Amintiri din vremea liceului (I)

 

Amintiri din vremea liceului (I)

 

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când am absolvit liceul, reușind să-mi iau și examenul de bacalaureat încă din prima sesiune, cu o destul de frumoasă medie, ce mi-a dat aripi să visez și să mă mobilizez a deveni studentă și, ulterior, ceea ce sunt astăzi: profesor de limba și literatura română și de limba franceză.

Liceul? Anii de liceu au fost, în general, frumoși, pentru mine. Primii doi ani au fost cu unele constrângeri, datorită regimului comunist, dar cu libertatea de a visa, de a cânta, de a fi tu însăți (însuți). Eram tineri și frumoși, cu dorințe ce ni le voiam împlinite. Știam a ne și distra – în limitele bunului simț – (fără telefoane mobile, calculatoare, internet, întâlniri pe ZOOM, pe Google MEET sau WHATSAPP, ori chiar și fără telefoane fixe), a ne bucura de viață, plimbându-ne prin parcuri, mângâiați de razele jucăușe ale soarelui și de adierile zburdalnice ale vântului primăvăratec sau din plină vară, pe sub umbra răcoritoare a ramurilor copacilor, admirând frumosul, trasând, cu bețișoarele, în nisip, contururi ale inimilor... Știam a învăța – și învățam, citind. De la profesoara mea din clasele a IX-a și a X-a, doamna Voineag Veronica, am învățat să citesc critică, să rețin citate din marii critici, să descopăr bibliotecile publice (cum ar fi Mihail Sadoveanu, de pildă), de unde împrumutam cărți sau rămâneam în sala de lectură și făceam fișe pentru scriitorii ce-i aveam de studiat, lucru care m-a ajutat și mă ajută în devenirea mea profesională. Și acum mai folosesc fișele de scriitori realizate în clasele a IX-a și a X-a!!!

De la profesoara mea de istorie, doamna Cojescu Norocica, am învățat că, în fața elevilor, trebuie să te prezinți bine pregătit, tu, ca profesor, stăpânind materia (ceea ce ai de predat) și – mai ales – să nu citești! Să le vorbești elevilor liber, din memorie! Mi-am apreciat profesorul de istorie pentru câte cunoștințe avea, pentru memoria sa excelentă, ”de elefant”! Ceea ce nu mi-a plăcut (și, în acest sens, nu vreau să-i semăn sub nicio formă!) este faptul că în acei ani nu a reușit să se apropie, cu sufletul, de noi, învățăceii săi, nu ne implica în actul predării-învățării, numai dumneaei vorbea, când avea de predat, dictând și dictând, și dictând... La un moment dat, deși o apreciam într-o anumită măsură, orele deveneau pentru majoritatea dintre noi, plictisitoare și foarte-foarte greu se suportat... Epuizante... Cred că doamna Cojescu lua pastile de gât, pentru că vocea nu și-o pierdea niciodată!!! Cu toate că fuma, țigară de la țigară, în timp ce dicta...rapid... Așadar..., metodele atractive, centrate pe elev, lipseau cu desăvârșire... Implicarea elevului, formarea/dezvoltarea competențelor beneficiarului actului educațional lipseau... Dar... Elevul era creativ! Uneori chiar în defavoarea lui, dar nu ținea cont de lucrul acesta! Pentru a scăpa de astfel de ore ce-i luau toată vlaga, recurgea la metode mai puțin...ortodoxe: puțină cretă pisată... Alteori, înțelept, elevul nostru, al acelor vremuri, abdica, mergând la bibliotecă și citind, făcându-și fișe pentru orele de română... Chiulea...cu folos... Curat...înțelept! (asta, ca să-l parafrazez pe marele Caragiale!)

 

Desigur, v-ați prins! Clasele a IX-a și a X-a le-am făcut la Liceul de filologie-istorie ”Zoia Kosmodemianskaia” din sectorul 2 al Capitalei, situat pe strada Icoanei, vis-a-vis de biserica Icoanei.

Cum am ajuns aici? În primul rând, pentru că ... matematica, deși am învățat-o în școala generală, nu mi-a surâs să o studiez mai departe, la modul cel mai serios. Nici disciplinele științelor exacte (chimia, fizica etc.)! Nu le uram, dar nu erau făcute pentru mine. Și nici eu pentru ele Așa că, în urma discuției cu tatăl meu, acesta s-a lăsat convins (cu greu!) că cea mai bună alegere pentru mine era să susțin examenul de treapta I la ”Zoia”. Îmi plăcea literatura și gramatica, aveam cele mai mari note în generală la această materie, aveam chiar modele în familie de profesori de română și limbi străine. Prin urmare, nu aș fi ieșit nici din tiparele familiei... Bun! După această discuție, am purces la vizitarea liceului. M-au impresionat pictura si arhitectura deosebite, puterea de creație și de exprimare artistică a celui ce a fost arhitectul Mincu, ceea ce m-a determinat să mă mobilizez a învăța cât mai bine, asftel încât să pot fi admisă numai și numai AICI. Un vis frumos, implinit! 

 

(V A C O N T I N U A)