UCENICIE ÎNTRU DUHOVNICIE. PE CALEA SFÂNTULUI URCUȘ

INTERVIU REALIZAT DE MASTERAND NICOLETA ENCULESCU – ANUL I, COMUNICARE ȘI COMUNIUNE ECLESIALĂ ÎN SPAȚIUL ORTODOX ECLEZIAL

-         Universitatea București, Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul”,

an universitar 2013 / 2014 –

  

I.                  I N T R O D U C E R E

       Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos din anul mântuirii Domnului 2014 mi-a prilejuit bucuria reîntâlnirii și redescoperirii unui alt ucenic al Părintelui meu duhovnic - slujitor al bisericii cu hramurile Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Trifon din București, Protoieria III Capitală, strada Foișorului, nr.119-121, Petru-Dan POPA.

       Părintele meu duhovnic? Dacă nu era părintele meu duhovnic, nu ştiu unde aş fi ajuns. Pe cei aflaţi în suferinţă i-aş încuraja să-şi găsească un preot duhovnic, pentru că el oferă vindecare prin însăşi prezenţa sa; îi călăuzeşte şi îi modelează pe fiii săi duhovniceşti nu atât prin cuvinte stăruitoare, cât prin exemplul viu şi deosebit pe care îl oferă. Forța morală și artistică a predicilor Părintelui meu duhovnic, cu care m-a atras și m-a cucerit încă din anul 1997, de când am pășit, pentru întâia oară în această biserică din apropierea casei mele – deși nu făceam parte, pe atunci, din parohie -, este dată nu numai de pilde, proverbe, expresii tipice si tâlcuri, nu numai de atmosfera aceea care te apropie mai mult de Dumnezeu, ci și de limbaj, mereu proaspăt și surprinzător, având toată seva vorbirii populare, și totuși îngrijită, fără greșeli supărătoare de exprimare. Totul, în vorbire, este coerent, fluid, logic și inteligibil pentru orice creștin. Părintele meu duhovnic știe să se coboare sau să se ridice la nivelul de pricepere, de înțelegere al fiecărui creștin. Sfaturile sale sunt nu numai îndreptare de viață creștinească, norme duhovnicești, ci și lumină călăuzitoare în urcușul greu către Dumnezeu. Iar felul în care psalmodiază, puterea rugăciunilor ce le rostește în Sfântul Altar și în mijlocul bisericii, la scaun de tainică spovadă sau de încurajare și de întărire sufletească, produc o emoție puternică în sufletul oricărui credincios, chiar de la prima intrare a sa în acest sfânt lăcaș de cult. Aici se simte, cu putere, ”purtarea (…) Sfântului Duh”. Acest lucru l-am simțit și eu atunci, demult, în 1997, la auzul cântării sale de mulțumire și de recunoștință ”Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea și scăparea mea, și Izbăvitorul meu”, acest lucru îl simt și acum, ori de câte ori pașii mă poartă aici, ”cu credință, cu evlavie și cu frică de Dumnezeu”.

       Reîntâlnirea cu ucenicul Părintelui meu duhovnic, Gabriel-Florin Darie, ajuns – iată – acum, la rându-i, preot dreptmăritor creștin, vrednic urmaș al întâiului său dascăl întru slujirea lui Hristos, glasul său dumnezeiesc cu care rostea rugăciunile în Sfântul Altar, dar și puterea predicii sale de la sfârșitul Deniei din Joia Mare, au constituit un prilej de dulce rememorare a anilor trecuți când noi toți, fiii duhovnicești ai Părintelui Petru-Dan POPA, constituiam o mică – dar puternică! – familie: eram frați și surori întru Hristos. Frați și surori care ne strângeam și mergeam, în pragul Nașterii Domnului sau al Marelui Praznic al Învierii Mântuitorului, la cămine de bătrâni, cu daruri; le împărțeam – copiilor din parohie și nevoiașilor, persoanelor în vârstă – mici cadouri la Marile Praznice Împărătești, ori împodobeam, de Crăciun, bradul bisericii, cântând colinde împreună cu părintele nostru drag, dar și la fereastra casei parohiale.  Sau, în Sâmbăta Mare, ajutam prin biserică, tăind pâine pentru sfințirea Paștelui, în glas de cântec sfânt, ori pregâtindu-i veșmânt nou, luminos, pentru noaptea cea sfântă, noaptea Învierii. Eram tineri ce cântam la strană și rosteam Psalmii Utreniei, cu credință, nădejde și dragoste! Sper ca niciunul dintre noi să nu-și piardă aceste virtuți, pe cale, sper ca toți să fim vrednici a ne numi, până la final, ”ucenicii Părintelui Petru-Dan POPA”.

       Reîntâlnirea aceasta cu Părintele Gabriel-Florin Darie m-a determinat să-l intervievez imediat după terminarea Deniei, considerând că învățătura și tot ce-a strâns în sufletul său, începând de la întâiul său îndrumător pe calea mântuirii, până la aceea a Sfinților Aposoli și Părinți ai Bisericii Ortodoxe, ai profesorilor săi de la Seminarul Teologic Ortodox și de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” din București, nu trebuie pierdută, fiind far călăuzitor pentru orice mirean. Să-l ascultăm, așadar!

II.               INTERVIUL PROPRIU-ZIS

”A fost o perioadă foarte frumoasă și timp de câteva luni de zile am muncit enorm pentru a-mi îndeplini acest gând frumos…”

1. V-ați făcut ucenicia la biserica ”Foișor” din Protoieria III Capitală. Ce ne puteți spune, Preacucernice Părinte Gabriel-Florin Darie, despre anii  aceia?

          Doamne, ajută și "Hristos a Înviat"! Într-adevăr, putem spune că mi-am făcut ucenicia la Biserica "Foișor"! Totul a început în anul 2006, când m-am prezentat la Biserica "Foișor", care, de altfel, era Biserica parohiei de care aparțineam la momentul respectiv, și l-am rugat pe părintele Popa Petru-Dan, parohul bisericii, să mă îndrume, să mă sfătuiască, întrucât doream, cu tot sufletul, să mă înscriu la Seminarul Teologic Ortodox din București. Părintele m-a primit cu multă dragoste, deoarece mă cunoștea foarte bine, atât pe mine, cât și pe familia din care fac parte, noi fiind – de altfel - nelipsiți de la Sfintele Slujbe din duminici, dar și din sărbători. Vă mărturisesc că am fost foarte încântat de faptul că Părintele nu numai că m-a îndemnat să merg la Seminar, dar și de faptul că mi-a spus că mă va susține. Și, astfel, a început o perioadă de pregătire asiduă împreună cu părintele Petru-Dan. Îmi amintesc că, după fiecare Sfântă Liturghie, ne retrăgeam în grădina casei parohiale și acolo, unde se aflau o măsuță și două scăunele, timp de 2-3 ore, deslușeam împreună tainele teologiei. A fost o perioadă foarte frumoasă și timp de câteva luni de zile am muncit enorm pentru a-mi îndeplini acest gând frumos, pe care îl aveam din copilărie, și anume de a deveni slujitor al lui Dumnezeu. Mai târziu, am devenit cântăreț al acestei biserici, pentru o perioadă de aproximativ 2 ani, timp în care i-am slujit lui Dumnezeu, dar și părintelui Popa Petru-Dan, cu toată dăruirea.

2. – Când ați fost chemat la slujirea întru această sfântă biserică în care propovăduiți acum Cuvântul lui Dumnezeu și învățătura Sfinților Apostoli și ai Sfinților Părinți, a Bisericii Ortodoxe Române?

          În data de 01 August 2013, am fost chemat la treapta Preoției, fiind numit preot coslujitor la Parohia Siliștea-Snagovului, județul Ilfov. Hirotonia întru diacon a avut loc în data de 03 August 2013, iar hirotonia întru preot a avut loc în data de 04 August 2013.

3. - Și ca preot duhovnic ați fost hirotesit de la început?

          Hirotesia întru duhovnic a avut loc în data de 20 Septembrie 2013, în Paraclisul "Sfântul Mare  Mucenic Gheorghe", Catedrala Patriarhală.

4. – În orice familie, există tradiții, obiceiuri. Raportându-vă la mica familie pe care o alcătuiți, ce tradiții aveți?

          Fiind preot de foarte puțin timp (6 luni), nu am sesizat anumite tradiții în sânul comunității pe care o păstoresc.

”De trebuință este ca duhovnicul să fie așezat cu adevărat cu fața spre Cer, către Dumnezeu”

5. – Preotul duhovnic este foarte important în viața fiilor săi duhovnicești. Cum să ne găsim / să ne alegem preotul duhovnic cel mai bun? Care sunt trăsăturile sale definitorii?

          Într-adevăr, duhovnicul are un rol extrem de important în viața unui om, mai ales dacă acest om îi este fiu duhovnicesc.  El trebuie să fie foarte iscusit ca să reușească a-l convinge pe cel ce se căiește să nu plece, să nu se complacă în boala sa, ci să înceapă tămăduirea duhovnicească. Duhovnicul tre­buie să se priceapă să-l influențeze pe omul care a venit la el, să-l facă să ia în serios pro­blema bolii duhovnicești, să simtă pericolul acesteia. Duhovnicului i se cere un dar pe care nu toți preoții îl au. Este nevoie de o anume experiență în comunicarea cu oame­nii și de o însușire deosebită a relației cu ei, de posibilitatea de a le insufla încredere. Însă, mai mult decât orice, este nevoie de duhovnicie. De trebuință este ca duhovnicul să fie așezat cu adevărat cu fața spre Cer, către Dumnezeu, în așa măsură, încât omul care a venit la el să simtă îndată dimensiu­nea vieții duhovnicești. Să simtă împreuna cu preotul că aici se deschide ceva cu desă­vârșire nou și, în același timp, cea mai im­portantă latură a vieții lui. E de trebuință ca duhovnicul, prin rugăciunea lui, prin viața lui, să atragă binecuvântat ajutor de Sus. Cei mai buni duhovnici au fost întotdeauna duhovnicii cu viață sfântă.

6. – Ce ne puteți spune despre Taina Sfintei Spovedanii?

          Despre Taina Spovedaniei se pot spune foarte multe. Spovedania este una din­tre cele mai mari Taine care ni s-au dat; cu toate acestea, pocăința este una din­tre Tainele profanate în cel mai înalt grad, astăzi. În timpurile noastre, Taina Pocăinței a devenit greu de înțeles de către toți, chiar dacă ne este cunoscut tuturor că spoveda­nia are ca țel curățirea conștiinței păcăto­sului care se căiește. Toate acestea ne sunt destul de clare. În realitate, doar teoria ne este limpede. În fapt, însă, foarte rar întâl­nim un om care ar putea să ne explice așa cum ar trebui să decurgă spovedania și cum ar trebui să ne raportăm noi la ea. Părintele Paisie Aghioritul spunea ca în lume "este lupta și vom avea și răni. Dar acestea se vindecă prin Spovedanie", iar Spovedania trebuie să vină dintr-o durere a inimii și căință pentru păcatele pe care le-am facut.

7. – Anul 2014 este anul închinat Tainei Sfintei Euharistii și al Sfinților Martiri Brâncoveni. Ce ne puteți spune despre Taina Sfintei Euharistii?

          Nimic altceva nu-l sfințește pe om precum Taina Sfintei Euharistii. Taina Sfintei Euharistii este hrana crești­nului. Trupul lui Hristos pe care-L primim înlăuntrul nostru, prin Dumnezeiasca Euharistie, preschimbă trupul nostru în Trupul lui Hristos, și sângele nostru în Sângele lui Hristos. Sfânta Împărtăşanie este cea mai mare Taină, fiindcă prin ea noi nu primim numai harul dumnezeiesc, ci pe însuşi Iz­vorul Harului, pe Iisus Hristos, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Său. 

 „Cu sângele martirilor din toată lumea, ca și cu o purpură și vizon e împodobită Biserica“

8. – Să privim o clipă în trecut, de la începutul istoriei mântuirii neamului omenesc, până la Sfinții Martiri Brâncoveni. Avem, de-a lungul timpului, nenumărate exemple de martiri. Ce este martirajul?

