20 noiembrie: prăznuirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
Pornind pe cărările-aducerii-aminte, alintată de un dor fierbinte, de cântecul privighetorii și-al imnurilor sfinte, iată-mă ajunsă, în cele din urmă, în fața Marii Porți Ferecate a Costeștiului, singura cale de acces spre sufletul locuitorilor comunei Costești, cu tradițiile, cu obiceiurile, cu realizările și poveștile lor, poartă pe care scrie, cu litere gravate-n bronz și-argint de-odinioară, La obârșie, la izvoare...
M-am oprit în fața Porții... Oare unde aș putea găsi cheia acesteia? Caut cu privirea în jurul meu... Mare și minunat este Domnul Dumnezeu! Iată, dar’, acolo, jos, un bilețel! Oare ce scrie-n el? Ridic biletul degrab’ și-l citesc cu nesaț. Stă scris, cu litere negre, pe alb: ”Pentru a putea pătrunde aici, trebuie să rostești cele trei formule magice…”... Din nefericire, sfârșitul ilizibil al mesajului mă dezamăgi pe dat’… profund... Cele trei formule magice?!??? De unde să le iau? Oare care-or fi ele? Niciun indiciu? Nimic? Și de ce neapărat trei? Ah, da! Nu observasem! Poarta are trei mari lacăte de aur!
Îmi doresc atât de mult să mă identific, măcar și pentru o clipă, cu sufletul locuitorilor din Costești, încât voi face tot posibilul pentru a găsi cheile potrivite cu care să deschid lacătele de poveste!
Un vânt adie ușor, înviorând și floare, și fir de iarbă, și rază de stea, rază de soare, stăpânitoare… Și-n unduirea lor, florile-și scutură firav corola de farmece și de minuni... Minuni? Ca într-un basm, ca-n basmele copilăriei mele, descoperite, întâia oară, în cartea din casa bunicilor mei, Istocescu T. Nicolae și Teodora, costeșteni din satul Văratici, strada Mlăci, basme cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, basme cu formule consacrate, inițiale (de deschidere), mediane și finale, precum ”A fost odată ca nicioată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti”, ”Și-nainte cu poveste, că de-aicea mult mai este”, ”Și-ncălecai pe-o șea și vă spusei dumneavoastră așa”, pornesc, frenetic, în căutarea lor, cu mult entuziasm.
Și caut..., și caut... Prima formulă n-ar putea fi...
...Am bătut
la porțile muntelui
și ele mi s-au deschis,
lăsându-mă
să-i descopăr
minunea...
Am bătut
la inima muntelui
și ea mi s-a deschis,
lăsându-mă
să te descopăr –
Lumină și Vis...
Am bătut, apoi,
la inima ta
și ea mi s-a deschis,
lăsându-mă
să plutesc
între Realitate și Vis...?!???...
Am spus aceste versuri și iată că cercul de aur al primului lacăt a pocnit, lăsându-l să se deschidă în mâna mea...
Plecând, mai departe, în descifrarea misterului, m-am gândit că a doua formulă s-ar putea să fie..., s-ar putea să fie... Da! De ce nu? Chiar LEGENDA COMUNEI COSTEȘTI ...
LEGENDA COSTEȘTIULUI
Legenda Costeștiului sună așa:
Trei frați fost-au aievea, cândva -
Costea, Bărbat și Dobre numele lor erau,
Ținuturi noi și mândre-ntemeiau,
La poale de munte,
Cu vii, păduri și lanuri multe,
Cu ape repezi, de cristal,
Tămăduitoare și pline de har.
În timpul ce-a trecut,
Barbu Craioveanu-a vrut
Multă mântuire pentru-acest ținut.
Rugându-se neîncetat,
Slavă Preasfintei Treimi a ridicat.
Domnul pe el bine l-a cuvântat
Să aducă-n sat
Sfinte moaște de cinstire,
La a sa zidire,
Falnica-i Mănăstire –
Bistrița - cea renumită,
Bistrița - multcăutată,
Bistrița - Cetate-Olteană,
Bistrița cea vâlceană.
Povestea-n continuare spune-așa:
Grigorie Sfântul și el dorea
Bună cumpărarea sa.
Astfel ușor el s-a lăsat
Pe talerul cântarului -
Bucurie Banului.
Din Decapolia fu adus,
Spre închinare a fost pus,
Grabnic ajutător el s-a aflat,
Vindecător preaminunat.
În suflete, speranță, tuturor a dat,
Lumină - ochiului cel întinat.
Iată că și cel de-al doilea lacăt și-a scuturat cu putere hainele-I de aur ce-l împresurau și, pocnind ca dintr-un bici fermecat, s-a deschis în fața mea.
A mai rămas un lacăt!... Acum, nu trebuie să greșesc absolut deloc! Dacă nu nimeresc formula, voi rămâne blocată, pe veci, aici… Dacă dau greș… Totuși, îmi iau inima-n dinți și-ncerc!
Înainte de a rosti formula, gândul mă duce la puterea locuitorilor costeșteni, la demnitatea lor și mândria de a aparține acestor meleaguri… Aaaa!... Aha! Este! Da!
ARNOTA
Scăpând de urmăritorii turci,
Domnitoru-a ridicat atunci
Mândră Mănăstire,
Loc de primenire
Și de mântuire.
Brâncoveanu Constantin,
Cel cu inimă de martir,
Daruri din destul a dat,
Cu suflet ales, curat.
Renovată de Știrbei,
Dăinuie tăcut în munte.
Curcubeu frumos și punte
Ea din veac s-a arătat
Credinciosului adevărat,
Ridicându-l spre Înalt.
De Arhangheli ocrotită,
Arnota este numită.
Arnota e binecuvântată,
Tăria lui Matei s-arată,
Tărie în credință,
Luptă, dor și biruință.
”Cuib de vulturi” legendar,
”Stup de-albine”, și nectar -
Asta-i Arnota de-acum,
Rugăciune, muncă, spor și har,
Asta-i Arnota de-acum,
Maici, surori, cu bucurie-apar,
Slavoslovind neîncetat
Pe-al nostru Mare Împărat.
Ce norocoasă am fost! După ce au pocnit cercurile de aur ale celor trei lacăte, Poarta s-a deschis și am putut intra în lumea mirifică a Costeștiului, cu școlile sale mănăstirești, cu obiceiurile și tradițiile care vin din veacuri străbune, cu frumoasele costume care îi fac pe purtătorii lor să semene cu haiducii și cu prințesele poveștilor copilăriei. Iară din loc în loc, ca niște bijuterii de mare preț, proiectate pe cerul senin al primăverii, se zăresc bisericuțele sfinte din basmul copilăriei mele dragi: Costești!
Am văzut locurile acestea cu ochi de copil, în foșnet de frunze și de miros de fân… Apoi am simțit mirosul laptelui proaspăt, muls de la vacă, Joița sau Joiana… În final, am înțeles că aceste meleaguri sunt unele dintre acelea binecuvântate de Domnul pe pământ!
Aici este locul în care legenda își dă mâna cu Îngerii și Sfinții, aici îți poți regăsi etern liniștea, pacea sufletească, îți poți ”reîncărca bateriile” și a o lua mai departe. Curaj!
Fie ca Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul să vă ocrotească pe toţi, costeşteni (de Vâlcea), pelerini, creştini de pe întreg cuprinsul ţării şi al lumii!
La mulți și binecuvântați ani tuturor celor ce poartă numele Sfântului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu