REȚETA FERICIRII
Fericirea este o bucurie și o povară, este starea naturală de a fi a
dreptmăritorului creștin.
Fericirea strălucește-n fiecare fir de iarbă
plăpând, înălțându-se în adierea vântului, spre a săruta prima rază de soare...
Fericirea mângâie pământul cu fiecare inimioară răsărită pe deasupra sa, cu
ochi și zâmbete de peruzea – dulcea și zemoasa și aromata căpșună...
Fericirea-ți zâmbește la
fiecare zbatere de vânt ce coboară printre frunze verzi, abia mijite...
Fericirea...
Fericirea este iubirea dăruită
din sine, este dăruirea de sine, este revărsarea în sinele celuilalt. Până la
refuz. Este mângâierea sufletului celuilalt, a sufletelor – reciproc, a
sufletelor-pereche.
Fericirea? A te gândi la
celălalt, a-i zâmbi celuilalt, a-i fi alături celuilalt, la bine și la greu,
zid de înțelepciune, de întârire și reazem, bucuria celui de lângă tine
citindu-i-se pe chip, atunci când te zărește, emoția de a te ști alături sau
lacrima ce-apare în colțul ochiului dorind după tine...
Fericirea? A-ți plini menirea
de OM: bun, evlavios, credincios, sufletist, grabnic ajutător și sprijinitor în
toate.
Ingredientele Fericirii?
Credință, nădejde, dragoste. La care se adaugă, cât se poate cuprinde, deplina
bunătate. Bunătate nefățarnică, nematerialnică, neprofitoare. Bunătate pură,
primăvăratecă.
Simplu, nu?
Fii fericit / -ă!Nicoleta Enculescu, 8 mai 2014 - București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu