Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

sâmbătă, 9 martie 2024

Dor, lacrimi și rugă pentru ei...

 Dor, lacrimi și rugă pentru ei...

Odihnește-i, Doamne, în loc luminat, în loc cu verdeață, de unde a dispărut toată întristarea și suspinarea, iertându-le toate greșelile cele de voie și cele fără de voie, și le dăruitește, Bunule, împărtășirea Ta divină și fericita viață veșnică.
Pomenirea lor din neam în neam! Veșnica lor pomenire!
x x x x x x x x x x x x x
SUFLETELE PLÂNG ÎN TAINĂ DORUL DUPĂ EI...
Doar privind adâncul mărilor senine
Se-nfioară clipa, suspinând a dor…,
Ei, din amintire, ne surâd acuma,
Cu miresme dalbe lacrimi să aline vin încetişor…
Se răceşte timpul, scurs dintr-o clepsidră,
Anii pier în zare, clipele ne dor,
Tot gonind la vale fum şi întristare
Ei ne sunt alături, vis şi adevăr…
Inimi lângă inimi, suflete şi dor,
Rugă-n Cer înalţă, tuturor
de ajutor…
Fie vie pomenirea lor!
Pomenirea lor, din neam în neam!
Veşnică pomenire!
x x x x x x x x x x x x x
Inima-și plânge dorul după ei,
Dor imens și greu, și alb
de dureros...,
Dor imens și greu, și alb
de luminos...
O flacără nestinsă-i dorul după ei,
Ei viază-n mine, eu viez în ei,
Doamne! ține-i în lumină pe copiii Tăi!
Toți suntem copiii darurilor Tale,
Am căzut, ridică-ne la Dreapta îndurării Tale,
Am greșit, hrănește-ne din iubirea jertfei Tale...
Inima își cântă dorul după ei,
Doamne, în lumină ține-i pe copiii Tăi!





vineri, 8 martie 2024

La mulți și binecuvântați ani sănătoși, de Primăvară, de 8 martie, cu bucurii și spor în toate!

 La mulți și binecuvântați ani sănătoși, de Primăvară, de 8 martie, cu bucurii și spor în toate!

Mama - cântată în scrieri alese, de către foștii mei elevi din Școala gimnazială nr.81, sector 3, în anul școlar 2008-2009. DOR de ei.










joi, 7 martie 2024

2 ani și 6 luni de durere și de dor...

 

    2 ani si 6 luni de durere si de dor de tine, mami... De dor de imbratisarea si mangaierea ta...
In fiecare zi de luni si de 6 ale fiecarei luni a anilor ce trec ma trezesc cu amintirea acelui sunet de telefon care m-a anuntat ca nu mai esti..., ca ai plecat..., că ai dat răspuns chemării lui Dumnezeu... De atunci, te caut, iti caut imbratisarea si mangaierea, imi urlu durerea... 😥😥😥😥😥😥😥...
    2 ani și 6 luni pline de dor și strigăt după tine... Te caut, MAMI, în amintire!...
Mi-e dor, MĂMICA mea, de tine... Oare cum e acolo, Sus? O primăvară fără de sfârșit? Flori? Câmp înverzit? Mi-e dor să te mai văd, să te sărut, să ne luăm în brațe, să-mi spui cum mă iubești... Să m-alinți la pieptul tău, cu dragostea imensă ce mi-o dăruiai în orice clipă..., în faptă și în gând...
Mi-e dor, dar știu că...
Se duc părinții rând pe rând,
Ca o firavă frunză-n vânt...
Se duc părinții rând pe rând,
Și amintirile ne împresoară
Sufletul. De dor, de jale, de tristeți,
Ne-nconjură lumina blând-a primei tinereți...
Se duc părinți, rând pe rând, la Cer,
Să ne gătească loc din rugăciuni ce nu mai pier...
Se duc părinții, rând pe rând, în Împărăția cea de Sus,
Ca pentru noi să-L roage, totdeauna, pe Iisus...
    2 ani și 6 luni...

luni, 4 martie 2024

🙁 .. 4 martie 1977...

 

🙁 .. 4 martie 1977... Aveam 4 ani si 7 luni, aproape... Frica, plansete, tristete... Oameni stransi in fata a doua blocuri cu cate 10 etaje fiecare (din strada Delinești, sector 6: M12 si M11), tinandu-se de mana sau in brate... De teama... Multa teama... Frica de a mai urca in apartamente, optiunea de a dormi pe banca, in parc... In parcul "Moghioros" (asa se numea pe-atunci!), din cartierul Drumul Taberei... Eram destul de mica, dar totusi m-a marcat acea noapte... Pe care n-as mai vrea s-o retraiesc! A fost cumplit! Sa-L rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne fereasca de astfel de situatii! Sa nu-L maniem!

Cu primăvara în suflet

 

Cu primăvara în suflet

    O eternă primăvară au reușit micuții mei învățăcei să picure în sufletele credincioșilor de la biserica „Mărțișor” din Capitală, care, în prima duminică a lunii martie, i-au serbat ziua. Elevi ai Școlii gimnaziale „Mărțișor”, situată pe strada Mărțișor, în apropierea bisericii, ei știu, de pe-acum, cărui loc aparțin, se identifică cu el și îl prezintă oricui, cu emoție și mândrie, în versuri sau în proză. Ei își cunosc tradițiile și sunt conștienți că trebuie să le urmeze și să le predea, mai departe, la timpul rânduit, urmașilor lor. Ei știu că pe strada lor, pe strada școlii lor și a bisericii de care aparțin, a locuit, într-o vreme, Arghezi, fermecat de floare-nmiresmată de cireș și de zborul harnicelor albine. Ei știu că poetul s-a străduit să lumineze nu numai acest colț al Bucureșiului, ci și sufletele oamenilor ce trăiau aici, prin dorința-i împlinită: de a avea o biserică și o școală cât mai aproape. Ei sunt mândri de a fi ai Mărțișorului, atât ai școlii, cât și ai bisericii. Ei știu să se bucure de noul anotimp al renașterii naturii și a vieții, de brațele copacilor, încărcate de mugurași ce se deschid în mângâierea razelor de soare. Ei știu să-i încurajeze și să-i bucure pe cei mari. Noul anotimp ce a îmbrăcat, cu frumuseți, precum o haină luminoasă, trupul anului ce doar de câteva luni și-a deschis aripile speranței, i-a adus în mijlocul comunității în care s-au născut, cresc și se formează, deprinzând credința. Prin versuri recitate – scrise de ei și de cunoscutul poet român ce le este un adevărat model – și cântecele interpretate, copiii au dăruit bucurii și frumos, legendă și poveste, prinse la piept pe șnur alb-roșu împletit și mărțișor.

Ai Mărțișorului,

de Daniel Voicu, clasa a VII-a C, Școala gimnazială „Mărțișor”


Suntem ai Mărțișorului copii!

Cu frumuseți, într-un colțișor al inimii,

Ne încărcăm de bucurie și speranță,

Cu fir de alb și roșu legăm a noastră viață.

            Noi suntem ai Mărțișorului copii,

            În suflet ne păstrăm credința,

            Silitori spre-a ne-mplini dorința

            De-a pururi serioși și buni a fi!

Noi suntem ai Mărțișorului etern,

Norii pufoși ai cerului își cern

Lumină blândă, dor și bucurii,

Haideți să ne bucurăm copii!


Mărțișorul,

de Matei Gherghe, Sebastian Paraschiv, Andreea Leon, Ștefan Verziu și Ilinca Vasilescu, clasele a VII-a C și a VIII-a A, Școala gimnazială „Mărțișor”


Mărțișorul prins în piept

Și dăruit de când e firea,

Să-ți ocrotească gândul drept

Și rostul casei, și gândirea!

            Din alb și roșu firișor,

            Ți-am împletit un mărțișor,

            Din alta iarnă și curată,

            Și primăvara ce se-arată.

Din alb și roșu împletit,

Un mărțișor ți-e dăruit,

Un simbol al înnoirii,

Al primăverii și-al iubirii.

            Din albul fulgilor de nea

            Și din a soarelui sclipire,

            Ți-am dăruit un mărțișor

            Aducător de fericire!

O, scump mărțișor,

Simbol al primăverii,

Cuprinde-ne ușor

Cu brațul mângâierii.

            Două culori în armonie

            Ce parcă se-ntretaie

            Pe-un fir de bucurie,

            C-un strop de magie.


A consemnat prof. Nicoleta Enculescu, Școala gimnazială „Mărțișor” - București












joi, 29 februarie 2024

miercuri, 28 februarie 2024

duminică, 25 februarie 2024

Rădăcini... Amintiri... Întâlnire de suflet!

 RĂDĂCINI


    Trăim într-un loc, însă, de multe ori, noi, cei ce aparținem acelui loc, aproape că nu știm mai nimic despre el ori despre cele ce-l înconjoară, despre cei ce ne înconjoară. Trebuie să căutăm, să cercetăm, să aflăm, să păstrăm cu sfințenie și să predăm generațiilor de după noi toată informația privitoare la istoria, tradiția, cultura, spiritualitatea ce ne reprezintă și pe care o ducem – de multe ori fără să știm – în drumurile noastre, în viața noastră! Este o părticică însemnată a sufletului nostru! Să nu ne pierdem sufletul! Să nu ne pierdem RĂDĂCINILE! RĂDĂCINILE sunt în noi, cresc, înmuguresc, înfloresc și rodesc în noi, atingându-ne sufetele, ghidându-ne pașii, viața. Rădăcinile sunt înaintașii și tradiția lăsată moștenire nouă. Rădăcinile sunt frumusețile din jurul nostru, prin care respirăm. Rădăcinile sunt credința și rugăciunea neîncetată. Rădăcina cea viguroasă, din care răsar celelalte rădăcini – firișoare firave la început -, este Dumnezeu, Iisus Hristos, este Preasfânta Treime. Să fim vrednicele firișoare ale Rădăcinii celei mari!

    Ceea ce păstrăm în noi, în sufletele noastre, sunt RĂDĂCINILE care ne definesc viața ca oameni, ca fii ai locului de care aparținem, ai locului în care ne-am născut; ca fii ai lui Dumnezeu. Trebuie să avem grijă de RĂDĂCINILE noastre, să nu le lăsăm pradă uscăciunii! Să le îngrijim așa cum se cuvine, spre a nu se pierde în marea aceasta de haos și răutate ce bate la inimile noastre!

    RĂDĂCINILE nu se uită niciodată! Memoria înaintașilor și a celor ce au sădit în noi BUN și FRUMOS, CREDINȚĂ și NEUITARE, DĂRUIRE și ÎNȚELEPCIUNE, SMERENIE și ASCULTARE dăinuie peste ani și ani.

    Cu mama născută în comuna Costești, județtul Vâlcea, și cu tata născut în București, mă simt, totuși, cu sufletul, cu mult peste jumătate aparținând binecuvântatului ținut vâlcean. Inima mi se-nfioară de fiecare dată când pășesc în lumea feerică a Costeștiului legendar, sufletul tresaltă în mine de bucurie la întâlnirea și reîntâlnirea cu el, cu oamenii săi, cu locurile sale minunate. Mereu descopăr alte și alte minunății. Iar cele vechi se redescoperă într-o lumină nouă. 

    Nu ajung eu prea des aici și mereu tânjesc la întâlnirea cu acest ținut al vacanțelor copilăriiei mele, vacanțe în zumzet de albine și ronțăitul ierbii uscate de către Joița sau Joiana; vacanțe în lumina caldă a răsfățului de bun și frumos; vacanțe cu Har primit de la Sfinții cu care poți da mâna, urcând, puțin, pe treptele rugăciunii ori chiar aflându-te în apropierea raclei cu moaștele Sfântulețului (Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița Olteană). Ori în preajma icoanelor povestind vieți de Sfinți și sfințenie.


Noelle


Casa vacanțelor copilăriei și a concediilor de odihnă. Am crescut... dimpreună cu ea...



Eu sunt Negruț!



Iar eu mi-s' Dungulița!


Bună dimineața, Azorel și Negruț!



Cer, speranță, frumusețe... Cerul senin al Costeștiului...



De la fereastră. O parte a Mlăciului (de sus)



Sub ocrotirea Maicii Domnului (să ne aflăm cu toții)!


Zare. Acolo unde cerul se unește cu pământul...






La biserica Săcături. La bunici, mătuși și unchi... DOR de ei... RĂDĂCINI...






La Sfânta Mănăstire Bistrița Olteană







Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul


Racla cu moaștele Sântului Cuvios Grigorie Decapolitul








Ghioceii de la Mănăstire



Muzeul Trovanților

    Trovanții sunt formațiuni numite și concrețiuni de gresie (grezoase)[1], create în straturi de nisipuri, legate între ele printr-un ciment carbonatic, datorită apelor calcaroase. Ca formare seamană cu stalactitele și stalagmitele din peșteri.
    În principiu, trovanții sunt gresii cu o textură mai dură decât a stratului în care se dezvoltă. Tendința lor este de creștere spontană - din centru către periferie - cu o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 ani. Apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice cu structură masivă, concentrică sau plană (stratificată), având dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva metri. Sunt incorect cunoscuți în anumite cercuri sub numele de "pietre care cresc".

(sursa informațiilor: https://ro.wikipedia.org/wiki/Trovant )