GÂNDURI DESPRE FAMILIA CREȘTIN-ORTODOXĂ
Cine se mai gândește, oare, astăzi la ce
este familia? Toți știm – cu siguranță
– că ”familia este celula de bază a societății” și această definiție ne oprește
a merge mai departe. Mai departe, unde? Mai departe, spre a înțelege – cu adevărat!
– ce este familia, ce se întâmplă cu familia. Căci, mai ales în zilele noastre,
familia (sau ceea ce reprezenta prin valorile sale tradiționale, odinioară) nu
mai constituie idealul tinerilor. Sinceră să fiu, pe mine definiția de mai sus
nu mă mulțumește, pentru că ea nu conține în cuprinsul său și latura spirituală. O găsesc rece
și searbădă...
Ce este familia? Ce este – mai exact –
familia ortodoxă? Este ”mica Biserică” de-acasă, care se fundamentează pe
rugăciune, pe credință, pe o viață în duhul lui Hristos. Cum? Prin respectarea
poruncilor dumnezeiești, printr-o trăire vie, autentică, a vieții duhovnicești:
citirea împreună a rugăciunilor, postire, spovedanie, împărtășanie. Și ce
frumos este să vezi întreaga familie venind la biserică și ascultând Sfânta
Liturghie, ba uneori chiar și împărtășindu-se!
Familia presupune răbdare, din partea
tuturor membrilor săi, înțelegere și bună sporire duhovnicească.
Familia
este acel mijloc de mântuire fără de care majoritatea oamenilor nu ar putea
trăi în curăţie.
Pentru un
ortodox, familia este o arcă a mântuirii, care îl fereşte pe om de păcate.
Familia este
cununa creaţiei
, dar şi
mediul în care omul începe să înţeleagă taina iubirii pământeşi a lui Dumnezeu,
este dătătoarea de viaţă umană, arătând, astfel, conlucrarea ei cu Dumnezeu –
Iubitorul de oameni, Care doreşte ca toţi oamenii născuţi pe Pământ să
participe la bucuria sau fericirea Sa veşnică; familia este icoană şi arvună a
iubirii Preasfintei Treimi, întrucât în ea omul trăieşte, mai întâi, taina
filiaţiei, fraternităţii şi paternităţii sau bucuria de a fi copil, frate
(soră) şi părinte.
Când cei doi se unesc în
căsătorie, ei nu mai sunt ceva pământesc, ci chipul lui Dumnezeu”.
Însușirile familiei creștine se
desprind din învățătura Sfintei noastre Biserici despre căsătorie și acestea
sunt:
-
dragostea și buna învoire dintre soți,
căci numai în măsura în care domnesc pace și buna înțelegere există șansa
ghidării copiilor către virtute;
-
curăția: soții să nu fie în apropiată
înrudire trupească și sufletească;
-
sfințenia: familia trebuie să fie
binecuvântată prin Taina Sfintei Cununii;
-
trăinicia, indisolubilitatea:
căsătoria se face pentru toată viață, căci ”ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu
despartă” (Matei 19:6), și iarăși:
”femeia să nu se despartă de bărbat. Iar dacă s-a despărțit, să rămână
nemăritată sau să se împace cu bărbatul său; tot astfel, bărbatul să nu-și lase
femeia” (I Corinteni 7:10-11).
- Unitatea o creează puterea harului
Duhului Sfânt (Matei 19:9) care se dă
prin Sfânta Taină a Cununiei. De aceea, Mântuitorul, referindu-se atât la
momentul creației, cât și la puterea Duhului Sfânt, a spus: ”Ceea ce Dumnezeu a
unit, omul să nu despartă” (Matei 19:4-6).
În afară de moartea trupească,
Sfânta Biserică îngăduie desfacerea legăturii dintre soți – divorțul – numai
din pricini morale asemănătoare morții trupești, cum sunt: necredincioșia
(adulterul) sau alte legături trupești neîngăduite
;
-
Egalitatea. În familia creștină,
femeia este soție și împreunălucrătoare cu bărbatul, în toate. Creștinismul a
așezat femeia în toată vrednicia ei de ființă creată ”după chipul lui
Dumnezeu”, precum spune Sfântul Apostol Pavel: ”Nu mai este parte bărbătească
și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3:28). Astfel, creștinismul a
arătat, pentru prima dată, că femeii i se cuvine aceeași prețuire ca și
bărbatului;
-
familia are un caracter eclezial, fiind primul tip
de biserică în care copilul vede lumina zilei și primește cele dintâi noțiuni
religioase. De aici, însemnătatea atmosferei religioase în familie, pe care
copilul o va respira încă din momentul concepției, părinții trebuind să-și
privească fiii ca pe niște persoane chemate la desăvârșire, educându-i ”în
învățătura și cercetarea Domnului” (Efeseni
7:1-4; I Corinteni 3:20-21);
-
comunicarea, care este cheia
reușitei educației creștine, capacitatea de a primi și de a transmite reciproc
informații, de a empatiza, de a te pune în locul celuilalt.
Ingredientul
esențial al comunicării, într-o familie, este acela de a-l asculta pe celălalt.
Familia este,
în concepția hrisostomică, o școală a deprinderii virtuților de către soți,
mediul desăvârșirii creștine. La temelia vieții de comuniune, rădăcina
existenței noastre sufletești trebuie să fie gândul curat, care este ”pricina
tuturor bunătăților”
.
Calea spre
desăvârșirea creștină, spre asemănarea cu Dumnezeu, este calea virtuților.
Viața de familie trebuie să se conducă, de la început, după virtuțile creștine:
credință, frica de Dumnezeu, înfrânarea, paza gândurilor, îngăduința
necazurilor, nădejdea, blândețea, smerenia și nepătimirea.
Pentru Sfântul
Ioan Gură de Aur, a fi virtuos înseamnă a trăi, prin viața aceasta, bunurile
viitoare, a disprețui toate cele omenești, a te gândi, în fiecare clipă, la
cele viitoare, a nu rămâne uimit de nimic din cele de aici, a ști că toate cele
omenești sunt umbră și vis; înseamnă a fi nesimțitor față de lucrurile din
viața aceasta, ce vatămă mântuirea sufletului, a trăi numai pentru cele
duhovnicești și a le săvârși numai pe acelea.
Viața de
familie trebuie să fie o școală a deprinderii virtuților, o viață de post,
milostenie, rugăciune. Pe calea săvârșirii virtuților, înțelegerea soților și
pacea dau căsătoriei caracterul ei de loc al desăvârșirii, de cadru propriu
lucrării mântuirii, și, în același timp, al prezenței duhovnicești a lui
Dumnezeu, sub forma darurilor și harurilor. Ea este locul unei împreunălucrări,
nu numai în ceea ce privește grija reciprocă, ce sunt datori soții să și-o
acorde, ci și în privința relației lor cu Dumnezeu.
Soții sunt
împreunălucrători ai întrupării, în familia lor, a idealurilor creștine.
Fiecare este pentru celălalt un educator și trebuie să caute să fie model prin
cuvânt și faptă. Unul trebuie să învețe de la celălalt viața sfântă și fără de
prihană. Soții trebuie să învețe frica de Dumnezeu, și atunci toate vor curge
ca din izvor, iar casa lor va fi plină de mii de bunătăți
.
Familia
înseamnă jertfă și sacrificiu, la modul în care ne dă pildă Mântuitorul
Hristos, punându-și viața pentru turma Sa, pentru mântuirea neamului omenesc
din păcat. Ea este o școală a smereniei și răbdării, un altar de jertfă,
exercițiu deplin de tact și pedagogie.
Soții trebuie
să-și organizeze viața astfel încât să-și amintească totdeauna despre menirea
omului, de binefacerile și viața veșnică, pentru că toate celelalte, tot ce se
întâmplă în lume, este trecător, este tinerețea omenirii
.
A duce o viață
creștină nu înseamnă doar a ocroti familia, ci a o întări și a dezvolta în ea
iubirea dumnezeiască a soției față de soț, a soțului față de soție și a ambilor față de copii. Căci spune
Sfântul Apostol Pavel așa în Epistola I către Corinteni (7:3): ”Bărbatul să-i
dea femeii iubirea datorată, asemenea și femeia bărbatului”.
Conform Sfintei
Scripturi, o familie presupune ca cei doi să fie ”amândoi un trup” (Efeseni 5:31). Cu alte cuvinte, omul
trebuie să își lărgească punctul său de vedere asupra vieții și să privească
lumea și cu ochii soției, intereselor sale trebuie să le adauge și pe cele ale
soției, bucuriilor sale trebuie să le adauge și pe cele ale soției etc..
Soții trebuie
să-și păstreze unul altuia credincioșia făgăduită în fața Altarului, să se
ajute unul pe altul în chip desăvârșit și să lucreze împreună pentru cele
trebuitoare ale vieții de zi cu zi, împărtășind, împreună, bucurii și necazuri;
să trăiască în dreptate, curăție și cumpătare, să caute să se desăvârșească
moral, duhovnicesc.
Tinerii
căsătoriți, deveniți, la un moment dat, părinți, trebuie să sădească în inima
copilului lor începuturile credinței în Hristos, să i-o descopere ca plinătate
a vieții, pregătindu-l pentru momentul prielnic când, ajungând la o anumită
vârstă, să se simtă, în orice împrejurare, membru al Bisericii. Cum? Prin
exemplu personal: mergând la biserică, împărtășindu-l – cât mai des – pe cel
mic, împărtășindu-se chiar și ei, părinții, ridicând rugăciuni către Tronul
Celui Preaînalt și al cărui Nume Sfânt este, însemnându-se cu semnul Sfintei
Cruci, trăind după legea dumnezeiască, zi de zi.
Soții sunt
datori să se iubească și să se cinstească unul pe altul, căci ei ”nu mai sunt
doi, ci un trup” (Matei 19:6).
Sfântul Apostol Pavel spune: ”Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată; asemenea
și femeia bărbatului” (I Corinteni 7:3).
Soții sunt
datori să-și împlinească, în unire, lipsurile, să-și desăvârșească însușirile
și darurile și să lucreze pentru înălțarea morală a fiecăruia și pentru buna
educație a copiilor lor, având drept călăuză poruncile creștine.
Tinerii
căsătoriți trebuie să înțeleagă căsătoria ca pe un mijloc pentru atingerea
idealului suprem, care este dobândirea vieții veșnice
.
În felul acesta, viața creștină
de familie va fi curată și sănătoasă, va fi școală de virtuți.
Cei care se
căsătoresc pentru ca prin dragostea lor să se sprijine unul pe celălalt pe
calea mântuirii, au înțeles rostul Familiei. Atunci când iubești pe cineva, îi
dorești mântuirea și faci tot ceea ce-ți stă în putere pentru a-l ajuta să
parcurgă acest drum. De aceea, toți cei care vor să aibă parte de împlinire în
familie, trebuie să caute a trăi sub binecuvântarea lui Dumnezeu.
Familia
conferă, prin structura sa, unitate și stabilitate întregii societăți. Când se
va destrăma familia, și societatea se va destrăma. Nu trebuie să așteptăm,
pasivi, acest lucru! Trebuie să veghem la păstrare valorilor religioase și
morale ale familiei. În fața acestei lumi, cel mai important lucru este să Îl
avem și pe Dumnezeu cu noi.
Trăind în Hristos și prin Hristos, avându-L
pe Dumnezeu cu ei, străduindu-se în lucrarea cea spre mântuire a sufletelor
lor, fiecare membru al familiei este o rotiță ce înalță întreg edificiul pe
Muntele Taborului, prin aceasta asemănându-se perfect cu monahii ce au privirea
ațintită către Împărăția cea veșnică, cerească.
(Fragmente din lucrarea mea de licență, ASCEZA FAMILIEI)
.jpg)
.jpg)