Fise de scriitori romani. Partea a II-a

II. COSTACHE NEGRUZZI (1808 – 1868)



Costache Negruzzi (1808 – 1868) – prozator, poet şi dramaturg.
Se naşte la Trifeştii – Vechi, judeţul Iaşi, într-o familie din rândul micii boierimi.
Învaţă, cu profesori particulari, greaca şi franceza.
Deprinde slovele româneşti de unul singur, după cartea lui Petru Maior, „Istoria pentru începutul românilor în Dachia”, episod mărturisit în scrierea sa, „Cum am învăţat româneşte”.
În 1821, datorită tulburărilor produse de mişcarea eteristă, se refugiază, împreună cu familia, în Basarabia, la Chişinău. Aici, îl întâlneşte pe Aleksandr Puşkin, mare poet rus, aflat în surghiun. Acest contact îl marchează şi contribuie la trezirea dorinţei de a scrie.
Reîntors la Iaşi, începe o carieră administrativă, consonantă cu temperamentul său cumpănit şi rezervat.
Publică în revista „Dacia literară” (1840) nuvela istorică „Alexandru Lăpuşneanul”, capodopera sa, operă de referinţă pentru nuvelistica românească.
Împreună cu Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu, este codirector, între 1840 şi 1842, al Teatrului Naţional din Iaşi.
Fire conservatoare, nu se implică, alături de prietenii săi moldoveni, în Revoluţia de la 1848, considerând că aşezarea vieţii naţionale trebuie făcută printr-o revoluţie organică.
În anul 1857, editează volumul „Păcatele tinereţelor” (o selecţie a scrierilor sale de până atunci), structurat în patru părţi: „Amintiri de juneţe”, „Fragmente istorice”, „Neghină şi pălămidă”, „Negru pe alb – Scrisori la un prietin”.
Bolnav, scrie tot mai puţin în ultimii ani ai vieţii.
În 1867, este ales membru al Societăţii Academice Române.
Alături de nuvela „Alexandru Lăpuşneanul”, şi scrierile anecdotice l-au consacrat definitiv în spaţiul literaturii române pe Costache Negruzzi. „Reţetă”, „Pentru ce ţiganii nu sunt români”, „Păcală şi Tândală” (prin care scriitorul deschide drumul lui Anton Pann sau Ion Creangă), „Istoria unei plăcinte” – sunt şi astăzi creaţii descoperite cu încântare de cititori.


Critică literară


„Eroii lui Negruzzi au un desen uimitor. Cu greu se poate închipui o sinteză mai perfectă de gesturi patetice, de cuvinte memorabile, de observaţie psihologică şi sociologică.”
(George Călinescu, „Istoria literaturii române. Compendiu”, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968, p.177)


„Modalitatea artistică a lui C. Negruzzi, adânc studiată de Tudor Vianu în „Arta prozatorilor români”, rezultă dintr-o înaintare fericită de fantezie romantică şi observaţie realistă, cu numeroase aspecte de compoziţie, clasică riguroasă. Scriitorul n-a excelat în peisaj, deşi simţea profund natura şi uneori, când se debarasa de reminiscenţe livreşti, era capabil de notaţii surprinzătoare. (...) Negruzzi ştia să reţină faptele semnificative şi să descopere în fiecare ins trăsătura dominantă fără a îngropa lucrurile şi a ajunge la caricatură. (...)
Stilul său oferă o imagine exemplară a scriitorului paşoptist, la care mijloacele de expresie urmează linia rafinată a gândirii, oscilând între notaţia realist-obiectivă şi intervenţia subiectivă plină de vervă. (...)
După remarca justă a lui Alecsandri, Negruzzi s-a străduit să ajungă la „o limbă cultă şi avută, pentru a-şi exprima ideile şi simţirile”. El a uzat cu măsură de elementul arhaic, ca şi de neologism, a combătut tendinţele puriste şi a reuşit să coincidă, în cele mai multe cazuri, cu însăşi linia de evoluţie a limbii literare. Tocmai de aceea, scrierile lui îşi păstrează şi astăzi întreaga strălucire.”
(N. I. Popa, „Costache Negruzzi”, în „Istoria literaturii române”, volumul al II-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1968, p.396-397)


„Conform structurii sale sufleteşti, Negruzzi a îmbrăţişat însă mai puţin peisajul fantastic, îndreptându-şi observaţia către latura morală a umanităţii, văzută sub aspect caracterologic.”
(Al. Piru, „C. Negruzzi”, în „Varia”, Bucureşti, Editura EMINESCU, 1972, p.77)


III. IOAN SLAVICI (18 IANUARIE 1848 - 17 AUGUST 1925)


VIATA SI ACTIVITATEA LITERARA

Ioan Slavici s-a nascut la 18 ianuarie 1848 in comuna Şiria de lângă Arad. Urmează şcoala primară în Şiria, liceul la Arad şi Timişoara, iar studiile universitare de drept şi ştiinţe la Budapesta şi Viena.
La Viena este preşedintele Societăţii Studenţilor Români „România jună”.
Îl cunoaşte pe Mihai Eminescu şi întâlnirea lor se transformă într-o prietenie pe viaţă.
Debutează în 1871 cu o comedie, „Fata de birău”, publicată în revista „Convorbiri literare”, dar vocaţia lui e de prozator şi se va concretiza în 1881 cu volumul „Novele din popor”, moment de seamă în evoluţia prozei româneşti.
Între timp, poposeşte la Iaşi pentru scurtă vreme (1874), apoi vine la Bucureşti, unde este secretar al unei comisii de documente istorice (colecţia Hurmuzachi), profesor la Liceul „Matei Basarab” şi redactor la „Timpul” (coleg de redacţie cu Eminescu şi Caragiale între 1877 – 1881).
În 1882, este ales membru corespondent al Academiei, secţia istorică.
În 1884, se stabileşte la Sibiu. Întemeiază ziarul „Tribuna”, fiind un jurnalist de rară fecunditate. Aici îndrumă primii paşi în literatură şi înlesneşte debutul poetului George Coşbuc.
Din 1890 revine în Bucureşti. Lucrează în învăţământ, editează ziare şi reviste („Vatra”, împreună cu Caragiale şi Coşbuc), publică volume de nuvele şi romane, precum şi volume cu caracter memorialistic.
Moare la 17 august 1925, în casa fiicei sale, Lavinia, din Crucea de Jos, Panciu.
Este inmormântat la Schitul „Brazi”, din Panciu.


PORTRETUL SCRIITORULUI

Aşazat alături de Eminescu, Creangă, Caragiale, scriitori cu stil fascinant, mari creatori de limbă, Ioan Slavici, cu limbajul lui sobru, meticulos, poate să pară un autor din altă clasă valorică. În realitate, el este un întemeietor ca şi ceilalţi trei, prin opera lui pătrunzând în literatura română filonul popular al povestirii şi universul satului românesc transilvănean. El a creat în epica românească nuvela şi romanul de tip realist şi, mai ales, a adus analiza psihologică a sufletului individual, dar şi colectiv, element definitoriu al prozei moderne.
Creator de personaje memorabile şi constructor epic, observator ascuţit şi moralist cu vocaţie de pedagog, Ioan Slavici este cel dintâi mare scriitor pe care Transilvania îl dăruie literaturii române la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cu Ion Creangă, din Moldova, şi cu I. L. Caragiale, din Muntenia, alături, se alcătuieşte un adevărat triunghi simbolic al spiritualităţii româneşti, în mijlocul căruia se înalţă ca o coloană a infinitului – simbolul lui Eminescu.


OPERA

1. POVEŞTI
- „Zâna-Zorilor”
- „Floriţa-din-Codru”
- „Ileana cea şireată”
- „Doi feţi cu stea în frunte”
- „Spaima-Zmeilor” etc.

Tematica: - lumea fabuloasa traditionala; - lupta dintre bine si rau

Trasaturi artistice: - viziune fabuloasa; - naratiune bine inchegata; - tipologie traditionala; - stilul oralitatii populare

2. NUVELE
- "Popa Tanda"
- "Scormon"
- "Gura satului"
- "Budulea Taichii"
- "Moara cu noroc@
- "Comoara"
- "Padureanca" etc..

Tematica : - satul romanesc din Transilvania; - transformarea sociala si morala a omului; - patima banului

Trasaturi artistice: - viziune realista; - constructie epica riguroasa; - personaje memorabile; - stil sobru

3. ROMANE
- "Mara"
- "Din doua lumi"
- "Cel din urma Armas"
- "Din batrani" etc..

Tematica: - targul transilvanean; - individul si clasele in existenta sociala; - istoria

Trasaturi artistice: - aceleasi ca in nuvele

4. TEATRU
- "Fata de birau" (comedie)
- "Bogdan-Voda"
- "Gaspar Gratiani" (drame istorice)

Tematica: - lumea taraneasca; - apararea limbii de exagerarile etimologizante; - lupta dintre domn si boieri

Trasaturi artistice: - dialog viu, antrenant; - constructie dramatica inconsistenta

5. MEMORII
- "Inchisorile mele"
- "Amintiri"
- "Lumea prin care am trecut"

Tematica: - avatarurile unei vieti; - prieteni celebri

Trasaturi artistice: - memorie excelenta; - spirit de observatie; - stil evocator


CRITICA LITERARA

"Claritatea fiind tinta pe care o urmareste mai adesea, Slavici va intrebuinta de preferinta cuvantul general, repetandu-l ori de cate ori va fi nevoie, chiar inlauntrul acelorasi fraze, fara sa se lase stanjenit de ucigatoarea monotonie care rezulta."
(Tudor Vianu - "Arta prozatorilor romani", Editura EMINESCU, 1973, p.116)

"Slavici n-are nimic din spiritul de infrumusetare a vietii rurale, atribuit mai tarziu semanatoristilor. Taranii lui, observati fara cea mai mica partinire, dupa metodul de mai tarziu al lui Rebreanu, sunt egoisti, avari, indaratnici, dusmanosi si totodata iertatori si buni, adica cu acel amestec de bine si de rau ce se afla la oamenii adevarati. Atata vreme cat autorul ramane in marginile experientei sale, ochiul lui e de o rara ascutime in zugravirea eroilor, care toti traiesc cu o vigoare extraordinara."
(George Calinescu - "Istoria literaturii romane...", Editura MINERVA, Bucuresti, 1984, p.511)

"E, inainte de toate, un autor pe deplin sanatos in conceptie; problemele psihologice pe care le pune sunt desenate cu toata finetea unui cunoscator al naturii omenesti, fiecare din chipurile care traiesc si se misca in nuvelele sale e nu numai copiat de pe ulitele impodobite cu arbori ale satului, nu seamana numai in exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci au fondul sufletesc al poporului si gandesc si simt ca el."
(Mihail Eminescu, in ziarul "Timpul", 1882)

"Bunul cumpat capata la Slavici o importanta etica fundamentala, de el depinde fericirea ori nefericirea omului, vietuirea in moralitate sau imoralitate, in virtute sau viciu. Omul cumpatat este stapanul lui insusi, capabil sa evite viciul degradant care duce la nefericire, pe cand cel lacom, necumpatat, va cadea prada propriei neinfranari. Aceasta este lectia morala pe care o ofera "Moara cu noroc", capodopera a prozei lui Slavici."
(Pompiliu Macrea - "Prefata" la editia "Ioan Slavici - "Moara cu noroc" ", Editura ION CREANGA, 1981, p.18)



IV. ION CREANGĂ (1839 – 1889)

ACTIVITATEA LITERARA

1. POVESTI
- "Soacra cu trei nurori"
- "Capra cu trei iezi"
- "Punguta cu doi bani"
- "Danila Prepeleac"
- "Povestea porcului"
- "Povestea lui Stan Patitul"
- "Povestea lui Harap-Alb"
- "Fata babei si fata mosneagului"
- "Ivan Turbinca

Tematica/Problematica/Universul: