ÎNTR-O ZI EU AM SĂ ZBOR

ÎNTR-O ZI EU AM SĂ ZBOR

Într-o zi eu am să zbor,

Înveșmântată-n cânt și dor

Pe-o albă aripă de nor.

Vă las etern iubirea mea,
Vă dăruiesc și sufletul cu ea.

Lumină de stea să fiți,

Din inimă să vă iubiți,

Și-oricâte rele vă vor cerca,

Ca stânca-n mare vă veți afla.

Un om - e-o lecție și-o viață,

Un om e o poveste și-o povață,

Dragostea să vă unească,

Credința să nu vă lipsească!

Așa doresc să înfloriți în lume,

Să rodească-n voi doar gânduri bune!

Într-o zi eu am să zbor

Pe-o albă aripă de nor

Și cântul meu vă va fi DOR -

IUBIRE, PRIETENIE ȘI SPERANȚĂ,

CREDINȚĂ, DRAGOSTE ȘI VIAȚĂ.

       Nicoleta Enculescu, București, 18 iunie 2015

(Scrisă cu gândul la prietena mea, care nu a mai apucat, din păcate, să ne mărurisească iubirea ce o purta, în suflet, pentru noi, cei  ce am însemnat mult - ori ceva - pentru ea. Dorea să ne mai spună, o dată, cât de mult ne iubește, că ne iubește pe toți așa cum ne-a iubit ”de prima dată”. Iubirea ei era sinceră, totală. Nădăjduia ca astfel, plecând din lumea noastră, pământească, să ne umple golul din suflet cu iubire, cu multă iubire... Era conștientă de golul pe care-l lasă în sufletul cuiva cineva care pleacă, însă, în același timp, știa că acel om, viața lui, rămâne o lecție pentru alții, o poveste. S-a străduit, în toată viața sa, să ne dăruiască lecții de iubire și de bunătate, de smerenie și simplitate, de curaj și multă voință. O lecție și o poveste de învingător. O poveste cu ”A fost odată...” ”și de n-ar fi, nu s-ar mai povesti”. Va trăi etern în amintirea mea - clipă sublimă a prieteniei. Un om deosebit, pe care nu am știut a-l prețui, la timpul potrivit. Nu! Nu un... sfânt, ci doar un om deosebit de bun. Îmi vor rămâne, în amintire,și-mbrățișările noastre de bun venit și de ”la revedere!”...)