Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

vineri, 11 octombrie 2019

De ziua lor, a COSTEȘTENILOR


Iată-ne ajunși, încetul cu încetul, și în luna lui Brumărel, când ”Văl de brumă argintie” împodobește, cu grație, grădinile și parcurile, întreg pământul... Frunzele, din galbene, devin tot mai arămii, iar dovlecii își așteaptă cuminți soarta: să desfete papilele gustative ale oamenilor, cu dulceața plăcintelor sau aroma bucăților coapte și arătoase...Vița-de-vie va fi culeasă repejor, iar mustul, turnat în pahare, ne va îmbia cu aroma sa...De mână cu Toamna, ne va fi mai ușoară trecerea spre un alt anotimp - și ultimul, din acest an -: Iarna. Dar până atunci, într-o zi de 11, Costeștiul Vâlcii își va aniversa cei 507 ani de atestare documentară (11 octombrie 1512 - 11 octombrie 2019). Zi în care, orice om cu suflet de ... costeștean, ar trebui să-și aducă aminte de fiii satului, mai ales de cei plecați, prea de timpuriu, dintre noi, dar a căror inimă a bătut, cu putere, pentru COMUNĂ, pentru locuitorii săi, mai mici sau mai puțin mici. Așa a fost Ana, cea care a făcut totul pentru ca locul său natal să fie cunoscut nu numai în județ (emisiunea TVR Craiova - ”La pas prin Oltenia, din 23 octombrie 2013; ”Produse tradiţionale preparate în Costeşti, jud. Vâlcea” - emisiunea din 10 octombrie 2013, difuzată la DIGI 24 etc.), ci și în afara lui (Bran etc.), cea care a fost alături atât de meșterii populari (pe care i-a promovat), cât și de vârstnicii de la Bistrița, ori de copii. Pe toți i-a cuprins în inima sa mare, bucurându-se de reușitele lor, zâmbind dimpreună cu ei, întristându-se când le vedea lacrima picurându-le în suflet... Deviza sa? ”Împreună vom reuși!” Și - într-adevăr! - așa a fost: la invitația lansată în colaborare cu Primăria, ați fost alături, bucurându-vă de roadele pământului, bucurându-vă de bucuria pe care le-o dăruiați trecătorilor, turiști, localnici sau... vizitatori virtuali... Vă mai aduceți aminte? Era ziua de 12 octombrie a anului 2013, când ați sărbătorit Ziua Recoltei... (https://flacaraarzand.blogspot.com/search/label/Invitatie%20autumnala?fbclid=IwAR1vC7R8ghmIR-aNnidkSvIUA26eb5CDHCdXVYC6q9H5Z7sTTeGzx3K1YyA ) Mi-ați fost foarte dragi și mi-ați adus o rază de soare în suflet, deși mă aflam la câteva sute de km depărtare... Să ne aducem aminte de Ana / Asociatia Autentic Romanesc, să păstrăm în suflete clipele petrecute alături de ea și - mai ales! - să nu uităm ce ne-a învățat: să fim frați, să fim prieteni; să fim frumoși la suflet și la chip! Ana? O lecție de candoare, de dor și dăruire, o lecție de... vis... Visul pe care nu am știut a-l prețui... Mi-e dor de tine, Ana! Un dor imens, dor de poveste, de Înger și Om bun!...
Desigur, în trecerea ireversibilă a timpului, ce-și țese, fără îndurare, pânza de amintiri lucitoare peste noi, au fost și alți OAMENI ce au făcut totul pentru COMUNĂ, fiecare în felul său: învățându-i pe cei mici, ghidându-i pe cei mari, fiind alături de toți, plecând genunchii la rugăciune pentru întreaga comunitate: profesori, educatori, primari, preoți, oameni simpli și - cu toții - smeriți. Odihnește-i, Doamne, în loc luminat, în loc cu verdeață, de unde întristarea și suspinarea au pierit, dăruindu-le un colțișor de Rai!
Locuitorilor COMUNEI le doresc sănătate și bun spor în toate,  să aibă un Octombrie plin de lumină, bucurii și frumos!
”La mulți ani!”, tuturor! ”La mulți ani!”, COSTEȘTENI! ”La mulți ani!”, COSTEȘTI!



Niciun comentariu: