"Cuvant", de Tudor Arghezi

"Vrui, cititorule, sa-ti fac un dar,
O carte pentru buzunar,
O carte mica, o carticica.
Din slove am ales micile
Si din intelesuri furnicile.
Am voit sa umplu celule
Cu suflete de molecule.
Mi-a trebuit un violoncel:
Am ales un brotacel
Pe-o foaie de trestie-ngusta.
O harpa: am ales o lacusta.
Cimpoiul trebuia sa fie un scatiu.
Si nu mai stiu...

Farmece as fi voit sa fac
Si printr-o ureche de ac
Sa strecor pe un fir de ata
Micsorata, subtiata si nepipaita viata
Pana-n mana, cititorule, a dumitale.

Macar cateva crampeie,
Macar o tandara de curcubeie,
Macar nitica scama de zare,
Nitica nevinovatie, nitica departare.
As fi voit sa culeg drojdii de roua,
Intr-o carticica noua,
Parfumul umbrei si cenusa lui,
Nimicul nepipait sa-l caut vrui,
Acela care tresare
Nici nu stii de unde si cum.

Am rascolit pulberi de fum..."


Poezia este un joc, prin care poetul vrea sa ofere cititorului imaginea unei lumi nevazute, impalpabile (vezi srofa I).
Universul miniatural se insufleteste datorita harului creatorului, unde cuvantul pare sa devina un instrument muzical, parte dintr-o orchestra; textul se naste prin cantecul violoncelului, al harfei si al cimpoiului.
De notat este ca universul marunt este o lume plina de poezie, dar si fragila totodata.
Cuvantul "carticica" semnifica pretuirea pe care o are autorul pentru carte.
Cuvantul "slove" sugereaza ideea ca arta cuvantului scris este foarte veche.
Metafora din versul "Si din intelesuri furnicile" sugereaza ca ele, cuvintele, "aduna", cu harnicie, cu dibacie, semnificatii multiple, pe care cititorul este chemat sa le descifreze.
Strofa a doua exprima ideea ca poezia este un mister.
Triplul epitet "Micsorata, subtiata si neipaita viata" il caracterizeaza pe poet ca pe un creator care scoate la iveala viata necunoscuta a maruntelor efemere.
In ultimul vers din aceasta strofa, poetul i se adreseaza, din nou, cititorului, cu aceeasi prietenie cu care i se adreseaza si in strofa intai, insa si cu un anume respect ("a dumitale").
Prin puterea lui, cuvantul poate crea sau poate distruge; cuvantul este atotputernic.
Metaforele din versul "parfumul umbrei si cenusa lui" sugereaza fictiunea si imaginatia care trebuie sa roduca emotie si incantare in inima cititorului.
Lumea descrisa fiind infinita, autorul isi propune sa infatiseze "macar" o parte din ea. Aceasta limitare (sugerata prin repetarea, de trei ori, a cuvantului "macar", si de doua ori a cuvantului "nitica") nu strica insa frumusetea poeziei. Astfel, metaforele "tandara de curcubeie" si "scama de zare" sugereaza ca lumea marunta este frumoasa si plina de stralucire; descrisa in poezie, ea aduce pace in suflet, asa cum curcubeul anunta inseninarea vremii.
Poezia il va face pe cititor sa devina, din nou, copil, sa se intoarca la starea adamica a constiintei.
Dorind sa puna in "carticia" lui puritatea condensata (metafora "drojdii de roua"), autorul cauta necunoscutul (metafora "Parfumul umbrei si cenusa lui"), pentru a scrie o poezie originala, cititorul descoperind rostul poeziei, al creatiei, care este unul grav, ce trece de lumea vizibilului, a realului, dar si a jocului imaginativ al eului poetic (vezi ultimele 4 versuri).
Versul ultim indeamna la meditatie asupra creatiei, pentru care poetul a depus efort si a investit talent.

NU UITATI: Poezia "Cuvant" deschide volumul "Carticica de seara" (1935), putand fi considerata o "prefata" poetica adresata cititorului.
Titlul, "Cuvant", ilustreaza creatia artistica, opera literara.
Masura versurilor variaza de la 4 la 16 silabe; ritmul este trohaic.
Predomina rima imperecheata, care alterneaza cu versuri libere (fara rima).
Din punct de vedere morfologic, unele verbe ("vrui", "am voit", "as fi voit") arata intentia poetului de a realiza acest act de creatie, iar altele ("am ales", "sa umplu", "sa fac", "sa strecor", "sa culeg", "sa caut") sugereaza complexitatea muncii de poet. Frumusetea ei consta in indoiala care-l stapaneste pe creator ("Si nu mai stiu..."), sentiment care da nastere unor noi cautari.
Cuvantul-cheie al poeziei este "carte", cu forma diminutivata "carticica", termen prin care autorul isi denumeste opera, asa cum o face si in poezia "Testament".