Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

miercuri, 2 septembrie 2009

Alte si alte minunatii ale Costestiului (judetul Valcea)


























































Mereu ma-ntorc cu gandul aici, este o parte din viata mea, este inima mea aici. Poate fiindca sunt nepoata locului?!? Ce s-ar fi intamplat daca eram... FIICA Costestiului???
Va invit pe toti sa vizitati aceste SUPERBE LOCURI! De ce? Pentru ca aceste locuri sunt unele dintre cele binecuvântate de Domnul pe acest pământ!
Comuna Costeşti a fost dăruită de Cel Atotputernic şi Creatorul lumii tuturor celor văzute şi nevăzute cu numeroase biserici, schituri şi sfinte mânăstiri în care îţi poţi (re)găsi liniştea, pacea sufletească, în care te poţi ruga cu nădejde, credinţă şi speranţă în mai bine, mai bun, mai frumos.
Dacă vrei să fii mai aproape de Dumnezeu, sau să stai de vorbă cu Îngerii şi Sfinţii, te invit la o călătorie pe aceste minunate meleaguri. Iar, pentru început, ca să fii pregătit şi să regreţi, din plin, de nu vei ajunge aici, voi prezenta, in imagini, în cele ce urmează, câteva bijuterii ale locului: bijuterii ale naturii, ale ortodoxiei.
Îţi doresc multă sănătate, cititorule virtual, pace, linişte sufletească, "ajutor de la Domnul, Cel ce a făcut Cerul şi Pământul”! Iar pana la aparitia micromonografiei acestor locuri, iti doresc... "vizionare" placuta! Numai bine!
Nicoleta Enculescu, Bucuresti, 2 septembrie 2009

NOTA: Fotografiile sunt preluate de pe vechiul site al comunei Costesti, www.costesti-valcea.as.ro, precum si personale!!!

ORDINEA FOTOGRAFIILOR, DE JOS IN SUS:
- Sf.Manastire Bistrita-Olteana;
- Cheile Bistritei;
- Sf.Manastire Arnota;
- Mormantul lui Matei Basarab;
- Drum spre Pestera "Liliecilor" sau, dupa denumirea noua, "Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul";
- Biserica "Sfintii Arhangheli", din "Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul";
- Schitul "Papusa";
- Biserica "Gramesti";
- Imagini din Costesti;
- Icoane din biserica parohiala Costesti;
- Preacucernicul Parinte protopop (de Horezeu) Ion Marin, paroh al bisericii Costesti;
- Vedere din balciul de "Santa Marie Mare" (15 august);
- Drum de tara, drum de Costesti. Urcand spre biserica "Sacaturi" (Preot paroh Victor-Ovidiu Muresan);
- Farmecul Naturii...

marți, 1 septembrie 2009

Iata ce am aflat de pe site-ul http://www.episcopia-ramnicului.ro. "La multi ani!" tuturor!



1 septembrie - Începutul anului bisericesc
Marţi, 1 Septembrie 2009

În fiecare an, la 1 septembrie, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte începutul noului an bisericesc, sărbătoare cunoscută în vechime şi sub numele de "Indictul" (indiction la romani însemna poruncă, arătare, iar obiceiul era ca anul să înceapă de la acest "indiction", adică de la 1 septembrie).

În această zi, biserica evocă intrarea Domnului în Sinagoga din Nazaret, când avea numai 12 ani. El a deschis, atunci, Cartea Proorocului Isaia, exact acolo unde erau zugrăvite: venirea Mântuitorului şi lucrarea Sa în lume, cu aceste cuvinte: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor. M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul cel plăcut al Domnului”. Toţi cei prezenţi în sinagogă l-au văzut cum închide cartea şi l-au ascultat pe Dumnezeul copil, de-a dreptul înmărmuriţi, spunându-le, aşa cum consemnează Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: „Astăzi, s-a împlinit Scriptura în urechile voastre!”. De asemenea, tradiţia spune că şi poporul evreu a intrat în Ţara Făgăduinţei în această lună de Septembrie.

Anul bisericesc începe pe 1 septembrie şi ţine până pe 31 august şi diferă de anul civil, care începe la 1 ianuarie, pentru că urmăreşte evoluţia evenimentelor din viaţa şi activitatea Mântuitorului.

În prima zi a Anului bisericesc se săvârşeşte o slujbă de mulţumire specială, pentru anul care a trecut şi pentru cel care urmează, prin care cerem ajutorul lui Dumnezeu şi binecuvântarea, pentru ca această nouă perioadă în care intrăm să fie pentru noi un nou parcurs duhovnicesc în care să ne putem desăvârşi.

NOTA MEA: Sa va dea Dumnezeu si Maicuta Domnului multa sanatate, implinirea tuturor dorintelor, putere de munca, rabdare si multe-multe mangaieri duhovnicesti pe tot parcursul acestui an bisericesc ce astazi -iata!- tocmai a inceput!