sunt fiica sa!”)! Mulți colegi te-au apreciat, dar și cei ce veneau, an de an, la vizita medicală, aveau numai cuvinte de laudă la adresa ta! (îmi doresc să pot reciti cartea lui Doru Davidovici, în care erai și tu descrisă, alături de colegii-ți din Centrul de Medicină al Aviației! Sau… să revăd filmulețul realizat atunci, în 1995, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la înființarea Centrului, în care, pe peliculă, apari și tu...)
Îmi este dor de tine, acum, Mămica mea, am nevoie de tine, de mângâierea ta!
Îmi este dor de tine, Mămica mea, un dor care doare și-mi face sufletul să sângereze neîncetat!
Îmi este dor de tine, Măicuța mea! Îmi erai PUTERE și SPERANȚĂ, CURAJ și DORINȚĂ de a înainta prin negura și curcubeul vieții, îmi erai TOTUL, în TOATE și în TOT!
Ai plecat, scumpa mea, draga mea, Mămica mea! Când geana dimineții se deschidea, lăsând speranța să îmbrățișeze oamenii, într-un început timid de toamnă aurită, scăldată-n raze buclucașe de soare, Dumnezeu a ales să Te ia la El, iar mie să-mi plouă amărăciune-n viață... Mă întreb ”De ce?”... Nu pot să înțeleg... Atunci când a plecat tata, ne-am promis una alteia că ne vom fi sprijin până la capăt, că vom depăși greutățile împreună. Acum... Acum sunt numai eu, iar tu ... departe... Cum vom mai depăși greutățile împreună? Cum ne vom mai fi sprijin una alteia, până la capăt?… Cum ne vom mai bucura de zilele noastre de nume sau de naștere?... Nu știu!... Nu înțeleg!... Tot ce știu este că îmi lipsești, TOTUL meu, PUTEREA mea, Mămica mea!...
Mămica mea, aici, pe Pământ, ieri … a fost ziua în care au fost pomeniți Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, ocrotitorii tăi… Ar fi fost ziua ta de nume… Nu te-am putut îmbrățișa…, nu ți-am putut săruta obrazul și mâna, nu ți-am putut ura „La mulți ani!”, ca în trecut… E Mai, e... luna florilor, luna în care ar trebui să ne bucurăm de Viață, de Lumină, de Frumos… Dar eu nu pot… Fără tine, nu mai pot...
Mămica mea, cum e la voi, acolo, Sus, în Patria Cerească? Unde ai ajuns acum? Sper ca Dumnezeu să-ți dăruiască un colțișor de Rai, pentru tot binele pe care l-ai făcut, pentru cât ai suferit și ai crezut!
Mi-e dor de tine, Mămica mea! Mi-e dor cumplit de tine și inima mi-e grea!... Am nevoie de mângâierea ta!
...Cu pasul greu, cu inima rănită,
Pe-alei cu flori și gărdulețe mici,
Pe-alei cu flori și candele-aprinse,
Vin către tine-n grabă și mâhnită…
Străbat alei cu gărdulețe mici,
Și din grădini cu flori și candele-aprinse
Aroma de tămâie cu taină-mbrățișează
Suflet răvășit, ce încă sângerează…
Lacrimi picurând la griul tău mormânt,
Te caut și te strig în adieri de vânt,
Dar numai brazii falnici astăzi îmi șoptesc,
Cu dor, durerea, prin ramuri verzi ei împletesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu