Școala Altfel – alt fel de ore, înaintea prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou – ocrotitorul Bucureștilor
Luni, 21 octombrie 2024, a început Săptămâna „Școala Altfel” pentru unii elevi din Capitală. Cu acest prilej, a fost organizată, pentru elevii Școlii gimnaziale nr.81 din București,
un alt fel de oră de limba latină, un alt mod de a învăța, simplu, eficient și plăcut. Activitatea din această zi s-a desfășurat în jurul temei „De la zei la Dumnezeu, de la supereroi – la Sfinți, ca prieteni și modele pentru toți”. Domnișoara profesor Nicoleta Enculescu a invitat pe: Părintele Dragoș-Aureliu Marineață de la Parohia „Mărțișor”, tânărul teolog Marian Rizea și pe doamna preoteasă Georgiana Bărîcă de la Parohia „Buna Vestire – Belu”. După rugăciunea de început, rostită de Părintele Dragoș-Aureliu Marineață, au fost amintiți, de către domnișoara profesor Nicoleta Enculescu, cei mai importanți zei din perioada veche a Greciei și a Romei, s-a vorbit despre cultul venerării zeilor de către aceste popoare antice, s-a amintit faptul că și în Dacia, în perioada anilor 247 – 249 d.Hr., s-au găsit inscripții cu referire la cultul zeilor, deși în paralel începuse să pătrundă și creștinismul – elementul important de coeziune în formarea poporului român. Preacucernicul Părinte paroh al bisericii „Mărțișor” a prezentat, în continuare, cum s-a trecut de la venerarea zeilor la credința într-un singur Dumnezeu, cât de importantă este rugăciunea, iar tânărul teolog Marian Rizea a vorbit despre supereroi și Sfinți, despre Sfinți ca supereroii, prietenii și modelele noastre, invitându-ne să ni-i apropiem chiar și prin rugăciuni personale, să ne împrietenim cu ei, subliniind faptul că Sfinții, atunci când sunt chemați în rugăciune, vin, în mod tainic și nevăzut, lângă noi. Activitatea a fost încununată de faptul că elevii
participanți au realizat desene și picturi ale Sfinților, au pictat cruciulițe, îndrumați fiind de doamna preoteasă Georgiana Bărîcă. Activitățile din această săptămână au continuat marți și miercuri la biserica „Buna Vestire-Belu”, unde a avut loc un Atelier de pictură icoane pe sticlă. Elevii de la Școala gimnazială „George Bacovia" au fost îndrumați de doamna profesoară Gheorghița Negoiță și de doamna preoteasă Georgiana Bărîcă. De asemenea, Preotul paroh al bisericii,Daniel Bărîcă, le-a vorbit elevilor despre Sfinții Bisericii și despre lăcașul de cult. Doamna Milaneta Anghelina a realizat contururile icoanelor. Miercuri, elevii au participat și la un Atelier de împletit coronițe, pe care le-au așezat pe mormântul marilor personalități ale culturii române (Mihai Eminescu, George Coșbuc, etc.) din cimitirul Bellu.
A consemnat prof. Nicoleta Enculescu, București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu