Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

duminică, 13 martie 2016

AMINTIRI TÂRZII..., AMINTIRI CE DOR...

       ...Vine un timp când ne-ntoarcem cu gândul spre ce-a fost cândva, spre amintiri... 
       ...Vine un timp când ne este dor de tot ce s-a risipit pe cale: ființe dragi, vârste de odinioară, visuri, împliniri...
       ...Vine un timp când durerea dorurilor este foarte mare...
       ...Vine un timp când lacrimile nu mai pot picura, dar sufletele-și strigă tristețea în taină... Mereu în taină... Doar tristețe și-un nerostit cuvânt...
       ...Vine un timp când îți vezi, printre lacrimile inimii, viața toată, ca pe un film...
       ...Vine un timp... Oare suntem pregătiți să-i facem față??? Este-acel anotimp al vieții, postfață!...
- bunicii Nicolae și Teodora Istocescu, de la Costești:
- tata (06.09.1936 - 26.01.2012):
- tanti Cici (14.03.2013):
- Ana (18.12.1969 - 16.08.2014):
- tanti Vetuța (19.04.1936 - 03.04.2015):
- trandafir născut din jale... Până mai anul trecut avea cine să aibă grijă de el, acum oare o mai înflori???...







miercuri, 2 martie 2016


O zi senină și sănătoasă, cu multe bucurii și împliniri!


...:(... Ziua aceea în care ești răcit /-ă și nu ai puterea de a te da jos din pat... Ziua aceea în care ți-ai dori să reauzi glasul părintelui tău, care-ți spune: ”Hai să bei un ceișor cald! Hai, că te faci bine!”. Ziua aceea în care ți i-ai dori pe toți cei dragi lângă tine. Dar nu! nu din egoism! Ci pentru că ți-e dor de ei, pentru că-ți sunt dragi și nu ai vrea să te desparți de ei pentru nimic în lume! Ziua aceea în care, la început de nou anotimp, îți dorești să iubești și să primești iubire, să fii strălucire și frumos pentru alții și să primești, la rându-ți, strălucire și frumos! Să fii rugăciune pentru alții și un gând bun, echilibrat... Zi cu soare, tuturor! Fiți rugăciune unii pentru alții! Rugați-vă mult! Iubiți-vă mult! Dăruiți-vă, unii altora, iubire multă! ”La mulți ani!” și tot ce vă doriți!




duminică, 28 februarie 2016



Deși un om simplu, Gabriela Dăscălete este un om cu o trăire duhovnicească ce trebuie luată ca model. Deși fără studii teologice, Gabriela Dăscălete este un adevărat rugător: pentru lume, pentru semeni, plângând pentru răul și necazul ce-l întâmpină semenul său, cunoscut sau necunoscut, prieten ori străin. Mult încercată încă din copilărie, a mers pe drumul drept al Vieții, cu statornică speranță și credință, păstrând și dăruind cu sfială - oricui - tot ce a agonisit și a moștenit din moși-strămoși: iubirea, binele, frumosul. Frumosul reflectat în pictură, în scris și-n cânt.



Credința - singura și cea mai de preț avere a mea

          - Cum ai caracteriza familia din care provii? Unde te-ai născut?
          - Blagosloviţi şi mă iertaţi!
          Dumnezeu m-a binecuvântat să mă nasc într-un loc frumos şi într-o familie simplă, mult şi greu încercată. Am spus binecuvântată de Dumnezeu, pentru că acolo unde este multă suferinţă, este şi multă iubire. Mama mea, suflet îngeresc, a rezistat în mijlocul furtunii prin fărâma ei de credinţă, pe care a moştenit-o, de mic copil, de la părinţii ei. Aşa am crescut şi noi: cu frică de Dumnezeu; ne-au fost sădite, de către mama, în inimă, precum seminţele, primăvara: iubirea, binele şi frumosul. Astfel am răzbătut prin viaţă cu bagajul acesta, singura şi cea mai de preţ avere a mea. Am văzut-o pe mama suferind cumplit - şi numai pe nedrept -, am văzut-o plângând, cântând, lucrând cu dragoste şi dăruire, iar pe noi, copiii săi, ne-a iubit mai mult ca pe ea însăşi; la fel şi pe tata, pe care, în timp, l-a modelat şi l-a convins să ia calea cdredinţei.
          M-am nascut la Horezu, în judeţul Vlâcea, în luna mai a anului 1970. M-am născut dintr-un pântec plâns timp de 9 luni, chinuit de munca grea fizică şi de supărările mari  sufleteşti. Dar m-am născut şi am fost amândouă bine, chiar dacă sensibile.
          Sunt prima născută, apoi s-au născut fratele şi surorile mele. Pe cea mică, eu am crescut-o, căci aveam deja 8 ani când ne-a dărut-o Bunul Dumnezeu. Între mine şi ea, legătura este ca cea dintre mamă şi fiică, chiar şi acum. Mi-a fost tare dragă, o ţineam în braţe mai tot timpul, o mai şi scăpam, dar – de fiecare dată – Dumnezeu o păzea, astfel încât nu păţea nimic rău. De mică am văzut milostivirea Domnului şi a Maicii Sfinte.
          Îmi iubesc ernorm de mult familia, îi iubesc foarte mult pe toţi şi sprijinul lor a însemnat tare mult pentru mine! Slăvit să fie Domnul!
          -  Ce amintiri ai legate de adolescenţă?
          - De la vârsta de 16 ani am luat calea bisericii şi aşa am reuşit să mă integrez, în felul meu, în societate, să accept realitatea, aşa cum era ea la momentul respectiv. Mi-am spus că, dacă într-adevăr există Dumnezeu, El mă va ajuta, indiferent cât de greu va fi. Şi aşa a fost!
          Referitor la credinţă, am început să iau lucrurile în serios după ce am fost, pentru prima dată, la Mănăstirea Hurezi, împreună cu o prietenă şi cu mama acesteia. Am vizitat, atunci, şi chilia unei măicuţe, care m-a impresionat profund. Era timpul Vecerniei, iar măicuţele parcă alcătuiau un cor de Îngeri la strană; cântarea de-atunci – „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă” – m-a făcut să tresar de emoţie. Mi-a rămas gândul la acea cântare zile întregi şi îmi răsună şi acum în suflet glasurile nepământeşti ale măicuţelor. Aceasta a fost scânteia care niciodată nu s-a mai stins!... Am început să merg din ce în ce mai des la biserică şi să citesc cărţi religioase, de la mici cărticele, până la Biblie, care mi-au schimbat radical viaţa. Mă aflam la anii când căutam, cu disperare, răspunsuri certe cu privire la Dumnezeu, la cine sunt şi de ce m-am născut pentru a suferi atât de mult…

”O lume doar a mea, o lume în siguranță”

          - Cum ţi-ai dat seama că vrei să pictezi, Gabriela? Cine ţi-a îndrumat paşii spre pictură?
          - Mama desena foarte frumos  şi avea abilităţi artistice deosebite, chiar şi o voce foarte frumoasă. Ea a învăţat foarte bine şi la şcoală, dar, din cauza sărăciei care era pe atunci, nu a avut posibilitatea de a studia mai departe, rămânând să lucreze croitorie şi broderie. Motivul său, în desen, era vegetal: creiona foarte multe flori, în mod cu totul și cu totul deosebit. Avea o dexteritate şi o pricepere imensă în a combina culorile. Am început şi eu să o imit, dar nu mă atrăgea în mod special, până când, într-o bună zi, am luat Icoana Botezului Domnului din perete şi am schiţat-o în creion, pe o coală de bloc de desen. Cred că aveam 13-14 ani. Mi-a ieşit foarte frumos desenul şi atunci am simţit pentru prima dată că îndrăgesc pictura, că îmi place să pictez. Simţeam o satisfacţie imensă. De atunci, în momentele cele mai grele din viaţa mea, schiţam câte o icoană, în creion. Era ca o terapie, pentru minte, suflet şi trup. Am o colecţie cu toate acele schiţe, pe care le-am inclus şi în prima mea carte, LACRIMI ÎNSÂNGERATE. În timp, am realizat că acesta este un dar de la Dumnezeu. Era o lume doar a mea, în care mă simţeam în siguranţă!
          - Titlul volumului tău de debut, LACRIMI ÎNSÂNGERATE, este o metaforă a experienţei de viaţă ce ai avut curajul să o mărturiseşti în scris. Cum ai ajuns să scrii şi să publici? Ce este poezia pentru tine?
          - Cum nimic – dar absolut nimic! – nu este întâmplător în viaţă, aşa a fost şi cu volumul meu de debut literar. Am fost îndrumată şi – în acelaşi timp – ajutată moral, psihic, de către medicul psiholog Maria Popescu din Râmnicu-Vâlcea. Datorită acestui minunat terapeut, mi-am recuperat vorbirea în proporţie de 95%. Spre finalul terapiei, doamna psiholog mi-a sugerat să scriu o carte folosind ca sursă directă jurnalele pe care le țineam de ceva timp. Pe moment, nu mi s-a părut o idee bună, dar am zis să se facă voia Domnului. În ziua de 12 decembrie 2008, am simţit că trebuie să mă apuc de scris. Era ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei. Ceva parcă îmi spunea, repetat: „Apucă-te de scris! Apucă-te de scris!” Am rostit Rugăciunea Domnească şi am început să scriu. Totul venea de la sine, parcă mâna ştia ce are de făcut… Am terminat de scris cartea – fără ca nimic să fie programat, în prealabil – de Buna Vestire, pe 25 martie 2009, apoi totul a decurs incredibil de bine, inclusiv tipărirea acesteia. Imediat ce procesul tipăririi s-a finalizat, am trăit o imensă bucurie şi satisfacţie sufletească, cu toate că nu conştientizam pe atunci cât de mult mă va ajuta, dacă mă va ajuta în vreun fel, aşa cum îmi doream, de altfel. Am început să le dăruiesc cunoscuţilor şi prietenilor cartea, astfel ajungând şi în mâna Anei Predoiu-Iovan, deşi nu o cunoşteam deloc atunci. Ei i-a recomandat-o şi i-a dat-o altcineva să o citească. A citit volumul într-o singură noapte, iar a doua zi a venit acasă la mine: un chip frumos şi cald, cu zâmbet de Înger şi lacrimi în ochi. S-a prezentat cu sfială şi cu dragoste în glas a mărturisit că i-a fost de mare ajutor sufletesc cartea mea, întrucât se afla în mari şi grele frământări, ca orice om, de altfel. M-a rugat să îi dau voie să îmi facă lansarea cărţii, a insistat, promiţându-mi că mă va susţine şi prin prezenţa sa la acest eveniment. Nu am avut puterea de a o refuza, totul fiind foarte frumos. Ana radia de fericire mai mult decât mine. Aşa a început şi prietenia noastră. Ea a fost trimisul Domnului, pentru a mă reintroduce în lume, de data aceasta într-o nouă perspectivă, deschisă către semeni şi cu mult mai mult curaj.
Ce este poezia pentru mine? Poezia este modul meu de a mă exterioriza, un fel de a gândi cu voce tare…

Darul primit de la Dumnezeu: pictura

          - Pictezi. Cum ţi-ai caracteriza pictura?
          - Pictura este un fel de carte de vizită a mea, un dar ce l-am primit de la Dumnezeu. Până în urmă cu 4-5 ani, pictam doar pentru liniştea mea sufletească şi pentru ataşamentul meu faţă de cele sfinte. După lansarea cărţii mele de debut literar, am realizat cât de important este să-mi exprim trăirile, sentimentele, toate darurile primite de la Cel Ce pe toate le ţine în mână. Aşa am început să pictez mai cu sârg, cu seriozitate, iar singura care ştia despre acest lucru, în afara familiei mele, era Ana Predoiu Iovan, draga mea prietenă de suflet. Ea a fost cea care m-a ajutat financiar să-mi lansez şi cartea. Apoi tot ea a venit cu propunerea să facem o expoziţie cu toate icoanele mele, care îi plăceau tare mult. Am fost de acord, am avut încredere deplină în Ana şi totul a decurs foarte bine, deşi am întâmpinat şi unele dificultăţi.
          Pictez în stilul bizantin, mă străduiesc să respect canoanele Bisericii noastre Ortodoxe în ceea ce privesc icoanele, realizarea acestora.
          Pictez din pasiune şi plăcere, asta pot să fac eu cel mai bine, acum. Pictura este, pentru mine, un refugiu, mă simt astfel ocrotită, ferită de zgomotul obositor al lumii. Este o oază de linişte, unde mă regăsesc ca şi fiinţă, unde îmi este atât de bine… Este acel „acasă”, al sufletului meu. Trăiesc fiecare scenă în parte ca şi cum aş fi şi eu prezentă acolo, ca făcând parte din scena respectivă, simt cum stau de vorbă cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Măicuţa Domnului şi cu toţi Sfinţii pe care îi pictez.
          Culorile le îmbin după cum îmi e sufletul, după cum simt înăuntrul meu; intuiesc cam ce culori ar trebui să combin, pentru a ajunge la nuanţa dorită. Când pui dragoste în ceea ce faci, descoperi mereu în tine lucruri despre existenţa cărora nu aveai ştiinţă. Dragostea face minuni! Dragostea de frumos, de sensibil, de bun! Slavă lui Dumnezeu, pentru toate!

Pe aripi de cânt

          În urmă cu patru-cinci ani, am primit cadou, de la soţul meu, o chitară, iar acest lucru m-a făcut să încep să cânt mai mult, deşi e foarte greu să te apuci să studiezi un instrument la vârsta mea. Am învăţat, totuşi, mici acorduri şi mă simt mulţumită. Am deja suficiente piese pentru a scoate un album muzical. M-am gândit deja şi la titlu: Scrisoare către aproapele. Ana, prietena mea dragă,  şi-ar fi dorit să-l scoatem în 2014, în luna noiembrie, de Sfântul Grigorie Decapolitul, dar nu a fost să fie, căci ea a trebuit să plece la drum lung, poate în Rai, ca să ne vegheze şi să se roage de-acolo mai mult pentru noi… Nu vreau să renunţ la idee şi voi face tot ceea ce-mi va sta în putinţă, când va veni momentul potrivit pentru aceasta. Fiecare piesă pe care am scris-o este parte din mine. Prin urmare, simt cum muzica este viaţa mea!
          - Eşti un artist, în adevăratul sens al cuvântului!      

”Tot ceea ce fac este din dragoste și pasiune”

          - M-ai declarat artist!... Draga mea, e mult prea mult spus „artist”, având în vedere că eu nu am putut studia mai mult decât liceul. Tot ceea ce fac  este din dragoste şi pasiune. Îmi place să împart binele şi frumosul cu toţi cei care au neovie de acestea, aşa cum şi eu primesc atâtea bucurii de la dumneavoastră, apropiaţii şi prietenii mei minunaţi!
          - Îţi mulţumim pentru interviul acordat şi pentru destăinuiri. Îţi dorim, din suflet, ca Bunul Dumnezeu şi Măicuţa Domnului să te ajute în toate, să-ţi fie alături mereu!
          - Vă mulţumesc, la rându-mi, din suflet, pentru bunăvoinţă, răbdare şi iubire! Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate sufletească şi trupească, spor în tot ceea ce este bun şi de folos în această viaţă! Măicuţa Domnului să vă ocrotească! Mă iertaţi!

profesor calificat de limba și literatura română Nicoleta Enculescu, București

http://flacaraarzand.blogspot.ro/2015/05/talent-si-efortartist-plastic28-04-2015.html
https://www.youtube.com/watch?list=PLx_GBNs8AYzqlzrFToj6-Y3YUFv0fdLcp&v=wluu-VqZq-A









vineri, 26 februarie 2016

A TREIA CARTE...


Mulțumesc tuturor celor ce mi-au făcut această bucurie, de Mărțișor: posibilitatea de a-mi vedea publicată noua carte!!! Vă mulțumesc, din suflet!
P.S. Deși îmi doream ca o altă fotografie să apară pe prima copertă - văzută la altcineva -, îți mulțumesc, Mihaela, pentru acordul tău! Fără el, nu știam ce să fac, la cine să apelez... Mulțumesc, din nou!

sâmbătă, 20 februarie 2016

FII SPECIAL PENTRU UN GHIOCEL SPECIAL II
 



          Ghioceii sunt întâii vestitori ai Primăverii, sunt miracolul Vieții, mărturisind Viața ce pulsează, ascunsă, în Pământ... Ghioceii sunt întâii dătători de zâmbete, de speranță... Ghioceii trezesc în noi bunătate, candoare și iubire...
          Prima lună a Primăverii (Martie) așteaptă ridicarea cortinei, ne-așteaptă cu arome suave de ghiocei, de lăcrămioare și zambile, de frezii și roze..., de flori... Luna martie este o lună a iubirii, o lună în care, celor ce ne sunt dragi, le oferim mici amintiri de suflet... Haideți să le arătăm, din nou, micuților de la Casa de copii ”Pinocchio” din localitatea Băbeni, județul Vâlcea, că nu i-am uitat, că nu sunt singuri în suferința și tristețea lor! Haideți să le dăruim flori, zâmbete și mărțișoare! Așa cum o făcea și Ana, președinta Asociației ”Autentic Românesc”, în trecutul nu prea îndepărtat. Haideți ca vorbele frumoase pe care, de Crăciun, le-a rostit celor mici unul dintre pedagogii Casei - ”Ana nu v-a uitat! De acolo, de sus, trimite semn că vă iubește!” - să le facem adevărate! Să se bucure încă o dată! Haideți să repetăm gestul nostru din decembrie, din preajma Crăciunului! Vă mulțumesc!
          Date de contact: str.Călugăreni, nr.3, sector 3, Bucureşti, telefon nr. 0746.398.753, e-mail: enculescunicoleta@yahoo.com

https://www.facebook.com/events/1690840851164473/

 


joi, 11 februarie 2016

CĂRȚILE MELE

Amintiri... Cărţile mele... Caut sponsori şi pentru a treia carte! Şi vorbesc foarte serios! Mai ales că am şi finalizat-o! Este dedicată familiei, de fapt, fiecărui membru ce formează o familie. Mai multe informaţii veţi putea afla la numărul de telefon 0746398753, ori la adresa de e-mail: enculescunicoleta@yahoo.com.
Cont (contul în care îmi era virată bursa în anul universitar 2014-2015): COD IBAN: RO59BRDE441SV99444804410; NR. CONT: 99444804410.
Vă mulţumesc pentru eventualul ajutor!
Până atunci, rog distribuiţi!
FLACĂRĂ ARZÂND (decembrie 2009) - a apărut la îndemnul doamnei preotese Georgiana Bărîcă, căreia îi mulţumesc şi acum pentru că mi-a fost alături şi mi-a dat curaj s-o public!
UN SUFLET DRAG, UN ÎNGER PE PĂMÂNT: ANA PREDOIU-IOVAN (februarie 2015) - a apărut prin bunăvoinţa şi sprijinul deosebit al directorului editurii (Editura "Universitară" din Bucureşti) de sub teascurile căreia a văzut lumina zilei.
Ambele cărţi au apărut la Editura "Universitară" din Bucureşti!


joi, 28 ianuarie 2016



VIAȚA - O SCENĂ...



       Compozițional, o piesă de teatru este alcătuită din acte, iar actele - din scene. După fiecare act, cineva trage cortina și urmează o mai scurtă sau puțin mai lungă pauză. La sfârșitul piesei, iarăși cineva trage cortina, numai că, atunci, toții actorii ies ”la rampă”, în lumina reflectoarelor, în aplauzele și uralele spectatorilor. Numai la sfârșitul vieții sale omul nu mai poate auzi sau vedea cine îl apreciază și cum. Cineva de-acolo, de Sus, spune STOP! și trage cortina, lăsând o negură, un neînțeles, de nepătruns cu mintea sau cu gândul...  
       Viața este o scenă, iar noi - actorii - mai mult sau mai puțin talentați -, care ne jucăm propriile roluri, cu demnitate sau nu. Avem roluri în care suntem personajele negative sau  pozitive, roluri în care suntem fie magnații lumii, fie umili cerșetori sau simpli cetățeni, ce nu deranjăm pe nimeni... Sau poate că da!... Trebuie să ne jucăm rolurile cât mai bine, să nu dăm greș de prea multe ori!
       Atenție! Cineva trage cortina,
       La apus, soarele-i roșu-sângeriu...

       Atenție! Se trage cortina,
       Ne luăm rămas-bun
       Și plecăm...

       În lume rămâne pustiu...

       Clipe-amorțesc în tăcere,
       Tăcere-i în noi, necuvânt...

      



luni, 25 ianuarie 2016

Pomeneşte, Doamne, sufletele adormiţilor robilor Tăi,

iertându-le lor toată greșeala cea de voie și cea fără de voie. Și le dăruiește lor împărtășirea Ta divină și fericita viață veșnică, în loc luminat, în loc cu verdeață, de unde a dispărut toată întristarea și suspinul. Amin. 26 ianuarie 2012 - 26 ianuarie 2016 = 4 ani de când tata a ales să plece, tăcut, în Împărăția lui Dumnezeu; 16 august 2014: ziua în care Dumnezeu și-a luat Îngerul la El: Ana...;
3 aprilie 2015: ziua în care mătușa care-mi era ca o mamă a ales, grăbită, drumul spre Înalt... 
Și mulți, mulți alții, care nu mai sunt fizic lângă mine, dar care sper să ne ajute cu o rugăciune de-acolo, de Sus: nași, bunici, mătuși, unchi, prieteni, cunoscuți şi necunoscuţi... 
Doamne, odihnește-i în pace, alături de Drepții care din veac Ți-au bineplăcut!



vineri, 8 ianuarie 2016

DOR DE TATĂ...


       ...La un moment dat, devenim amintiri..., amintiri dragi sau mai puțin plăcute, pentru cei din jurul nostru, care ne-au cunoscut, dar amintiri... Peste unele amintiri se va așterne praful uitării mari repede sau mai lent, peste altele, dragi, nu se va depune niciun fir de praf, pentru că cei ce ne vor fi cunoscut nu vor lăsa praful să se depună, vor păstra amintirea noastră curată, vie...
       ...Urăsc iarna și în special luna ianuarie, din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi că urăsc zăpada și gheața, bălțile și mocirla, iar altul că iarna mi l-a răpit pe tata, atunci când aveam mai multă nevoie de el: la doar două săptămâni de la prima mea intervenție chirurgicală pe care am suferit-o pentru tripla artrodeză supraastragaliană și subastragaliană, la nivelul gleznei membrului inferior stâng, când aveam piciorul imobilizat în aparat ghipsat... 
       Anii s-au scurs, în trecerea lor amețitoare, mai mult cu grele și lacrimi, decât cu bucurii și împliniri, iar în curând, pe 26 ianuarie, se împlinesc 4 ani de când tata îmi lipsește... Se spune că, într-un final, ne vom întâlni cu toții în lumea de dincolo. Sincer, de-abia aștept această întâlnire, cu toți cei dragi ai mei, pe care i-am pierdut și care au însemnat ceva pentru mine, în viața mea: tata, tanti Vetuța, Ana, tanti Cici, bunica și bunicul de la Costești... Până atunci, însă... Mi-e dor! Mi-e dor de ei, toți!   
       Mi-e dor de tine, tata, și îmi doresc să mai cobori, de Sus, din Înalt, să ne ajuți... E tare greu fără tine, fără sprijinul tău! Când erai alături de noi, era cu mult mai bine, pentru că tu găseai soluții la toate, la tot!... Când erai cu noi, și viața parcă era mai ușoară, nu erau atâtea greutăți, chiar dacă voi, părinții mei dragi, vă mai certați și uneori nu vă vorbeați cu... zilele... Dar zilele erau sigure, mergeam chiar și împreună la școală, îți plăcea și erai mândru de acest lucru... Fiica ta - profesoară!...
       Ai plecat, tata, fără să-ți iei ”La revedere!” de la noi, ai plecat fără să ne anunți, ai plecat lăsându-ne durere în suflet, tristeți...
       Îmi e dor de tine, tanti Vetuța! Ești mătușa la care țineam cel mai mult, deși, în ultimul an, îți reproșam că nu ai închis aragazul, butelia, că nu ai închis ușa, deși îți spuneam cum se face și te rugam să mă chemi, ca să închid eu... Deși - țin minte! - nu-mi plăcea că puneai lemne în sobă, atât de multe, încât temperatura creștea la peste 35 de grade, se apropia chiar de 40... Dar, cu toate acestea, te gândeai mereu la mine și îți părea rău că a trebuit să trec prin atâtea necazuri, supărări, operații... Ai plecat, la început de primăvară, când natura renaște și - teoretic - tot ce-a fost frumos, cândva, revine la esențe... Ai plecat tăcut, grăbit, aflându-te printre străini și nu alături de noi... Și - iată - durerea despărțirii de tine a împlinit 9 luni, acum, în ziua de 3...
       Îmi e dor de tine, Ana, și, deși nu ne eram prietene de prea multă vreme, ai însemnat mult pentru mine și îmi  este tare greu fără susținerea ta morală, fără încurajările tale, fără a ști că mai treci, uneori, și pe-aici... Ai lăsat un gol mare, aici, și - mai mereu - mă întreb: ”de ce?” De ce tocmai tu ai plecat? De ce Dumnezeu te-a luat, prea devreme, la El?  De ce tocmai pe tine Sfântul Nectarie nu te-a ajutat, tămăduindu-te? Când sosește ziua prăznuirii prietenului tău, Sfântul Grigorie Decapolitul, la care aveai atâta evlavie, îndrăznesc să mă-ntreb: ”de ce?” De ce, Sfinte Grigorie Decapolitul, tu, care ești ”Sfântulețul” cel drag al celor din Costești, nu ai ajutat-o să se vindece pe cea care își pusese nădejdea în tine, în ajutorul tău? Sunt întrebări la care poate nu voi primi niciun răspuns, sau poate că da... Însă, peste toate, mi-e dor de tine! Sper ca Dumnezeu și Măicuța Domnului să-ți fi dăruit, pentru bunătatea pe care ai răspândit-o în juru-ți, pe pământ, măcar un colțișor de Rai, un loc de unde a dispărut toată întristarea și suspinul, iertându-ți toate greșelile cele de voie și cele fără de voie! Sper ca somnul să-ți fie lin și să ne veghezi, pe toți, de SUS!
       Aș vrea să-ți semăn măcar în bunătate și generozitate! Atât cât le-am cunoscut și eu!
        ”Să mă purtați în gând mereu, / Așa cum v-am purtat pe toți și eu” - este doar o parte din epitaful scris pe crucea de la mormântul tău. Nu te voi uita, Ana! Îmi amintesc și-mi voi aminti mereu de tine! Îmi lipsești, suflet drag! Cine mă va mai încuraja de-acum? Cine-mi va mai spune ”poți!”, acordându-mi toată încrederea sa ?... De aproape 1 an și jumătate mă întreb așa...
       Îmi e dor de bunica de la Costești și de tanti Cici, pentru că ele m-au învățat să conjug, cu toată ființa mea, verbele ”a crede”, ”a spera”, ”a merge drept pe cale”. Lor le datorez ceea ce sunt acum: un absolvent de Teologie. Care încearcă să pună în practică ceea ce a învățat... Sper să și reușesc, la un moment dat!
       Îmi e dor de bunicul de la Costești, pentru că era bun și harnic, inimos! Nu am avut timp să-l cunosc prea mult, dar, din fotografii și din povestirile altora, din câte îmi mai aduc și eu aminte, așa mi se conturează imaginea lui: bun, darnic! 
       La fiecare început de an, sufletu-mi plânge DORUL după ei: dor de tată, dor de cei dragi!
       
_________________________

- Tata




La cununia civilă a verişorului meu Ion Enculescu
- ironia... vieţii: "se lupta" cu zăpada şi, într-un  final, zăpada l-a răpus... 



- cu Ana (17 decembrie 2013)


- tanti Vetuţa


- bunicii de la Costeşti, Nicolae şi Teodora Istocescu
- cu tanti Cici, alături de mama, nenea Tică şi Răzvan, la botezul nepotului meu Iosif-Gabriel