Inima-și plânge dorul după ei,

Dor imens și greu, și alb

de dureros...,

Dor imens și greu, și alb

de luminos...

O flacără nestinsă-i dorul după ei,

Ei viază-n mine, eu viez în ei,

Doamne! ține-i în lumină pe copiii Tăi!

Toți suntem copiii darurilor Tale,

Am căzut, ridică-ne la Dreapta îndurării Tale,

Am greșit, hrănește-ne din iubirea jertfei Tale...

Inima își cântă dorul după ei,

Doamne, în lumină ține-i pe copiii Tăi!

       ...Mi-e dor de ei, un dor imens și greu... Mi-e dor de tata, mi-e dor de Ana, mi-e dor și de tanti Vetuța... Cum i-ai luat, Doamne, atât de repede!... Ni i-ai dat și ni i-ai luat, uneori prea repede, alteori când aveam mai multă nevoie de ei... :( ... Nu pot să înțeleg ”de ce?”... Nu pot... Rămâne, în urma lor, amintirea și un dor imens, un dor dureros...