SUNTEM AMINTIRI

SUNTEM AMINTIRI

       În fiecare zi, când e ziua mea, mi-e dor de BINE...,

       În fiecare zi, când e ziua mea, mi-e dor de mine...

       Este al treilea an, de ziua mea, fără tata, este primul an - aproape - fără Ana... Este primul an în care tanti Vetuța nu-mi va mai spune ”La mulți ani!”... Este primul an în care-mi aud suspinele... Regrete... Din regrete, îmi construiesc amintiri... Amintiri... Amintiri legate de tata... Și acum îmi amintesc, cu bucurie, cum primeam felicitări de ziua mea!  Tatălui meu îi plăcea să marcheze zilele noastre de naștere și prin urări scrise, prin felicitări... Semnau amândoi: și el, și mama... Nu am să uit nicicând scrisul lui: scris inconfundabil și de neegalat... Dar mai ales semnătura: de neimitat :)  

       Amintiri... Amintiri cu tanti Vetuța... Nu prea își amintea ea când era ziua mea de naștere, dar, odată ce-o inivita tanti Leana pe la ea, de ziua dumneaei, își amintea și de mine, că era și aniversarea mea :) Și atunci mă felicita...

       Aduceri aminte, cu aromă de pepene verde (sau roșu?!??), de porumb copt sau fiert... Cu aromă de magiun de prune ori de chisăliță (chisălița de prune se face cu făină, apă / lapte și din prune fierte, fără sâmburi, tăiate cubulețe) și de fân proaspăt strâns în căpițe... Îmi plăcea - când eram mică - să strâng fânul cu grebla, consideram treaba asta foarte importantă, eu însămi - prin contribuția mea la strângerea fânului - eram extrem de importantă, atunci... Fără ajutorul meu nu se putea... Copil! Gânduri de copil :) Și acum zâmbesc, printre lacrimi... Printre lacrimi, din trecut, îmi apare și imaginea tatălui meu, cosind... Da! Tata a cosit! Chiar dacă nu mult, totuși a cosit! Iar noi (eu și sora mea, dimpreună cu mama), mai mici fiind, făceam coronițe, din flori, și ne premiam... Premii de vacanță... Premii pentru cumințenie... Sau nu...

       ...Amintiri... Amintiri din neuitata copilărie... Dulci amintiri, cu arome de fructe și de somn de după-amiază, pentru a putea merge la bâlci... La bâlciul din 15 august, de Sfânta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului)...

       Amintiri cu Ana... Le construiesc cu ”dacă”, ori cu ”ce-ar fi fost dacă...”... Ce-ar fi fost dacă aș fi cunoscut-o pe Ana cu mai mult timp în urmă, astfel încât să-mi fi putut spune ”La mulți ani!” măcar într-unul din trecuții mei ani??? Cu siguranță, așa fi fost un pic mai fericită!... Ce-ar fi fost dacă anul trecut ar fi fost alături de mine și de ziua mea??? Cu siguranță... n-aș mai fi lăsat-o să plece, ca să n-o pierd... Dar sunt convinsă, totuși,  că - în gândul ei - mi-a urat ”La mulți ani!”!...

       Amintiri... Suntem amintiri... Suntem construiți din amintiri și formăm, din prezent, pentru viitor, amintiri... Amintiri... Unele mai vesele, altele mai triste, dar - toate la un loc - amintiri... Suntem amintiri și lăsăm în urmă amintiri...

       ”La mulți ani!”, mie, deși nu mai zâmbesc de ziua mea, de mult timp, ci plâng... ”La mulți ani!”, mie, dorindu-mi să las, în urmă-mi, doar amintiri frumoase! Oricui, dar mai ales celor dragi mie!

       ”La mulți ani!”, tuturor! Rămâneți cu bine, amintiri frumoase, oricui vă iese în cale!

       ”La mulți ani!”, în zi de sărbătoare! Pentru că da! Fiecare din noi are o zi, într-un an, o zi a lui, o zi-sărbătoare. O zi-sărbătoare în care primește și urează de bine, de sănătate și ”La mulți ani!”, o zi în care trăiește din amintiri, o zi în care mulțumește... Mulțumesc, așadar, și eu, tuturor prietenilor, rudelor, cunoștințelor, celor ce au crezut și cred în mine, celor ce m-au apreciat și  mă apreciază. Îi mulțumesc tatălui meu pentru că mi-a fost tată! Îi mulțumesc Anei, pentru că am fost prietene, chiar dacă pentru scurt timp! Îi mulțumesc mătușii mele pentru că mi-a purtat de grijă, când eram mică, pentru că îi tremura sufletul pentru mine, mai ales după intervențiile chirurgicale din ultimii ani! 
       Îi mulțumesc și Îl rog pe Dumnezeu să-i dăruiască mamei sănătate, s-o țină sănătoasă, ani cât mai mulți, astfel încât să mă pot bucura de prezența sa. 
       Îi mulțumesc mamei, pentru că îmi este alături, la bine și la greu! 
       Vă mulțumesc și vouă, cititorilor mei virtuali! 
       ”La mulți ani!” 
 - 3 decembrie 1972:

- în 1973:

- în 1974:

- tot prin 1974, cu naşii Maria şi Nicolae Svoreni, în parcul "Moghioroş", din Drumul Taberei:

- în 1975:

- în 1977:

La Pojorâta, cu mama Jana şi cu tanti Anişoara:

- în 1978:

- 1979. Clasa I. După 4 ore de curs...

- decembrie 1985. Ultima dată când am mai primit cadouri de la ... Moş Gerilă, care poposea la mama, la serviciu:

- 1987, după examenul de admitere în clasa a IX-a (treapta I de liceu), în parcul "Moghioroş" din Drumul Taberei, alături de Valentina şi Liliana David:

- În 1990, alături de Valentina şi Nicoleta Sima:

- cu Andrei şi mama, în 1993:

- În 1994, la Institutul de Medicină Aeronautică:

- 1995:

- 1996:

- 1997:

- 1999:

- 2000:

- 2001:

- 2002:

- 2003:

- 2007:

- 2008:

Cu o parte dintre elevii mei de la Şcoala gimnazială 95, sector 3, la sfârşit de an şcolar (clasa a VIII-a A):

La cununia civilă a lui Ionuţ, alături de părinţii mei:

-2009:
Cartea coordonată de mine, în calitate de profesor calificat de limba şi literatura română. Broşura cuprinde cele mai frumoase creaţii literare ale elevilor Şcolii gimnaziale nr.81 din Bucureşti (clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a):

Prima mea carte de versuri, apărută în decembrie 2009:

- ianuarie 2010:

- 2011:
 În mai, cu o parte dintre elevii mei de la Şcoala gimnazială nr.311 din Bucureşti, sector 6:

- 2012. Anul al III-lea, la cea de-a doua facultate: Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti:

Alături de cel mai bun şi înţelept Om şi profesor: Părintele Gheorghe-Viorel Holbea:

Un profesor de nota +10: domnul Remus Rus (Istoria şi filosofia Religiilor):

Înaintea ultimului examen din anul al III-lea (Liturgică):

După ultimul examen din anul al III-lea, cu Părintele profesor Vasile Gavrilă, un preot cu mult har, deosebit:

(Şi înainte cu două săptămâni de cea de-a doua operaţie... :(  )
De la festivitatea de absolvire a celei de-a doua facultăţi:
a) cu Părintele Prodecan Constantin Preda:

b) la Cortul Bucuriei:

c) cu Părintele Georgian Păunoiu:

d) alături de mami şi de Cami:

e)

- Decembrie 2013, de ziua Anei:

- În 2014, la Radio Trinitas, alături de o parte dintre colegii de la masterul de Comunicare şi comuniune şi de Părintele Nicolae Dascălu:

- Februarie 2015:

- Iunie 2015:

      

ÎN CĂUTAREA HEREI

ÎN CĂUTAREA HEREI

S-a pierdut Hera, o cățelușă adorabilă,  în vârstă de circa 1 an și jumătate, foarte iubită și îndrăgită de stăpânii săi:

Cine a văzut-o, cine o vede sau cine a găsit-o (prin cartierele Militari sau Drumul Taberei, ori în alt loc din București)  este rugat să sune de urgență la numărul de telefon 0727.808.234. Stăpânii vă mulțumesc, din suflet!

 

În arşiţa verii

În arşiţa verii

În arşiţa verii,

privind Cerul,

mi-am înălţat gândul

spre Înalt…

În arşiţa verii,

stingând doruri,

printre nouri,

te-am salutat…

Albastrul infinit

Şi Soarele, la răsărit,

mi te-au amintit:

o pasăre cu aripa frântă,

un crin răsărit între spini,

un olar priceput, ce frământă

şi vise, şi zbor, neînvăţate încă…;

o lecţie deschisă,

o mână întinsă,

ce-ţi dădea, oricând, ajutor…;

suflet de stea luminat,

petală de floare,

har şi culoare...

  Nicoleta Enculescu, 22 iulie 2015

Vacanţa de vară la mama Nuţi şi la Nico (2015)

Vacanţa de vară la mama Nuţi şi la Nico (2015)

Absolventul familiei este Răzvan.  Deocamdată de grădiniţă:

Şi Gabi îi calcă pe urme frăţiorului său mai mare:

La prânz se doarme!!! Uneori :)

Admirăm floricelele din curte:

Camionul a parcat greşit :)

Că tot a fost ziua Franţei, am învăţat să numărăm în limba franceză:

Am ascultat şi cântecele în limba franceză, care ne-au plăcut tare mult:

Un zâmbet de... Gabi :)

Facem ca maimuţica :)

Cântăm şi noi, în limba franceză, nu ne lăsăm mai prejos:

Colorăm şi pictăm pietricele alese cu grijă din curte:
- meticulozitatea lui Gabi:

- "Uite ce-am făcut, Nico! Îţi place?"

- "Uite!"

- Inimioara lui Răzvan e gata!!!

- Şi inimioara lui Gabi e gata:

- "Acum dau cu galben şi apoi cu portocaliu":

- Iată rezultatul:

- Doi ochi şi-un nas:

-  A apărut şi guriţa. O faţă de clovn, nu?

- Pietricica e colorată şi pictată de Gabi:

Doctorul cel mic al familiei (să nu spună cineva că nu-i adevărată zicala: "Talentele se moştenesc din familie"!!!): Răzvan:

Poate Gabi devine pilot, cine ştie?!

       Triste amintiri...

       ...În urmă cu un an (22 iulie 2014) făceam a treia operație din cele de îndreptare și fixare a gleznei membrului inferior stâng afectat de pareza dobândită în urma accidentului suferit în 1998... Asta n-ar fi nimic (rău), însă tot atunci am vorbit, pentru ultima oară, cu Ana, care a ales să plece, mult prea devreme, în lumea îngerilor, așa cum au făcut-o bunica, tata, tanti Vetuța... Aşa cum au trăit, aşa au şi plecat: grăbiţi, suferind în tăcere, lăsând în urma lor un gol...
       Mi-e dor de Ana, aș vrea s-o mai aud la telefon, spundându-mi, chiar dacă trist: ”- Ce să fac, Nicoleta?!...”, ori bucurându-se, așa cum știa ea cel mai bine, pentru realizările mele... Și acum le sunt recunoscătoare - și le mulțumesc, sincer! - celor de la ”Ziarul Lumina”, pentru interviul ce mi l-a acordat Ana și pe care dumnealor au hotărât să-l publice în luna iunie a anului trecut, astfel încât și ea să-l poată citi și să fie mulțumită de el!!!
       Deși numai o mână de om, avea un suflet mare, știa să te încurajeze, să te facă să te simți... util și important pentru cei din jur, chiar dacă starea ta fizică nu-ți îngăduia acest lucru. Însă știa să ”scoată” și să-ți arate ”plus valoarea” ta!
       A trecut aproape un an de când Doamne-Doamne a chemat-o la El, însă i-am simțit prezența de multe ori, uneori în cele mai grele clipe, ori atunci când îmi aminteam, cu drag, cum venea pe la mine și apoi ne luam rămas bun în poartă... Ne îmbrățișam de ”la revedere” și parcă niciuna dintre noi nu mai voia ca ea să plece acasă :((... Îmi aduc aminte cum se bucura - sincer - de orice lucru, oricât de neînsemnat ar fi fost: o floare, un telefon, un rând pe care-l citea.
       I-am simțit prezența, de mii de ori, iar a merge la ea, sus, la Păpușa, la mormânt, îmi face bine - deși mă mâhnește ce au putut face ai ei (surori, părinți, poate cumnat) și stau, câteodată, și mă-ntreb: oare oamenii aceștia chiar n-au suflet, conştiinţă?! -, acolo mai pot să vorbesc cu ea, s-o rog multe... Știu că, de dincolo, mă ascultă... Aș vrea ca și cei dragi ei să-i simtă prezența, s-o simtă alături, în orice clipă a vieţii lor.
       Ana, mi-e atât de dor de tine!!! Cum e la tine, sus??? Te rog să nu ne uiți!

Les petites princesses - 55 min de comptines et chansons

Learn French

Joyeux Quatorze Juillet!

LUMINA LINA

Corul psaltic Tronos - Marturisiti-va Domnului

Imnul Sfintilor Inchisorilor

Sur le pont d'Avignon