Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

vineri, 31 decembrie 2021

ANUL VECHI ȘI ANUL NOU… GÂNDURI DE SFÂRȘIT DE AN

ANUL VECHI ȘI ANUL NOU… GÂNDURI DE SFÂRȘIT DE AN

    Doar câteva ore ne mai despart de Noul An, 2022. 2021 va pieri, în curând, în gerul iernii, ca un fum, lăsând loc speranţei... A fost un an, precum toţi cei din urmă: cu bune, dar şi cu rele. Un an în care am pierdut cea mai dragă ființă de pe pământ: MĂMICA mea, TOTUL meu, PUTEREA mea, RAȚIUNEA mea de a merge înainte, de a lupta; un an în care mi-a fost tare dor de Ana, sufleţelul meu drag, Îngeraș acum, ce se roagă pentru noi, cei ce am cunoscut-o, sus, în fața Tronului Celui Preaînalt și al Cărui Nume Sfânt este! Un an în care, persoane dragi, din familia apropiată și cea extinsă, s-au dus la Dumnezeu: unchi, MAMĂ, soț de verișoară… Au plecat la Dumnezeu, spre a reconstitui acolo familia pământească: părinți, copii, ginere…: Nicolae, Tudorița, Niculina, Elisaveta, Ana, Petre, Nicolae, Elena, Doru… A fost un an în care Bunul Dumnezeu mi-a demonstrat că mai sunt, în lumea aceasta, și oameni săritori, gata să te ajute necondiționat. Am descoperit fața oamenilor, care s-au dovedit - unii - adevărați frați sau surori. Numai cu ajutorul proniei Divine prieteniile sincere s-au dovedit a fi trainice, bucurându-mi sufletul și acum! A fost un an în care mi-am dorit mai multă iubire, bunătate, înţelegere, un an în care mi-am pus nădejdea în Dumnezeu că mama se va face bine, dar, contrar rugăciunii și dorinței mele, a luat-o la Sine, într-un început, senin și timid, de toamnă aurie... Sper să mă ajute să împlinesc cele rânduite pentru pomenirea celor adormiți, așa cum se cuvine! Un an în care încă am mai avut și am nevoie de taxi, pentru a ajunge la școală, la serviciu, la medic, la cumpărături... Un an în care privesc cu teamă când plouă sau când ninge, pentru că nu am voie să alunec, să cad, ori pentru că efortul curățării curții de zăpadă e, din an în an, mai mare... Un an în care am avut parte de un Crăciun atipic… Și oare câte or să mai fie, de acum înainte? A fost un Crăciun fără cea mai dragă ființă pe Pământ, pentru mine: MAMA. A fost un Crăciun în care bradul nu și-a mai găsit locul... A fost un Crăciun cu dor de MAMĂ, un Crăciun cu lacrimi și tristețe... Presărat de colindele interpretate de corul TRONOS, al Patriarhiei Române (https://www.youtube.com/watch?v=bGyJzOD-IuA) . A fost un Crăciun fără globulețe, fără luminițe (doar luminițele beculețelor instalațiilor vecinilor mei mai aveau puterea de a lumina curtea lor și cea vecină, adică a mea!), fără beteală argintie sau galbenă... A fost un Crăciun cu frig în casă și cu o enormă factură de plătit la ENEL... Pe care nu știu cum o voi plăti... A fost un Crăciun în care Ana-Maria-Valeria a venit și a poposit la mine, pentru o noapte, pentru a nu-mi fi urât, pentru a trece mai ușor prin această perioadă grea a sufletului meu... A fost un Crăciun fără familie... A fost un Crăciun în care l-am visat pe tatăl meu... L-am visat plângând pentru că mama a murit... Îi părea – sincer – rău! Lipsise în acea perioadă de acasă și acum, de Crăciun, revenise. Îi părea rău că mama murise și mă întreba cum a murit... Plângea... Era serios afectat... L-am rugat să aibă grijă de el și să nu mă părăsească... 

    A fost un Crăciun în care sufletul și-a strigat tristețea, alinată, pe alocuri, de noua-mi amică: Miaunica pisoica... Nu prea m-am acomodat cu ea (dar sper să o fac cât de curând, să trecem cu bine de iarna care ne așteaptă), e super jucăușă, dar și extrem de fricoasă când îi deschid geamul (nu vă speriați! Locuiesc la curte, nu la bloc, casa are doar parter, nu și etaj sau mansardă! Miaunica e în siguranță!) sau când o scot afară... E și un pic șireată, dar mult inteligentă. De un alb pe care și-l curăță foarte mult, în fiecare zi. Cu două pete negre deasupra ochilor, înspre urechile pe care și le ține ascuțite, în sus, ca niște antene. Numai când o mai admonestez le lasă spre spate... Are mustăți lungi, albe. Miaunica... De ce Miaunica? Nu pentru că ar mieuna non-stop! Acesta este numele care mi-a venit în minte prima dată, și acesta i-a rămas. Miaună chiar foarte rar, doar când îi este frică... Sau când îi era dor de mămica ei, de la Costești… Ori când își prinde lăbuța în sfoara ghemotocului de hârtie… Unul legat cu sfoară, unul legat cu firul de la căști… Sau când se încurcă în biluțele de la jaluzele… Ce emoții îmi poate da atunci!... 

    ...De Crăciun și de Sfântul Ștefan am fost doar noi două... Acum… - la fel… Ea se uită adesea pe geam, ziua și noaptea. Ziua, la zborul vrăbiuțelor gureșe, care vin să ciugulească pâinică pregătită de mine într-o farfurioară-platou, afară. Noaptea, când plouă și picăturile lovesc în sticlă, ea se oglindește în fereastră. Își încovoaie spatele și își zbârlește blănița... Se vede acolo, dar are impresia că e un intrus, ce o privește... și o mai și imită... Apoi coboară de la geam și o pornește în fugă spre pat. Lângă pat, i-am atârnat (de fapt, nu eu, ci Ana-Maria, care o iubește foarte mult!) un ghemotoc de hârtie, legat cu niște căști vechi, pe care tot ea. Miaunica mea, le-a ros... Dă cu lăbuța în ghemotoc și acesta lovește căștile, care fac un zgomot ce-i gâdilă plăcut urechiușele. O distrează la maximum! De Sfântul Ștefan, a primit și un șoricel, de la doamna Cătălina, de la biserică. Obosește tot jucându-se cu el, tot zmotocindu-l. Doarme mult după-amiezile! Parcă știe că somnul de după-amiază e benefic creierului!!! Sper să o facă și noaptea, pentru că…fix atunci o găsește cheful de alergat și de sărit de pe scaun pe masă, apoi de mers pe bufet, de întors iar pe masă și de-acolo – țuști în pat! 

    A fost un Crăciun cu dor de ai mei, cu dor de zile mai bune... A fost un Crăciun în care mi-am dorit familia înapoi, în care am visat la alte Crăciunuri trecute, când ne strângeam cu toții – părinți, copile, ginere și nepot - în jurul mesei, chiar dacă unii mai întârziau, iar tata se cam întrista... Și acum îmi dau seama că eram puțin geloasă!... Mi-e dor de acele clipe! Mi-e dor de părinții mei! Mi-e dor de MAMA! Un dor cumplit de greu!... 

    A fost un Crăciun în care mi-am amintit – dureros – că MAMA, împreună cu surorile și fratele ei, s-au dus, rând pe rând, la părinții lor, în cer, ca să-și întregească acolo familia... În ultimul an, au plecat repede, unul după altul, fratele mamei și MAMA... În ultimii doi ani, i-a luat Dumnezeu, grăbindu-se un pic: tanti Anișoara (24 martie 2019), nenea Petrică (26 noiembrie 2020), nenea Nicu (21 decembrie 2020) , MAMA (6 septembrie 2021)… Mi-e dor de ei, toți! Mi-e dor de MAMA!... Cu Miaunica lângă mine…, cu temeri și tristețe…, cu negură în suflet și nicio licărire de speranță… 

    ...A fost un Crăciun atipic... Oare câte or să-i urmeze? De Bobotează, MAMA face 4 luni de când a plecat la Dumnezeu... Pe 26 ianuarie, tata face 10 ani de când a adormit cu nădejdea învierii și a vieții veșnice... Tot atunci… și eu fac 10 ani și două săptămâni de când am suferit prima intervenție chirurgicală pentru triplă artroză subastragaliană și supraastragaliană, la membrul inferior stâng, afectat de Pareză de SPE și SPI… 

     ...A fost un Crăciun atipic… La fel va fi și în noaptea dintre ani… Anul vechi și anul nou… În curând, 2022 îşi va deschide larg porţile şi ne va lăsa să intrăm. Îmi doresc să nu fie îmbulzeală, pentru că fiecare avem locul nostru şi pe toţi ne va primi Noul An. Îmi doresc şi vă doresc ca în Noul An să vă bucuraţi mai mult de sănătate, de lucruri bune şi înţelepte! Să fie un an binecuvântat pentru noi toţi, să fim ocrotiţi şi iubiţi! Să fim mai buni, mai darnici, mai prietenoşi! Să ne ajutăm mai mult, să fim alături unii de alţii cu sufletul, cu fapta, cu gândul! Să ni se zugrăvească, în suflet și pe chip, bunătatea, buna credință, înțelepciunea, prietenia! Să cultivăm prieteniile sincere, frățești! Să ținem la familie, la ai noștri! Să ni se împlinească cele mai bune şi de folos gânduri! Un an cu pace şi bună înţelegere! Un an plin de iubire! Un an cu împăcare! Un an în care să avem curajul și felul de a fi al martirilor, al apărătorilor Ortodoxiei! Îmi doresc un an în care să mă pot bucura, din plin, de tot! Chiar dacă tristețea îmi va bântui sufletul, iar durerea dorului de MAMĂ nu-mi va da clipe de tihnă, ci doar lacrimi… Iar printre lunile anului, să-mi mai apară o carte... O carte închinată MAMEI! În luna martie, ori în luna iunie, când mama va face 6 luni de la adormirea sa cu nădejdea învierii și a vieții veșnice, ori când va face 9 luni de la plecarea la Domnul…Tare drag mi-ar fi!!!... Pentru aceasta, caut sponsori! 

    Îmi doresc un an în care să reușesc să învăț bine, să rețin toate cursurile și lecțiile pentru Concursul de Titularizare; îmi doresc un an în care să obțin o notă foarte bună, o notă foarte mare, la Concursul de Titularizare, un an în care să fiu repartizată ca profesor de limba și literatura română la o școală bună, la o școală apropiată de casa mea sau la care să pot ajunge cu multă ușurință!

    Vă cer iertare şi vă mulţumesc vouă, tuturor prietenilor mei, reali şi virtuali, pentru tot! "La mulţi ani!", vă doresc! "La mulţi ani!", tuturor!

joi, 30 decembrie 2021

STRÂNGERE DE FONDURI. AJUTOR UMANITAR III

 

STRÂNGERE DE FONDURI. AJUTOR UMANITAR III
 
    Doamne, ajută!

    Mă numesc Nicoleta Enculescu, locuiesc în București și sunt licențiată în Filologie (specializarea Română - Franceză), cu Studii Aprofundate în Etnologie și Folclor, precum și licențiată în Teologie Ortodoxă (specializarea Didactică Ortodoxă), cu Studii de Masterat în Comunicare și Comuniune Eclezială în Spațiul Ortodox Eclezial. Predau, în învățământul preuniversitar de stat (gimnazial și liceal) din 26 octombrie 2003, cu o întrerupere în perioada 01.09.2012 - 31.08.2015, când am fost operată și nu am mai putut să merg deloc. La Concursul Național de Titularizare, am avut, în 2005, nota 7,70, în 2008 - nota 7,60, în 2013 - nota 8,57, în 2019 - nota 7,82. Din păcate, în luna aprilie a anului 1998, am avut un accident (am căzut pe scară, aveam o lipsă de calciu, mi s-a făcut rău exact când coboram scara, și m-am lovit la coloană, s-au tasat vertebrele și s-a prins nervul sciatic între vertebre), soldat cu Pareză de SPE și SPI - nerv sciatic, membrul inferior stâng, Hernie de disc L5-S1. Din cauza parezei, am forțat piciorul drept, sănătos, însă a avut de suferit genunchiul, la care am fost operată în 2008. În 2010, am fost operată de Hernie de Disc, iar în 2012 și 2014, am fost operată pentru Triplă artroză subastragaliană și supraastragaliană, precum și pentru fractură de astragal. În 2005, am fost diagnosticată cu Nodul Tumoral Hipofizar, situat pe glanda hipofiză. În 26 ianuarie 2012, mi-a murit tatăl, la doar două săptămâni după prima operație pentru Triplă artroză subastragaliană și supraastragaliană. Acum, pe 6 septembrie 2021, a murit mămica mea - Raiul meu pământesc, ACASĂ al meu, ființa care și-a sacrificat sănătatea pentru mine, care m-a iubit ca pe lumina ochilor săi... În concluzie, am rămas singură... Ca să pot ajunge undeva (la medicul de familie, la farmacie, la magazin), am nevoie să apelez la taxiuri și la cunoștințele și prietenii mei care au mașini. Dar prietenii și cunoscuții mei nu mă pot ajuta tot timpul, din păcate, pentru că au și ei familiile lor, au problemele lor, au serviciile lor... De ce mă deplasez cu ajutorul taxiului? Pentru că mă sprijin în două cârje, nu pot să merg pe distanțe prea mari, pe jos, pentru că am dureri, nu pot urca și coborî în și din mijloacele de transport în comun, nici la metrou nu pot ajunge... Nici la biserică... Urmăresc TRINITAS TV, când e sărbătoare și duminică. Am nevoie de ghete ortopedice, fără de care nu pot păși, locuiesc la curte și am nevoie de lemne și de cineva care să mă ajute la spartul lor, am nevoie de o sobă de teracotă nouă, pentru că cea existentă este veche, de dinainte de 1989, și scoate fum. Am nevoie de butelii, pentru aragaz (una pe lună). Am nevoie de medicamente (doar două medicamente mi se compensează, restul trebuie să le iau la liber). Am nevoie de ajutor... Ca să-mi cumpăr ghetele ortopedice, să-mi pot plăti facturile de curent electric, să-mi cumpăr toate medicamentele, pentru ridicarea sobei, pentru lemne... Dar și pentru a depăși această perioadă neagră din viața mea... Sunt singură și cu sufletul pustiit...
De ajutor am nevoie și pentru a publica. Scriu poezii și proză, chiar și proză personalizată, proză pentru copii. Am participat la concursuri literare și am luat premii și mențiuni. 






































