A fost odată un OM...

A fost odată un Om. Mătușă, după mamă, și profesor. Ca Om, a știut să-mi mângâie sufletul atunci când bunica din partea mamei a adormit cu nădejdea învierii și a vieții veșnice. Mi-a luat sufletul și l-a pansat cu vorbe calde, cu vorbe de încurajare, cu adevăruri numai de un om credincios și cu speranță cunoscute. Era, cu adevărat, un om credincios, cu speranță în Dumnezeu, în Sfânta Treime, care striga către ajutorul Maicii Domnului, de-a pururi Născătoarea și Fecioara Maria, care cerea și ajutorul sfinților bineplăcuți lui Dumnezeu și oamenilor. Era un Om...
Ca profesor, l-am cunoscut în mijlocul elevilor, la catedră. Preda foarte bine, pe înțelesul tuturor micuților sau mai măricuților săi învățăcei, avea rezultate bune și foarte bune cu elevii, care o îndrăgeau, o respectau și o iubeau nespus de mult. Avea ”tact pedagogic”, empatiza cu copiii săi, pe care-i ajuta, cu blândețe, să depășească orice greutate sau neînțelegere pe care aceștia o aveau. Nu-și certa cu asprime elevii ce o supărau, ci știa, ca o adevărată mamă, să-i facă să conștientizeze că nu au avut tocmai comportamentul cel mai potrivit, să regrete că au greșit și să-și ceară iertare.
A fost odată un Om... Iar acest Om și-a pus nădejdea și-n ajutorul meu, atunci când, extrem de bolnavă fiind și am vizitat-o, m-a rugat, cu lacrimi în ochi: ”roagă-te și pentru mine, Nicoleta, roagă-te și pentru mine. Tu ești o sfântă, roagă-te și pentru mine...”...
Din păcate, am dezamăgit-o, pentru totdeauna, și nu mai pot întoarce lucrurile, nu mai pot da timpul înapoi. Nu! Nu sunt o sfântă! Nu sunt o sfântă, pentru că mă mândresc, adesea! Nu! Nu sunt o sfântă, pentru că... nu știu să mă rog, nu știu să-I cer ajutorul lui Dumnezeu așa cum trebuie! Dacă aș fi fost o sfântă, cu siguranță tatăl meu nu ar fi murit anul trecut; dacă aș fi fost o sfântă, cu siguranță mama mea s-ar fi vindecat până acum; dacă aș fi fost o sfântă, cu siguranță sora mea nu ar mai fi divorțat de soțul său, ci ar fi trăit într-o adevărată unire duhovnicească, ar fi fost o familie cu mult har, ar fi conștientizat că familia creștină este o cale ascetică, un urcuș spre Împărăția Cerurilor, în care toți membrii familiei trebuie să se roage, să creadă, să facă fapte de milostenie unii față de alții și față de aproapele lor. Dar... Eu nu sunt o sfântă! Sunt... ”căldicică” într-ale credinței. Sau nici măcar atât...
Îmi pare rău că nu am putut să-l ajut pe acest OM, care a fost odată pe acest Pământ, ajutându-mă cândva!...  El va trăi veșnic în amintirea mea!
A fost odată un OM...: Felicia Lăzărescu... Din Tomșani (Bogdănești), județul Vâlcea.

(alături de soțul său, de întâiul  său nepot și de mama mea, la botezul celui de-al doilea nepot al său, Iosif-Gabriel, în ziua de 29 octombrie 2011)

Dumnezeu s-o ierte, s-o odihnească în pace Dumnezeu, dăruind-i împărtășirea Sa divină și fericita viață veșnică, ”în loc luminat, în loc cu verdeață, de unde a dispărut toată întristarea și suspinul”. Sper să ne vegheze tuturor mersul și sufletele de-acolo, de sus, să se roage (și) pentru noi.