Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

vineri, 21 martie 2025

Invitație de participare la un frumos concurs literar, pentru mici și mari: concursul de creație literară „Rădăcini”, ediția a VI-a, 2025

Pentru că trece timpul...
Pentru că astăzi este ZIUA OLTENIEI...
Invitație de participare la un frumos concurs literar, pentru mici și mari:
Concursul de creație literară ,,Rădăcini ", ediția a VI-a
Regulament:
SCOPUL CONCURSULUI:
Concursul de creaţie literară "Rădăcini”, organizat de Biblioteca Publică ,, General Nicolae Ciobanu”, cu sprijinul Primăriei Costeşti, județul Vâlcea, și al Consiliului Local Costești, județul Vâlcea, are ca scop stimularea creaţiei literare nu numai în rândul copiilor de vârstă școlară, ci si a adolescenţilor și a tuturor celor care, indiferent de vârstă, se întorc adesea, măcar cu gândul, ,,La obârșie, la izvoare", în locurile copilăriei lor.
Concursul aduce un omagiu tuturor fiilor satului Costești de Vâlcea care au încercat de-a lungul timpului, să facă cunoscut, prin scris, numele acestuia. Ne putem reaminti, astfel, de: artistul și animatorul cultural Constantin Popian, istoricul Aurelian Sacerdoţeanu - director al Arhivelor Naţionale ale României, gr. brig. Nicolae Ciobanu - istoric și profesor la Academia de Înalte Studii Militare „Carol I" din București, Nicolae Chipurici - monograf şi director al Direcţiei Judeţene Mehedinţi al Arhivelor Naţionale sau de Nicolae Făulete - profesor și monograf, profesorul Ion Catrina - scriitor, inginerul Petre Dinulică - poet, inginerul Dumitru Bondoc - monograf.
ARGUMENT:
Istoria locală este o sursă uriaşă pentru creaţia literară.
Numele locurilor reprezintă un izvor important în cercetarea unei localităţi şi interesează în aceeaşi măsură pe istoric, geograf, etnograf şi lingvist. Pentru istorici, toponimia reprezintă istoria nescrisă a unui popor, o adevărată arhivă unde se păstrează amintirea atâtor evenimente, întâmplări şi fapte, mai mult sau mai puţin vechi sau importante, care s-au petrecut de-a lungul timpurilor și au impresionat într-un chip oarecare sufletul. Tot felul de momente din viaţa colectivităţii uman - istorice, sociale, economice, politice și psihologice - găsesc ecou în toponimie.
Am ales data de 11 octombrie ca dată de lansare a concursului în online, deoarece este data la care, în anul 1512, apare pentru prima oară menţionat, într-un hrisov emis de Neagoe Basarab, numele Costești, singura resursă documentară recunoscută de istoriografia românească.
Pe teritoriul comunei Costești se aflã o serie de monumente istorice de o importanţă deosebită privind cultura și civilizaţia românească: Mănăstirea Bistrița, izvor de înţelepciune prìn renumita sa școală, dar și prin tipografia de aici (1494); Mănăstirea Arnota (1634), ctitorie și loc de veci al luminatului domnitor Matei Basarab; schitul Păpușa (secolul XVI); bisericile din Peștera Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, „Ovidenia „ (1633) și "Sfinţii Îngeri" (secolul XVII); biserica Peri (1689), loc de veci pentru partizanii uciși de Paști din grupul ,,Arnota"; biserica Ciorobeşti (1750); biserica Grușetu (1801); biserica Grămești (1664), monument de arhitectură religioasă; biserica "44 de izvoare" (1701), cunoscută și ca Schitul de Su' Piatră.
De asemenea, se mai poate vedea măiestria oamenilor locului, a cioplitorilor în piatrắ, oglindită de Crucea de piatră de la mormântul învăţătorului Dumitru Tănăsescu (1755) și de cele două cruci săpate în stâncă (1914-1920).
De-a lungul timpului, comuna Costești a avut un rol teritorial important: plai, plasă, organizatoarea unor târguri zonale tradiţionale.
Prin aşezarea sa teritorială, având acces la șoseaua DN 67 Râmnicu Vâlcea - Costești - Horezu - Târgu Jiu - Motru - Drobeta Turnu Severin, cu legătură la Râmnicu Vâlcea la șoseaua E 81, oferă un potenţial turistic deosebit, deoarece tot in Costești se mai pot vizita: Muzeul Trovanţilor, Muzeul de artă "Gheorghe D. Anghel", Peștera Liliecilor (sau a Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul) și alte peșterì. Veţi găsi, aici, trasee montane de o rară frumuseţeși acces la Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, cel mai mic parc din ţară, dar cu o floră și faună deosebite.
Este bine de știut pentru orice călător că localitatea Costeşti se află la circa 5 km de Mânăstirea Hurezi, ridicată de domnitorul Constantin Brầncoveanu, o ctitorie importantă pentru neamul românesc, monument aflat în patrimoniul UNESCO.
ETAPELE CONCURSULUI:
- 11 octombrie 2024, lansarea celei de a VI-a ediţii a concursului online de Creaţie literară „Rădăcini". Promovarea concursului în rândul elevilor, și nu numai, din ţară şi Diaspora.
- 10 aprilie 2025, ora 12.00: ultima zi pentru depunerea lucrărilor participante (în format PDF) pe adresa de e-mail a bibliotecii (e-mail: biblioteca.costestivl@gmail.com ).
- 10-24 aprilie 2025 - jurizarea
- 25 aprilie 2025 - anunţarea în online a câștigătorilor pe pagina de facebook a bibliotecii publice https://www.facebook.com/biblioteca.costestivalcea/
CONDITII DE PARTICIPARE:
1. Elevi, pe grupe de vârstă:
• cls. Ill - I V
• cls. V - VI
• cls. VI - VII
• cls. IX - X
• clsX. XI - XII.
2. Absolvenţi de liceu (fără limită de vârstă)
TEMA CONCURSULUI:
,,Elina Doamna - ocrotitoarea bisericii, literaturii si artei" - este tema celei de a VI - a ediţii a concursului de anul acesta, prin care participanții îşi pot pune la încercare imaginaţia, folosind denumirile locurilor alese de organizatorii concursului din bogata toponimie a comunei Costești. Lăsăm imaginaţia tuturor să dezvolte acest subiect extrem de generos. Subiectul lucrării în proză poate fi legat de vechile legende și povești ale/despre locurile prin care se spune că umbla Doamna Elina, soţia înţeleaptă a voievodului Matei Basarab. Ne dorim o creaţie literară care să fie parte din sufletul și mintea voastră, fără graniţe. Poate fi o poveste reală, auzită sau știută sau pur și simplu imaginată.
Fiecare piatră din această binecuvântată comună are o poveste. Să o descoperim!
Argument pentru alegerea temei: ,, Primul chip feminin pe care îl prezintă colecţia Doamnele Domnilor Români este cel al Doamnei Elina, care i-a stat alături voievodului Matei Basarab, ca împreună-lucrătoare, la opera de ctitorie a Țării Românești. Ea se înscrie în galeria personalităților feminine din secolul al XVII-lea, care și-au arătat dragostea jertfelnică pentru neam și ţară, contribuind la dezvoltarea culturii româneşti. Doamna Elina a iubit literatura, istoria si arta, cunoștea foarte bine limbile greacă și slavonă, fiind totodată culegătoare de datini și obiceiuri strămoșești. Pentru epoca în care a trăit ș pentru statutul ei, a fost ocrotitoarea Bisericii, literaturi si artei. A ridicat două biserici, la Negoiești (Călăraşi) și la Fierăști (Herăști, jud. Giurgiu), luând parte, totodată, la refacerea mânăstirii Slătioarele (Ocnele Mari) din Vâlcea. Sub patronajul Doamnei Elina a apărut în anul 1649 Penticostarul slavon, ,,din porunca și cu cheltuiala principesei Elena, cu mila lui Dumnezeu stăpâna și Doamna Tării Românești, soţia prealuminatului Domn, Io Matei Basarab." Patroana literaturii românești, așa cum a numit-o Nicolae lorga pe Doamna lui Matei Voievod, a încetat din viață în anul 1653. Ea a fost înmormântată în biserica Curtea Domneasca din Târgovişte, iar pe piatra ei de mormânt, bătrânul voievod a pus să i se sape înduioșătoare cuvinte, că au trăit împreună de doua ori cate 20 de ani. „
Toponimele pe care le puteti folosi:
1. Crucea lui Matei
2. Păzuica Jupâneselor - loc cu scobitură sub stâncă, unde erau duse fetele pentru a fi ferite de primejdie
3. Piscul Turcilor - pisc în apropiere de mânăstirea Bistriţa, unde se află mormintele turcilor veniţi aici.
Notă* Menţionăm că titlul lucrării în proză rămâne la alegerea dumneavoastrå.
DEPUNEREA LUCRĂRILOR ÎN ONLINE:
Participanţii vor prezenta în concurs maxim 3 lucrări (PDF); fiecare lucrare va avea scrise la final următoarele date: nume, prenume, várstă, clasă și școală (pentru elevi), localitate , nr. telefon.
Lucrările vor fi trimise, în format PDF, pe adresa de e-mail: biblioteca.costestivl@gmail.com
Biblioteca Publică ,, General Nicolae Ciobanu va confirma primirea.
Data limita de transmitere a lucrărilor este 10 aprilie 2025, ora 12.00.
Organizatorii recomandă și solicită participanţilor la concurs să trimită lucrări originale, nepublicate încă.
PREMII ACORDATE:
În cadrul acestui concurs, se vor acorda trei premii pe categorii de vârstă și un premiu special, premiul ,,Rădăcini”.
Locul I:
- 1 premiu în valoare de 200 lei: Selecţie elevi - cls. III - IV
- 1 premiu în valoare de 200 lei: Selecţie elevi - cls. V - VI
- 1 premiu în valoare de 200 lei: Selecţie elevi - cls. VII - VIll
- 1 premiu în valoare de 200 lei: Selecţie elevi - cls. IX - X
- 1 premiu în valoare de 200 lei: Selecţie elevi - cls. XI - XII
- 1 premiu în valoare de 200 lei: Adulți (fără limita de vârstă)
Locul II:
- 1 premiu în valoare de 150 lei : Selecţie elevi - cls. IIl - IV
- 1 premiu în valoare de 150 lei: Selecţie elevi - cls. V - VI
- 1 premiu in valoare de 150 lei: Selecţie elevi - cls. VII - VIll
- 1 premiu în valoare de 150 lei: Selecţie elevi - cls. IX - X
- 1 premiu în valoare de 150 lei: Selecţie elevi - cls. XI - XIl
- 1 premiu în valoare de 150 lei: Adulți (fără limita de vârstă)
Locul III:
- 1 premiu în valoare de 100 lei: Selecţie elevi - cls. Ill - IV
- 1 premiu în valoare de 100 lei: Selecţie elevi - cls. V - VI
- 1 premiu ìn valoare de 100 lei: Selecţie elevi - cls. VI - VIl
- 1 premiu în valoare de 100 lei: Selecţie elevi - cls, IX - X
- 1 premiu în valoare de 100 lei: Selecţie elevi - cls. XI - XII
- 1 premiu în valoare de 100 lei: Adulți (fără limită de vârstă)
Premiul „Rădăcini", în valoare de 500 lei, va fi oferit pentru originalitatea lucrării, indiferent de vârsta concurentului.
Menţiuni:
Biblioteca Publică ,, General Nicolae Ciobanu" va face cunoscut în online numele câștigătorilor, fără a folosi datele de contact trimise de participanţi sau informaţile bancare pentru premianţi. Acestea vor fi folosite strict în scopul transmiterii diplomelor și premiilor.
Persoană de contact: Mihaela-Silvia Marinescu, bibliotecară - Biblioteca Publică „G-ral Nicolae Ciobanu", com. Costeşti, jud. Vâlcea, e-mail: biblioteca.costestivl@gmail.com.
Biblioteca Costesti Valcea

Biblioteca vine in sprijinul comunitatii cu informatie diversa, Internet gratuit. 

Niciun comentariu: