Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

marți, 18 noiembrie 2025

Un om al culturii, un om duhovnicesc: Părintele Arhimandrit Veniamin Micle (7 iulie 1939 - 17 noiembrie 2025)

 PĂRINTELE ARHIMANDRIT VENIAMIN MICLE


Legendă vie a cinului monahal şi a culturii române, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle, veiţuitor al Mănăstirii Bistriţa-Olteană, a fost un om al rugăciunii, truditor în ogorul spiritualităţii româneşti, un om care aducea liniştea şi calmul în sufletele ucenicilor săi.

Descendent al unei vechi și renumite familii româneşti din Maramureşul istoric, al cărui străbunic (contele Ioan Micle de Şugatag) s-a stabilit în Ţara Chioarului încă din anul 1477, a primit, de la o vârstă fragedă, o aleasă educaţie creştinească, în tradiţia rugăciunii, muncii şi a disciplinei, după cum însuşi mărturiseşte Preacuvioşia Sa în cartea „Memorial”, la pagina 7. S-a născut la 7 iulie 1939, în localitatea Plopeşti-Şişeşti, judeţul Maramureş, fiind unul dintre cei şase copii ai familiei Timofte şi Eudochia Micle, primind, la Botez, numele Valer. La vârsta de 5 ani, a învăţat să citească, de la sora sa mai mare, iar de la vârsta de 7 ani vorbele tatălui său i-au deschis ochii spre înţelegerea realităţilor sociale, cuvinte pe care şi le aducea aminte mereu și care i-au fost călăuză în viață: „Să ştii că suntem viţă nobilă, dar să nu spui la cineva să audă ăştia”. Era ca o prevestire a ceea ce urma să fie.

La 11 noiembrie 1954, în vârstă de 15 ani, renunţând, de bună voie, la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu-Mare, unde fusese admis ca bursier, și-a urmat calea sufletului, luându-şi Crucea cu demnitate: a intrat ca novice la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia, judeţul Maramureş, condusă de Protosinghelul Iustinian Chira. Remarcându-se ca un tânăr studios, avid de noi cunoştinţe, Părintele stareţ l-a trimis la Seminarul Teologic din Cluj, unde a fost admis în anul 1955.

La 19 iulie 1958, a depus voturile monahale, primind numele Veniamin.

A absolvit cursurile Seminarului Teologic din Cluj, primul din cei 40 de colegi câţi avea, în luna iunie 1959, iar în toamna aceluiaşi an a fost admis, tot primul, la Institutul Teologic din Sibiu. Însă, pe 3 octombrie, în baza Decretului 410/1959, a fost înlăturat din Institut, apoi, la 1 noiembrie, chiar izgonit din mănăstire, împreună cu ceilalţi monahi. La 7 noiembrie, s-a angajat într-un Atelier de pictură şi confecţionat rame de tablouri, în oraşul Dej, urmând şi Şcoala de Artă Populară din localitate, certificându-i-se talentul de pictor nativ.

Întrucât Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia rămăsese fără slujitori, Părintele stareţ Iustinian a intervenit, pe lângă Episcopia Clujului, pentru readucerea sa în aşezământul monahal şi, la 20 decembrie 1959, în urma aprobării eparhiale, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle a fost hirotonit ierodiacon, iar în ziua următoare ieromonah, calitate în care, pe lângă activitatea gospodărească din Sfânta Mănăstire, a oficiat Sfintele Slujbe bisericeşti, a predicat şi a mărturisit credincioşii, a desfăşurat o activitate misionar-pastorală în unele parohii vacante, precum Vima Mică, Maşca, Fânaţe, Copalnic etc..

În perioada ianuarie – aprilie 1961, a suplinit parohia Suciu de Sus, din Protopopiatul Lăpuş, judeţul Maramureş.

La îndemnul Episcopului Teofil al Clujului de a-şi relua studiile universitare, s-a înscris în acelaşi Institut Teologic din care fusese înlăturat, frecventând cursurile facultăţii între anii 1962 – 1966, la 26 iunie susţinându-şi examenul de licenţă, pe care l-a trecut cu calificativul „Excepţional”.

Timp de doi ani, la recomandarea rectorului Sofron Vlad, între 1966 şi 1968, a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic din Bucureşti, Secţia Practică, specialitatea Omiletică şi Catehetică, avându-l ca îndrumător pe profesorul Diacon Dr. Nicolae Balca.

În vacanţe mergea la Mănăstirea Rohia, încadrându-se în programul de muncă şi rugăciune.

Ca doctorand, a obţinut o bursă guvernamentală franceză, în aprilie 1968.

În Franţa, la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg (1968 – 1971), şi-a pregătit teza de doctorat cu titlul „Problemele predicii creştine în vremea noastră”, cercetând şi documentându-se la modul cel mai serios, în bibliotecile Universităţii franceze, precum şi în cele ale oraşului, participând la congrese teologice, vizitând renumite centre de cultură şi aşezăminte monahale din Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg.

S-a reîntors în ţară la 24 august 1971, când a fost numit asistent şi duhovnic al Institutului Teologic din Bucureşti.

A fost profesor la Seminarul Teologic Special din Curtea de Argeş, unde a predat, în anul şcolar 1971 – 1972, Limba franceză şi Tipicul bisericesc, fiind, în acelaşi timp, şi duhovnicul elevilor.

La solicitarea profesorilor Institutului Teologic din Sibiu, a candidat şi ocupat postul de asistent la Catedra de Omiletică şi Catehetică, conducând seminariile Catedrei, precum şi pe cele de Istorie a Bisericii Universale, predând însă şi Limbile Franceză, şi Latină.

La recomandarea Patriarhiei Române, a fost numit reprezentant al Institutului Teologic din Sibiu pe lângă Institutul Teologic Ecumenic „Tantur” din Ierusalim, în 1973, perioadă în care şi-a continuat definitivarea cercetărilor privind teza sa de doctorat, bucurându-se de aprecierea tuturor membrilor acelei instituţii de învăţământ superior.

Chemat în ţară, la 7 iunie s-a prezentat în audienţă la Preafericitul Patriarh de atunci, Iustinian Marina, acesta întâmpinându-l cu cuvintele: „Veniamine, eşti prelucrat! Ştiu că sunt intrigi, nu te descuraja, că şi eu am avut parte de ele toată viaţa.”

La Departamentul Cultelor, unde a fost chemat şi primit de vicepreşedintele Gheorghe Nenciu, au avut loc discuţii dure, Părintele Arhimandrit fiind acuzat de activitate antiguvernamentală, antipatriotică şi antiortodoxă. Cu ajutorul lui Dumnezeu însă, care „inima înfrântă şi smerită nu o va urgisi” (Psalmul 50 al lui David), după mărturisirea părintelui de la pagina 11 a cărţii sale, „sufletul i-a fost învăluit într-o pace divină”, care l-a ajutat, de atunci înainte, să privească totul „cu detaşarea înţeleaptă a monahului”. Părintele Veniamin Micle a fost transferat la Seminarul Teologic Mofleni – Craiova, la recomandarea Departamentului Cultelor „de a nu fi pierdut pentru Ortodoxie într-un centru ca Sibiul, unde sunt mai multe confesiuni creştine”. Aici a predat Limbile Franceză, Engleză, Rusă, Filosofia, Logica, Ecumenismul şi Istoria religiilor, fiind, permanent, şi diriginte. Timpul liber şi l-a dedicat studiului, publicând în numeroase reviste de specialitate, fiind ridicat, de către Preasfinţitul Mitropolit al Olteniei de atunci, Părintele Teoctist, la treapta de Protosinghel.

Preafericitul Părinte Patriarh Justin Moisescu l-a numit, la 1 septembrie 1977, director al Seminarului Teologic din Bucureşti, având atribuţii administrative şi didactice.

Recunoscându-i-se meritele, Sfântul Sinod l-a ridicat la treapta de Arhimandrit.

Conştient de responsabilităţile ce-i reveneau ca director, a organizat şi condus întreaga activitate conform legilor şi regulamentelor aflate în vigoare, ceea ce însă i-a atras numeroase animozităţi, chiar duşmănii, urzindu-se numeroase intrigi pentru înlăturarea sa. A apărat drepturile elevilor şi ale angajaţilor acestui aşezământ liceal teologic şi, pentru că nu l-a părăsit pe Părintele Calciu în vremea în care acesta îşi începea lupta făţişă cu regimul politic şi cu complicii săi din sânul Bisericii, prin predici care au ridicat tinererul, teologi și studenți la diferite facultăți din Capitală, odată cu dărâmarea Sfântului Lăcaş Enei (1 mai 1977), Părintele Arhimandrit Veniamin Micle a fost biruit de „cei interesaţi”, Departamentul Cultelor şi foruruile bisericeşti superioare retrăgându-l la mănăstire, pentru tot restul vieţii. Avea 40 de ani, dintre care 25 de viaţă monahală. Aşa că nu s-a speriat.

De la Bucureşti, a ajuns la Mănăstirea Cozia, unde a avut o parte din biblioteca personală de pe vremea când activase ca asistent la Institutul Teologic din Sibiu şi unde a fost numit preot slujitor, stareţul de atunci, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Gamaliil Vaida, permiţându-i să-şi continue activitatea culturală. Este perioada când a publicat o serie de studii teologice, bine documentate, în cele mai prestigioase reviste bisericeşti. A refuzat, cu demnitate, orice fel de avansare, chiar şi susţinerea tezei de doctorat, smerindu-se pe deplin.

În urma insistenţelor venite din partea Preasfinţitului Episcop Iosif al Râmnicului, a acceptat cu greu funcţia de mare eclesiarh al Catedralei episcopale, între 1982 – 1983, perioadă în care a întreprins călătorii de studii la Muntele Athos, pentru cercetarea manuscriselor româneşti din Biblioteca Schitului Prodromu. Reîntors în ţară, a solicitat, în scris, Episcopiei Râmnicului, să intervină la forurile competente pentru recuperarea clădirilor Sfintei Mănăstiri Bistriţa – Olteană, care, de peste 20 de ani, serveau drept altceva. Primind aprobarea, i s-a încredinţat stăreţia acestei Sfinte Mănăstiri, în vederea restaurării şi reorganizării vieţii monahale. Ca urmare a numeroaselor demersuri, s-a hotărât ca la Mănăstirea Bistriţa – Olteană să se creeze un centru de restaurare şi conservare a bunurilor de patrimoniu (icoane şi cărţi vechi), precum şi organizarea unui muzeu al tiparului românesc, aici descoperindu-se primele tipărituri din ţara noastră; de asemenea, s-au creat săli spaţioase pentru lectură, simpozioane, conferinţe şi comunicări ştiinţifice, repartizându-se, pentru acestea toate, un spaţiu generos, de peste 1000 m pătraţi.

În luna septembrie a anului 1986, Părintele Arhimandrit Veniamin Micle a fost numit diriginte de şantier, aducând contribuţii majore la refacerea materială a Mănăstirii.

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Veniamin Micle a stat neclintit în faţa furtunii şi a mers fără şovăire, cu coloană vertebrală dreaptă, către împlinirea lucrării bune şi de folos. Un om exigent cu sine, călugăr de vocaţie , un neliniştit căutător de comori din trecutul spiritual românesc. Un monah-cărturar care se înscrie pe linia bunelor tradiţii ale monahismului românesc. Tot ce a scris Părintele Arhimandrit Veniamin Micle certifică o viaţă închinată lui Dumnezeu prin cuvânt şi scris, precum şi cercetării Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, a monahismului ortodox. Părintele Arhimandrit Veniamin Micle, de la Sfânta Mănăstire Bistriţa – Olteană, face cinste, prin tot ceea ce a întreprins în domeniul vieţii monahale şi spirituale, nu numai sfântului lăcaş de cult vâlcean, ci şi Ardealului, al cărui fiu vrednic este. A meritat orice jertfă să-l căutăm, pentru că niciodată nu-i prea mult ca să întâlneşti un înţelept. Merită să-i cunoaștem opera. Merită să-i cunoaștem lucrarea. A scris și a tipărit multe cărți și lucrări în chiar chilia sa de la Mănăstirea Bistrița-Olteană, opere – teologice și de istoria limbii române, lingvistice, despre viețile și minunile Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, Sfântul ocrotitor al Olteniei de N; lucrări despre trecutul istoric al localității în care ființează de veacuri Sfânta Mănăstire Bistrița-Olteană , precum și despre alte lăcașuri de cult existente aici – bine documentate, în care își susține fiecare idee cu citate și argumente logice, edificatoare.

L-am cunoscut și eu pe Cuvioșia sa, în anul 2000! Dar mai întâi din ceea ce îmi spunea bunica despre dânsul, am citit despre viața, minunile și Acatistul Sfântulețului de la Mănăstirea Bistrița-Olteană, pe sub racla căruia trebuie neapărat să treci de trei ori (tradiția locului) - cărți ce-i poartă semnătura - . Era omul care, vazandu-te doar o singură dată, după un an te recunoștea și-ți spunea pe numele mic (prenume), știa de unde ești, ce probleme ai. De-abia așteptam să vină vara, pentru a urca la dumnealui, când ajungeam în Costeștiul meu drag, de Vâlcea, de care mă leagă multe, dar în special faptul că mama era născută acolo, în Costeștii Vâlcii; Costeștiul este leagănul vacanțelor copilăriei mele.

Ultima dată am fost la Părintele Veniamin in februarie 2024. I-am remarcat atunci (și m-au impresionat mult) mâinile (sale) albe, translucide. L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să-l mai prind in viață când oi mai ajunge acolo. Nu a fost să fie.

Părintele l-a iubit mult pe Sfântul Grigorie Decapolitul, a iubit mult Mănăstirea Bistrița-Olteana, de care nu s-a mai despărțit de când a ajuns acolo. A fost un om al culturii,un om duhovnicesc, lăsându-ne  moștenire multe cărți și sfaturi hrănitoare și întăritoare de suflet. În seara zilei de 17 noiembrie 2025 a trecut la Domnul, la vârsta de 86 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace, la Dreapta Sa, în loc luminat, în loc de verdeață, de unde a dispărut toată întristarea și suspinarea! 


- recenzie pentru cartea Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle, care a apărut în revista „Lumea monahilor”, în martie 2012:

 

 

 

x         x         x


Mi-a dăruit și mie câteva din multele sale cărți:
 

 

 

Alte cărți și lucrări scrise de Părintele Arhimandrit Veniamin Micle:
 

 

 

 

 

Alături de  Părintele Arhimandrit Veniamin Micle:

 

 

 

 
































duminică, 9 noiembrie 2025

Din seria: Povești

 

https://youtu.be/70aJYmr5DaY?si=kHqjZGVARjhRzYnX 

 

Din seria Povești. Povești pentru toți, povești pentru cei mici, povești pentru cei mari. Povești personalizate. Povești scrise de mine. Povești scrise de autori cunoscuți și mai puțin cunoscuți. P.S. Povestea de acum am citit-o la câteva zile de la prima operație făcută la ochi și postată de-abia în seara aceasta, a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul. 

vineri, 7 noiembrie 2025

marți, 4 noiembrie 2025

CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI 2025

 

 

https://youtu.be/_2K3dsQPb1g?si=sgXiGeIh82nAa3K2 

luni, 3 noiembrie 2025

MARCEL PAVEL & Corul Patriarhal TRONOS - Avem O Tara

 

https://youtu.be/Y6Eu1ySlmgs?si=4Xk-EckRsnEX9LCu

sâmbătă, 25 octombrie 2025

La mulți ani! - de ziua Armatei Române

 

La mulți ani! - de ziua Armatei Române


M-a fermecat, încă de mică, haina militară, în special cea de Aviație, albastră precum cerul senin al primăverii-verii...

Cu părinți care și-au desfășurat activitatea în cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Cu mine, care am lucrat, primii 6 ani din... „câmpul muncii”, până la accidentul din aprilie 1998, în Armată...
Armata... Primul serviciu nu se uită niciodată...: dactilografă la U.M. 02608 „A” (Comandamentul Trupelor de Parașutiști) și 02587 (Centrul Medical Aeronautic și - ulterior - Institutul de Medicină Aeronautică „General Dr. av. Victor Anastasiu”, acum Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială „General Dr. av. Victor Anastasiu”) București...
La ceas de sărbătoare a Armatei Române, le urez militarilor români de orice armă, aflați în retragere și în activitate, precum și întregului personal contractual civil, mulţi ani binecuvântaţi, cu sănătate, pace şi bucurie sfântă!
 
(Tata. În misiune, în țară. Maistru energetician, la Comandamentul Aviației Militare.)

 

(Mama. Și pe mama a... „fermecat-o” haina militară.
Se pare că... „așchia nu sare departe de trunchi” ...)

 
(Mama și colegii săi, la Centrul Medical de Aviație)

 

(Mama și colegii săi, la Centrul Medical de Aviație. Fotografia de sus este de pe vremea când centrul medical ființa la Herăstrău)

 


(Mi-a luat mult, când eram mică, să descifrez prescurtarea... Când am mai crescut și am descoperit ce înseamnă, eram mândră de mămica mea. Da, era un om „principal”, fără de care personalul aeronavigant nu putea primi aptitudinea de zbor. Sau nu. După caz. Pentru că mama făcea electrocardiogramele, pe care, la rugămintea șefilor săi, domnii dr. Călinescu Vasile și Alexe Vasile, le și interpeta.
ASISTENTĂ PRINCIPALĂ MEDICALĂ.
Deși..., dacă ar fi fost după mine, aș fi dispus să se scrie: ASISTENTĂ MEDICALĂ PRINCIPALĂ.)

 

(Alături de șeful său, colonel dr. Alexe Vasile și de doamna asistentă Cornelia V.. La Insitutul de Medicină Aeronautică)
 
(Diplomă acordată mamei, la pensionarea sa pentru limită de vârstă)

 
(Eu. August 1994. La Institutul de Medicină Aeronautică)

 

(Eu. August 1997)


 














luni, 6 octombrie 2025

Tronos Junior! O insula de educatie, bun simt si cultura

 

 

https://youtu.be/LotU-lKwwU8?si=U9ynm8SKSddXtbOz 

duminică, 5 octombrie 2025

miercuri, 1 octombrie 2025

Amintirile-mi șoptesc...

 Amintirile-mi șoptesc…

Florile sunt ochii mamei mele,
Iarba – sufletul său,
Munții sunt tăria mamei mele,
Pământul – suflul său.
Amintirile călătoresc cu tine, mamă,
Amintirile-n taină îmi șoptesc,
Iubirea pentru tine, mamă,
Nicicând n-o risipesc…
Florile sunt ochii mamei mele,
Iarba – sufletul său.
Munții sunt puterea mamei mele,
Pământul – suflul său.
Adie vânt de toamnă iară,
Adie vânt pustiitor,
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor, mi-e tare dor!
Pe fereastra vieții iar privesc,
Amintirile-n taină îmi șoptesc…
(Versurile le-am scris dupa imaginea atasata, pentru un concurs de poezie dupa imagine, organizat de Agora ARTELOR la 1 octombrie 2021)


Varianta din prezent:

Altfel scrisă, puțin modificată, dar cu același nestins dor. Dor de mama:
Amintirile-mi șoptesc…
Florile sunt ochii mamei mele,
Iarba muntelui – ca sufletul său,
Munții sunt tăria mamei mele,
Pământul – suflul alb și-etern al său.
Amintirile călătoresc cu tine, mamă,
Amintirile-n taină îmi șoptesc,
Iubirea pentru tine, mamă,
Nicicând n-o risipesc…
Florile sunt ochii mamei mele,
Iarba muntelui – ca dorul său.
Munții sunt puterea mamei mele,
Pământul – suflul pur și alb al său.
Adie vânt de toamnă iară,
Adie vânt pustiitor,
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor, mi-e tare dor!
Pe fereastra vieții iar privesc,
Amintirile-n taină îmi șoptesc…

P.S. Astăzi, 1 octombrie, este și Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Părinților, bunicelor și bunicilor noștri, înaintați în vârstă - urări de bine și mulți ani sănătoși, cu pace și bucurii senine! Le datorăm respect și recunoștință pentru răbdarea, sacrificiile și lecțiile pe care ni le-au transmis. Prezența dumnealor ne este o binecuvântare și folos.
Pentru cei plecați la Ceruri, la Dumnezeu - să le dăruiască Dumnezeu un colțișor de Rai și să le păstrăm vie amintirea, să nu-i uităm, învățăturile să le păstrăm. Căci, cu siguranță, dacă i-am auzi, ei ne-ar șopti:

Ne-am întâlnit pe Pământ. Stele și raze de soare ne luminau chipul, ne mângâiau sufletele. Luna - stăpâna nopții și a viselor ce pun stăpânire pe om, dăruindu-i speranță și încredere în forțele sale lăuntrice, sădite de puterea Sfântului Duh în el - înmugurea în noi în luminițe de stele și luceferi ce ne făceau să vorbim în versuri și cugetări… Soarele jucăuș al dimineților se juca cu noi, mângâindu-ne firele de păr, deschizând în noi iubiri și împliniri. Ne-am plăcut, ne-am iubit și ne-am ținut de mână în fața lui Dumnezeu și a Tatălui Ceresc. Cerul se bucura dimpreună cu noi, la fel ca și cei cunoscuți nouă. Ne-am promis și ne-am ținut promisiunile. Am cunoscut raiul pe pământ, binecuvântați cu roade alese: copii cuminți, ascultători și înțelepți. Ne-au stat alături Sfinți și Părinți, și iarăși părinți. Viața noastră s-a scurs în bucurii și feerii. Ne-am respectat unul pe altul, i-am respectat și i-am ajutat pe cei de lângă noi și am primit respect. Am avut învățăcei – o sumedenie. Le-am presărat în suflete și în minte putere de stăpânire, de progres, de a fi, întotdeauna, OM. Am fost impresionați de omenia lor, chiar mult după ce și-au luat zborul spre alte zări, împlinindu-și visuri, dorințe. Am avut, la rându-ne, doriri, care ne-au fost, încet-încet, îngăduit împlinite. A fost o trecere, a noastră, prin această lume, pe acest pământ. Ne-a despărțit un accident stupid, dar am avut speranță, ne-am rugat unul pentru altul, unul de sus, din Cer, de la Dumnezeu, iar celălalt de-aici, de jos, din Biserica luptătoare. Iată-ne, acum, dincolo de mormânt și cerul azuriu, sus, la Dumnezeu. Am dat răspuns chemării Sale și ne-am regăsit, aici, suflet lângă suflet, inimă și vis. Am fost logodiți din nou, nănași fiindu-ne Sfinți și Sfinte, iar Părinți, născându-ne din nou, spre-o viață veșnică fără de lacrimi, și într-o lume plină de miresme dulci de flori și verde, Tatăl Nostru și Maica Domnului cea pururi Fericită. Ne-a fost alături, precum în viața de jos, iertându-ne toate și garantând pentru noi, Fiul Domnului. Așa vă dorim tuturor: să vă dăruiască Tatăl nostru Cel Ceresc un colțișor de Rai! Să pe-treceți cu bine în lume, smeriți în rugăciune și credință, sporind în fapte bune și senine, cu pacea, buna înțelegere și speranța pecetluită în voi! Cei mai buni prieteni ai voștri Sfinții să vă fie, la care să alergați mereu, la ceas de bucurie și lacrimi de necaz! Vă iubim și vă îmbrățișăm de sus! Mamă să vă fie Maica cea Preasfântă și Curată, iar Tată – Dumnezeul cel Atotbun, Atotînțelegător și Atotiubitor. Noi am plecat puțin, ca să vă gătim, din rugăciuni, drum bun spre acel ACASĂ la care trebuie să ajungeți cu toții, puri și buni!

    Ai voștri, cei iubitori și rugători pentru voi.


(VIAȚĂ ÎNTRU BUCURIA VEȘNICIEI, în volumul MOZAIC DE GÂNDURI, CUVINTE ȘI IMAGINI, Editura CRISTIAN PLUS ART, Dolj, 2025)

miercuri, 24 septembrie 2025

JURNALISM ECO PENTRU UN MEDIU CURAT: DESPRE COLECTAREA SELECTIVĂ DIN BUCUREŞTI

 Ce scriam în urmă cu ceva ani (2018):

DESPRE SOCIETATEA DE SALUBRIZARE URBAN SA DIN BUCUREȘTI, SECTOR 6


JURNALISM ECO PENTRU UN MEDIU CURAT: DESPRE COLECTAREA SELECTIVĂ DIN BUCUREŞTI

de | nov. 1, 2018 | Stiri

          Când, pe timpul iernii, troienele de zăpadă din alte sectoare ale Capitalei par imenși munți albi fioroși, greu de escaladat de către cei ce aleargă spre locurile de muncă sau spre a se îmbogăți intelectual, moral și spiritual, în sectorul 6 se circulă bine, străzile (principale și unele din cele secundare) fiind, în cel mai scurt timp, deszăpezite. Se lucrează la deszăpezire zi-lumină, se lucrează intens și noaptea. Acesta este Urban SA, a cărui deviză este: ”Pentru noi nu există locul 2!”.

_________________________________________________________________

          – Se știe că Urban SA este o societate care activează în domeniul managementului integrat al deșeurilor, încă de prin anii ’95. Ce presupune acest management integrat? Cu ce se ocupă, practic societatea?

          – Societatea noastră se ocupă de:

  1. Colectarea, transportul, procesarea/sortarea, valorificarea sau eliminarea deșeurilor; 
  2. Asigurarea recipienților pentru colectare;
  3. Campanii de conștientizare pe tema gestiunii deșeurilor;
  4. Îndeplinirea țintei pentru autoritatea publică locală și pentru producători/importatori.

          – Oferă și alt tip de servicii?

          – Desigur! Curățenie interioară, amenajarea spațiilor verzi, sortarea deșeurilor  reciclabile, deszăpezire.

      Performanță. Valorificare prin reciclare

          – Aveți concurenți redutabili în acest domeniu?

          – Avem concurență. Nu știu cât de redutabilă este, dar avem. Însă noi consider că suntem cea mai performantă companie în domeniul acesta de activitate.

          – Cum  colectați și depozita deișeurile?

          – Colectăm pe 2 fracții la populație și pe 4 fracții la firme. Sortăm tot ceea ce este reciclabil. Valorificăm prin reciclare sau coincinerare. Ceea ce rămâne, se elimină prin depozitare.

          – Locuitorii sectorului 6 primesc saci speciali pentru colectarea selectivă a deșeurilor?

          – Da. Cei care s-au înscris în programul TAXA ZERO, aproximativ 500 asociații de locatari, primesc saci cu cod de bare, în care colectează fracția uscată – reciclabilele.

    – Conștientizează locuitorii sectorului 6 importanța colectării selective a deșeurilor? Cum sunt îndrumați și ajutați pentru a realiza acest lucru?

          – Unii, da. Permanent, le comunicăm informații despre de ce trebuie separate deșeurile și cum se face.

          Mediul ambiant – aerul pe care îl respirăm, locul în care viețuim…

          – Ce reprezintă pentru dumneavoastră mediul ambiant?

          – Mediul ambiant este aerul pe care îl respirăm, locul în care ne trăim viața de zi cu zi, mediul în care cresc și se dezvoltă copiii noștri. E foarte important să păstrăm un mediu sănătos, așa cum l-am găsit.

          – Cum putem trăi într-un mediu nepoluat? Ce măsuri putem luat pentru a-l menține sănătos?

          – În domeniul gestiunii deșeurilor, trebuie să colectăm separat deșeurile, chiar din casă, din bucătărie. Să reciclăm tot ceea ce se poate recicla, să compostăm deșeurile organice și să valorificăm restul, să nu mai existe gropi de gunoi … conceptul „zero waste”.

 

          – Cât de importantă este pentru mediu colectarea selectivă a deșeurilor?

          – Colectarea selectivă a deșeurilor este extrem de importantă, căci fără o colectare separată nu se pot gestiona eficient deșeurile.

          – Aveți contracte încheiate doar cu asociațiile de locatari ai blocurilor și cu persoanele fizice din sectorul în care activați sau și cu instituții ale statului, cu firmele private, indiferent de sectorul în care se regăsesc acestea?

          – Avem contracte încheiate cu instituții și agenți economici din întreg Bucureștiul.

 

   Activități în sprijinul culturii și sportului

          – Cum a luat naștere proiectul Biblioteca de la Otopeni?

          – Am observat că, la colectarea separată a hârtiei, aveam permanent și cărți. Iar unele erau chiar în stare bună. Orice carte este valoroasă pentru informația ce o prezintă, nu pentru hârtia pe care este tipărită, așa că, acolo unde cărțile nu sunt degradate, noi le recuperăm și le punem din nou la dispoziția cititorilor. La Otopeni, după o discuție cu Primăria, am propus înființarea acestei biblioteci a parcului, pentru ca oricine să aibă acces liber la toate aceste cărți, fie împrumutându-le,  fie citindu-le chiar acolo, în parc.

          – Cărțile – se știe! – trebuie întreținute corespunzător, astfel încât cât mai mulți cititori să aibă acces la ele, să nu se îmbolnăvească citindu-le. Cine le are în evidență? Cine se îngrijește de ele?

          – Biblioteca orașului Otopeni a preluat această sarcină, de a gestiona și Căsuța cu cărți din parcul central din Otopeni.

          – A crescut numărul volumelor de bibliotecă de când a luat naștere biblioteca?

          – Am constatat că o parte din cărți au dispărut, au fost luate acasă de către doritori, ceea ce nu este rău. Noi am mai adus cărți acolo pe care le-am donat și bibliotecii din cartierul Odăi, Otopeni.

          – Se implică societatea dumneavoastră, Urban SA, și în alte activități (culturale, sportive etc.)?

          – În anii trecuți, ne-am implicat, de exemplu în susținerea concursurilor de ciclism. În prezent, ne concentrăm numai pe aspectele de mediu și îmbunătățirea serviciilor noastre. Ah, da! Să nu uităm de Bobiță, papagalul salvat din gunoi de către echipa noastră de la Otopeni!

 

 

          – Vă mulțumim pentru interviul acordat!

 

Articol scris de Nicoleta Enculescu - participantă la Concursul de Jurnalism ECO -, care poate fi vizualizat aici: https://www.ecotic.ro/stiri/jurnalism-eco-pentru-un-mediu-curat-despre-colectarea-selectiva-din-bucuresti/#

CONCURS INTERNAȚIONAL DE POEZIE, EDIȚIA A VIII-A, SEPTEMBRIE 2025

CONCURS INTERNAȚIONAL DE POEZIE, EDIȚIA A VIII-A, SEPTEMBRIE 2025 

(Antologia poeziei internaționale pentru pace, volumul al IV-lea)


https://online.fliphtml5.com/nxraj/pwit/?fbclid=IwY2xjawNAjX5leHRuA2FlbQIxMABicmlkETBLcTZzb1JzOG83QmVXUEFXAR4fSxFjcHRLJo_m1ikGWH0hcfIUTxptgXWgXP8rc46hvgvOMh6Khn4K9PhVow_aem_R05BlW3h4YKMCCZ1-R1bCQ 

- la pagina 26


- și diploma:



- dar și versurile:

 
sau așa:

Autoare: Nicoleta Enculescu
Țara: România
Titlul: Să fie pace, pace între oameni, pace pe pământ!
Data: 12 septembrie 2025

Să fie pace, pace între oameni, pace pe pământ!


Pacea este cel mai dulce cuvânt, și cel mai sfânt,
Am primit-o nu ca să luptăm pentru fâșii de pământ!
Pacea este sentimentul senin al omenirii,
Este semnul etern al dăinuirii iubirii!

Trăiți în pace, oameni frumoși la suflet și la chip,
Trăiți în pace, oameni – fii ai lui Dumnezeu -,
Să fiți senini la suflet și la chip,
Să vă zâmbească de Sus, Cel Bun, mereu!

În loc de arme, dăruiți lumii flori,
În loc încruntare, dăruiți lumii fiori
De bucurie, pace, cântec și lumină,
Să vă fie inima de prietenie plină!

Să plouă cu petale de flori,
Gloanțele să se disipeze în nori,
Să plouă cu imne străluminate
De credință, nădejde, fraternitate!

Să ne avem ca frații unii cu alții,
Ajutor să dăruim mereu,
Să ne avem ca frații unii cu alții,
Iubirea să ne călăuzească mereu!



sâmbătă, 20 septembrie 2025

ANUNȚ MEDITAȚII: https://www.linkedin.com/posts/enculescu-nicoleta-145b35175_cau%C8%9Bi-un-profesor-calificat-al%C4%83turi-de-care-activity-7359215457989541888-DvpY/?utm_source=share&utm_medium=member_desktop&rcm=ACoAACmi6YUBW-h4Fia97x6SQlH9sCstfPp4ACw&fbclid=IwY2xjawM6Ij1leHRuA2FlbQIxMABicmlkETA2RnNzU3BLRlZDT1RCZTVKAR5jz0-v_rgmCcfh4pAOafMZYoixQ7G9WM8JYF1juGzT4CWDk9nReWchmhqgiw_aem_2ZuKR8CEhzoPeT2kXzH11Q , https://youtu.be/s_QxQGX9c1c?si=trX71FfE_Gt3kGXB

 ANUNȚ MEDITAȚII

https://www.linkedin.com/posts/enculescu-nicoleta-145b35175_cau%C8%9Bi-un-profesor-calificat-al%C4%83turi-de-care-activity-7359215457989541888-DvpY/?utm_source=share&utm_medium=member_desktop&rcm=ACoAACmi6YUBW-h4Fia97x6SQlH9sCstfPp4ACw&fbclid=IwY2xjawM6Ij1leHRuA2FlbQIxMABicmlkETA2RnNzU3BLRlZDT1RCZTVKAR5jz0-v_rgmCcfh4pAOafMZYoixQ7G9WM8JYF1juGzT4CWDk9nReWchmhqgiw_aem_2ZuKR8CEhzoPeT2kXzH11Q ,

https://youtu.be/s_QxQGX9c1c?si=trX71FfE_Gt3kGXB

Sunt Nicoleta Enculescu, profesor calificat de limba și literatura română, limba franceză și latină, cu o experiență de 20 de ani de predare în învățământul preuniversitar de stat și particular, gimnazial și liceal, și cu rezultate foarte bune obținute de elevii mei la olimpiade, examene, concursuri școlare și extrașcolare. Am avut elevi de clasa a VIII-a care au fost admiși la Colegiile Naționale „Octav Onicescu”, „Matei Basarab”, „Mihai Viteazul”, „George Coșbuc” și „Cantemir Vodă” - din București - (inclusiv elevi pregătiți de mine, individual: Nicoleta Petre, Andreea Blidariu, Andrei Nicola, Anastasie Bărîcă, Emanuil Bărîcă, Anda Deliman, Maria Negoiță, Andrei Negoiță etc.), am avut elevi care au fost admiși printre primii 10 la Academia de Studii Economice – secția în limba franceză, dar și elevi cu cerințe educaționale speciale, care au reușit, în anul școlar 2024-2025, să promoveze examenul de bacalaureat.

Sunt autor de literatură beletristică (poezie, proză scută și teatru scurt – Flacără arzând, Editura Universitară, București, 2009; Un suflet drag, un înger pe pământ: Ana Predoiu-Iovan, Editura Universitară, București, 2015; Familiei, cu drag – Editura Universitară, București, 2016; Frânturi de gând, Editura Universitară, București, 2022; Ghiozdănelul cu povești și poezii. Rădăcini, Editura Universitară, București, 2024) și de literatură științifică (cu competențe în redactarea monografiilor monumentelor de arhitectură) – Spiritualitate și artă bisericească în comuna Costești, județul Vâlcea, Tipografia Real, București, 2016 -. De asemenea, sunt coordonatoarea unui volum ce cuprinde poezii și proză scurtă - lucrări scrise de elevii pe care i-am avut în anul școlar 2008-2009.

Sunt autoarea câtorva articole și știri apărute în ziare din județul Vâlcea, în ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române, în ziarul „Națiunea” și în „Evenimentul zilei”.

Sunt licențiată în Filologie, specializarea Limba și literatura română – limba și literatura franceză (promoția 1999; nota 8,25 la examenul de licență), cu Studii Aprofundate de Etnologie și Folclor (promoția 2002; nota 10 la examenul de disertație); licențiată în Teologie Ortodoxă, specializarea Didactică (promoția 2012; nota 8,62 la examenul de licență), cu Master în Comunicare și comuniune eclesială în spațiul ortodox eclasial (promoția 2015; nota 10 la examenul de disertație).

- OFER, LA DOMICILIUL MEU DIN BUCUREȘTI, STRADA CĂLUGĂRENI, NR.3, SECTOR 3,


MEDITAȚII LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ,


în vederea pregătirii pentru susținerea Evaluării Naționale și a examenului de Bacalaureat, dar și pentru admiterea în învățământul superior (specializările: Litere, Drept, Academia de Poliție).


- REDACTEZ MONOGRAFII ALE MONUMENTELOR DE ARHITECTURĂ BISERICEASCĂ


- SCRIU POVEȘTI PERSONALIZATE


 
(împreună cu elevii mei de la Școala gimnazială nr.95, strada Foișorului, sector 3, precum și de șefa mea de catedră, profesor Ștefana Popa, în anul școlar 2007-2008)


 

 Premii obținute de elevii mei de la Școala gimnazială nr.81, în anul școlar 2008-2009, la un concurs literar organizat de Școala gimnazială nr.81


Secțiunea 3 mec (3 metafore, 3 epitete, 3 comparații)

Premiul I, clasa a V-a

1. Premiul I Sectiunea 3 mec eleva Cheşcheş Ioana Andreea a V-a Şcoala Nr. 81 Profesor indrumator Enculescu Nicoleta
2. Premiul I Sectiuna 3 mec Hosu Ana a V-a Şcoala Nr. 81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta
3. Premiul I Sectiunea 3 mec Panaitescu Liess Michael – Andrei a V-a Şcoala Nr. 81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta
4. Premiul I Sectiuna 3 mec Velicu Alexandru a V-a Şcoala Nr. 81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta

Premiul al II-lea, clasa a V-a

11. Premiul II Sectiunea 3 mec Apostol Denisa a V-a Şcoala Nr. 81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta
12. Premiul II Sectiunea 3 mec Bărîcă Anastasie Gabriel a V-a Şcoala Nr. 81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta
13. Premiul II Sectiunea 3 mec Floarea Ioana Cristina a V-a Şcoala Nr. 81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta

Premiul al II-lea, clasa a VI-a


15. Premiul II Sectiunea 3 mec Mihalyi Raul a VI-a Şcoala Nr. 81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta

Secțiunea Eseu

Premiul I, clasa a V-a

3. Premiul I Sectiunea Eseu Panaitescu -Liess Michael-Andrei aV-a Şcoala Nr.81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta
5. Premiul I Sectiunea Eseu Albu Roxana aV-a Şcoala Nr.81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta
6. Premiul I Sectiunea Eseu Cheşcheş Ioana Andreea aV-a Şcoala Nr.81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta
7. Premiul I Sectiunea Eseu Bărîcă Anastasie Gabriel aV-a Şcoala Nr.81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta

Premiul al II-lea, clasa a V-a

27. Premiul II Sectiunea Eseu Velicu Alexandru aV-a Şcoala Nr.81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta
28. Premiul II Sectiunea Eseu Rădulescu Theodora Ruxandra aV-a Şcoala Nr.81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta
30. Premiul II Sectiunea Eseu Mihalyi Raul aVI a Şcoala Nr.81 Profesor indrumator Enculescu Nicoleta

Secțiunea Poezii

Premiul I, clasa a V-a

5. Premiul I Sectiunea Poezii Sava Andreea Miruna a V-a Şcoala Nr. 81 Profesor indrumator Enculescu Nicoleta

Premiul al II-lea, clasa a V-a

7. Premiul II Sectiunea Poezii Neacşa Theodora a V-a Şcoala Nr. 81 profesor indrumator Enculescu Nicoleta
8. Premiul II Sectiunea Poezii Păştin Răucea Theodor a V-a Şcoala Nr. 81 Profesor indurmator Enculescu Nicoleta
9. Premiul II Sectiunea Poezii Bărîcă Anastasie Gabriel a V-a Şcoala Nr. 81 Profesor indurmator Enculescu Nicoleta

