CITATE. CĂRȚI RECITITE CU DRAG

DANIEL DEFOE - ”ROBINSON CRUSOE”, Editura ALLFA, București, 2002

”...numai oamenii fără nicio nădejde și care nu mai au încotro, sau aceia care năzuiesc după bogății nemăsurate pornesc hăt-departe printre străini, în căutare de aventuri, pentru a sălta prin grele încercări și a-și căpăta faimă folosind căi neobișnuite.” (pag. 14)
”...tocmai această stare - starea mijlocie sau, mai bine zis, cea superioară vieții de rând - este cea mai potrivită pentru fericirea omului, ea nelăsând pradă pe om nici suferințelor, grijilor și greutăților pe care le întâmpină cei din păturile muncitoare, și nici mereu împovărată de orgoliul, stricăciunea, ambiția și invidia ce domnesc în păturile de sus ale omenirii.” (pag. 14)
”...toate neajunsurile vieții sunt împărțite între lumea de sus și lumea de jos, pe când cei din starea de mijloc au parte de cele mai puține nenorociri. Aceștia nu sunt supuși la atâtea neplăceri și suferințe trupești și sufletești ca ceilalți care, fie printr-o viață stricată de lux și desfrâu, fie, dimpotrivă, prin muncă grea și lipsuri, își descumpănesc viața, drept firească urmare a felului lor de trai. Păturii mjilocii i-au fost sortite virtuțile și bucuriile de tot felul. Pacea și belșugul îi sunt prietene, iar cumpătarea, liniștea, sănătatea și toate plăcerile viețuirii între semeni îi țin mereu tovărășia. Apucând această cale, oamenii trec tăcuți și liniștiți prin viață și tot astfel o părăsesc. Ei nu sunt împovărați peste măsură de munca brațelor sau a capului, nefiind vânduți unei vieți de robie pentru a-și câștiga pâinea zilnică, și nici nu sunt hărțuiți de tot felul de întâmplări uluitoare, ce răpesc sufletului liniștea, iar trupului odihna. Nefiind roși de patima invidiei și nici de dorul ambiției nemăsurate, trec liniștit și ușor prin viață, gustându-i dulceața fără de amărăciune, simțindu-se fericiți și învățând din experiența fiecărei zile să prețuiască această viață fericită.” (pag. 14 - 15)
”...ce caraghioși suntem (...) când nu ne este rușine să greșim, dar ne este rușine să revenim asupra greșelilor, când, de fapt, tocmai aceasta este dovada adevăratei înțelepciuni.” (pag. 24)
”De câte ori ne comparăm viața actuală cu alte vieți mai nenorocite, s-ar cuveni să ne dăm seama că pronia cerească ar putea să ne pedepsească, silindu-ne să facem schimbul. Numai atunci ne-am pătrunde de realitatea fericirii pe care am pierdut-o.” (pag. 42)
”Totdeauna putem găsi prilej de îmbărbătare, dacă izbutim, printr-o judecată dreaptă, să socotim binele și răul și să alegem calea binelui.” (pag. 68)
”Tainice izvoare se mai găsesc în fundul inimilor noastre! Atunci când sunt dezlănțuite de ceva văzut sau nevăzut, sau ajunse aievea prin puterea închipuirii noastre, simțămintele ne învăluie întregul suflet, îndemnându-l să îmbrățișeze cu atâta patimă dorul cel aprig. În asemenea clipe, lipsa ajunge ceva de neîndurat.” (pag. 157)
”...ursul (...) are două însușiri care cârmuiesc îndeobște acțiunile sale. Mai întâi, cât privește oamenii, care nu constituie propriu-zis prada lui, dacă ei îl lasă în pace, acesta nu-i atacă. Trebuie totuși să ai grijă să te porți foarte politicos cu el, să-l lași să treacă înainte, căci este un domn foarte drăguț, care nu se dă în lături nici în fața unui principe. Dacă-ți este cu adevărat teamă de el, atunci e mai bine să cauți un alt drum și să-ți vezi de treabă. Câteodată, dacă te oprești și te uiți țintă la el, ia atitudinea aceasta ca un ”afront”, iar dacă te pune dracul să dai în el, fie chiar cu un bețișor subțire cât degetul, se simte jignit și atunci lasă totul la o parte și se răzbună, vrând să aibă satisfacție în această chestiune de onoare. Aceasta este prima lui virtute. Cealaltă este că, dacă a fost odată jignit, nu te mai lasă nici ziua, nici noaptea, până nu se răfuiește cu tine și are răbdare să-ți vină de hac.” (pag. 248)