          Martirajul este o formă de mărturisire a credinței noastre ortodoxe strămoșești și moartea Martirilor este o dovadă a Învierii lui Hristos și ea a convertit neamuri prin mărturia jertfirii lor de sine. Într-un anume sens, numai martiriul e adevărata mărturie și adevăratul creștinism, pentru că numai el l-a pus cu adevărat și irevocabil pe Hristos mai presus de tot ce e propriu, fără a ține nimic și fără întoarcere înapoi. Cine și-a dat viața poate da mărturie cu putere pentru Cel ce Și-a dat viața Sa. În acest sens, martirii sunt Evanghelia trăită în deplinătatea ei și, prin urmare, temeiul Ortodoxiei.  „Cu sângele martirilor din toată lumea, ca și cu o purpură și vizon e împodobită Biserica“. Din acest motiv, și fiecare Sfântă Liturghie, fără excepție, se celebrează deasupra moaștelor unor martiri.

9. – Putem vorbi despre martiraj în zilele noastre?

          Fiecare dintre noi suntem chemați să aducem mărturie sau martiriu pentru Hristos. Nu este altă cale spre Dumnezeu, cu excepția celei pe care El Însuși ne-a croit-o terapeutic: fiecare trebuie „să se nege pe sine însuși, să-și ia crucea sa zilnic și să-I urmeze Lui“. Urmându-L pe Hristos, Îl vom găsi atât pe El, cât și pe noi înșine. Aceasta este bucuria mar­tirilor, o bucurie și o iubire cu care ei au biruit lumea, cre­zând, din toată inima, în cuvintele lui Hristos: „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea“ (In 16,33).

”…cea mai interesantă aventură este viața în Hristos. Dacă doriţi cu adevărat o viaţă plină de surprize, minunate surprize, porniţi pe calea lui Hristos…”

10. – În încheierea interviului nostru, ce sfaturi le-ați da tinerilor și tuturor adulților?

          Tinerii par astăzi fragili spiritual, și sunt fragilizaţi în mod sistematic, în mod programatic, am putea spune. Lumea noastră este o lume care îi fragilizează spiritual pe oameni şi, sigur, începe cu copiii şi cu tinerii. Ca să fii tare, trebuie să te întăreşti. Sunt oameni, sunt tineri care visează, ştiu eu, să aibă muşchi tari – îşi cultivă trupul. Sigur, e foarte bine dacă o fac la modul corect şi disciplinat. Dar prea puţini vizează o tărie spirituală! Tăria sfântului, a atletului în Hristos. Oamenii visează aventură, visează o viaţă plină de lucruri interesante… Ei, vreau să vă spun că cea mai interesantă aventură este viața în Hristos. Dacă doriţi cu adevărat o viaţă plină de surprize, minunate surprize, porniţi pe calea lui Hristos, care este o cale strâmtă, la început, cel puţin. Ea se lărgeşte pe măsură ce o străbaţi. Ea porneşte de la punctul acela din inimă, în care Hristos se întâlneşte cu persoana ta, şi se tot lărgeşte, pe măsură ce străbaţi acest drum până la infinitul Împărăției lui Dumnezeu. Calea păcatului pare o cale largă, este largă la început, dar se tot strâmtează și ajunge la o fundătură, în care nu mai ai nicio ieșire. Calea strâmtă, însă, este calea aceasta a disciplinei, a luptei, a seriozității, pe care, străbătând-o, o descoperi tot mai mult în infinitatea ei minunată.

          Așadar, șansa noastră nu poate fi alta decât să ne întoarcem cu toată inima la Hristos. Trebuie multă răbdare în necazuri  și pocăință înainte de a nădăjdui ceva mai bun. Iar dacă vom alege această cale, neîntârziat vom primi răspuns de la Dumnezeu, Care așteaptă să-I dăm inimile pentru ca El să ni le umple cu bucuria harului Duhului Său celui Sfânt. Să ne străduim să punem în lucrare darurile Învierii şi să nădăjduim că puterea lui Hristos cel răstignit şi înviat va revigora şi va trezi neamul nostru atât de încercat.

11. – Vă mulțumim pentru interviul acordat și vă dorim acum, la Marele Praznic al Învierii, ca Îndelungrăbdătorul și Dătătorul a tot binele, să vă dăruiască toate cele de folos sufletesc, împlinirea tuturor bunelor dumneavoastră doriri, realizări cu sănătate într-o viață binecuvântată de Dumnezeu și mântuire! ”Hristos a înviat!”

          "Adevărat a Înviat!" și Domnul să ne ajute și să ne binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate! Amin.