Premiul al III-lea, clasa a V-a

17. Premiul III Sectiunea Poezii Vlad Andra a V-a Şcoala Nr. 81 Profesor indrumator Enculescu Nicoleta
18. Premiul III Sectiunea Poezii Chiriţă Cristina a V-a Şcoala Nr. 81 Profesor indrumator Enculescu Nicoleta
19. Premiul III Sectiunea Poezii Cheşcheş Ioana Andreea a V-a Şcoala Nr. 81 Profesor indrumator Enculescu Nicoleta

Premiul al II-lea, clasa a VI-a

7. Premiul II Sectiunea Poezii Mihalyi Raul a VI-a Şcoala Nr. 81 Profesor indrumator Enculescu Nicoleta

 

- eleva Udrea Laura-Alexandra (Liceul Particular nr. 1 „Octav Onicescu - MIhoc”, an școlar 2002-2003) a fost admisă la Academia de Studii Economice - Facultatea de Relații Internaționale (studii în limba franceză) între primii 10 (sesiunea iulie 2003). De asemenea, a obținut rezultate foarte bune la proba de limba franceză pe care a susținut-o în cadrul examenului de bacalaureat;

- elevii Marincovici Maria și Duminicescu Mihai (Liceul Particular nr.1 „Octav Onicescu - Mihoc”, clasele a XI-a A și a XI-a B, an școlar 2002-2003) au obținut Mențiuni pentru creații literare proprii în limba franceză, la un Concurs Internațional de Creație Literară desfășurat în Franța;

- eleva Cristina-Maria Marinescu (clasa a X-a C, Liceul de stat „Octav Onicescu”, sector 4, București, an școlar 2004-2005) a obținut Mențiune (nota 8,00) la olimpiada de limba și literatura română - faza pe sector;

- eleva Livia Bercuri (clasa a X-a C, Liceul de stat „Octav Onicescu”, sector 4, București, an școlar 2004-2005) a obținut, la Concursul Național de Creație Literară  organizat de Centrul Cultural „Mihai Eminescu” și Primăria sectorului 2 București, Mențiune;

- În anul școlar 2008-2009, elevii mei  de la Școala gimnazială nr.81 din București, sector 3, au obținut, la olimpiada de limba și literatura română (Concursul Național de limba și literatura română „Ionel Teodoreanu”, următoarele rezultate:
 
1. Faza pe sector:
A. Clasa a V-a:
- Ioana-Cristina Floarea = 108,5 p din 120
- Ioana Cheșcheș = 107 p din 120
- Ana Hosu = 102 p din 120
B. Clasa a VI-a
- Diana Durdeu = 111 p. din 120
- Ana Dobrin = 100 p din 120
II. Faza pe municipiu
- Ioana Cheșcheș = 100,5 p din 120
- Ana Hosu = 100 p din 120

Tot în anul școlar 2008-2009, eleva Ioana Cheșcheș (clasa a V-a) s-a clasificat pentru etapa națională a Concursului „+/- Poezie”, desfășurat la Timișoara.

- în anul școlar 2009-2010, elevul Andrei-Alexandru Oprea (clasa a V-a B, Școala gimnazială nr.81, sector 3, București) a obținut Premiul I pentru poezie la Concursul Național „Cărticica mea de suflet”, organizat la Constanța

 

De asemenea, i-a apărut o poezie în ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române:

 

- elevul Robert Butnărașu (anul școlar 2010-2011, clasa a VI-a A, Școala gimnazială nr.311, sector 6, București) a obținut o Mențiune pentru eseu, la Concursul Național „Cărticica mea de suflet”, organizat la Constanța, iar elevului 
 

- elevului Andrei Gârjoabă (clasa a V-a, anul școlar 2010-2011, Școala gimnazială nr. 311, sector 6, București), i-a apărut o frumoasă scrisoare în ziaul „Lumina” al Patriarhiei Române:
 

 
(alături de câțiva elevi de la Școala gimnazială nr. 311, București, sector 6. În vizită la Mănăstirea Samurcășești, comuna Ciorogârla, care au și fost premiați, la sfârșit de an școlar, pentru rezultate frumoase obținute la disciplina limba și literatura română)

 

- în anul școlar 2015-2016, elevul Tudor Lotrea (clasa a VI-a, Școala gimnazială „Adrian Păunescu”, București, sector 6) a obținut o Mențiune la Concursul de creație literară „Tinere condeie”, organizat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București
 

ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE DESFĂȘURATE CU ELEVII

- martie 2025: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/dar-de-primavara-oferit-credinciosilor-parohiei-martisor-din-bucuresti-196252.html - Dar de primăvară oferit credincioșilor Parohiei Mărțișor din București 

- decembrie 2024: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/bucuria-vestirii-craciunului-la-biserica-martisor-194558.html - Bucuria vestirii Crăciunului la Biserica Mărțișor

- septembrie 2023; https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/recital-de-poezie-si-cantari-la-biserica-martisor-din-bucuresti-184065.html - Recital de poezie și cântări la Biserica Mărțișor din București 

- septembrie 2023: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/atelierele-toamnei-la-biserica-buna-vestire-belu-din-bucuresti-183907.html - „Atelierele toamnei” la Biserica „Buna Vestire”-Belu din București  

- aprilie 2023: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/atelier-de-creatie-la-parohia-buna-vestire-belu-din-bucuresti-179867.html - Atelier de creație la Parohia „Buna Vestire”-Belu din București 

- martie 2023: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/semnificatia-toacei-in-biserica-explicata-unor-copii-din-bucuresti-179130.html - Semnificația toacei în biserică explicată unor copii din București  

- februarie 2023: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/atelierele-bucuriei-la-biserica-buna-vestire-belu-din-bucuresti-178645.html - Atelierele bucuriei la Biserica „Buna Vestire”-Belu din București 



Date de contact:

- nico.enculescu@gmail.com,

- 0746398753