SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL GEOGRAFIC ”LOCURI ȘI OAMENI DE
LÂNGĂ NOI”
-
OAMENI,
NUME, LOCURI, FAPTE -
Deși cercetase intens
pentru lucrarea ce o avea de prezentat la Simpozionul Internațional de
Geografie din acel an, Laura avea totuși inima cât un purice: nu voia să se
facă de râs, nu voia să-și dezamăgească familia, prietenii, cunoscuții. Nu voia
să-și facă de râs școala în care învățase cu drag timp de 8 ani (primii 8 ani
de învățătură din viața ei!)! Nu voia să-și dezamăgească profesorii, care îi
picuraseră în suflet dragostea de a ști, de a afla cât mai multe, de a cerceta,
de a găsi răspunsuri la numeroase întrebări. Profesorii aceia minunați, care îi
sădiseră în inimă iubirea față de locurile natale, de semeni, care o făcuseră
să-și deschidă aripile cu încredere spre a-și lua zborul către alte trepte ale
vieții, care o învățaseră să zboare sigur și drept, și demn.
Simpozionul Internațional
de Geografie din acel an era organizat de renumitul liceu parizian ”Jean Louis
Calderon”, la care Laura își începuse colaborarea cu cinci ani în urmă. Preda
Istoria culturii și literaturii universale, punând accent, desigur, mai ales pe
scriitorii români: Eminescu, Creangă, Slavici, Sadoveanu, Rebreanu, Coșbuc,
Goga, George Călinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia,
Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu și lista continua. Toți marii grei ai
literaturii române! Elevii săi erau fascinați! Participau cu interes la ore,
învățaseră chiar singuri limba română (și le reușise lucrul acesta foarte bine!)
și citeau, în română, operele recomandate de tânăra lor profesoară, pasionată
pentru ceea ce făcea. Le prezentase chiar țara, România sa dragă, arătându-le
la hartă localitățile în care s-au născut și au trăit scriitorii români,
locurile memorabile, adevărate comori ale spiritualității și culturii române,
păstrătoare, din moși-strămoși, a tradițiilor și obiceiurilor unice în plan
european. Le-a vorbit mult despre frumusețile pe care, străbătând țara în lung
și în lat, le întâlnești la tot pasul. Elevii săi ajunseseră să se
îndrăgostească iremediabil de țara sa natală! Chiar stabiliseră împreună să o
viziteze de Izvorul Tămăduirii, când în comuna sa natală se organiza întâlnirea
fiilor satului – ”La obârșie, la izvor”.
Simpozionul Internațional
de Geografie din acel an avea ca temă principală revelarea valorilor spirituale
și a frumuseților naturii țărilor europene. Ea alesese să prezinte, din
România, zona Olteniei de sub Munte.
La ora 15 și 15 minute
urma să-și țină prelegerea.
Emoții... Emoții mari, mai
ales pentru că, printre participanți, se numărau și foști profesori ai săi, din
școala generală și din facultate, foști colegi.
În sfârșit, ora la care
fusese programată să-și susțină prelegerea sosi.
Lucrarea sa? Desigur, în
limba franceză! Rezumatul său? Acesta:
En voyageant à travers mon
beau pays, Roumanie, mes pas et mes pensées me s’ont
empêchée dans un coin de pays merveilleux, féerique, béni de Dieu sur la
nôtre Terre. Comment se nomme cette place? La Commune Costeşti, dès le
département Vâlcea – une zone étincelante de belle, avec des coutumes et des
traditions populaires roumains, ancienne de cinq cent neuf ans.
Par quoi se remarque-elle? Dans le premier rang, par la
zone où elle est amplacée: est une zone atmosphérique à pression diminuée
(Costeşti – Bistriţa), en ayant des collines avec des pentes (la Colline Mlăci,
qui atteind l’apogée vers nord avec l’Aiguille Meule; les collines Drăgoaia,
Neagota et Văratici, orientées vers nord-sud, au lever de ruisseau Costeşti,
connu sous le nom de Pietreni; les collines l’Abeille, Glăvoci, Costeşti), des
vallées et des montagnes (les Montagnes de la Tête; Bistriţa et Arnota; le
Massif calcaire Buila, d’un mille huit-cent quarante-neuf mètres.
Dans les montagnes nordique, il y a nombreuses des
grottes buttagées dans la roche calcarifère. Cette grotte-là plus renommée dès
eux est la Grotte du Saint Grigoire Decapolitul, situés dans la zone des Gorges
du Bistriţa, une étroite tanière dans laquelle à peine tu t’écoule et aller à
quatre pattes dans l’obscurité approximativement dix pas, jusqu’à ce que tu
donne par une haute voûte, qui reçoit un peu de lumière de dehors; puis
descende dans la galerie ouverte de la grotte, à la chapelle du Saint Grigoire.
D’ici, se séparent deux profondes et obscures caves, l’une de la chauve-souris,
l’autre de la “chambette” (selon Alexandre Vlahuţă, La Roumanie pittoresque).
Les reliques du Saint Grigoire Decapolitul ont été
apportées par le gouverneur de l’Olténie – Barbu Craioveanul, dès Decapolia
turque. Elles sont emplacées dans le Monastère Bistriţa. Le Saint Grigoire
Decapolitul est urgent-auxiliaire en malades et souffrances et suplliant
continuellement devant du Dieu pour la nôtre pitié et rédemption.
Le Monastère Bistriţa est un grand construction, avec une
grande quantité de dentelles en pierre, fondé de l’extraordinaire Barbu
Craioveanul.
Dans le Monastère Arnota se reposent les os du généreux
prince regnant Matei Basarab.
L’Ermitage Grămeşti est construit en 1664, de forme
polygonal dans la partie au côté du lever, où se trouve le Sanctuaire.
L’Eglisse est levée par une fondation de pierre, avec un galerie extérieure
formant le balcon ou la terasse, vers l’ouest, à laquelle s’arrive en montant
un escalier intérieur. Les pieces rituelles (pronaos, naos, l’abside) sont
monumentalles par leur recouvrement avec des coupoles en berceau, qui,
toutefois, difficilement touchent une hauteur de quatre mètres à clef.
Aceasta era doar o mică parte din ceea ce prezentase.
Desigur, amintise de mult mai multe! Le trezise deja unora dintre participanți
dorința de a vizita cât mai curând aceste meleaguri românești. Unii, după
Simpozion, îi cereau chiar lămuriri:
-
Am
auzit de un loc numit 44 de izvoare... Este adevărat?
-
Da!
Sigur! Este un loc situat la baza Muntelui Buila, în satul Pietreni, de unde
izvorăsc, conform unor însemnări mai vechi, 44 de izvoare.
-
Se
văd acele izvoare?
-
Desigur;
au fost captate, a fost amenajat locul respectiv, iar de-acolo pornește, spre
locuitorii comunei, apa atât de necesară.
-
Și
frumusețea acestui loc numai în aceasta constă?
-
Nu!
Aici, chiar există o biserică, demnă de a fi vizitată! O biserică ce poartă
exact acest nume: Schitul 40 de Izvoare (după unele scrieri) – Schitul 44 de
Izvoare (după alte scrieri). Acum este biserică de mir. Adică biserica satului.
-
Și
schit de ce i s-a spus?
-
Pentru
că a aparținut Sfintei Mănăstiri Bistrița-Olteană, de peste dealuri. Ea a fost
construită chiar pe moșia Sfintei Mănăstiri Bistrița-Olteană, în anul 1701.
-
Cum?
Atât de veche?
-
Da!
Și nu este singura, după cum ați văzut! A fost construită sub oblăduirea lui
Constantin Brâncoveanu, de către egumenul Ștefan Bistriceanu, ajutat fiind și
de către egumenul Epifanie Nicodim.
-
Ce
înseamnă ”egumen”?
-
Stareț.
-
Cum
arată lăcașul?
-
Biserica
este construită pe un loc înalt și sub un picior de stâncă, după cum am citit
în revista Arhivele Olteniei din 1933, numărul din ianuarie-aprilie. Ea
este de zid, simplă și mică, însă tocmai această dimensiune și această
simplitate o impune printre cele mai atrăgătoare biserici din zonă. Este
împrejmuită cu un zid din piatră, ca de cetate. Are formă dreptunghiulară și un
acoperiș țuguiat, cu contraforți solizi în dreapta și în stânga.
-
De
unde știi când a fost construită?
-
De
regulă, la intrarea în biserică, pe fațada exterioară sau în interior, deasupra
ușii, sunt săpate în zid pisanii, cu datele acestea importante: cine și când a
construit respectivul lăcaș, din grija cui, cine l-a pictat.
Ceva interesant
din trecutul său: descoperită și jefuită de năvălitorii turci înainte de anul
1763, a fost restaurată și înzestrată cu cărți de Climent, episcopul Râmnicului
Noului Severin.
-
Am
auzit că pictura a fost refăcută în anul 1779, cu cheltuiala proegumenului
Bistriței, Laurenție, și popa Pătru Schiteanu, de către zugravul Efrem!
interveni unul dintre elevii Laurei, Michel.
-
Da!
Și a fost acoperită în anii 1784 și 1831 – adăugă, sfioasă, o altă elevă a
Laurei, Claire.
-
Se
observă că biserica, la exterior, este împărțită în două registre de către un
brău realizat în dinți de fierăstrău – completă Damien, un alt elev al Laurei.
O adevărată dantelărie în piatră!
-
Ce
ne mai puteți spune de Cheile Bistriței? întrebară în cor elevii Laurei, din
anul terminal al liceului francez, care își doreau să-și petreacă cele câteva
zile de dinaintea examenului de maturitate în acea zonă.
-
V-am
mai amintit despre Cheile Bistriței, un loc strâmt, pe unde curge pârâul
Bistrița, cu stânci calcaroase și abrupte. Un punct de atracție al Cheilor este
Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul, cunoscută, în trecut, și sub numele de
Peștera Liliecilor. Această peșteră adăpostește cel mai vechi altar. Este un
fel de sală, care măsoară în lungime 5,50 m, iar în lățime 2,50 m. Este o sală
cu două încăperi: Altarul și Naosul, despărțite de o catapeteasmă din zid. În
peretele de S-V al Naosului este săpată în stâncă o firidă unde se ascundea, în
trecut, spre ferire de cotropitori, de rău-voitori, racla cu moaștele Sfântului
Grigorie Decapolitul.
-
Eu
am citit cândva – completă Damien – că la deschiderea cea mare a peșterii spre
râul Bistrița se mai ridică o biserică, ceva mai mare, de zid, cu dimensiunile
de 6,90 m x 3,10 m. Aceasta are trei încăperi: Altar, Naos și Pronaos.
-
Dar
de ce mai era cunoscută și sub numele de Peștera Liliecilor? întrebă curios
Michel.
-
Pentru
că – îi răspunse tot Damien – în această peșteră trăiesc foarte mulți lilieci
care, dacă sunt deranjați de lumină, ți se încurcă în păr...
Râsete... Zâmbete... Voie bună... Laura era mulțumită de
cum se prezentase la Simpozion,
de cum fusese primită prelegerea sa. Pe toți îi încântase! Toți își doreau
să cunoască acele locuri pline de farmec, care ei îi legănaseră copilăria, în
foșnet de frunze și de miros de fân, proaspăt cosit, în mirosul laptelui
aburind, băut imediat după mulgere...
-
Cum
se ajunge la Peșteră? fu întreruptă din visare Laura.
-
O
potecă cu trepte scobite în piatră te duce, de la Mănăstirea Bistrița-Olteană,
de-a lungul cheii, pe sub creasta muntelui, la gura unei hrube înguste. Am fost
și eu acolo, împreună cu mama, sora și alte rude – sări să răspundă,
entuziasmată, Marlene. Ne țineam strâns de balustradă și priveam uneori în sus.
La intrare, ne-a întâmpinat un ghid, care ne-a oferit planul peșterii și
informații despre modul cum să mergem în ea. Astfel, printr-un culoar îngust și
umed a trebuit să ne aplecăm și să străbatem câțiva metri, până ce am ajuns în
interiorul peșterii. Reflectoare puternice ne descopereau privirii toate ungherele necunoscute. Pereții erau
acoperiți cu un strat foarte fin de fire subțiri și verzi. Bolovani mari ne
priveau și ei, parcă uimiți de prezența noastră acolo. Am coborât, apoi, câteva
trepte de piatră alunecoase, făcute de mână omenească, și, apoi, strecurându-ne
prin niște cotloane, am ajuns în fața bisericuței Sihăstria – de fapt,
Paraclisul Sfântului Grigorie Decapolitul -. Bisericuța are două intrări, așa
că noi am intrat pe o parte și am ieșit pe alta. Prima dată, când am ieșit, nu
ne venea să credem ceea ce vedeam, parcă ieșiserăm afară. Dar nu era așa! Era
loggelă, un loc de staționare, de unde puteai zări Schitul ”Păpușa”. În fața
noastră se deshisese o priveliște feerică! Vedeam muntele cu toate minunățiile
sale, brazii înalți erau parcă înfipți de mână omenească în acel versant, cu
toate că omul nu putea să ajungă acolo decât cu mare dificultate și înfruntând
nenumărate și negândite primejdii! Verdele brazilor contrasta puternic cu albul
stâncilor. În depărtare, puteai zări dealuri și coline cu pomi fructiferi.
La un etaj
superior se află o chilioară părăsită, cu icoane șterse, cu pereții afumați,
acoperiți cu vechi pisanii.
În interiorul
peșterii, se găsesc cinci arcade sculptate de natură, de trecerea anilor, de
origine carstică. Aceste arcade depășesc măiestria omului, prin depunerile
calcaroase și de cochilii de melci, de scoici pietrificate, creându-se, astfel,
o imagine superbă.
În incinta
peșterii, zidurile asudă din cauza condensării vaporilor de apă.
În afară de
lilieci, mai sunt acolo și șoareci de apă, și insecte mărunte, care urcă și
coboară pe pereții peșterii.
Această peșteră
este electrificată și amenajată, astfel încât mulți vizitatori apreciază acum
valoarea ei.
-
Bravo,
Marlene! își aprecie Laura eleva. Mă bucur că ne-ai împărtășit impresiile tale
despre această vizită, mă bucur că păstrezi încă vie memoria acelor clipe
unice!
Trăim, dragii
mei, într-un loc, însă, de multe ori, noi, cei ce aparținem acelui loc, aproape
că nu știm mai nimic despre el ori despre cele ce-l înconjoară, despre cei ce
ne înconjoară. Trebuie să căutăm, să cercetăm, să aflăm, să păstrăm cu
sfințenie și să predăm generațiilor de după noi toată informația privitoare la
istoria, tradiția, cultura, spiritualitatea ce ne reprezintă și pe care o ducem
– de multe ori fără să știm – în drumurile noastre, în viața noastră! Este o
părticică însemnată a sufletului nostru! Să nu ne pierdem sufletul!
Autor: Enculescu
Nicoleta
-
Adresă
de e-mail: nico.enculescu@gmail.com
Mulțumesc juriului pentru încredere și pentru Premiul acordat! Premiu pe care îl dedic, cu inima strânsă de emoție și tristețe, mamei, născută în comuna Costești, județul Vâlcea, și - post-mortem - unchiului meu, fratele mamei, NICOLAE ISTOCESCU.
Felicitări
, tuturor participanților!Felicitări
, tuturor premianților!Mult succes la viitoarele ediții ale acestui concurs și fie ca Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului să ne ajute să ne și reîntâlnim în cadrul evenimentelor ce au loc, de regulă, cu ocazia Izvorului Tămăduirii - ”La obârșie, la izvoare”!
”La mulți ani!”, Costești! ”La mulți ani!”, costeșteni!
