Primăvara din mijlocul Iernii (poveste personalizata)

Primăvara din mijlocul Iernii

           Treziți din somnul serii, în mângâierea razelor jucăușe ale soarelui și în trilul vesel al vrăbiuțelor de pe ramurile plopului din fața ferestrei camerei lor, ce așteptau, cu înfrigurare, venirea primăverii, Ana și Ioanid îi zâmbiră ștrengărește mamei lor, care îi întâmpină, în pragul dimineții, cu un surâs cald și o îmbrățișare de care le fusese tare dor întreaga noapte.
           - Bună dimineața, mami! rosti ușor Ioanid.
           - Bună dimineața, iubitul meu! Cum ai dormit? Ai visat ceva frumos?
           - Da, în visul meu eram deja mare și venise primăvara.
           - Și eu? Și eu? întrebă Ana nerăbdătoare.
           - Tu erai Zâna Zorilor, care scutura pe pământ, în zbor ușor, multicolor, semințele florilor...
           - Și eu, Ioanid? întrebă mama, intrând în jocul de dimineață al copiilor.
           - Tu, mami, erai curcubeul dimineții, al răsăritului de soare!
           Și mama îi cuprinse pe amândoi în brațele-i subțiri și fine, mângâindu-le buclele aurii, ca ale soarelui. În curând avea să vină primăvara, iar ei crescuseră, erau măricei, timpul nu mai avea parcă răbdare cu ei... Îi îndemnă apoi, cu toată dragostea:
           - Haideți! Haideți, dragii mei, astăzi vă voi face cunoștință cu o sumedenie de flori, vă voi spune, pe rând, povestea lor. Însă, mai întâi, trebuie să vă spălați, să mâncați și să vă îmbrăcați frumos.
           - Bine, mami, suntem de acord - răspunseră cei doi frățiori într-un glas.
           Zis și făcut! După gustarea de dimineață, după spălatul și îmbrăcatul copiilor, mama scoase din bibliotecă Atlasul Botanic și își începu povestea tainică a plantelor, a florilor, ce știau a surâde nu numai cerului, anotimpurilor, ci și oamenilor. Fiecare anotimp avea florile sale preferate, după cum fiecare om iubea una sau mai multe tipuri de flori.
           - Florile aduc multă bucurie omului! spuse, la un moment dat, Ana.
           - Da, așa e! Iar frumusețea lor este imposibil să nu emoționeze sufletul oricărui călător - completă Horia.
           - Odată ce florile-nfloresc primăvara, totul se trezește la viață, ciripitul vrăbiuțelor e mai vesel, lumina zilei e mai clară, zborul fluturilor e mai drept... - spuse, visătoare, mama.
           - Prima floare care-și ridică privirea spre cer, înălțându-și capul de sub plapuma albă ce-nvăluie pământul toată iarna, este ghiocelul - concluzionă Ana.
           - Așa e, scumpa mea. Ați văzut deja cum arată.
           - Da, ca niște clopoței! spuse, în grabă, Horia, amintindu-și că în anul ce trecuse îi oferise chiar el mamei, de 8 Martie, un coșuleț plin cu ghiocei culeși de el singur din pădurea în care colindaseră toți patru: mama, tata și ei doi - gemenii.
           - Sunt ca niște clopoței mirifici! întări Ana spusele frățiorului său. Ei cântă tainic magia primăverii, iar primăvara, când îi aude, vrăjită, se instalează pe deplin în țară. Dacă nu ar cânta ghioceii, primăvara nu ar veni...
           - Așa e, prințesa mea! Ai dreptate!
           - Dar de zambile ce spuneți? întrebă, în continuare, mama.
           - Zambilele îți înmiresmează și îți colorează viața, mami! răspunse Ana, gândindu-se că nu ar strica dacă ar realiza, pentru mămica ei, la aniversarea de 8 Martie, un tablou cu zambile.
           - Zambilele, mami, sunt steluțele mii, de pe cer, prinse în hora primăverii. Sunt steluțe de zi, de noapte și de iarnă - descrise Horia aceste primăvăratice flori parfumate.
           - Și cele roz? își întrebă Ana frățiorul.
           - Zambilele roz sunt formate din steluțele iubirii...
           - Și narcisele sunt minunate! Și ele sunt flori ale primăverii, ale unui nou început, frumos și elegant! rosti mama, în timp ce le arăta diferite imagini din Atlas.
           - Sunt ca niște fetițe gătite de sărbătoare, cu rochițe albe și galbene, cu multe volănașe, fine, din mătase - afirmă, cu mândrie, Ana. Ei îi plăceau tare mult aceste flori!
           - Sunt ca niște fetițe care, după ce și-au spus poeziile, fac reverențe în fața spectatorilor! completă, sigur pe el, Horia.
           - Lalelele și liliacul anunță Învierea! Învierea este cea mai mare sărbătoare din Primăvara Vieții, scumpii mei!
           - Da! Lalelele, liliacul, oul și Iepurașul de Paști!!! - strigară, în cor, copiii.
           - Sunteți minunați, dragii mei! Voi sunteți florile vieții mele! Sunteți cele mai scumpe flori pe care le am!
           - Eu o să-ți fac un tablou cu flori de primăvară, pe care o să ți-l dăruiesc cu drag! Să-l ai ca amintire, pentru totdeauna! se lăudă Ana și se apucă, de îndată, de treabă, cu o seriozitate greu de egalat.
           - Și eu am  puzzle-ul florilor! După ce îl termin, îl poți înrăma, ca să ai o amintire și de la mine, mami! - nu se lăsă mai prejos Horia și începu, cu concentrare maximă, să realizeze ce își propusese.
           Mamei îi înflorea inima când îi vedea așa: creativi, veseli, serioși. Plini de viață. Dătători de viață. Plini de bucurie. Dătători, în permanență, de bucurie! Erau florile primăverii vieții sale, ce nu se veștejeau, ci pururi înmugureau, deschizându-și petalele spre senin, spre apa cunoașterii, spre armonie, spre soare. Și chiar dacă era încă iarnă, mijlocul iernii, primăvara era nelipsită din casă! Odată cu venirea pe lume a gemenilor săi, primăvara se instalase deplin acolo, în cuibușorul lor mirific.
           ”La mulți ani!”, Ana!
           ”La mulți ani!”, Horia!
           Era ziua lor! Cea mai frumoasă zi de primăvara din mijlocul iernii!

de Nicoleta Enculescu, București, 25 ianuarie 2019