15 ianuarie - ZIUA CULTURII NAȚIONALE

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889)

15 ianuarie - ZIUA CULTURII NAȚIONALE

Încă din anul 2010, ziua nașterii marelui nostru poet Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a deveni ZIUA CULTURII NAȚIONALE.

Despre Eminescu? Cu toții am învățat despre viața și activitatea sa literară. De

De ce ziua nașterii Poetului a fost aleasă drept ZIUA CULTURII NAȚIONALE? Pentru că, în cei numai 17 ani de activitate literară propriu-zisă, Eminescu a înzestrat literatura română cu frumuseți nepieritoare. Versurile sale constituie un adevărat tezaur al literaturii române, expresie a geniului creator eminescian. 

Mihai Eminescu a lăsat o operă a cărei valoare asigură, lui și neamului nostru românesc, ”dreptul la nemurire”.

Autor al unei opere fără egal prin profunzime, originalitate și valoare artistică, Mihai Eminescu este poetul nostru național.

Folosind structurile literaturii folclorice, de la doină la basm, poetul Mihai Eminescu a dat limbii române literare unitatea ei deplină într-o armonioasă sinteză de lexic, morfologie și sintaxă (”Ce te legeni”, ”Călin (file din poveste)”, ”Revedere”).

”Toate popoarele își aleg printre gloriile panteonului lor național pe aceia care le reprezintă mai bine: italienii pe Dante, englezii pe Shakespeare, francezii pe Voltaire, germanii pe Goethe, rușii pe Pușkin. Românii îi deleagă lui Eminescu sarcina de a-i reprezenta în fața lumii întregi.” (Tudor Vianu)

”Crăiasă alegându-te,

Îngenunchem rugându-te,

Înalță-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie;

Fii scut de întărire

Și zid de mântuire,

Privirea-ți adorată

Asupră-ne coboară,

O, Maică preacurată,

Și pururea Fecioară,

Marie!

Noi, ce din mila sfântului

Umbră facem pământului,

Rugămu-ne-ndurărilor,

Luceafărului mărilor;

Acultă-a noastre plângeri,

Regină peste îngeri,

Din neguri te arată,

Lumină dulce, clară,

O, Maică preacurată

Și pururea Fecioară,

Marie!”

(Mihai Eminescu, ”Rugăciune”)

În această ZI a CULTURII NAȚIONALE, trebuie să privim în urmă spre toți cei ce au pus o fărâmă din sufletul lor la nașterea și dezvoltarea culturii române, cu tot ce presupune ea, fiind, prin definiție,  ”ansamblul de valori materiale și spirituale produse pe teritoriul țării”. E drept să ne amintim, așadar, de ”Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către fiul său, Teodosie”, e cazul să ne amintim de cronicari (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), de Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, de Mitropolitul Dosoftei, de Dimitrie Cantemir și a sa ”Descriere (a) Moldovei”, ori de al său ”Hronic (al) vechimii romano-moldo-vlahilor”; de Rosetti, Cantacuzino, Ghica, Nottara, Lipatti, Gheorghe Lazăr, Ion Heliade Rădulescu, Anton Pann și a sa ”Poveste (a) vorbei”; de Ienăchiță și Iancu Văcărescu; de Mihail Kogălniceanu (scriitor, politician și primul ministru al României), Vasile Alecsandri (politician , poet și dramaturg), Andrei Mureșanu (publicist, autorul actualului imn național) și Nicolae Bălcescu (istoric, scriitor și revoluționar); de Titu Maiorescu, Ion Creangă, Caragiale, Ioan Slavici; de Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian, de Ciprian Porumbescu și de Mitropolitul Andrei Șaguna; de prozatorul Panait Istrati, poetul și scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, poetul și publicistul George Coșbuc, poetul Ștefan Octavian Iosif, istoricul și fondatorul de presa română în Transilvania, George Barițiu; de  Badea Cârțan, un simplu țăran oier din sudul Transilvaniei, devenit, prin exemplul faptelor sale, un simbol al mișcării de renaștere națională; de sculptorul Constantin Brâncuși, de Lucian Blaga, Eugen Lovinescu și George Călinescu; de Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Mihail Sebastian, Lucia Sturdza Bulandra, George Topârceanu, Tudor Arghezi, George Bacovia, Tristan Tzara, Marcel Iancu; de filosofii Mircea Vulcănescu, Dimitrie Gusti, Alexandru Dragomir și Vasile Conta; de Nicolae Iorga, George Enescu, Mihail Jora și  Paul Constantinescu; de Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Lucian Grigorescu și Theodor Pallady; de omul de știință Nicolae Paulescu, neurologul Gheorghe Marinescu, bacteriologul Victor Babeș, chirurgul Dimitrie Gerota, endocrinologul Constantin Parhon, matematicianul Gheorghe Țițeica; de prozatorii Marin Preda, Nicolae Breban, poeții Nichita Stănescu, Marin Sorescu și criticii literari Nicolae Manolescu și Eugen Simion; de filosofii Constantin Noica, Petre Țuțea și Nicolae Steinhardt; de Ana Blandiana și Octavian Paler; de istoricii Gheorghe I. Brătianu, Alexandru Xenopol și Mihai Roller; de dramaturgul Eugen Ionescu, istoricul religiilor și scriitorul Mircea Eliade, de eseistul și filosoful Emil Cioran, de filosoful Ștefan Lupașcu, de renumiții dirijori Sergiu Celibidache și Ionel Perlea etc., etc., etc.. Sunt doar câteva nume de referință dintre atâtea altele, care au dat o strălucire aparte culturii naționale.

Să nu uităm, de asemenea, de autorii anonimi, semnatarii unor memorabile creații folclorice, precum ”Miorița”, ”Mănăstirea Argeșului”, ori chiar de monunmentele de arhitectură religioasă și civilă, de Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Aurel Persu și Henri Coandă etc..

Avem cu ce ne mândri! Suntem datori a ne aduce, după puteri, obolul nostru la dezvoltarea culturii române. Oare ne vom putea ridica la înălțimea înaintașilor? Unii dintre cei ce au suferit în temnițele comuniste - domnii Marcel Petrișor și Demostene Andronescu, cărți vii ale istoriei noastre - afirmau că noi, tinerii din ziua de astăzi, nu prea mai căutăm modele, nu ne mai propunem ”idealuri imposibil de atins”. Ar fi cazul s-o facem, cât încă nu este prea târziu! Să ne unească acest gând. Să ne propunem să atingem BINELE și FRUMOSUL, să reușim să facem BINE, să creăm BINELE, spre folosul nostru și al celorlalți!