    Dau meditații la limba și literatura română, pentru elevii claselor a II-a - a XII-a, pentru cei ce se pregătesc să susțină Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat, pentru cei ce se pregătesc să susțină examenul de admitere la facultate (Litere, Teologie Ortodoxă, Academia de Poliție). Meditațiile, dat fiind virusul și faptul că am tumora hipofizară, le voi face online. Vă rog să distribuiți acest anunț tuturor celor ce mă pot sponsoriza, tuturor celor ce au nevoie de meditații la limba și literatura română. Vă mulțumesc frumos! 

    Am un cont, deschis pe numele meu, Enculescu Nicoleta, la BRD: RO59BRDE441SV99444804410 .
 
    Vă doresc un sfârșit de an bun, cu sănătate și spor în toate!
    Vă doresc un An Nou, 2022, cu sănătate, pace și bucurii senine!
Link cu fotografii actualizate: https://flacaraarzand.blogspot.com/2021/12/strangere-de-fonduri-ajutor-umanitar-iii.html?fbclid=IwAR22R4I15K8nAgT8dwyOUulvoqJXPUKCGHzhWrhjKgtHU7dNfMuCoGvGiGA

marți, 28 decembrie 2021

Un Crăciun atipic...

Un Crăciun atipic... 

    ...Și oare câte or să mai fie, de acum înainte? A fost un Crăciun fără cea mai dragă ființă pe Pământ, pentru mine: MAMA. A fost un Crăciun în care bradul nu și-a mai găsit locul... A fost un Crăciun cu dor de MAMA, un Crăciun cu lacrimi și tristețe... Presărat de colindele interpretate de corul TRONOS, al Patriarhiei Române (https://www.youtube.com/watch?v=bGyJzOD-IuA ) . A fost un Crăciun fără globulețe, fără luminițe (doar luminițele beculețelor instalațiilor vecinilor mei mai aveau puterea de a lumina curtea lor și cea vecină, adică a mea!), fără beteală argintie sau galbenă... A fost un Crăciun cu frig în casă și cu o enormă factură de plătit la ENEL... Pe care nu știu cum o voi plăti... A fost un Crăciun în care Ana a venit și a poposit la mine, pentru o noapte, pentru a nu-mi fi urât, pentru a trece mai ușor prin această perioadă grea a sufletului meu... A fost un Crăciun fără familie... A fost un Crăciun în care l-am visat pe tatăl meu... L-am visat plângând pentru că mama a murit... Îi părea – sincer – rău! Lipsise în acea perioadă de acasă și acum, de Crăciun, revenise. Îi părea rău că mama murise și mă întreba cum a murit... Plângea... Era serios afectat... L-am rugat să aibă grijă de el și să nu mă părăsească... 

    A fost un Crăciun în care sufletul și-a strigat tristețea, alinată, pe alocuri, de noua-mi amică: Miaunica pisoica... Nu prea m-am acomodat cu ea (dar sper să o fac cât de curând, să trecem cu bine de iarna care ne așteaptă), e super jucăușă, dar și extrem de fricoasă când îi deschid geamul (nu vă speriați! Locuiesc la curte, nu la bloc, casa are doar parter, nu și etaj sau mansardă! Miaunica e în siguranță!) sau când o scot afară... E și un pic șireată, dar mult inteligentă. De un alb pe care și-l curăță foarte mult, în fiecare zi. Cu două pete negre deasupra ochilor, înspre urechile pe care și le ține ascuțite, în sus, ca niște antene. Numai când o mai admonestez le lasă spre spate... Are mustăți lungi, albe. 

    Miaunica... De ce Miaunica? Nu pentru că ar mieuna non-stop! Acesta este numele care mi-a venit în minte prima dată, și acesta i-a rămas. Miaună chiar foarte rar, doar când îi este frică... Sau când îi era dor de mămica ei, de la Costești… Ori când își prinde lăbuța în sfoara ghemotocului de hârtie… Unul legat cu sfoară, unul legat cu firul de la căști… Sau când se încurcă în biluțele de la storuri… Ce emoții îmi poate da atunci!... 

    ...De Crăciun, suntem doar noi două... Ea se uită pe geam. E noapte, plouă, picăturile lovesc în sticlă și ea se oglindește în fereastră. Își încovoaie spatele și își zbârlește blănița... Se vede acolo, dar are impresia că e un intrus, ce o privește... și o mai și imită... Apoi coboară de la geam și o pornește în fugă spre pat. Lângă pat, i-am atârnat (de fapt, nu eu, ci Ana, care o iubește foarte mult!) un ghemotoc de hârtie, legat cu niște căști vechi, pe care tot ea le-a ros... Dă cu lăbuța în ghemotoc și acesta lovește căștile, care fac un zgomot ce-i gâdilă plăcut urechiușele. O distrează la maximum! Astăzi a primit și un șoricel, de la doamna Cătălina, de la biserică. A obosit tot jucându-se cu el, tot zmotocindu-l. A dormit mult în după-amiaza aceasta. Sper să o facă și la noapte! 

    A fost un Crăciun cu dor de ai mei, cu dor de zile mai bune... A fost un Crăciun în care mi-am dorit familia înapoi, în care am visat la alte Crăciunuri trecute, când ne strângeam toți în jurul mesei, chiar dacă unii mai întârziau... Și acum îmi dau seama că eram puțin geloasă!... Mi-e dor de acele clipe! Mi-e dor de părinții mei! Mi-e dor de MAMA! Un dor cumplit de greu!... 

    A fost un Crăciun în care mi-am amintit – dureros – că MAMA, împreună cu surorile și fratele ei, s-au dus, rând pe rând, la părinții lor, în cer, ca să-și întregească acolo familia... În ultimul an au plecat repede, unul după altul, fratele mamei și MAMA... Mi-e dor de ei, toți! Mi-e dor de MAMA!... Fratelui mamei, Nicolae, de la Costești, județul Vâlcea, îi plăcea foarte mult, când eram mici, să ne povestească – mie și surorii mele - despre stele și luceafărul de seară, să ne prezinte locul Carului Mic și Carului Mare, să ne vorbească despre planete și soare... Tot de la el învățam, seara, la masa din curtea casei bunicilor materni, să ne construim diverse jucărioare (de exemplu, să ne facem birouașe și scăunele din cutii de chibrituri), să fim responsabile (ne-a dăruit, fiecăreia, câte un iepuraș, de care a trebuit, întreaga vară cât am stat acolo, să avem grijă)... Cât de departe sunt anii copilăriei și ce dor îmi este de clipele de bucurie trăite acolo, în vacanță, vara sau primăvara... Dumnezeu să te ierte, unchiule, și să te odihnească în pace! 


 

    ...A fost un Crăciun atipic... Oare câte or să-i urmeze? De Bobotează, MAMA face 4 luni de când a plecat la Dumnezeu... Pe 26 ianuarie, tata face 10 ani de când a adormit cu nădejdea învierii și a vieții veșnice... Tot atunci… și eu fac 10 ani și două săptămâni de când am suferit prima intervenție chirurgicală pentru triplă artroză subastragaliană și supraastragaliană, la membrul inferior stâng, afectat de Pareză de SPE și SPI… 

    Astăzi am primit o carte. Merg să o citesc! 

    Noapte bună! 

    Să aveți un sfârșit de an bun, cu sănătate și spor în toate! 

Nicoleta Enculescu, București, 27 decembrie 2021