Amintiri de neuitat...

AMINTIRI DE NEUITAT...

          Timpul aleargă fără șovăire, cu o repeziciune de neimaginat, nemaiavând, parcă, răbdare să trăim clipa vieții cu adevărat...

          Timpul se scurge ca un fuior de abur blând, ce se înalță în nori pufoși, de catifea, cerul cu fruntea atingând...

          Timpul ne învelește sufletul cu amintiri: dulci, colorate, împrăștiind bucurii, storcându-ne o lacrimă sau uneori mai multe... De dor, de bucurie, emoție sau întristare... De dor de NOI, într-un cuvânt!

          Cu emoție privim în urmă și ne regăsim, din nou, copii... Și-acum retrăiesc - precum odinioară - clipele când, în sâmbăta celei de-a doua săptămâni a lui Cireșar, ne îndreptam școlărește, eu și sora mea (mai mare), gătite parcă de sărbătoare (dar nu în costum popular, ci în uniforma de pionier!), pășind, în ritm vioi și parcă grăbit, alături de părinți, spre careul din curtea instituției de învățământ în care an de an, zi de zi, clipă de clipă, dorul de carte, și de a fi cunoscătoare întru toate, ori cel puțin la bunul început de drum, era adăpat, modelat, hrănit, bine crescut de mâini și inimi pricepute, bătând la același unison: învățători și profesori destoinici, de treabă, cu tact și metodă de reali pedagogi.

          Ne îndreptam vioi, în ritm alert, dar cu sfială, spre careu, florile fiindu-ne, de astă dată, partenere întru emoții și bucurii: noi și gladiolele. Eternele gladiole! Căci - da! Sfârșitul de an școlar era încununat de gladiole! Gladiole dăruite - cu drag - învățătoarelor sau profesoarelor noastre, gladiole dăruite directoarelor școlii noastre. Sfârșitul de an școlar fără gladiole nu-și avea farmecul său! Așa cum nici coronițele din margarete nu lipseau a fi cu atenție pregătite pentru a fi așezate pe capetele învingătorilor. Sau coronițele realizate din garoafe! Albe sau roșii, neapărat!

          Mereu cu emoție, sora mea - fără a fi mândră în vreun fel - spre a-și primi premiul binemeritat, iar eu spre a citi bucuria și sfiala colegilor mei de clasă și de școală. Da! Sora mea a fost premiantă, din clasa I și până într-a XII-a, inclusiv, iar eu mereu pe locul II în casă. Căci în clasă eram a doua după mențiuni... Dar nu asta (mai) contează acum - oricum, eu mă simțeam în largul meu, pentru că... aveam, la științele exacte, caietele cu exerciții și probleme rezolvate ale surorii mele. Pe care le preluam fără prea mare efort... Învățam și citeam de zor la materiile ce-mi erau dragi, pe gustul meu... -, ci, amintindu-mi de trecut, eram bucuroasă - și acum mai simt acel sentiment - de spectacolul acelei minunate zile în care noi, elevii, eram micii eroi de povești: învingători în lupta cu știința, cu notele (de ce nu?), crescând, evoluând, dăruind, la rându-ne, ce acumulasem un an întreg.

          Zâmbete și flori încununau ziua, felicitări și urări rostite și primite cu drag și cu voie bună. Și-apoi începea aventura: vacanța cea mare, vacanța care, pe vremea mea, ”venea cu trenul din Franța”...

          De zâmbete, flori și bucurii, la început de vacanță, vă doresc să aveți parte și voi! Iar celor ce se pregătesc de examene (Evaluarea Națională și Bacalaureatul, apoi admiterea la facultate) - concentrare maximă, atenție la rezolvarea subiectelor și note mari, care să vă facă pe deplin fericiți!

          Succes! Sunteți și veți fi învingători!